Doi spânzurați, câți criminali?

Scriu de multă vreme despre ură, despre ura ce a cuprins societatea românească de câțiva ani încoace.

Văd astăzi pe rețelele de socializare și pe siturile de știri un nou val de ură.

Văd pe unii care scot din ură o bucurie drăcească pe care o afișează apoi pe rețele de socializare, mândrindu-se cu aceasta. Cineva se întreba într-o postare „de unde atâta ură?”. Eu nu mă mai întreb astfel. Eu am aflat de unde vine ura. Aceasta vine direct de la diavolul și indiferent ce crezi despre mine sau despre ce scriu, adevărul rămâne același: URĂ=DIAVOL.

Am văzut azi valuri de bucurie drăcească ca răspuns la faptul că un om, ce-i drept un criminal, s-a sinucis. Am citit comentarii pline de ură și venin, venite de la oameni pe care dacă te uiți la profilul lor, ți se par normali.

În ochii lui Dumnezeu ura este la fel de vinovată ca și crima: „Oricine urăște pe fratele său, este un ucigaș” 1Ioan.

Atât ucigașul polițistului din Suceava, cât și cel care a ucis polițistul din Timiș, au fost doi criminali care trebuiau închiși, probabil pentru totdeauna și asta pentru că în România, slavă lui Dumnezeu, nu avem pedeapsa cu moartea, cel puțin nu în codul penal.

Ce vreau să spun este că tot din mesajele românilor de pe rețetele de socializare am văzut că majoritatea oamenilor au dubii serioase legate de faptul că cei doi chiar s-au sinucis.

Nu e treaba mea să-mi dau cu părerea despre asta, sunt specialiști care cercetează aceste lucruri, eu doar spun că dacă cineva „i-a ajutat” la acest lucru, indiferent cum, în opinia mea cei care „au ajutat” devin la fel de vinovați ca și ei.

Când eram pe arest la Suceava în 2017, am fost coleg pentru câteva zile cu criminalul care a omorât un polițist pe peronul gării Burdujeni. Am rugat un gardian să-i ducă o Biblie acestui om, el fiind singur într-o cameră. Gardianul, fiind un om de treabă, i-a dus-o. A venit și mi-a zis că spre surprinderea lui a primit-o. M-am bucurat pentru că dacă mai putea face cineva ceva din viața acelui om acesta era Dumnezeu.

După vreo oră gardianul deschide ușa celulei unde eram închis și îmi întinde Biblia, spunându-mi că nu o mai vrea pentru că e de la pocăiți. M-am întristat știind cât de prețioasă e această Carte care poate da viață chiar și celor care din punctul de vedere a celor mai mulți sunt deja morți.

La câteva săptămâni am aflat că s-a sinucis. Nu m-am mirat pentru că tot Biblia zice că diavolul „nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească”, iar acel om din păcate a fost amăgit și prins în cursa satanei.

Mă uit la aceste două cazuri și văd ca unic câștigător din aceste situații doar pe diavol. Fie că credeți, fie că nu, diavolul există și este gata să vă distrugă viața indiferent cine sunteți, ce poziție socială aveți, câte diplome sau câți bani aveți în cont, acest mișel dușman al nostru este neobosit în a căuta să ne distrugă.

Spre fericirea noastră avem la îndemână o soluție, și anume credința, avem o armă puternică cu care ne putem apăra, și anume Biblia, și pentru a birui lupta avem și un aliat pe măsură, Iisus Hristos, Domnul.

Unii, în mesajele lor, îi sugerau lui Dragnea să ia exemplu de la aceștia doi și să facă la fel, adică să se sinucidă. Până unde poate merge ura și cât de nocivă este ea pentru cei care o practică?

Și cât de vinovați sunt cei care o promovează și instigă la ură?

Sunt câteva întrebări care rămân: putem răspunde sau putem să ignorăm? Cert este că ura promovată astăzi de cei mari este otravă pentru generațiile de copii care vin.

Închei aducându-vă aminte că dragostea rămâne o virtute…

Iubește-ți dușmanii în câți pași vrei tu!

Trec pe la ai mei aseară și arunc o privire la jurnalul de știri. Ce văd? Văd dușmănii, certuri, acuzații, care mai de care să împroaște cu mizerii către celălalt… culmea că pe un canal de știri o persoană era făcută să arate ca un monstru pe canalul următor. Deschid net-ul și văd aceleași lucruri… singura deosebire că pe net nu se înjură doar între ei, personajele principale, ci acolo poate înjura și poporul și o face cu toată inima și puterea, de la cel mai mic la cel mai mare, fără nici un fel de rușine. Duc copiii la școală și, mergând pe stradă, văd cel puțin doi șoferi care se înjură grav, chiar de la primele ore ale dimineții. Toate acestea în contextul în care România încă se pretinde a fi o țară creștină.

Hai să presupunem că este așa și că România este în continuare o țară creștină. Dacă ar fi așa ar trebui să ne intereseze ce spune Dumnezeu despre unele aspecte ale vieții, care ne privesc zilnic, pe fiecare dintre noi.

Spre exemplu, despre situația descrisă mai sus, Domnul Iisus ne spune în evanghelii să ne iubim dușmanii, nu doar atât, dar merge mai departe, și ne spune că trebuie să ne rugăm pentru ei. Întrebarea este următoarea: cum am putea iubi sau cum am putea să ne rugăm pentru oamenii care ne urăsc?

Fiecare om a trecut măcar o dată în viață prin situația în care cineva să-l șicaneze, să-l ofenseze, să-l disprețuiască (public dacă se poate, căci așa se poartă), să-i facă rău într-un fel sau altul. Ei bine, eu nu am făcut excepție și cu ceea ce aveam la îndemână mă apăram, iar când aveam ocazia atacam (tot cu ce aveam la îndemână), făceam eforturi de tot felul să văd ceea ce eu consideram dreptatea mea înfăptuită, gen dacă vecinul mi-a tăiat un cauciuc la mașină eu îi voi tăia toate cele patru cauciucuri… Bineînțeles că greșeam, însă eu nu vedeam nimic greșit în a răspunde cu ură pentru ură. Asta până când Dumnezeu s-a îndurat de mine și m-a făcut să văd lucrurile într-un mod cu totul diferit.

M-am gândit și m-am rugat mult ca Dumnezeu sa-mi dea puterea și voința necesară să pot să împlinesc ceea ce mi-a cerut. Am zis în rugăciunea mea: „Doamne dacă Tu ne-ai poruncit să facem astfel, să ne iubim dușmanii, atunci cu siguranță este posibil, dă-mi tăria și puterea de care am nevoie să înfăptuiesc acest lucru”.

Prima dată când m-am rugat pentru cineva care mă ura am făcut-o cu buzele, din păcate nu și cu inima. Nu știam cum să conectez inima la o astfel de situație. Rănile făcute de acele persoane încă dureau, eram încă afectat profund. Mă întrebam cum as putea face asta, de ce aș face un astfel de lucru? Unde s-a mai văzut așa ceva? De ce tocmai eu? Aveam impresia că dintre toți oamenii de pe pământ Dumnezeu îmi cere doar mie să iert…

A fost foarte dificil pentru mine să fac ceea ce îmi pusesem în minte. Dorință aveam, însă parcă nu puteam… Ceea ce m-a ajutat au fost versetele din Matei 5, care zic următoarele:Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii și rugați-vă pentru cei ce vă persecută, ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru, Care este în ceruri! Căci El face să răsară soarele Lui și peste cei răi, și peste cei buni și trimite ploaie și peste cei drepți, și peste cei nedrepți.” 

Acest gen de acțiune, pe care ne-o cere Domnul Iisus, este diametral opusă față de ceea ce ne învață lumea, când vine vorba de iertare. Însă celor care ne pasă de ceea ce spune Dumnezeu trebuie să știm că momentul în care noi oamenii ne asemănam cel mai bine cu Creatorul nostru este momentul în care iertăm celor care ne-au greșit. Vrei să te asemeni cu Tatăl tău ceresc? Contează pentru tine să fii asemenea Lui? Dacă da, atunci IARTĂ.

Sunt momente în viață când realizezi că sunt unii care te urăsc grozav și habar nu ai de ce o fac? Oamenii urăsc și sunt gata să spună sau să facă lucruri urâte celor care dintr-un motiv sau altul nu le împărtășesc ideile,valorile sau idealurile. Vedem asta în campaniile electorale. Vecina cu care te-ai înțeles bine toată viata își schimbă atitudinea față de tine pentru că tu ai o altă opțiune politică. Mai grav, am întâlnit acest lucru în biserici, stai la slujbă ani la rând pe aceeași bancă, dai mâna cu fratele de mii de ori, vă zâmbiți, vă binecuvântați, iar apoi te trezești că te evită sau că nu-ți mai răspunde la salut și te întrebi ce o fi cu el… ei bine, el tocmai a aflat că tu ai votat cu alt candidat decât cel pe care îl simpatiza.

Ai să te întrebi: doar pentru atât? Doar pentru atât, drag prieten, diavolul este destul de șiret să prindă în mocirla numită „ură” chiar și pe cei care se numesc creștini practicanți. Dacă te întrebi ce este de făcut, trebuie să știi că, în primul rând, trebuie să nu te superi pe un astfel de om. Dacă un orb te calcă pe picior te poți supăra pe el? Nicidecum! La fel și cu cel care te urăște, el este orb, de aceea are atitudinea pe care o are. Noi suntem datori să ne rugăm, nicidecum să ne mâniem sau mai rău să ne certăm. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți  în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăință, ca să ajungă la cunoașterea adevărului, să-și vină în fire și să scape din capcana diavolului, în care au fost capturați ca să-i facă voia.

În ce fel trebuie să ne rugam pentru cei care astăzi ne vrăjmășesc? Trebuie să ne rugam cu o dorință aprinsă ca Dumnezeu să le schimbe viața, să le deschidă ochii, să înțeleagă că dușmănia și ura vin de la diavolul și oricât de mult ar încerca ei să se justifice pentru veninul din inima lor, nu există justificare pentru ură dragii mei. Se pot pune multe măști, am văzut ură mascată în „dreptate”, însă nu despre dreptate era vorba, ci despre răzbunare, ură. Am văzut ură mascată în „justiție”, însă nu despre justiție era vorba, ci era vorba despre răzbunare, ură. Am văzut ură mascată „în dorința de a face bine” însă nu binele era cel dorit, ci răzbunarea, ura. Sub masca dreptății s-au făcut de-a-lungul istoriei mari nenorociri și nu am nici un dubiu că vor urma și altele tot sub masca „dreptății”, pentru că atâta timp cât oamenii vor da crezare și vor apleca urechea la ce le șoptește vrăjmașul vor acționa întotdeauna plini de ură, iar acționând așa nu are cum să iasă ceva bun.

Vrei să urăști ceva? Urăște păcatul, urăște să mai bârfești pe fratele sau pe sora, urăște să mai înjuri, urăște să mai te uiți după nevasta altuia, urăște să mai dorești altuia răul, urăște să mai furi, urăște să mai bei până nu mai știi de tine, urăște drogurile, urăște tot ce ți se pare rău. „Depărtează-te de rău și fă binele; caută pacea și aleargă după ea!” Psalmul 34.

Dumnezeu m-a frânt înainte să poată face ceva din mine. A trebuit ca El să desființeze tot ceea ce eram, pentru ca mai apoi să facă din mine omul care sunt astăzi, nu unul perfect, însă unul care își dorește și face eforturi pentru a schimba zilnic câte ceva în bine.

Sunt un om care se roagă pentru „cei care au un dinte sau mai mulți împotriva mea” și pot, cu mâna pe inimă, să asigur pe cei care poate că poartă în inima lor vreun resentiment față de persoana mea, că-i port în rugăciune și că mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe ei, familiile lor, caselor lor, copilașii lor. Fac lucrul asta, nu o spun ca pe o laudă, pentru că dacă trebuie cineva lăudat aici, acela este Dumnezeu, însă o spun cu dorința că poate cineva va dori să încerce acest lucru pe care l-am expus mai sus.

Garantat că rugându-te pentru dușmanii tăi îți faci bine ție și familiei tale. Spunea un prieten că ura este otrava pe care o bea cineva în speranța că va muri cel pe care îl urăște. Imposibil! Purtând ură și pică nu vei face decât să-ți cauzezi ție mult rău, apoi răsplătind cu rău pentru rău nu faci decât să aduni o grămadă de blesteme peste tine.

Nu te amăgi că mersul la biserică, spovedania, milostenia, cântatul la cor, vorbitul de la amvon, pot cumva să înlocuiască dragostea. Poți fi cel mai tare predicator, cel mai cu har om, să cânți cum nu o face nimeni, să prorocești cu „Da și Amin”, să fii cel mai credincios, cel mai milostiv până acolo încât să dai toată averea la săraci, poți să fii gata să-ți jertfești viațta pentru cea mai nobilă cauză, dacă nu mă iubești, dragul meu toate celelalte se vor dărâma ca un castel de nisip. Da, ai citit corect, dacă nu mă iubești pe mine nimic din ceea ce faci nu are nicio importanță! Știi de ce? Pentru că dacă nu mă poți iubi nu rămâi decât „un chimval zăngănitor”. Dacă nu mă poți iubi pe mine care mă vezi, nu poți iubi nici pe Dumnezeu pe care nu îl vezi.

Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aș împarți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. 1Corinteni 13

Profit de situația politică actuală și îți voi mai spune ceva: s-ar putea să zici că sunt nebun, însă dacă tu, creștin, care te consideri copil de Dumnezeu, tu care te consideri mântuit, tu care speri că în ziua aceea te vei vedea cu Domnul Iisus și El, personal, te va chema acasă, dacă nu îl iubești pe Dragnea, da, pe Liviu Dragnea, crede-mă și nu spun eu asta, Cuvântul lui Dumnezeu o spune, dacă nu iubești pe Iohannis, pe Orban, pe Cioloș, pe Barna, pe Firea, pune tu restul, pune tu numele celui pe care nu îl iubești, politician sau nu, pune numele celui pe care îl urăști și spune: „Doamne Iisuse Hristoase ajută-mă să-l iubesc pe acest om. Doamne, mi-a făcut rău dar vreau să-l iubesc, m-a înjurat dar vreau să-l iubesc, m-a prejudiciat dar vreau să-l iubesc, vreau să iubesc pentru că te iubesc pe Tine, Doamne, iar Tu ești Dragoste, nu ură, nu dezbinare, ci Dragoste!”

Nu știu cine sau ce ți-a făcut, nu știu dacă e politician sau altceva, însă dacă vrei să ajungi în Împărăția lui Dumnezeu trebuie sa-l iubești. Asta nu înseamnă că trebuie să-l vizitezi toată ziua sau să-l suni toată ziua, însă e musai să-l ierți și să-l iubești, asta dacă ții la viața ta veșnică.

Nu sunt foarte bătrân, însă nu cred că a fost în România mai multă dezbinare în toată istoria acestei țari ca în această vreme. Românii ar trebui să se oprească măcar pentru câteva momente, să se întrebe: dacă toată această nebunie care se întâmplă în aceste momente în această țară aduce ceva bun?

Credeți în schimbare? Se vorbește mult despre asta… nimic bun nu va veni din ură și dezbinare. Schimbarea în bine vine dintr-o zonă în care Dragostea domnește, nicidecum ura!

Închei aici, dorind ca Dumnezeu să vă binecuvânteze inimile, casele, familiile cu Dragoste! Fiți binecuvântați!

Dragnea, ai sfeclit-o!!!

Astăzi sunt nimic mai mult decât un fost pușcăriaș. Nu am și nici nu pretind a avea vreo educație aleasă. Am făcut școală în România, la Suceava. Am crescut într-o societate rănită și tulburată, imediat după 1989… am învățat „din oraș” că trebuie să mă descurc, că trebuie să fac ceva, că doar făcând bani poți supraviețui, că nimeni nu îți bagă în buzunar. Părinții m-au crescut cum au crezut ei mai bine și mi-au oferit cât au putut. Faptul că am ales din ceea ce avea societatea să-mi ofere partea mai puțin bună, îmi asum.

Am scris aceste câteva rânduri că să mă prezint pe scurt, să știți cine vă scrie… nu vreau să mă pretind altcineva decât sunt.

După ziua de ieri, zi în care am văzut manifestarea celor „inteligenți și educați” din societate, am hotărât să rămân „prost”, iar în schimb, cumva în prostia asta a mea să iubesc. Cei familiarizați cu Biblia știu de un anume capitol 13 din întâia carte către Corinteni a Apostolului Pavel, la acel gen de „dragoste” mă refer.

Acest mesaj se adresează creștinilor evanghelici sau ortodocși, în special către cei care au uitat la ce sunt chemați. Către cei care au manifestat o ură ieșită din comun, în special către cei pe care i-am văzut sau auzit rostind celebra înjurătură împotriva partidului de la guvernare. Cât de ipocriți puteți fi „fraților”? În care biserică ați învățat că se cuvine creștinilor să înjure sau să urască. Despre care Mantuitor ați învățat că a înjurat pe Cezar? Ce nu înțelegeți din 1Corinteni 13?

Vă scriu cu toată iubirea și prețuirea, fără să doresc să supăr pe nimeni, nu vă lăsați amăgiți de niciuna din părți, de niciun partid, nici de stânga, nici de dreapta, de nicio televiziune, nici de stânga, nici de dreapta, nu vă lăsați infectați în inimile voastre cu ură și dușmănie.

Nu vă lăsați amăgiți, Salvarea noastră nu vine la emisiuni TV să ne promită marea cu sarea, Salvarea noastră nu împarte găleți electorale, Salvarea noastră nu vine o dată la 4 ani să ne zâmbească, apoi să ne disprețuiască și pe noi și crezul nostru, Salvarea noastră a murit pe cruce, în dealul Golgota și va veni pe norii cerului în slavă! Țineți bine lucrul acesta în inima voastră.

Împărtășind astăzi aceste gânduri cu un frate drag care este și slujitor mi-a răspuns astfel: „REGRET ȘI ASTĂZI… Când s-a anunțat executarea lui Ceaușescu, eram în fața prefecturii cu mulțimea și m-am bucurat.
Sora Dupu, femeie mai în vârstă, era acolo, a auzit cum ne-am manifestat și s-a uitat la noi dezaprobând. Și astăzi îmi pare rău…”

În alt context, îmi amintesc atitudinea unui alt frate scump, când a căzut fostul premier Emil Boc, într-un studio de televiziune, unii dintre colegi umblau cu telefonul de la unul la altul amuzându-se copios de acea filmare. Când au ajuns să-i arate lui Daniel Tcaciuc (care între timp „a plecat la Domnul”) acesta a zis „nu vreau să văd, omul acesta tocmai a avut un necaz, nu mă pot bucura de necazul lui”. A închis gura tuturor celor care erau în încăpere. Știți de ce? Pentru că avea dreptate.

Dragi frați, dragi români, nu mi-l pot închipui pe Domnul Iisus înjurînd vreun partid politic sau sărind în sus de bucurie că Dragnea a ajuns la pușcărie. Însă mi-l pot imagina cand a zis „iubiți, iertați, rugați-vă, fiți buni”.

Nu fac politică, nu mă interesează niciun partid, am votat cu un independent. Însă nu pot să nu văd fățărnicie și la unii și la alții… dorința exagerată de putere și într-o tabără și în cealaltă, manipulare grosolană și într-o parte și în alta.

Haideți să ne îndreptăm privirile dinspre așa zișii „hristoși omenești” care promit salvarea noastră, dar care nu se pot salva nici pe ei, către Adevăratul Hristos! Vă rog nu mai predicați politică și nu mai înălțati oameni de la amvoane sau altare, indiferent cum se numesc aceștia, ci predicați-L pe Domnul Iisus! Avem pe cine înălța, avem cu cine ne lăuda, avem un Salvator cu adevărat, un Domn care ne-a făcut atât de mult bine! De ce Îl ignorăm?

Un prieten mi-a spus că probabil scriind aceste gânduri, rândurile celor care nu se bucură să mă vadă se vor îngroașa… îmi asum fiecare cuvânt pentru că le scriu dintr-o inimă curată, le scriu într-o țară în care dreptul la liberă exprimare există și mai important le scriu în Numele Celui care a murit în locul meu pe cruce.

Cât despre Liviu Dragnea, mi-aș dori să aud într-o zi că Domnul Iisus Hristos a devenit Domnul și Mântuitorul său personal, că Dumnezeu i-a schimbat viața și că și-a dat seama că există un Singur Domn, iar în rest toate sunt efemere…

Mai jos aveți o scurtă mărturie care merită citită. Acest mesaj a fost scris de o doamnă respectabilă în a noastră societate. Subscriu întru totul cu ceea ce dumneaei a scris.

„Mama mea a fost unul dintre primii asistenți de probabațiune din țară. Prin urmare, în adolescență, am auzit multe povești din penitenciar, dar mai ales povești despre necesitatea grațierii într-o societate normală, despre dreptul la o a doua șansă, despre necesitatea reintegrării în societate a celor care au ispășit o condamnare penală. Mai apoi, din lecturi, jurnale și mărturii am înțeles că între justiție și dreptate e o mare diferență. Tot din lecturi am înțeles de ce regimul penitenciar din majoritatea țărilor dezvoltate pe care le admirăm e, în foarte multe cazuri, atât de diferit de regimul penitenciar de la noi, incapabil să scape de moștenirea bolșevică. Pasionată dintotdeauna de istorie, nu mi-a luat mult să mă conving că pedeapsa cu moartea e o atrocitate care trebuie evitată de orice societate care vrea să ramână sănătoasă. (Desigur, că orice om, am și eu momentele mele de supărare, mai ales atunci când văd animale maltratate.)
Ceea ce am văzut însă ieri mi-a demonstrat că noi suntem o societate nu bolnavă, ci foarte grav bolnavă. Culmea e că ani de zile am avut impresia că cele mai ușor manipulabile persoane sunt cele neșcolite. Însă la fel cum între justiție și dreptate există diferențe, la fel există si între educație și școală. O persoană educată după principii sănătoase, chiar și în lipsa studiilor, are un… un instinct nealterat care o ajută să discearnă între bine și rău. O persoană școlită, chiar și la universități de prestigiu din străinătate, în lipsa unei educații poate însă să ajungă un calău cu mult mai multă ușurință și cu un mare elan. Iar în România avem în momentul de față tot mai mulți călăi și nu pot să nu mă întreb cât va dura până când vor pune mâna pe revolver.
Să te pretinzi educat și școlit, să rezonezi doar la injurii, să faci din *uie amin, să fugărești, să ataci cu bâte mașina unui om doborât deja la niște ore în care orice alți oameni responsabili muncesc, să sărbătorești un stat al cătușelor în piață, să îți crești cu astfel de exemple copiii, să urăști fără să înțelegi ce, de ce, să urăști doar pentru că e “cool” să urăști, să îți dorești doar pușcării, dar să nu te chinui să înțelegi soluțiile unor procese, să urăști în asemenea hal un partid ales până la urmă printr-un vot democratic, să îți urăști țara, să îți urăști astfel bătrânii, să dorești doar închiderea pe viață sau moartea unora, să visezi doar la violurile și bătăile la care unul sau altul ar putea fi supuși în pușcării și să crezi că te mai poți numi om…
Am ajuns acasă unde mama care a văzut atât de multe mi-a recomandat cât se poate de serios să îmi aleg cu mare grijă prieteniile și să mă rezum să vorbesc doar despre cărți, pictură, călătorii. În democrația autentică în care trăim ajungem din nou să ne fie frică să avem alte puncte de vedere decât cele declarate corecte. Desigur, te gândești, că hai măi mamă, exagerezi! Dar apoi te gândești că sfatul îți vine de la o persoană care a trăit mai mult sub dicatură decât ai trăit tu.
Pe facebook, văd că mamele unor alți prieteni au mers chiar mai departe, recomandându-le să părăsească cât mai repede țara asta pentru că vor urma lucruri îngrozitoare. Și îmi dau seama că e prima oara când mă gândesc mai serios la plecare. Dar unde? Europa pe care o iubesc e un butoi de pulbere, SUA e mai măcinată ca niciodată de conflicte interne, cu alte zone geografice mi-e greu să rezonez. Și apoi îmi dau seama că eu sunt ca soțul Aniței Nandriș-Cudla. Cei care au citit volumul ei de memorii, “20 de ani în Siberia” vor înțelege mai bine despre ce vorbesc. Sunt mult prea legată de casă, de acasă. Nu-mi rămăne decât să sper că voi ajunge și la nivelul ei de iertare.
Ceea ce am văzut ieri la televizor, spre seară, când am ajuns acasă, mi-a demonstrat că nu știu nimic despre ură. Cu toată firea mea vulcanică, cu cuvintele grele pe care le scot când sunt furioasă, nu am ajuns încă la stadiul de fiară. Ferice de mine! Sau poate nu.” (I. M.)

PS: înainte să îmi lăsați mesajele dvs. mai puțin prietenoase vreau să știți că nu mă supăr, mai mult mă voi ruga pentru dvs. Fiți binecuvântați de Domnul Iisus!!!

Te vede Dumnezeu!

„Tu ești Dumnezeul care mă vede” Geneza 16:13

Mă întreb de multe ori ce ar fi fost viața mea dacă Dumnezeu n-ar fi privit din înălțimea slavei Sale și către mine, un om ca oricare altul, cu bune și rele, cu realizările și cu păcatele mele, un om care deși nu avea mare lucru, la un moment dat era cât pe ce să piardă totul…?

Cred cu tărie că viața mea ar fi fost un haos total, o infinită goană după satisfacerea „EU-lui”, o viață în care ar fi primat dorința de a obține plăcere din orice și cu orice preț. O viață condusă după criterii stabilite de Satan, acum mai multe mii de ani, criterii care se concentrează din cale afară de egoist doar pe persoana mea și pe nimic altceva.

Așa am trăit 30 de ani din viață și îmi pare rău pentru fiecare zi trăită fără să ridic capul către zarea albastră măcar o dată și să zic „Doamne, îți mulțumesc!”

Sunt oameni și nu puțini care zile, luni și ani în șir trăiesc viața ca și cum nu ar mai fi un mâine, un cer, un rai, un Dumnezeu care ne vede. Ani la rând, Dumnezeu, Fiul Său, raiul sau iadul erau doar metafore pentru mine. Deși trăiam astfel, Dumnezeul care a creat cerul, pământul, Universul cu tot ce cuprinde el, îmi urmărea pașii, îmi cunoștea viața, mă vedea în fiecare secundă a vieții mele. Ce Dumnezeu măreț și glorios!

Scriu aceste rânduri dintr-o deplină recunoștință față de El, dintr-o bucurie lăuntrică și un sentiment de fericire pe care doar omul care s-a bucurat de atingerea Lui le poate exprima.

Știu că nu sunt înțeles de mulți sau că sunt greșit înțeles de alții. În general, oamenilor le este greu să priceapă dragostea mântuitoare pe care Dumnezeu o arată față de noi oamenii. Nu judec cu nimic pe nimeni pentru că acum ceva ani în urmă la fel vedeam și eu lucrurile.WhatsApp Image 2019-05-17 at 12.22.52

Cu ceva timp în urma am auzit cum un deținut masiv l-a înjurat și înjosit pe un alt deținut. Acesta din urmă era un om care se anevoia să-și schimbe viața. Înjosirea era pe motiv că „a venit să se pocăiască la închisoare, după ce a furat atâția ani”. Am auzit de incident și m-am întrebat cum aș putea eu să-i explic unui astfel de om furios și frustrat de propriile eșecuri, că Dumnezeu iubește și doar El schimbă oamenii și că atunci când vezi un om care nu mai seamănă deloc cu cel care era, se datorează doar lui Dumnezeu. Iar dacă oamenii vor vrea să afle de ce sau cum se pocăiesc unii sau alții ar trebui să întrebe pe Dumnezeu, Singurul care le poate da un răspuns cu adevărat pe înțelesul lor.

Dumnezeu face lucrări deosebite și asta nu de azi de ieri, ci dintotdeauna. El a creat Universul, pământul, oceanele, pe om și toate creaturile ce există, tot El poartă de grijă celor care i-a creat. Tot El a găsit soluția pentru ca noi oamenii să avem o șansă reală de a moșteni viața veșnică, această șansă este pentru toți și în același timp doar pentru câțiva. În acest moment în care scriu sunt peste 7 miliarde de oameni pe pământ. Dumnezeu îi cheamă astăzi pe toți, până la ultimul, să devină copiii Săi. Toți cei 7 miliarde sunt creațiile Sale, însă nu și copiii Săi. Omul poate deveni copil de Dumnezeu făcând o alegere, aceea de a-L primi pe Iisus Hristos și de a crede în Numele Său. „Dar tuturor celor ce l-au primit (Iisus) adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” Ioan 1:12.

Este un lucru ciudat faptul că oamenii nu vor să accepte că într-o zi vor fi nevoiți să dea socoteală pentru faptele lor, pentru vorbele lor, pentru felul în care și-au trăit viața, faptul acesta este atât de real pe cât este de real faptul că tu citești aceste rânduri în această clipă.

Un domn căruia încercam să-i spun despre aceste adevăruri mi-a zis astfel: „s-a întors cineva din morți să îmi spună cum a fost? Desigur ca s-a întors cineva din morți, Iisus Hristos, Mântuitorul a biruit moartea, a biruit iadul, a biruit pe dușmanul tău de moarte, tocmai ca venind înpoi dintre cei morți tu și eu să credem că nu ne putem juca cu viața de dincolo de mormânt și să încetăm să mai punem întrebări fără sens.

Este interesant că persoanele care înțeleg cel mai bine acest aspect sunt cele mai în vârstă sau cei care suferă de anumite boli grave. De ce să nu fim și noi interesați de viața veșnică, conștienți fiind că ziua de maine nu ne aparține și că până maine e mult, s-ar putea să nu mai ajungem la un mâine?

Când S-a apropiat de poarta cetății , iată, duceau afară un mort, singurul fiu al mamei lui, și ea era văduvă

Această întâmplare ne amintește încă o dată că peste această lume, oricât de plăcute ar fi unele aspecte ale ei, planează umbra întunecată a morții. Ce putem însă observa și ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru noi este faptul că în aceasta lume a morții a venit Domnul vieții nu doar cu puterea de a învia morții, ci și cu dragoste, cu compasiune, simțind împreună cu noi în durerile noastre, ștergând lacrimile noastre și vindecându-ne inimile zdrobite.

Dacă pentru unii faptul că oamenii se pocăiesc încă le ridică semne de întrebare cu privire la sinceritatea cu care fac acest pas, pentru mine lucrurile sunt simple: fac ceea ce am înțeles că trebuie să fac, fac ceea ce chiar dacă pentru unii pare o nebunie știu sigur că la final mă va duce să locuiesc pentru veșnicie lângă Dumnezeu, fac ceea ce sunt încredințat că trebuie să fac. Indiferent de criticile sau suspiciunile altora rămân la convingerea că doar prin Iisus Hristos putem fi iertați și mântuiți și mă rog ca asta să nu se schimbe niciodată.

Cu speranța că aceste rânduri pot fi folositoare mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți!!!

Paștele, sărbătoarea celor imperfecți

Sărbătorile de Paște sunt despre cu totul altceva decât ne-am obișnuit noi. Ne-am obișnuit cu mâncare multă, exagerat de multă, magazinele și piețele gem de cumpărători… Nimeni nu se uită însă la câtă mâncare se aruncă după aceste câteva zile de sărbătoare și prea puțini bagă de seamă numărul mare de români duși la spital în această perioadă. Ne-am obișnuit să bem, în special rachiu sau alcool, cât mai mult, crezând că în asta stă bucuria sărbătorile. Ne-am obișnuit să umplem cluburile, discotecile, barurile, ori nici asta nu înseamnă a sărbători Paștele.

Sărbătoarea Peștelui începe cu momentul în care Dumnezeu se îndură de poporul evreu și hotărăște să îl scoată de sub robia egiptenilor. Continuă cu momentul în care Dumnezeu hotărăște să ierte omenirea și trimite pe Singurul Său Fiu să plătească pe cruce, prețul iertării tale și ale mele. Sărbătoarea Paștelui continuă, cred eu, cu ceea ce am scris mai jos.

Sărbătoarea Paștelui, chinul, rănile, umilința, moartea și învierea Domnului Iisus Hristos sunt despre iubire, sunt despre relația ta cu mine și cu ceilalți. Aceste sărbători sunt despre cei greșiți, despre imperfecți și imperfecțiunile lor, despre oameni care au ales prost, care au făcut gafe, sunt despre prostituatele din colțul străzii, sunt despre hoții și tâlharii care umplu pușcăriile, sunt despre Petru și lepădarea sa, despre Pavel și răul pe care l-a făcut el creștinilor, despre Maria Magdalena și mizeria în care trăia, sunt despre cei doi tâlhari de pe cruce și faptele lor rele… În final, sunt despre cei care în viața lor au greșit măcar o dată, au mințit măcar o dată, măcar o dată au luat ceva cât de mic care nu le aparținea, despre oameni imperfecți, despre asta cred eu că este Paștele.

Dacă consideri că niciodată nu ai greșit cu nimic, că ești perfect, că ești superior celor de la țară, celor fără dinți în gură, celor care nu stăpânesc bine limba română, deși sunt născuți și crescuți în România, celor care sunt de altă culoare sau altă religie, cu părere de rău te anunț că articolul acesta dar și Sărbătoarea Paștelui nu sunt pentru tine.

Trăim astăzi într-o lume care se dorește a fi perfectă, oameni imperfecți ajunși în anumite stări sau poziții privilegiate, adică un pic peste ce înseamnă media cer perfecțiune de la restul, care sunt la fel de neperfecți ca și ei. Ceea ce îi face să ceară această perfecțiune este doar poziția în care se află, faptul că sunt ajunși acolo, confortul care-i înconjoară. Bunăstarea de care au parte îi face să gândească despre propria persoană că sunt cumva perfecți că nu au greșit în nici un fel niciodată, iar imperfecțiunile dumnealor le trec la „și altele” pe când se uită foarte atent și sunt foarte sensibili la greșelile celorlalți, la modul lor de exprimare, la felul sărăcăcios în care se îmbracă, la lipsa lor de educație. Iar pâinea sau punga de orez care a fost furată de un om, care probabil nu și-a mai permis să își hrănească copiii devine crima cea mai gravă, pe când în zonele înalte dispar ca prin magie multe milioane trecute cumva „la pierderi”.

Mă uitam pe paginile de socializare zilele trecute după un miting de amploare a unui partid politic, nu-i dau nume pentru că nu mă interesează politica de nici un fel. La acel miting au fost prezenți români de toate vârstele, de toate soiurile și din toate părțile, mici, mari, albi, negri, de toate felurile. Ce m-a șocat a fost reacția în special pe internet dar și la unele emisiuni TV a „celor perfecți” care înjurau ca la ușa cortului atât partidul, dar mai ales pe susținătorii acestuia, erau fotografii de la acel miting cu oameni  mai prost îmbrăcați, un pic mai colorați, mai fără dinți în gură, un pic mai de la țară. Deși am observat că aceștia erau doar o parte din mulțime totuși „perfecții” s-au pus cu aparatele foto și camerele de filmat rău de tot pe ei căutând înadins să-i scoată în relief pe aceștia.

Ce-i drept unii dintre acești susținători erau mai puțin educați când au deschis gura către microfon au ieșit din gura lor numai perle… Atenție! Nu mărgăritare, ci perle: dezacorduri, greșeli gramaticale grave… etc. Acesta era ceea ce „perfecții” așteptau, și anume motivul pentru a tăbărî pe ei cu tot felul de ironii, de înjoseli, glume proaste sau înjurături. Mă întreb care este diferența dintre unul fără dinți în gură care înjură și unul care stă la birou cocoțat în vreo clădire cu 30 de etaje care înjură la fel de grosolan? Ce să facă diferența: dantura, cravata, sau etajele clădirii în care lucrează cel din urmă? Vorba aia: întreb și eu pentru un prieten.

Dragii mei, ceea ce ați văzut pe la acele mitinguri, acei oameni „imperfecți”, acei oameni fără dantură, fără „țoale de firmă”, fără capacitatea de a vorbi corect românește, acei oameni care unora dintre voi vi se par din altă lume, să știți că nu sunt decât compatrioții noștri, ei sunt de pe planeta Pământ și deși asta nu place multora, în special „perfecților”, ei sunt români, cetățeni ai României.

Problema nu este cum au ajuns ei așa ci cred că problema este cu cei cărora șansa le-a surâs și au reușit să iasă de acolo, au reușit să găsească un loc de muncă mai bine plătit, au reușit sa emigreze, au avut șansa unei familii înstărite sau a unor părinți, care au reușit să-i poarte la școală și care totuși se comportă de parcă ar fi avut ei vreun merit pentru tot binele pe care îl trăiesc. Ce merit ai tu sau eu că ne-am născut din doi părinți care au muncit, care ne-au educat, care au avut posibilitatea să ne poarte la școală sau care au avut alte posibilități și astăzi putem vorbi corect românește. Ce merit avem noi, ce am făcut eu ca să nu mă nasc cu vreun handicap sau ce merit am că pot munci, că pot gândi, că pot să port de grijă copilașilor cu care am fost binecuvântat, că am un acoperiș deasupra capului și am ce pune în blid în fiecare zi?

Nu am nici un merit, mai mult mă consider un om care a greșit, care a păcătuit, care a ales prost, care a gafat de cele mai multe ori și care nu merit cu nimic familia și confortul pe care îl am. Tocmai acest lucru mă face ca să nu privesc de sus, pentru că atât de scurtă e tranziția de sus în jos încât nici nu îți dai seama… De aceea, nu pot purta pică unui om pentru simplu fapt că el a ales să simpatizeze cu un partid politic diferit decât am ales eu sau pentru că are o altă echipă de fotbal pe care o susține, diferită de cea care îmi place mie.

Faptul că nu am nici un merit mă face să zic în fiecare zi  „Doamne sunt mulțumitor pentru ce am”. Mai mult, cu ocazia acestor sărbători, atât de însemnate pentru omenire zic: „Doamne îți mulțumesc pentru că, deși nu meritam, ai trimis pe Fiul Tău să moară, ca eu astăzi să mă bucur de viată! Tu, Doamne, meriți toată lauda și cinstea, sub nici o formă noi… ci Tu!”

În încheiere, deși nu te cunosc, țin sa-ți spun că îți stă un pic mai bine când ai puterea să ierți, atunci când în loc să te încrunți, zâmbești, atunci când preferi să dai, decât să primești, ești mai simpatic să știi, mai plăcut în ochii celor de lângă tine dar și în ochii lui Dumnezeu. Aș vrea să ne amintim și să ne rugăm în această perioadă și pentru frații noștri creștini din Sri Lanka, Nigeria, Coreea de Nord și de peste tot unde sunt chinuiți și omorâți pentru simplu motiv că sunt creștini, nu uita, ca mine și ca tine.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți, de pretutindeni, familiile noastre și să facă transforme inima noastră până acolo încât și cei imperfecți să încapă în ea. Amin!!!

CUVINTE FAINE!!!

Cuvintele pe care le rostim zilnic au o importanță deosebită, sunt mult mai importante decât ne putem imagina. Biblia spune că viața și moartea stau în puterea limbii!

De felul cum vorbim depind multe aspecte legate de bunul mers al vieții noastre. Unii oameni își îngreunează viața și atrag ura celor din jur, doar pentru că folosesc cuvinte ne la locul lor.

Am meditat mult la acest aspect și potrivit cu experiența de viață pe care o am, am găsit că de multe ori o vorbă bună, spusă la momentul potrivit, poate schimba nu doar ziua cuiva, dar și relația ta cu acea persoană. Cred că o vorbă bună spusă la momentul potrivit poate schimba o viață!

Am găsit câteva cuvinte care folosindu-le zilnic ne pot ajuta în primul rând pe noi, apoi pe cei din jurul nostru.

„IARTĂ-MĂ”

Sunt căsătorit de ceva ani și știu din experiență că un IARTĂ-MĂ spus la momentul potrivit poate fi cheia pentru o căsnicie fericită. Nicio căsnicie nu este perfectă însă dacă dorim să avem o familie fericită trebuie să învățăm să spunem: IARTĂ-MĂ. Un lucru pe care l-am învățat atât eu cât și scumpa mea soție este nu doar să uităm greșelile din trecut ci și să facem în așa fel încât să nu le mai aducem în discuție. Degeaba spui că astăzi ai iertat dacă maine sau după ceva timp aduci din nou în discuție aceleași lucruri.

Apostolul Pavel ne dă următorul sfat: „Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” Efeseni 4.

Dorim să fim iertați atunci când greșim însă înainte de toate trebuie să învățăm să iertăm pe cel care ne greșește. De multe ori îți este greu să te ierți pe tine însuți. Cred că aici trebuie făcut un efort suplimentar din partea fiecăruia dintre noi… să învățăm să iertăm. Câteodată nu pot ierta foarte ușor și găsesc ca principal vinovat pentru asta mândria. Oricât am vrea să ne smerim, tot mai găsim în noi câte un pic de mândrie. Aceasta ne face de multe ori să nu putem trece peste greșelile celorlalți sau chiar peste greșelile proprii. Știți ce am mai învățat? Am învățat că atunci când iert pur și simplu mă smeresc. Faptul că Dumnezeu pune în mine puterea să iert mă face să pot vedea faptul că singur nu aș fi fost în stare și că doar bunătatea Sa mă face să pot ierta și să mă pot ierta.

„TE IUBESC”

Cât de puternice cuvinte și totuși cât de neînsemnate devin pentru noi în tumultul și aglomerația cotidiană. Un simplu „TE IUBESC” poate schimba nu doar ziua ci și viața cuiva. Să spui soției și copiilor tăi zilnic aceste cuvinte este foarte important, pentru că în acest fel le vor întipări adânc în inima și mintea lor faptul că îi iubești, astfel nelăsând loc de îndoieli privitoare la acest aspect. Ne arătăm dragostea față de semeni prin fapte, dar să știți că și cuvintele sunt la fel de importante. Prin cuvinte putem ridica moralul cuiva sau putem să-l doborâm câteodată, fără să mai poată să se ridice. Cât de puternice pot fi aceste cuvinte: „TE IUBESC”, totuși dragostea nu este doar o emoție sau o urare, este ceva mult mai profund ce se găsește în noi, este acea pornire de a face bine celui de lângă tine fără săă aștepți nimic în schimb, este ceea ce a făcut Domnul Iisus pentru noi. În Ioan 3:16 găsim ceea ce a făcut Dumnezeu din dragoste pentru noi, oamenii, pentru cei ce Îl urau, Îl chinuiau, Îl băteau, Îl scuipau… din dragoste Iisus S-a jertfit. Dragostea înseamnă de multe ori jertfă: să te jertfești prin a-ți păsa mai mult de cel de lângă tine decât de propria persoană. Un simplu „te iubesc”, fără să facem efortul necesar să arătăm asta înseamnă un mare ZERO, faptele noastre trebuie să acopere ceea ce exclamăm. Așadar, dacă prin fapte acoperim ceea ce spunem atunci cu adevărat „TE IUBESC” poate atinge potențialul pe care îl are.

„MULȚUMESC”

Cuvântul „mulțumesc” pare că dispare din ce în ce mai mult de pe buzele noastre… în special în rândul generației tinere. Ieri am primit un mesaj de la o doamna ce lucrează într-o firmă care a prestat niște servicii pentru familia noastră și care mi-a mulțumit că i-am mulțumit. Adică mi-a scris un mesaj de mulțumire pentru faptul că după ce firma dumnealor ne-a livrat produsul cumpărat i-am scris câteva cuvinte de mulțumire. Încheia mesajul această doamnă astfel: „contează mult pentru mine să știu că ați fost mulțumiți. Vă mulțumesc pentru mesaj”. Probabil că într-o oarecare măsură ziua acestei doamne a fost schimbată în bine prin simplu fapt că mi-am făcut timp un minut să-i scriu un scurt mesaj. Cât de mult putem influența starea și viața unor oameni doar printr-un simplu gest, precum acela de a zice: „MULȚUMESC”. Are nevoie Dumnezeu de mulțumirile mele? Nu știu, însă caut zilnic să-I mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut și face pentru mine, caut zilnic să-I mulțumesc pentru Fiul Său, pentru viața care a pus-o în mine. Sunt atât de multe motive să-I mulțumesc și simt că oricât aș mulțumi, niciodată nu va fi de ajuns. A ne arăta aprecierea față de cei din jurul nostru, cu care intrăm în contact printr-un simplu MULȚUMESC face mult.

„EȘTI BINEVENIT”

Din nou două cuvinte care pot înmuia o inimă, care pot transforma o viață sau care pot face diferența dintre o zi bună și una mai puțin bună. E frumos să auzi cuvinte precum: „îți mulțumesc” sau „iartă-mă”, dar este plăcut să auzi și cuvintele „ești binevenit”, mai ales atunci când ajungi în locuri noi sau întâlnești persoane noi. Dacă ajungi undeva, fie că ești elev, student, sportiv sau orice altă profesie ai avea, îți dorești să fii întâmpinat cu aceste cuvinte: „fii binevenit”. De aceea, cred că atunci când întâmpinăm pe cineva este de dorit să o facem urându-i „BUN VENIT” din toată inima, astfel încât respectivul să înțeleagă că are în față un potențial prieten. Dacă am reuși să ne punem noi în pielea celuilalt, într-un mod sincer, cred că nu am mai fi atât de acri câteodată, nu am mai fi atât de riguroși în anumite situații și nu am mai despica firul în patru pentru nimica toată. Eu, personal, mulțumesc lui Dumnezeu de câte ori găsesc câte un cuvânt bun la cineva, de câte ori primesc un zâmbet, de câte ori mi se spune „bine ai venit” sau „mulțumesc”. Sunt mulțumitor pentru toate acestea și asta pentru că trăim într-o lume în care aceste cuvinte sunt din ce în ce mai rar folosite. Trăim astăzi într-o lume care se dorește a fi perfectă, dar este departe de a fi așa. Așadar, de câte ori aud genul acesta de cuvinte sunt bucuros.

Desigur că sunt multe alte cuvinte pe care le cunoaștem și prin care putem aduce un plus valoare unei relații, unei colaborări, de ce nu unei persoane, unei vieți.

Din punctul meu de vedere, cel mai puternic cuvânt, care poate schimba o viață rămâne Cuvântul lui Dumnezeu:

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” – Biblia.

Iar în altă parte, Biblia spune că acest Cuvânt este pentru unii, care au disponibilitatea să dorească să îl înțeleagă, puterea lui Dumnezeu, iar pentru cei ignoranți, Cuvântul devine o nebunie.

Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” Biblia.

Dumnezeu trimite în lume pe Fiul Său, pentru ca prin El Cuvântul să fie viu, să umble printre noi. Dorința Lui este ca noi să primim viață prin acest Cuvânt. Din punctul meu de vedere este minunat: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”.

Și Cuvântul merge mai departe să ne facă să înțelegem de ce El are putere: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Este simplu când spun unii că sunt copii ai lui Dumnezeu, ei nu exagerează, ei spun astfel pentru că se identifică cu cei menționați mai sus. Deci nu ei se numesc așa, ci Cuvântul. Biblia îi numește copii ai lui Dumnezeu pe cei care cred.

Cuvintele noastre pot zidi sau pot dărâma. Ține de noi ce dorim să facem. Să ne ajute Dumnezeu să avem o vorbire care poate zidi sufletește pe cei de lângă noi, în același timp fiind plăcută Celui care ne-a creat.

VIAȚA DE SPORTIV

de Luiza Potecă

Am citit acest articol despre viața de sportiv, nu cunosc autorul însă nu am putut să rămân indiferent, trebuie să recunosc că m-am regăsit din plin în cuvintele de mai jos.Un articol care arată un pic din ceea ce nu se vede la televizor,nu se vede cand se primesc medaliile sau premiile,se întâmplă în ascuns ,toate acestea transformă un simplu copil într-un campion. Toată lumea te aplauda, toţi se uită la tine iar tu te apleci de pe podium ca să ţi se pună medalia de gât. Ce viaţă minunată s-au gândit mulţi din public în acel moment… Dar hai să dăm timpul mai înapoi, înainte să fii ajuns la victorie.

Puţini ştiu ce se ascunde în spatele unei victorii. Nimeni nu a zis că e simplu să ajungi pe podium. Începi totul de jos, de foarte jos. Mingea nu va lovi masa nicioadată din prima, poarta nu se va muta după lovitura ta, cronomentrul nu va indica din prima un record. Şi nici din a doua încercare, nici din a treia. Nu ne naştem învăţaţi, poate doar talentaţi. Şi nu e acelaşi lucru. Până la urmă orice sportiv poate confirma că sportul e 1% talent si 99% muncă.

Şi această muncă…e grea! De multe ori vei ajunge de la antrenamente şi vei adormi instant. Nu contează dacă esti în pat, în autobuz sau în clasă. Vei dormi, te asigur. Indiferent de loc sau de sportul pe care îl practici, singura condiţie e să fii dat totul.

Oboseala pe care o capeţi… ca să îţi revii ai nevoie de mult timp, dar nu ai suficient între un antrenament şi următorul. Apoi mai este şi minunata febră musculară de îţi va venii să crezi că e o binecuvântare că mai poţi merge.

Te vor chema prietenii pe afară, tu vei fi ori la antrenament ori prea obosit, din cauza antrenamentului, ca să ieşi cu ei. Probabil o perioada te vei şimti mergând ca pe o funie la înălţime încercând să împaci şi sportul şi şcoala. Nu vei reuşi mereu.

Apoi urmează competiţiile. Speră la ce e mai bine, dar pregătește-te pentru ce este mai rău. Cu alte cuvinte, speră că vei intra pe teren, că vei da golul câștigător, că vei câștiga. Dar, așteaptă-te să ratezi mingea, să nu ți se dea pasă, să fii depășit de copii mai mici ca tine.

O să urmeze apoi victoriile. Nu de odată ci treptat. Azi o secundă, mâine încă una. Azi 3 puncte, săptămâna viitoare un set. Azi o bară, peste ceva vreme un gol.

Așteptările din partea ta vor fi din ce în ce mai mari. Nu vei mai auzi: „Lasă că ești la început!” ci „Am pretenții de la tine!”. Și evident chiar dacă victoriile sunt multe… eșecurile vor fi de n ori mai multe. Puterea unui sportiv constă în a se ridica după fiecare eșec. Poți fi „steaua” echipei, poți să ai zeci de recorduri la antrenamente, dar dacă ratezi în ziua competiției ești nimeni în cel mai bun caz. În cel mai rău ești cel care a tras echipa în jos.

Nu e nimic mai rău pentru un sportiv decât să strige antrenorul la el în timpul meciului că „Asta e, nu poți ” sau să vadă cum galeria își pierde interesul. Da, ca sportiv vei trăi și astfel de momente. Nu e o viață plină de lapte și miere. Sincer, nu are mai deloc.

Dar da! Se merită să fii sportiv pentru momentul când treci primul linia de finish, când respingi un atac nemaipomenit, când bați recorduri sau când urci pe podium. Dar pentru astfel de momente plata începe cu mult timp inainte. Eu zic totuși că merită!

PENTRU CEI SINGURI…

NICIODATĂ UITAȚI…

Nu știu ce înseamnă să fii singur, adică să trăiești singur, fără familie, fără cei dragi, fără prieteni (adevărați), însă aș putea spune că pot înțelege pe cei care sunt singuri pentru că au fost anumite perioade în viața mea când familia, cei dragi, prietenii, nu au fost lângă mine pentru că efectiv nu au putut. Au fost momente deloc ușoare însă mereu mi-am amintit de ceea ce spune Dumnezeu despre cei care trăiesc singuri.

Unul dintre versetele care pe mine m-au întărit enorm a fost următorul „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”. Cred că acest verset înseamnă mult mai mult decât atât. Sunt momente când cei singuri se simt uitați însă nu este deloc asa, Dumnezeu ne promite că NICIDECUM nu ne va uita.

VIAȚA TA PENTRU DOMNUL

Pe de altă parte, Dumnezeu, în bunătatea Sa, ne spune pas cu pas ce ar trebui să facem în cazul în care suntem singuri. Apostolul Pavel zice ca fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat, iar mai departe precizează: „celor neînsurați și văduvelor, le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine (adică necăsătoriți). Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă” 1 Corinteni 7.

Există un pericol real pentru cei care, deși au posibilitatea să se căsătorească și astfel să trăiască într-un mod plăcut lui Dumnezeu, aleg să fie „singuri”, însă să aibă mereu relații pasagere. Pericolul constă în faptul că în al doilea caz se păcătuiește grosolan, și chiar dacă acest lucru este privit cu lejeritate sau în unele cazuri cu amuzament, păcatul curviei sau al preacurviei rămâne un păcat de moarte așa cum îl numește Biblia, dacă oamenii îl iau în râs, asta nu va schimba cu nimic gravitatea acestui păcat, nici repercursiunile ce se trag din el.

Nu toți pot trăi ca apostolul Pavel, însă dacă nu ne putem ține în frâu pornirile și pasiunile, este mai bine să ne căsătorim… decât să ardem!

NICIODATĂ SINGURI

Biblia spune că Dumnezeu, văzându-l pe Adam singur,  a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”.

Cred că este de la sine înțeles de ce Dumnezeu a zis că nu este bine pentru om să fie singur, suntem făcuți, creați, dacă vreți, să simțim nevoia unei persoane sau unor persoane alături, să ne bucuram de prezența acestora, de prietenia lor, de sinceritatea lor, de afecțiunea lor. De aceea este atât de grea singurătatea pentru cei care trăiesc astfel, însă adevarul este că nu suntem niciodată singuri. Dumnezeu ne asigură că este cu noi la fiecare pas pe care îl facem, trebuie doar să credem. În momentele mele de sigurătate am crezut și am știut că Dumnezeu îmi este alături în fiecare clipa (nu doar metaforic vorbind ci la propriu) și asa a fost și Ii mulțumesc pentru asta.

CHEMARE SPECIALĂ

Există totuși oameni cu chemări speciale, oameni pe care Dumnezeu îi cheamă la o altfel de viață, pe proorocul Ieremia Dumnezeu l-a chemat la o viață fără însurătoare (dar și fără păcat). Biblia spune că l-a chemat la o slujbă speciala încă dinainte de a se fi născut Ieremia (capitolul 1). Apoi Dumnezeu îi zice: „să nu-ți iei nevastă și să n-ai în locul acesta nici fii, nici fiice!” – aceasta este o chemare specială, însă dacă nu ai siguranța unei astfel de chemări din partea lui Dumnezeu atunci este bine să ții cont de sfaturile lui Pavel din 1Corinteni.

CONCLUZII

Dumnezeu nu uită de noi niciodată, chiar dacă câteodată așa ni se pare. Dumnezeu nu va uita niciodată pe copiii Săi, indiferent de ce s-ar întâmpla. Un lucru important pentru cei care sunt căsătoriți este să știe că de fiecare dată când întreabă pe cineva care nu este căsătorit de ce nu este încă, întrebarea aceasta de multe ori sună ca și cum aceștia nici nu ar fi încercat niciodată, și la fel de multe ori rănește pentru că sunt mulți care încearcă, însă dintr-un motiv sau altul nu reușesc. Deci trebuie să avem grijă la felul cum ne exprimăm, mai mult, aspectul acesta nu ne prea privește pe noi, este legat de viața personală a fiecăruia.

Un frate drag scria că ar fi bine să avem în vedere pe cei singuri când ne plănuim concediile și să-i includem în planurile noastre de vacanță. Perioada concediilor este una dintre cele mai dificile pentru cei care nu au pe nimeni. Așadar face mult să îi ai în vedere pe aceștia.

Așadar, pentru cei singuri, apostolul Pavel are un sfat: „Dar eu aș vrea ca voi să fiți fără griji. Cine nu este însurat se îngrijește de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot așa, între femeia măritată și fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijește de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă și cu trupul, și cu duhul, iar cea măritată se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei”.

Dumnezeu te iubește, te cunoaște, te prețuiește, indiferent dacă ești sau nu căsătorit(ă). Acesta este un lucru de care trebuie să fim siguri. Este dureros și greu să trăiești singur, însă știu și vă pot asigura de un lucru: Dumnezeu nu disprețuite o inimă singură, ci va fi acolo prezent pentru cel singur întotdeauna.

Aceste lucruri le-am avut pe inima să vi le scriu, rămâneți încurajați că niciodată nu vom fi nici uitați, nici singuri… Fiți binecuvântați!

DĂ-MI PACE!!!

„Nimic și nimeni din toată lumea nu poate să fie o sursă de pace divină, nici măcar pentru o secundă, doar Duhul Sfânt!” Spătaru Constantin.

Într-o lume atât de mult cuprinsă de freamătul unui potențial război (probabil mondial) întrebarea principală a omenirii astăzi este „cine poate să ne dea pacea?”

Pacea mondială este atât de importantă și ne rugăm pentru ea, însă ce se întâmplă cu pacea personală, pacea noastră interioară?

Aud de multe ori expresia: „pacea Domnului Iisus”… desigur că aceasta ar fi cea mai de dorit dintre toate, însă chiar ne bucurăm noi de pacea pe care a lăsat-o Mântuitorul pentru noi aici pe pământ?

Omenirea vrea pace, la fel și noi oamenii, pace în lume, pace în inimile noastre, cu toții ne dorim asta… atunci cum putem rezolva această problemă?

Doream să scriu ceva dar nu știam ce… apoi ca aproape de fiecare dată am întrebat pe Dumnezeu. Răspunsul a venit imediat sub formă de întrebare și a sunat cam așa: „cine îți poate da pacea, Ghiță?”

Există un singur lucru în această lume, după părerea mea, pe care, fiecare om, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau politică, fără excepție, îl dorește cu ardoare și anume PACEA.

Unde caută oamenii pacea și ce sunt ei dispuși să facă pentru a o găsi?

Unii caută pacea în visare sau în liniștea naturii, alții în preocuparea cu literatura bună, alții în religie, alții speră să o găsească prin schimbarea activității și multe alte lucruri de felul acesta, care pot folosi oamenilor pe post de pace. Mai sunt unii care caută pacea la Dumnezeu și mă gândesc cu multă bucurie și satisfacție că sunt unul dintre cei care caută astfel pacea.

Am stat de vorbă cu mai multe persoane care au avut tentative de suicid și care au avut disponibilitatea să împărtășească cu mine despre ceea ce simțeau când se gândeau la astfel de lucruri. Un lucru comun la toți era lipsa păcii, apoi dorința de a ascunde ceea ce simțeau și trăiau de cei apropiați, din temere că vor fi judecați greșit. Unul dintre ei mi-a spus că presiunea din mintea și inima lui, rezultată din lipsa totală a păcii era așa de mare încât moartea i se părea mult mai de dorit decât acea stare de grozavă întristare.

Găsesc oamenii o stare de pace în droguri, am cunoscut persoane care se drogau, chiar și în familie soț și soție, prizau cocaina doar pentru încă o doză de pace, apoi alcoolicii care folosesc „cantități industriale de rachiu” doar pentru o porție de pace. Bineînțeles că acest fel de pace se risipește odată cu efectul substanțelor pe care le folosesc… În concluzie, nu este o variantă care să stea în picioare, cea a păcii creată artificial.

Pacea nu stă într-o situație financiară bună, cum ar crede unii, sau în faimă, sau în celebritate. Mulți oameni potenți financiar sau celebri și-au pus capăt zilelor, fără măcar să fi lăsat o scrisoare, să spună ce i-a determinat să procedeze astfel.

Pacea nu stă în religie, mulți oameni religioși au demonstrat a fi lipsiți de pace și mai mult decât atât, religia în sine a făcut mult război și tărăboi de-a lungul timpului. Chiar și astăzi sunt unii dispuși să facă tot felul de acte nebunești (mă refer în mod special la fanaticii islamici) în numele religiei, convinși fiind că ceea ce fac are legătură cu Dumnezeu, când de fapt se înșeală grozav.

Dacă pacea nu stă în cele menționate mai sus… sau multe altele asemenea lor nu sunt o sursă de sustenabilă de pace, atunci mie nu îmi rămâne decât să caut răspuns la următoarea întrebare: De unde vine pacea și ce efecte are ea asupra noastră?

Biblia mi-a spus ceva odată, mai demult, am reținut și nu prea ce mi-a zis, însă în momentele critice din viață mi-am adus aminte repede și cu lux de amănunte ceea ce îmi șoptise, zicea astfel: „Împrietenește-te dar cu Dumnezeu și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire” IOV.

În cele mai grele momente ale vieții am realizat că nu aveam nevoie de nimic altceva decât de pace. Nu simțeam nevoia nimănui, nimic și nimeni nu mă putea ajuta. Tot ceea ce aveam nevoie și lucrul după care tânjeam enorm de mult era PACEA.

Căutați dumneavoastră pacea în tot ceea ce doriți, nu știu eu să enumăr aici în câte lucruri oamenii caută un fir de pace, tot ce am scris mai sus sunt doar puține exemple. Însă ceea ce știu cu adevărat și exprim din experiență este că pacea care dăinuiește vine numai din Dumnezeu.

Cu siguranță că diavolul care ne este cel mai mare dușman dorește să ne lase fără de pace pentru că el știe că de pacea noastră interioară atârnă multe lucruri și decizii, inclusiv fericirea noastră. De ce vrea vrăjmașul să îți ia pacea? Pentru ca tu atunci când ești total lipsit de pace să nu poți judeca lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu, ci să le judeci într-un mod greșit, în felul lumii acesteia… cred că el se hrănește efectiv cu starea omului lipsit de pace.

Pacea îți poate fi răpită pentru un timp, însă un om care o dorește cu ardoare nu va renunța la luptă, ci va sta zi și noapte înaintea lui Dumnezeu și va cere de la El înapoi pacea pe care o va căpăta doar împrietenindu-se din nou cu Dumnezeu.

Cred cu tărie că pacea noastră stă într-o relație personală cu Duhul lui Dumnezeu. Am întâlnit oameni greu încercați, cu probleme despre care nouă ne este greu să vorbim, darămite să ne punem în bocancii lor și totuși unii dintre ei parcă pluteau, radiau de pace și fericire. Nu erau nici beți, nici drogați și nici nu practicau fen shui sau altceva de genul acesta, ci erau creștini autentici, iubeau pe Dumnezeu din toată inima lor, aveau acea relație strânsă, apropiată, neînțeleasă de mulți cu Duhul Sfânt, prin care biruiau zilnic lupta cu necazul.

Dacă îți lipsește pacea nu te lăsa bătut, cere-o de la Dumnezeu. Nu renunța, nu crede șoapta diavolului care îți spune că Dumnezeu a uitat de tine, aceasta este o mare minciună pe care o folosește des pentru a te lăsa fără nădejde. Nu știu dacă ești bolnav sau dacă ai datorii, sau poate suferi o pierdere grea… nu știu cine și unde ești, însă știu că atunci când îl rogi dintr-o inimă sinceră pe Dumnezeu, El răspunde, pentru că El este pacea noastră –  Efeseni 2.

Vreau să închei această scrisoare cu un verset din Sfânta Scriptură care mi-a fost de mare folos, mă rog ca și pentru tine să fie la fel de folositor, versetul zice așa: „Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Iisus” Filipeni 4.

Cum au răzbit înaintașii noștrii? Cum reușeau creștinii din primele secole să intre în arene cu lei și tigri, plini de bucurie, cântând cântări lui Dumnezeu? Cum mergeau la pușcărie, la chin și chiar la moarte creștinii pe care comuniștii îi prigoneau pentru simplul fapt că erau creștini? De multe ori m-am întrebat aceste lucruri, dar numai după ce Dumnezeu mi-a dat din pacea Sa în momentele critice, am înțeles cum au reușit cei pe care i-am enumerat mai sus. Există o pace desăvârșită, o pace care întrece orice pricepere, o pace pe care doar Dumnezeu o poate da. Nouă nu ne rămâne decât să credem și să nădăjduim în bunătatea Sa!

Până la o următoarea scrisoare vă doresc din plin pacea lui Dumnezeu peste voi și familiile voastre.

„Dragă criminalule”

Încep prin a-ți transmite că deși sunt șocat de crima pe care ai comis-o, totuși nu sunt surprins.

De ce nu mă surprinde grozăvia pe care ai săvârșit-o? Pentru că din desele discuții pe care le-am purtat amândoi pe când eram colegi de secție în penitenciar, am realizat că atitudinea ta vizavi de o schimbare a modului de gândire era una care nu lăsa loc de multă speranță.

Îți scriu deși nu cred că vei apuca să citești aceste rânduri… totuși îți scriu cu speranța că adresându-mă ție vor citi alții, alții care sunt pe cale să sâvârșească aceeași faptă mișelească, pe care ai săvârșit-o tu. Alții care se văd smârdoi, alții care nu mai pot de mușchi, alții care cred că a da cu brișca e o mare șmecherie și învârt cuțitul pe degete ori de câte ori au ocazia, mândrindu-se cu acest lucru. Și, nu în ultimul rând, scriu pentru acei „alții”, care în mintea lor bolnavă văd în ceea ce ai făcut tu o faptă „vitejească”.

Hai să-ți spun ce am văzut eu că ai făcut sâmbătă seară. Ce am văzut de fapt pe acele înregistrări: am văzut un tânăr care a alunecat și, fiind căzut la pământ, a fost pus în imposibilitatea de a se apăra. Apoi am văzut doi „dulapi de bărbați” care s-au apropiat și au început să-l lovească mișelește, apoi te-am văzut pe tine înfingând cuțitul în bietul om căzut la pământ de multe, multe ori… acum te întreb: ești mândru de fapta ta? Sau mai sunt unii care încă ar mai putea considera ceea ce ai făcut drept „o mare șmecherie”, pentru că știu că merg mai departe, să vedem și alte rezultate.

Ca rezultat al mișeliei voastre, o familie este distrusă, o țară întreagă oripilată și gata să protesteze pe bună dreptate împotriva oricărei tentative a guvernului de a rezolva aglomerația și situația mizeră din penitenciare. Doar adu în discuție ceva legat de situația din penitenciare și ești pus la zid. Știi de ce? Pentru că societatea consideră acum într-un mod greșit că toți cei din pușcării sunt exact ca tine.

Ai stat mulți ani în pușcărie… știi situația de acolo, știi mizeria în care se trăiește, știi cum te mănâncă de viu ploșnițele și șobolanii, știi cum e să împarți o toaletă la 25-30 de oameni, mai ales vara, când sunt 40 de grade cu plus, știi cât de „gustoasă” e mâncarea și cum e cu apa caldă o dată pe săptămână, știi toate acestea și multe altele și totuși nu te-ai gândit de două ori înainte să scoți cuțitul.

Țin minte că te-am abordat în câteva rânduri, încercând să discutăm despre subiectul care pe mine mă interesa și mă interesează și despre care discutam cu majoritatea celor închiși și anume o viață nouă prin Iisus Hristos.

Prima oară ai râs ironic, a doua oară ai părut deranjat de abordarea mea, iar a treia oară m-ai ignorat, ceea ce m-a făcut să înțeleg că nu era deloc pe placul tău ceea ce încercam să-ți spun, măcar că ar fi fost spre interesul tău s vezi despre ce e vorba.

Văzându-ți atunci atitudinea arogantă și plină de mândrie am intuit că lucrurile nu vor merge bine pentru tine. Pe aceeași secție din același penitenciar am întâlnit un alt tânăr, coleg al nostru, care crezând că voi fi afectat, a început să înjure pe Dumnezeu și pe pocăiți într-una dintre zile. I-am zis doar că dacă va continua în acest mod, nu pot decât să-i prevăd multă pușcărie pe viitor. S-a mâniat și zâmbind ironic, mi-a zis: „Mai am 6 luni și sunt în termen, am terminat cu pușcăria”. Asta se întâmpla acum mai bine de doi ani, iar înainte de sărbători, acum vreo lună de zile, pe când vizitam pe cineva la penitenciar l-am zărit acolo, venise cineva să-l viziteze. Când m-a văzut a lăsat capul în jos, avusesem dreptate, a ajuns din nou în pușcărie. De ce? Răspunsul, din punctul meu de vedere, este simplu și îl voi înșira mai jos.

Prezentatorii de știri, politicienii din opoziție și cei de prin studiourile de televiziune țipă și urlă către guvern, arătând cu degetul și spunând că guvernanții ar fi de vină pentru crima comisă de tine. Ei spun asta pentru că tocmai ai fost eliberat din închisoare după mulți ani de „reabilitare”.

Însă lucrurile nu stau așa deloc! Ce văd eu, domnilor care sunteți împotriva schimbărilor din sistemul penitenciar??? Văd un sistem care a fost creat să reabiliteze persoanele condamnate și care din păcate este falimentar… Acest bărbat a stat mulți ani în reabilitare, ar fi trebuit să fi ieșit de acolo un om schimbat, reabilitat… dar cum să faci asta în condițiile actuale de detenție?

Cum să reabilitezi o persoană când de cele mai multe ori nu ai unde să o pui să doarmă? Cum să faci o persoană să-și dorească să se schimbe când o înghesui cu alți 15, 20, 30 de deținuți într-o camera insalubră, cu un singur wc, plină de pleoșnițe, păduchi și șobolani, unde manelele răsună cât e ziua de lungă, iar fumul de țigară este atât de dens, încât așa cum zice o vorbă: în pușcărie „rezemi bicicleta de el”.

Cu un procent de recidivă de 75% cred că societatea ar trebui să se gândească serios la o reabilitare reală a celor de după gratii, pentru că acești oameni băgați acolo, ies mai sălbatici decât au intrat, iar partea mai puțin plăcută este că ei vor ieși până la urmă de acolo, mai devreme sau mai târziu, fie prin grațiere, amnistie, recurs compensatoriu sau pur și simplu pentru că au terminat pedeapsa.

Cineva zicea că dacă ai fi stat încă 400 de zile în pușcărie, cât mai aveai de drept, nu ai fi săvârșit această crimă. Știi ce cred eu? Cred că dacă 8 ani, cât ai executat, nu au reușit să te schimbe, atunci nici cele 400 de zile pe care le mai aveai, nu ar fi făcut acest lucru și că până la urmă, tot ai fi comis-o.

Întrebarea mea este următoarea: cum ar putea acest gen de oameni, care vin din pușcărie să poată să se reintegreze în societate, când sunt respinși din primul moment când au pășit afară pe poarta pușcăriei.

Ești fost deținut și vrei să te angajezi? Nu poți pentru că ai cazier. Ești fost deținut și vrei să-ți faci o afacere? Nu poți pentru că ai un trecut dubios. Ești fost deținut și vrei să-ți iei o casă? Nu poți pentru că banca te consideră persoană de risc sau cu risc și nu vezi un șfanț de nicăieri. Atunci ce îți rămâne de făcut, când „mațele chiorăie de foame” sau când vine frigul și nu ai unde dormi? Din păcate, dragă societate, cei mai mulți aleg să comită infracțiuni, din dorința de a se întoarce acolo unde, deși e greu, sunt acceptați așa cum sunt… mai mult, li se dă o pâine în fiecare zi, indiferent ce s-ar întâmpla.

În încheiere vreau să ma rog ca Dumnezeu să mângâie familia îndurerată, să dea putere părinților, fraților și apropiaților acelui tânăr de 25 de ani care a murit, să vindece această rană grozavă. Din păcate, mai mult nu pot face, însă știu că Dumnezeu poate! El poate înțelege o astfel de tragedie! Fiul Său a fost omorât pe nedrept. Dumnezeu să vă întărească inimile frânte!

Iar ție, „dragă criminalule”, fost coleg al meu, îți transmit următorul gând: doresc ca în inima ta să existe sentimentul părerii de rău, ca în mintea ta măcar acum să realizezi că ai nevoie să schimbi ceva. Vreau să-ți spun că Domnul Iisus a fost răstignit între doi tâlhari (criminali). Mă rog ca Dumnezeu să-ți înmoaie inima să poți adopta atitudinea aceluia dintre ei care l-a recunoscut pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și care a avut parte de iertare. Vezi tu, probabil că familia acelui tânăr nu te va ierta prea devreme, societatea nici atât, însă Dumnezeu este gata să o facă, să te ierte, totul ține de tine și de atitudinea ta. Doresc ca Dumnezeu să-ți schimbe viața, iar atunci când El va face asta să-ți poți cere iertare celor care suferă în urma nebuniei tale.

De asemenea, doresc ca Dumnezeu să se implice cât mai mult în reabilitarea celor de după gratii. Mă rog pentru personalul penitenciarelor, care fac o muncă deosebit de grea și mă rog ca guvernul nu doar să continue, dar să și finalizeze reformarea sistemului de reabilitare din țara noastră.

Iar la sfârșit un gând personal: „doar Dumnezeu poate reabilita cu adevărat o persoană”. Fiți binecuvântați!!!

Pași spre REABILITARE

Pe Robert Gavriluță l-am cunoscut în penitenciar. Mi-a atras atenția pentru că avea asupra lui o Biblie, lucru rar întâlnit între deținuți.

Discutând cu el, mi-a zis că provine dintr-o familie bună, creștină, însă la un moment dat în viața lui a avut proasta inspirație să asculte mai mult de prieteni, decât de părinți. Acum, în libertate, ne-am întâlnit și ne-am bucurat de revedere, mulțumind lui Dumnezeu pentru asta.

Am preluat un text scris de el, primind acceptul său, l-am adus aici pe blog. Sunt gânduri pe care le împărtășim amândoi, scrise din experiența tristă, dar binecuvântată a timpului petrecut după gratii.

PAȘI SPRE REABILITARE

 

În ultimul timp am auzit de cuvântul „reabilitare” mai des decât am auzit cuvântul „mulțumesc”. Am fost tare curios să aflu ce înseamnă cuvântul „reabilitare” și ce presupune acest lucru.

Așa că nu am stat pe gânduri… m-am pus să mă documentez, ca în final să aflu răspunsul la curiozitatea mea. În cele ce urmează, voi descrie concluzia la care am ajuns, ba mai mult, vă voi arăta (din punctul meu de vedere) care sunt pașii esențiali spre „reabilitare”.

Conform „Dicționarului Explicativ al Limbii Române”, cuvântul „REABILITA” provine din limba franceză și poate însemna:

  • a repune în drepturi;
  • a face dreptate;
  • a restabili buna reputație a cuiva.

Personal cred că „reabilitarea” poate fi realizată în 3 direcții:

  • reabilitarea pe care o poți face tu;
  • reabilitarea pe care o poate face societatea sau alții;
  • reabilitarea pe care o poate face Dumnezeu.

Am găsit o istorioară, arhicunoscută în lumea creștină, în care regăsim toate cele trei forme de reabilitare. Este vorba despre pilda fiului risipitor. O puteți găsi în Biblie la Evanghelia după Luca cap. 15 vers. 11-32, pagina 1010, traducerea Dumitru Cornilescu.

Pilda fiului risipitor

11 El [Iisus] a mai zis: „Un om avea doi fii.

12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.’ Şi tatăl le-a împărţit averea.

13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea* , ducând o viaţă destrăbălată.

14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.

15 Atunci, s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.

16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.

17 Şi-a venit în fire şi a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!

18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta

19 şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»’

20 Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă*departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.

21 Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi*împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’

22 Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.

23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim,

24 căci* acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit.’ Şi au început să se veselească.

25 Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.

26 A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este.

27 Robul acela i-a răspuns: ‘Fratele tău a venit înapoi şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.’

28 El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre.

29 Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: ‘Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am călcat porunca şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei;

30 iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.’

31 ‘Fiule, i-a zis tatăl, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău.

32 Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că* acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.’”

Haideți să vedem de ce pilda fiului risipitor este cea mai potrivită pentru a ilustra conceptul de reabilitare:

1. Reabilitarea pe care o pot face eu

Versetul 12 din Evanghelia dupa Luca cap 15 spune așa:

12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.’ Şi tatăl le-a împărţit averea.

Vă mai aduceți aminte ce spunea una din definițiile DEX pentru cuvântul „Reabilitare”?

A REPUNE ÎN DREPTURI

Acest tânăr se trezește într-o dimineață cu gândul de a-și croi propria soartă, de a-și urma propriul drum. Își dorea să fie independent, să se descurce singur, să descopere lumea din jurul său. Din punctul lui de vedere, aceasta reprezenta calea lui cea mai bună, cea de a se repune în drepturi.

Înțeleptul Solomon a spus un lucru foarte adevărat, indiferent de timpurile în care trăim.

Multe căi par bune omului, dar în final toate duc la moarte” (Proverbe cap16 vers 25)

Solomon nu se referea aici neapărat la moartea fizică, ci mai degrabă la moartea spirituală (cea morală). Vedem deslușit acest lucru în viața fiului risipitor. Ce se întâmplă după ce alege calea lui de a se repune în drepturi?

13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea* , ducând o viaţă destrăbălată.

14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.

15 Atunci, s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.

Urmările au fost pe măsura căii alese de el:

  • despărțirea de familie
  • și-a risipit averea cheltuind tot
  • a început să duca o viață destrăbălată
  • a început să ducă lipsă
  • a ajuns slugă la porci (acasă era fiu)

Pentru un evreu a ajunge slugă la porci era cel mai cumplit și josnic lucru pe care îl putea face. Făcând o paralelă cu viața noastră, constatăm că de foarte multe ori ne aflăm în situația fiului risipitor. Deși, pe undeva, știu că nu este bun ceea ce urmam să facem, totuși ne încăpățânăm să ne alegem singuri drumul în viață, să fim independenți, chiar dacă asta înseamnă neascultare de părinți sau de Dumnezeu. Și de cele mai multe ori, dacă nu chiar de fiecare dată, ajungem la faliment. Iar când ajungi la faliment, te intrebi unde sunt acei prieteni care au fost lângă tine când îți mergea totul bine. Nu te poți repune singur în drepturi, nu poti face „reabilitare” de unul singur fără ca rezultatul final să fie FALIMENTUL (spiritual și material).

Ea este posibila doar dacă…

2. REABILITAREA PE CARE O FACE DUMNEZEU

Da! Doar dacă o face Dumnezeu. Dumnezeu este singurul care poate face o „reabilitare” completă și de durată, cum spune și DEX-ul „a restabili buna reputație a cuiva”.

În Ieremia cap. 29 vers. 11 spune așa:

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”

Dumnezeu dorește ca atunci când noi falimentăm, să facă în noi o „reabilitare” perfectă, dar are nevoie de implicarea noastra activ. Iar ca implicarea noastră să fie activă avem de îndeplinit niște condiții. Citim vers. 17-20 din Evanghelia dupa Luca la cap. 15

17 Şi-a venit în fire şi a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!

18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta

19 şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»’

20 Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său.

Pentru a avea parte de acel viitor și acea nădejde pe care ne-o promite Dumnezeu, trebuie să aplicăm, la fel ca fiul risipitor, regula celor 3 de „R”.

  • RECUNOAȘTERE (versetul 17)
  • REGRET (versetul 18-19)
  • RENUNȚARE (versetul 20 prima parte)

Reabilitarea poate fi posibilă în viața noastră doar dacă Dumnezeu o face, dar, doar cu acordul și implicarea noastră. Sunt foarte mulți care atunci când dau faliment din cauza păcatului și a neascultării, vin la Dumnezeu pentru „reabilitare” dar nu împlinesc toate condițiile. Ei doar recunosc și au doar o formă de regret, dar niciodată nu renunță cu adevărat la calea lor și merg din faliment în faliment, acuzandu-L în final pe Dumnezeu că nu vrea să facă în viața lor o „reabilitare” completă.

A cui este vina? În niciun caz al lui Dumnezeu.

3. REABILITAREA PE CARE O FACE SOCIETATEA

Această formă de reabilitare este cea mai căutată de oameni. Marea greșeală pe care o face omul este că dorește să facă reabilitarea cu ajutorul societății. Câți dintre noi nu căutăm să fim acceptați de cei din jurul nostru, chiar lăsând de la noi, sacrificând de cele mai multe ori principiile noastre. În cazul de față (Pilda fiului risipitor) am asociat societatea cu patronul fermei de porci și fratele mai mare. Citim vers. 15 și vers. 25-32. Face patronul fermei de porci „reabilitare” în viața fiului risipitor? Poate că da, dar nu una reală, ci una formală, numindu-l slugă la porci, ceea ce înseamnă că nu este prea important și de preț în ochii lui.

Cel mai interesant lucru este atunci când fiul risipitor îl lasă pe Dumnezeu să facă „reabilitarea” în viața lui și se întoarce acasă. Reacția tatălui este cea mai înduioșătoare și plină de dragoste.

Pe când fiul cel mare:

  • s-a întărâtat de invidie;
  • nu a vrut să intre;
  • s-a revoltat de întoarcerea lui
  • nu s-a bucurat.

Din declarația pe care o face fiul cel mare tatălui său (vers. 29) vedem că acest fiu și-a dorit același lucru ca fratele lui, doar că nu a avut curajul să o facă, el nu se considera fiu, ci rob. Niciodată societatea nu va putea face o reabilitare completă în viața ta, ba mai mult se va mânia când va observa că tu ești diferit, că nu mai ești același. Doar Dumnezeu poate face reabilitarea ta, doar El îți aleargă azi înainte, dorind să îți dea un viitor și o mângâiere. Recunoaște că ai greșit, regretă falimentul în care te afli, renunță la viața care o trăiești și lasă-L pe Dumnezeu să-ți restabilească buna reputație.

Pașii spre reabilitare sunt simpli, dar eficienți:

  • aplică regula celor trei de R;
  • cunoaște Adevărul (Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu);
  • crede acest Adevar și aplică-l în viața ta;
  • dorește-ți să te schimbi și roagă-L pe Dumnezeu să te ajute;
  • să ai curaj să faci acest lucru, indiferent de ce spun cei din jurul tău.

Doar urmând acești pași tu poți avea parte de o adevărată „Reabilitare”.

Poate că azi ești într-o „țară îndepărtată” sau poate că ești „slugă la porci”… indiferent de situația ta, Dumnezeu te cheamă, Îți aleargă înainte și dorește să-ți restabilească buna reputație.

Nu contează cine ești sau ce ai făcut, lasă totul în urmă și vino la Dumnezeu (Faptele Apostolilor cap. 17 vers. 30)

Fiți binecuvântați!

Înțepătorule!!!

Pentru acest început de an am un mesaj aparte pe care am început să îl scriu chiar din prima zi a anului 2019. Pe 30 decembrie 2018, la sugestia unui frate scump, am citit un text din 1Samuel 1. Am mai citit acest text în trecut, totuși de data aceasta a fost mai grăitor ca niciodată, ducându-mă cu gândul la realitatea relațiilor dintre oameni, iar în într-un mod mai special al relațiilor dintre membrii bisericilor de astăzi.

În versetele 6, 7 și 8 din acest capitol am găsit 3 personaje, pe nume Ana, Penina si Elcana, iar lucrurile stau în felul următor: „Potrivnica ei o înțepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. Și în toți anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înțepa la fel. Atunci ea plângea și nu manca. Elcana, bărbatul ei, îi zicea – Ano pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce-ți este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”

Având acest text ca punct de plecare, vreau să te întreb: în 2019 cine vrei să fii? Ana, Penina sau Elcana? Te întreb pentru că poți fi oricare dintre ei, alegerea îți aparține.

Vrei să fii înțepător precum Penina? Hai să ne uităm un pic la această femeie. Atitudinea ei față de Ana era una extrem de ostilă. De câte ori avea ocazia o înțepa pe Ana, dar nu așa dulce cum ar zice unii frați astăzi, ci cu toată puterea, până acolo că Ana se întrista, plângea și nu mânca. Din context înțeleg că Penina putea să aibă copii, ceea ce o făcea să fie binecuvântată în acea vreme, în schimb Ana nu putea să aibă copii, ceea ce făcea ca ea să fie considerată mai putin binecuvântată.

Ma întreb, dacă Penina era binecuvântată și avea tot ce-și dorea, de ce nu își vedea de treabă? De ce nu căuta mai degrabă să mulțumească lui Dumnezeu și să se bucure de ce are? De ce trebuia să-i facă rău Anei?

Găsesc răspuns la întrebările acestea în versetul 6, unde zice că o înțepa deseori ca s-o facă să se mânie. În acest caz nu îmi rămâne decât un răspuns, și anume văd în purtarea Peninei o influență demonică. De ce zic asta? Pentru că prin purtarea ei răutăcioasă Penina cauta să o facă pe Ana să se mânie, adică să pacătuiască. Cine are de câștigat când oamenii păcătuiesc şi se mânie? Desigur că vrăjmașul sufletelor noastre, diavolul are de câștigat atunci când noi ne mâniem.

La mânie se fac cele mai mizere fapte… la mânie oamenii se bat, se ceartă, divorțează, își crapă capurile, la mânie se aruncă cuvinte grele prin care oamenii se jignesc între ei. Vorbe care dor și sfărâmă sentimente sunt aruncate de cele mai multe ori la mânie. Am întâlnit o mulțime de oameni în pușcărie care regretau amarnic faptul că la mânie au luat decizii care le-a schimbat viața pentru totdeauna. Cele mai urâte fapte se fac la mânie! Beneficiarul? Diavolul! De aceea, zic că nu este exagerat să numesc purtarea Peninei drept una drăcească oricât ar suna de dur, aceasta este realitatea purtării ei!

Pe de altă parte, Ana, cea înțepată, dar și cea înțeleaptă. Văd la Ana o atitudine complet diferită, atitudinea unei persoane încercate, care deși își dorea atât de mult copii, Dumnezeu încă nu dezlegase pântecele ei, astfel nu putea fi mamă. Ana este cea înțepată, batjocorită, ocărâtă. Deși întristarea ei merge până acolo încât suferă mult, plânge, nu mănâncă, totuși văd la Ana o purtare demnă de un copil al lui Dumnezeu. Ea nu se mânie. Din text reiese că Ana nu a scos niciun cuvânt de ocară împotriva Peninei. Nu găsim ca Ana să fi blestemat, înjurat, spurcat pe cineva… nu! Ea își plânge amarul înaintea lui Dumnezeu și atât. Ce atitudine demnă de tot respectul!

Apoi Ana merge la Templu, plângând înaintea lui Dumnezeu, unde dă de bănuit lui Eli. Acest bătrân preot, într-un moment de neveghere, fără să evalueze corect starea Anei, o critică pe aceasta, considerând-o beată. Din nou această femeie încercată de necaz răspunde preotului într-un mod blând: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului”.

Ce se întâmplă mai departe? Dumnezeu nu rămâne insensibil față de problema Anei, nu rămâne nepăsător față de atitudinea ei de copil de Dumnezeu. El, Domnul îi răspunde într-un mod extraordinar, o binecuvântează cu mai mulți fii, iar din Samuel, primul ei născut, face un slujitor al Său, prin care a dat multe biruințe poporului Său.

Văd o atitudine care mă încântă și la Elcana, el este mângâietorul, încearcă să aline suferința Anei. Elcana nu pune gaz pe foc, cum ar face unii, ci încearcă să o facă pe Ana să uite de durerea ei, o asigură pe aceasta că el o prețuiește, indiferent de problema ei și că nu o disprețuiește. Îmi place mult de Elcana și mă rog Domnului să-mi dea putere să semăn mai mult cu Elcana în fiecare zi, să pot alina cât mai mulți dintre cei cu probleme, pe care-i întâlnesc zilnic. Trecem zilnic sau intrăm în contact zilnic cu oameni care trec prin situații greu de imaginat, însă ori ignorăm, ori judecăm, iar de prea puține ori ajutăm.

Uitați-vă peste acest text – 1Samuel 1, îl găsiți în Biblie și e usor de citit și digerat. Meditați asupra lui, este despre așa cum scriam la început, realitatea relațiilor dintre noi. Dacă unul greșește trebuie lovit musai, dacă unul alunecă trebuie prin vorbe și priviri împins mai tare pe derdeluș, dacă unul e diferit, trebuie musai să devină ca noi sau să dispară definitiv.

Penina va avea întotdeauna o purtare răutăcioasă, pentru că ea se consideră binecuvântată, mântuită, superioară.

De cealaltă parte, Ana va fi mereu înțepată, pentru că ea este mai puțin binecuvântată, poate are un serviciu cu mai puțină prestanță, poate vine dintr-o familie cu probleme, poate are un trecut greu și păcătos, poate nu are o situație financiară bună sau poate, cine știe, tocmai s-a eliberat dintr-o pușcărie. Ano… Ano… greu vei găsi oameni să te înțeleagă, să te prețuiască și mai ales să te iubească.

Dar Ano nu uita că Dumnezeu este gata să te binecuvânteze pentru credincioșia ta, pentru atitudinea ta când stai în fața celor care te dușmănesc și pentru faptul că prin purtarea ta ai demonstrat că pocăința nu stă în naștere de prunci, nici în poziție socială, nici în alte forme, ci într-o inimă cu adevărat sinceră.

Dacă cercetându-te ai găsit că Penina își face loc în mintea și inima ta cere Domnului Iisus să te ajute să o alungi pentru totdeauna și să te ajute să fii precum Elcana.

Dacă povestea vieții lui Ana ți se potrivește bine, poate dacă te uiti mai atent observi că îți vine mănușă, atunci mulțumește lui Dumnezeu pentru că este mai mare binecuvântare să fii înțepat decât să fii înțepător (părere personală). Trag această concluzie din felul cum a binecuvântat Dumnezeu pe Ana, a făcut-o în mare fel, pentru că așa știe Dumnezeu să binecuvânteze pe cei care se încred în El.

Dacă o vezi pe Ana plângând nu o judeca înainte să vorbești cu ea, cu siguranță Penina i-a făcut din nou viața calvar, apropie-te și dăi o mângâiere, asigur-o că o prețuiești, spune-i să se încreadă deplin în Dumnezeu și să aștepte biruința din mâna Lui.

Pentru mine aceste versete din 1Samuel 1 au fost mai mult decât de ajutor. Te las și pe tine să le citești și să meditezi la ele, poate, cine știe, te vor ajuta.

Oricare dintre cei trei ai fi, îți doresc un an nou binecuvântat de Domnul Iisus și nu uita: Dumnezeu binecuvântează în mare fel!!!