În primăvara anului 2015, am avut șansa să intru împreună cu un grup de 10 persoane (erau frați credincioși) în penitenciarul Rahova pentru a le spune deținuților despre bunătatea și dragostea pe care a avut-o Dumnezeu față de noi. Atunci eram un om liber și mergeam cu toată dragostea în orice loc unde Dumnezeu mă chema să spun și altora despre faptul că El este singurul care dă cu adevărat libertate, care oferă pace și pune iubire în inimile oamenilor.

Țin minte că eram împreună cu doi frați tare dragi mie, Tony Anthony și John Lawson, amândoi din Anglia. Eram, de asemenea, și cu sora Gabi Luncă pe care doresc ca bunul Dumnezeu s-o binecuvânteze. A cântat în acea zi câteva cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu în penitenciarul Rahova. Mai erau împreună cu noi și câțiva frați credincioși din București.

Odată ajunși în clubul central al penitenciarului, am început pe rând să vorbim unui grup de vreo 150 deținuți. Un frate mai în vârstă a predicat Evanghelia, apoi unii dintre noi au avut o scurtă mărturie, iar la final sora Gabi Luncă a mai cântat câteva cântări de laudă. Totul a durat undeva la o oră și jumătate cred.

Dintre cei aproximativ 150 deținuți, mi-a atras atenția în mod special unul dintre ei. După ce am terminat de vorbit, am lăsat microfonul și îndreptându-mă spre locul meu, am observat undeva în partea dreaptă lângă un perete, un om în vârstă cu părul alb dat peste cap, ce stătea pe un scăunel. Era ghemuit de parcă i-ar fi fost puțin frig. În timp ce mă îndreptam spre locul meu, trecând pe lângă acest om, m-am uitat puțin spre el pentru a-l saluta. A ridicat fruntea și cu o privire blândă, mi-a zâmbit și a ridicat degetul mare de la mâna dreaptă, făcându-mi semnul OK!  Am înțeles atunci că i-a plăcut mărturia mea. La rândul meu, i-am zâmbit  și l-am salutat respectuos, neștiind cine este acea persoană cu chip blând și părul cărunt.

În general, ofer respect tuturor și, în principal, celor care merită. În mod special, am trei categorii de oameni pentru care am un respect deosebit: 1) soldații patriei, cei care își riscă viața în teatrele de război pentru ca noi să ne putem crește copiii în liniște și pace;  2) pompierii, cei care luptă cu flăcările;  3) și, ultima categorie, sunt persoanele în vârstă. Acest ”bătrânel” simpatic, care mi-a zâmbit, mi-a trezit un interes special. M-am ridicat și l-am întrebat pe gardianul de lângă mine, cine este acest domn.

–          Nu îl cunoști? m-a întrebat gardianul.

–          Nu!  Nu cred că îl cunosc, i-am răspuns.

–          Este doctorul Mencinicopschi, marele cercetător.

Când am auzit numele, mi-am adus aminte că văzusem la televizor momentul în care a fost arestat. Se întâmplase doar cu câteva luni în urmă. I-am mulțumit gardianului și apoi m-am îndreptat spre D-l doctor Mencinicopschi. Ne-am strâns mâna reciproc, ne-am salutat și înainte să apuc să îl întreb ceva, dumnealui mi-a zis:

–          Am înțeles din ceea ce ai zis că practici sport de performanță. Ce fel de sport?      

I-am spus ce sport de performanță practic. La acel moment, eram sportiv de performanță cu rezultate destul de bune. Era începutul lui 2015, iar anul 2014 fusese pentru mine unul dintre cei mai buni ani în sport. Cucerisem două medalii de aur la Campionatele Naționale de seniori, o medalie de bronz la campionatele Europene și învinsesem în cușcă un adversar din Ungaria, în mai puțin de 30 secunde. Așadar, la acel moment, eram un sportiv de performanță.

Vedeam în ochii lui dorința de a-mi spune ceva. Aștepta parcă cu nerăbdare să termin eu de vorbit pentru a începe dumnealui. Imediat după ce am terminat de povestit despre sportul pe care îl practic, a început dumnealui să îmi vorbească despre alimentația perfectă necesară sportului de performanță.    

Am o experiență destul de vastă în legătură cu alimentația în sport. Am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, unde am avut profesori care ne-au învățat despre acest lucru. De-a lungul carierei de sportiv am făcut poate sute de diete pentru a mă încadra în categoria de greutate, însă niciodată nu avusesem date atât de exacte despre acest subiect. D-l Doctor Mencinicopschi mi-a dat câteva sfaturi acolo în penitenciar, în acea jumătate de oră în care am vorbit cu dumnealui. Mai mult mi-a vorbit dumnealui iar sfaturile primite le urmez și astăzi cu privire la ceea ce aleg să mănânc.

Către sfârșitul discuției noastre am simțit nevoia să îl încurajez, cât timp mi-a vorbit despre cercetările dumnealui, despre alimentație, s.a.m.d.  Parcă își schimbase înfățișarea; se luminase la față. Când l-am întrebat când anume va ieși din penitenciar, privirea lui s-a schimbat și mi-a zis: ”Cred că niciodată”.

Mi-am dat seama că suferea mult. L-am îmbărbătat și încurajat cât m-am priceput, însă i-am zis că adevărata încurajare vine doar de la Dumnezeu. I-am spus, de asemenea, să îndrăznească să îi ceară Domnului putere și răbdare pentru a merge mai departe; pentru a putea ajunge din nou la cei dragi acasă.    

După ce s-a terminat programul și am fost invitați să plecăm, la ieșire mi-a făcut semn că vrea să-mi spună ceva. M-am oprit, iar el s-a apropiat la mine și mi-a zis:

–          Nu uita să mergi la editura ”cutare” și să ceri ultimele două cărți ale lui Menci, ai înțeles? Așa să le zici.

–          Am înțeles, Domnule Doctor. Vă mulțumesc pentru sfaturi. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am schimbat cu dumnealui. A rămas acolo cu aceeași privire blândă și același zâmbet plăcut pe care îl sesizasem la început. Anii au trecut, eu am ajuns la rândul meu în spatele gratiilor, însă așa după cum spuneam, mi-am amintit mereu de sfaturile acestui om atunci când trebuia să cumpăr ceva de mâncare.

Am fost plăcut surprins toamna trecută când am aflat de la TV că fusese eliberat din penitenciar. M-am gândit atunci: ”Uite că Dumnezeu l-a ajutat și a reușit să iasă”. Mult mai surprins am fost atunci când l-am văzut pe d-l doctor Mencinicopschi într-o emisiune TV acum câteva seri. Invitat la un post TV de știri pentru a povesti prin ce greutăți și nedreptăți a trecut, D-l doctor a spus atât: ”I-am iertat pe toți! Dumnezeu m-a ajutat să ajung din nou lângă familia mea”.

În zadar au fost insistențele ambilor prezentatori care încercau să scoată de la dumnealui măcar câteva cuvinte mai dure, mai pline de ură la adresa celor care l-au închis sau care l-au păzit în acea perioadă când a fost privat de libertate. Dacă inima acestuia ar fi fost plină de resentimente și ură, la emisiunea respectivă avusese prilejul de a arunca cu venin în stânga și-n dreapta.

Însă, în acea seară, l-am văzut pe D-l doctor Mencinicopschi un om plin de pace, plin de îngăduință și de dragostea lui Dumnezeu. Un om care nu avea de împărțit nimic cu nimeni, un om care a iertat și a uitat totul. Nu pentru că ar fi dumnealui foarte bun la suflet, cu toate că eu cred cu toată convingerea că are un suflet mare. A iertat pentru că a înțeles ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, și anume, să iertăm și să iubim.

Mi s-a bucurat inima, ascultându-l pe acest om. Acest cercetător renumit care, deși este un om de știință, a experimentat viața cu Dumnezeu. Nu cred că ar fi avut parte de aceleași trăiri dacă nu ar fi trecut prin temniță. De multe ori, îngăduie Dumnezeu situații critice și neplăcute în viețile noastre din dragoste pentru noi. În tumultul vieții, în mijlocul furtunii Dumnezeu vine și ne spune: ”Hei, nu uita: ai un sprijin, ai un ajutor. Îndrăznește numai și te voi ajuta!”.

Același Dumnezeu care l-a ținut puternic pe D-l doctor Mencinicopschi și l-a ajutat să treacă peste o condamnare de 8 ani de închisoare cu executare, este același Dumnezeu care a făcut cerul și pământul, care ține cu mâna Sa planetele, galaxiile, universul  întreg. Este același Dumnezeu care coboară în penitenciarul în care mă aflu zilnic pentru a purta de grijă copiilor Săi de aici. Este un Dumnezeu grozav, măreț de care nu ne putem lipsi sub nici o formă. Cei care o fac, nu știu ce pierd.

A încheiat acel interviu, D-l doctor Mencinicopschi prin a spune că în una dintre cărțile dumnealui recente a explicat într-un mod științific existența lui Dumnezeu. Sublinia faptul că fără Dumnezeu noi nu am fi putut exista și că nimeni niciodată nu ar trebui să pună la îndoială existența Sa.

Din punctul meu de vedere este un lucru minunat faptul că un om de calibrul doctorului Mencinicopschi a făcut aceste declarații publice. Mă rog Domnului și îi îndemn și pe alții să o facă. Să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să lucreze mai mult la inima acestui bărbat. Poate că în viitorul apropiat, va scrie o carte despre experiențele personale pe care le-a trăit cu Dumnezeu, atât în temniță cât și afară. O carte în care să explice pe îndelete în ce fel l-a ajutat Dumnezeu și felul în care, din cercetările dumnealui, și-a întărit puternic convingerea că Dumnezeu există.  

Acum sunt încă în penitenciar, însă îmi doresc din toată inima ca atunci când voi fi în libertate, să-l mai întâlnesc măcar o singură dată pe D-l doctor Mencinicopschi. Vreau să aflu de la dumnealui ceea ce este bun de pus în farfurie și ceea ce este nociv și nu trebuie să se regăsească în dieta mea. Și, bineînțeles, aș vrea să-l rog să îmi povestească despre cum l-a ajutat și protejat bunul Dumnezeu în anii petrecuți în închisoare. 

Dumnezeu să îl binecuvânteze pe acest om, familia lui și activitatea în care este implicat zi de zi.