„Dragă criminalule”

Încep prin a-ți transmite că deși sunt șocat de crima pe care ai comis-o, totuși nu sunt surprins.

De ce nu mă surprinde grozăvia pe care ai săvârșit-o? Pentru că din desele discuții pe care le-am purtat amândoi pe când eram colegi de secție în penitenciar, am realizat că atitudinea ta vizavi de o schimbare a modului de gândire era una care nu lăsa loc de multă speranță.

Îți scriu deși nu cred că vei apuca să citești aceste rânduri… totuși îți scriu cu speranța că adresându-mă ție vor citi alții, alții care sunt pe cale să sâvârșească aceeași faptă mișelească, pe care ai săvârșit-o tu. Alții care se văd smârdoi, alții care nu mai pot de mușchi, alții care cred că a da cu brișca e o mare șmecherie și învârt cuțitul pe degete ori de câte ori au ocazia, mândrindu-se cu acest lucru. Și, nu în ultimul rând, scriu pentru acei „alții”, care în mintea lor bolnavă văd în ceea ce ai făcut tu o faptă „vitejească”.

Hai să-ți spun ce am văzut eu că ai făcut sâmbătă seară. Ce am văzut de fapt pe acele înregistrări: am văzut un tânăr care a alunecat și, fiind căzut la pământ, a fost pus în imposibilitatea de a se apăra. Apoi am văzut doi „dulapi de bărbați” care s-au apropiat și au început să-l lovească mișelește, apoi te-am văzut pe tine înfingând cuțitul în bietul om căzut la pământ de multe, multe ori… acum te întreb: ești mândru de fapta ta? Sau mai sunt unii care încă ar mai putea considera ceea ce ai făcut drept „o mare șmecherie”, pentru că știu că merg mai departe, să vedem și alte rezultate.

Ca rezultat al mișeliei voastre, o familie este distrusă, o țară întreagă oripilată și gata să protesteze pe bună dreptate împotriva oricărei tentative a guvernului de a rezolva aglomerația și situația mizeră din penitenciare. Doar adu în discuție ceva legat de situația din penitenciare și ești pus la zid. Știi de ce? Pentru că societatea consideră acum într-un mod greșit că toți cei din pușcării sunt exact ca tine.

Ai stat mulți ani în pușcărie… știi situația de acolo, știi mizeria în care se trăiește, știi cum te mănâncă de viu ploșnițele și șobolanii, știi cum e să împarți o toaletă la 25-30 de oameni, mai ales vara, când sunt 40 de grade cu plus, știi cât de „gustoasă” e mâncarea și cum e cu apa caldă o dată pe săptămână, știi toate acestea și multe altele și totuși nu te-ai gândit de două ori înainte să scoți cuțitul.

Țin minte că te-am abordat în câteva rânduri, încercând să discutăm despre subiectul care pe mine mă interesa și mă interesează și despre care discutam cu majoritatea celor închiși și anume o viață nouă prin Iisus Hristos.

Prima oară ai râs ironic, a doua oară ai părut deranjat de abordarea mea, iar a treia oară m-ai ignorat, ceea ce m-a făcut să înțeleg că nu era deloc pe placul tău ceea ce încercam să-ți spun, măcar că ar fi fost spre interesul tău s vezi despre ce e vorba.

Văzându-ți atunci atitudinea arogantă și plină de mândrie am intuit că lucrurile nu vor merge bine pentru tine. Pe aceeași secție din același penitenciar am întâlnit un alt tânăr, coleg al nostru, care crezând că voi fi afectat, a început să înjure pe Dumnezeu și pe pocăiți într-una dintre zile. I-am zis doar că dacă va continua în acest mod, nu pot decât să-i prevăd multă pușcărie pe viitor. S-a mâniat și zâmbind ironic, mi-a zis: „Mai am 6 luni și sunt în termen, am terminat cu pușcăria”. Asta se întâmpla acum mai bine de doi ani, iar înainte de sărbători, acum vreo lună de zile, pe când vizitam pe cineva la penitenciar l-am zărit acolo, venise cineva să-l viziteze. Când m-a văzut a lăsat capul în jos, avusesem dreptate, a ajuns din nou în pușcărie. De ce? Răspunsul, din punctul meu de vedere, este simplu și îl voi înșira mai jos.

Prezentatorii de știri, politicienii din opoziție și cei de prin studiourile de televiziune țipă și urlă către guvern, arătând cu degetul și spunând că guvernanții ar fi de vină pentru crima comisă de tine. Ei spun asta pentru că tocmai ai fost eliberat din închisoare după mulți ani de „reabilitare”.

Însă lucrurile nu stau așa deloc! Ce văd eu, domnilor care sunteți împotriva schimbărilor din sistemul penitenciar??? Văd un sistem care a fost creat să reabiliteze persoanele condamnate și care din păcate este falimentar… Acest bărbat a stat mulți ani în reabilitare, ar fi trebuit să fi ieșit de acolo un om schimbat, reabilitat… dar cum să faci asta în condițiile actuale de detenție?

Cum să reabilitezi o persoană când de cele mai multe ori nu ai unde să o pui să doarmă? Cum să faci o persoană să-și dorească să se schimbe când o înghesui cu alți 15, 20, 30 de deținuți într-o camera insalubră, cu un singur wc, plină de pleoșnițe, păduchi și șobolani, unde manelele răsună cât e ziua de lungă, iar fumul de țigară este atât de dens, încât așa cum zice o vorbă: în pușcărie „rezemi bicicleta de el”.

Cu un procent de recidivă de 75% cred că societatea ar trebui să se gândească serios la o reabilitare reală a celor de după gratii, pentru că acești oameni băgați acolo, ies mai sălbatici decât au intrat, iar partea mai puțin plăcută este că ei vor ieși până la urmă de acolo, mai devreme sau mai târziu, fie prin grațiere, amnistie, recurs compensatoriu sau pur și simplu pentru că au terminat pedeapsa.

Cineva zicea că dacă ai fi stat încă 400 de zile în pușcărie, cât mai aveai de drept, nu ai fi săvârșit această crimă. Știi ce cred eu? Cred că dacă 8 ani, cât ai executat, nu au reușit să te schimbe, atunci nici cele 400 de zile pe care le mai aveai, nu ar fi făcut acest lucru și că până la urmă, tot ai fi comis-o.

Întrebarea mea este următoarea: cum ar putea acest gen de oameni, care vin din pușcărie să poată să se reintegreze în societate, când sunt respinși din primul moment când au pășit afară pe poarta pușcăriei.

Ești fost deținut și vrei să te angajezi? Nu poți pentru că ai cazier. Ești fost deținut și vrei să-ți faci o afacere? Nu poți pentru că ai un trecut dubios. Ești fost deținut și vrei să-ți iei o casă? Nu poți pentru că banca te consideră persoană de risc sau cu risc și nu vezi un șfanț de nicăieri. Atunci ce îți rămâne de făcut, când „mațele chiorăie de foame” sau când vine frigul și nu ai unde dormi? Din păcate, dragă societate, cei mai mulți aleg să comită infracțiuni, din dorința de a se întoarce acolo unde, deși e greu, sunt acceptați așa cum sunt… mai mult, li se dă o pâine în fiecare zi, indiferent ce s-ar întâmpla.

În încheiere vreau să ma rog ca Dumnezeu să mângâie familia îndurerată, să dea putere părinților, fraților și apropiaților acelui tânăr de 25 de ani care a murit, să vindece această rană grozavă. Din păcate, mai mult nu pot face, însă știu că Dumnezeu poate! El poate înțelege o astfel de tragedie! Fiul Său a fost omorât pe nedrept. Dumnezeu să vă întărească inimile frânte!

Iar ție, „dragă criminalule”, fost coleg al meu, îți transmit următorul gând: doresc ca în inima ta să existe sentimentul părerii de rău, ca în mintea ta măcar acum să realizezi că ai nevoie să schimbi ceva. Vreau să-ți spun că Domnul Iisus a fost răstignit între doi tâlhari (criminali). Mă rog ca Dumnezeu să-ți înmoaie inima să poți adopta atitudinea aceluia dintre ei care l-a recunoscut pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și care a avut parte de iertare. Vezi tu, probabil că familia acelui tânăr nu te va ierta prea devreme, societatea nici atât, însă Dumnezeu este gata să o facă, să te ierte, totul ține de tine și de atitudinea ta. Doresc ca Dumnezeu să-ți schimbe viața, iar atunci când El va face asta să-ți poți cere iertare celor care suferă în urma nebuniei tale.

De asemenea, doresc ca Dumnezeu să se implice cât mai mult în reabilitarea celor de după gratii. Mă rog pentru personalul penitenciarelor, care fac o muncă deosebit de grea și mă rog ca guvernul nu doar să continue, dar să și finalizeze reformarea sistemului de reabilitare din țara noastră.

Iar la sfârșit un gând personal: „doar Dumnezeu poate reabilita cu adevărat o persoană”. Fiți binecuvântați!!!

43 de răspunsuri la „„Dragă criminalule””

  1. Sti ceva fratele meu. Cu toata vrajeala ta. Pe mine nu ma poti pacali.. Esti omul parlamentariilor . sau esti chiar unul din ei. Parerea mea. Este.. Ca : cei care au aprobat decretul recompensatoriu. Sant toti coplici la toate crimele si faptele comise. Care sau antamplat de cei eliberati prin aceasta lege. Sa mearga toti la puscarie

    Apreciază

    1. Mai Ionica ,zis si Bos daca ai dovezi ca acest om este chear parlamentar cum spui tu,arata-le ca sa stim si noi.
      Daca nu ai acte si incerci sa arunci cu noroi mai ,,frate”Bos atunci faci un lucru urat.Stii cat de urat?La fel de urat precum si scrii.

      Apreciază

  2. „”Draga colegu” cam asa ar trebui sa sune povestea in realitate.Tu scriitorule,daca ai fost dupa gratii,esti doar un puscarias,indiferent ca te pocaiesti sau nu.Ai facut o fapta ,si acum o dai cu religia,in speranta ca o sa fi privit altfel.NU MERITI,pentru ca in realitate ,tu pentru ca te ascunzi in spatele religiei,pentru ca iti ascunzi caracterul real in spatele religiei,esti cu mult mai periculos decat criminalul din poveste.De respectivul macar stim clad de la inceput cine este si cum gandeste,si ne putem pazi.,tu insa pacalesti oameni.Tare ma tem ca si tu ai sa revi,dupa gratii,Cu toate ca eu sper sa ma insel.

    Apreciază

    1. Dragă Bunicule, eu nu sper ca te înșeli…eu stiu sigur ca te înșeli in absolut tot ceea ce ai scris aici…iar vizavi de sinceritatea mea te înșeli mai puternic…asta sunt chiar dacă dumitale si eventual colegilor dumitale vă displace acest lucru…numeste-ma oricum si scrie orice…adevarul nu il poti schimba sub nici o formă…iar adevarul este ca Dumnezeu mi-a schimbat viața, inima și mintea…eu nu va pot demonstra acest lucru ,nici nu doresc pentru ca pt mine conteaza ceea ce crede Dumnezeu despre mine … in rest îți doresc tot ce e mai bun si iți multumesc ca ai citit acest articol…Dumnezeu sa te binecuvânteze

      Apreciază

      1. Eu te cred…nu stiu cat iti te incalzeste pe tine…si stii de ce cred asta? …se vede cu ochiul liber in raspunsul tau dat „bunicului”…atat am avut de zis…numai bine! Si da, cred ca sunt persoane care se pot schimba…cei care cred in El…

        Apreciază

      2. Ghita Ignat lumea poate spune ori ce ar spune,eu stiu ca ai chemarea de la Dumnezeu,prin felul in care vorbesti,dar unde cu adevarat mi-am dat seama,se vede in ochii tai seninatatea, ca Dumnezeu ti-a atins inima.El calauzeste pe cine doreste,nu pe oricine,tu nu poti schimba niciodata un om,numai Dumnezeu poate,daca El nu vrea tu poti face pana si imposibilul nu vei reusi.Menirea noastra este sa imprastiem mesajul,pentru unii Dumnezeu ii pregateste pentru chemare,pentru altii e marturie impotriva lor in Ziua Judecatii.Dumnezeu cerceteaza inima omului,timpul Lui este perfect,nici prea devreme,nici prea tarziu,numai El stie pe ce om ,cand sa-l cheme si in ce fel.Si eu am fost inchis putin timp si mi s-a intamplat ceva foarte frumos,ceva inimaginabil,Dumnezeu m-a chemat printr-un fel ce e foarte greu de crezut,mi-ar face placere sa stau de vorba cu tine.

        Apreciază

      3. Toti vad doar incheierea, cuprinsul ( de unde a inceput totul in club ) , nu!!! Acum o sa va acrii 2..3 randuri !! Asta nu inseamna ca o vad drept fapta vitejeasca!!!
        Știm cu toții (sau mă rog, aproape toți) regulile vieții și mai ales ale străzii.
        1. Când ești băiat, în putere, cu inimă adevărată, știi clar că îți asumi atât faptele cât și urmările.
        2. Ești conștient în orice clipă, atunci când ai pornit pe un drum, că șansele tale sunt 50/50 în situațiile astea dar…ești obligat să mergi până la capăt.
        3. Când îți aduci brigada ta, la lupta ta, în primul rând asigură-te că este una cu tine, orice o fi și răspunzi de tot și de toate. Drept urmare, tu ești cel care dă comanda. Asigură-te că ai cui.
        4. Când mergi la intervenție, dacă nu ai stabilit dinainte nimic (1-1, pumni, luptă corp la corp) te aștepți că o să fie secunda. Câștigi sau pierzi.
        5. Când începi primul bătaia, asigură-te că o poți termina.
        6. Dacă totuși, din motive de conjunctură, dai înapoi, fii puternic și în retragere.
        Cazul nostru:
        Nu ai cum să-ți arunci 10 oameni în luptă cu 3 dușmani și afară nu lași măcar 4 din ei ca să-ți țină spatele. Când te duci cu 10, te duci să rupi tot. Dacă intra dușmanul în mâna celor 10, cu siguranță era el mort.
        PĂREREA MEA…un atac negândit. Nu criminalul a început lupta!
        Că au fost urmările astea…
        Dumnezeu să îl odihnească!
        Pun pariu că nici criminalul nu a vrut să-i dea a moarte. De aia i-a dat și în picioare. Că nu trebuia, asta este altă discuție!
        În viață, trebuie să îți asumi orice acțiune. Să fii pregătit pentru orice, oricând.

        Apreciază

    2. Cat de prost poti sa fii sa nu intelegi ce a vrut sa scoata Ghita in evidenta ? De asta suntem unde suntem . Da-le minte Doamne …

      Apreciază

    3. Draga bunicule, eu sunt ferm convins ca tu ai un caracter de c…t si ai sa faci puscarie mai devreme sau mai tarziu. La caracaterul care il ai ai sa infunzi puscaria sigur!

      Apreciază

    4. de ce toata lumea condamna recidivistii poate altii au furat ca aveau copii acasa si nu aveau ce sa le puna pe masa si intr-un moment de slabiciune faci fapta… oamenii ca tine nu merita sa traiasca printre oameniiii… sa iertam gresitilor nostri precum si TU ne ierti noua greselile…asa suna ultima fraza din Tatal nostru…Bunicule dar ai trecut degeaba prin viata pacat de copii si nepotii tai ca le dai o educatie la fel ca a lu viorica dancila 🙂

      Apreciază

    5. Bunicule, nu fii atât de pornit! Omul acesta chiar trebuie să fie apreciat pentru atitudinea pe care o manifestă si dorinta de schimbare. Chiar trebuie blamat un om care își recunoaște starea și dorește o schimbare? De aceea societatea nu este pregatită sa integreze astfel de oameni, datorită unor oameni dezinteresați si cu o perspectivă redusă. Nu poți sa vezi schimbare in dreptul unor oameni care traiesc in inchisorile comuniste de acum 30 de ani. Am fost curios sa vad cum arată viața celor din penitenciar și iti doresc să treci măcar în vizită că să vezi ce au de îndurat unii dintre ei. În caz ca ai putea avea dubii și în dreptul meu, nu sunt PSD-ist. Ai face bine sa iesi in piata sa demonstrezi decat să pierzi timpul ca postac pe nemultumit pe internet. George, ai tot respectul meu pentru ce ai scris. Curaj. Nu toți gândim astfel. În societate vei avea necazuri pentru că oamenii sunt egoiști din fire. Iti doresc că tu să le birui.

      Apreciază

    1. Bunicul..,sigur a fost un politist comunist 100%,care a bagat la puscarie,pe timpu lui ceasca ,si cu probe si fara,sau i-a rupt cu bataia ,pana a recunoscut si ce nu a facut!!,dragi prieteni Bunicu asta ….,sogur e fost militian frustrat care a lins mult si facut scoala cu purcelu in spinare!!!

      Apreciază

  3. Foarte bine ai punctat aceasta realitate a deligventei. Din pacate, unii nu sunt de reabilitat, sunt pe viata defecti din prima zi in care au ales aceasta cale. Eu de ce nu am ales calea lor? Chiar si atunci cand nu aveam nimic ? Eu i-as reabilita prin munca. Privare de libertati si daca tot stau acolo pt ca au facut rau, dar si pe banii nostri pai eu i-as pune pe toti la drumuri si poduri. Nu se mai caca 30 de detinuti intr-un veceu, se caca la marginea drumului, este natural. Reabilitate prin munca, ca pe vremea lui Ceausescu si ca pe vremea dezvoltarii Statelor Unite care au construit o America prin muncitori si puscariasi. Sa vezi ce frumoasa este reabilitarea prin munca de 8 ore. Ca sa si merite mancarea aia asa cum este ea. Si daca tot o sa produca ceva poate o sa li se faca si conditii decente de detentie cu salariu si reabilitate prin munca. Ca orice om, doar ca este privat de libertate. Ca sunt si oameni in libertate care sunt privati de libertate datorita unei vieti grele. Iar treba cu religia, este facultativa, Dumnezeul asta al vostru si cu Fiul lui sa coboare naibii din ceruri si sa vindece bolnavii si sa dea de mancare la milioanele de copii care mor de foame si care poate nu au vazut in viata lor o prajitura, dar s-o si manance. Si care ceruri ? ca daca treci de admosfera dai de un mare intuneric si nici urma de divinitate. Suntem singuri, undeva intr-un nemarginit univers si trebuie sa ne descurcam, restul cu religia si altele de genul asta sunt manipulari. Religiile sunt secte si primele forme organizatorice de tip partid politic. Tocmai de aceea in orice stat de pe blob, indiferent de religia natiunii, religia este a doua putere in stat, mana in mana cu puterea politica. Tocmai de aceea avem o catedrala noua si nu un spital nou. Ce bucuros este Domnul Zeu ca i-ati mai facut o casa in care sa vina prostii sa dea bani pentru rugaciuni. Nu ca popii aia sunt porumbeii lui domnul zeu si trimit mesajele in ceruri. Avem e-mail acum.

    Apreciază

  4. Normal cine crede an dumnezeu cu siguranta se poate schimba. Doar ca ma tem ca toata povestea asta. Ie doar o vrajeala sa scoata bazma curata pe cei care au aprobat recursul recompensatoriu. Si sant aproape sigur

    Apreciază

  5. O natie crestin ortodoxa precum românii care isi reneaga valorile spirituale ,traditiile si obiceiurile sanatoase si nu are inteligenta de a imbina utilitatile si provocarile societatii moderne de azi,spre binele si interesul ei, cu calm ,luciditate si discernamant si isi pierde demnitata precum un copil naiv fara experienta si se lasa dusa de valul distrugerii si a stimulilor exaltarii de moment si alti stimuli negativi, care nu are puterea sa realizeze si sa reactioneze,macar intr.un tarziu merge spre autodistrugere.
    VINA ESTE A NOASTRA A TUTUROR DACA AZI SANTEM AICI! TREBUIE SA PRIVIM RESPONSABIL SPRE VIITORUL NOSTRU ,AL FAMILIILOR NOASTRE SI AL NATIEI ROMANE.DEMNITATE,RESPECT,CUGET CURAT!DOAMNE AJUTA!

    Apreciază

  6. Buna seara,ptr cei care l denigreaza pe autorul articolului,as dori sa ingroase nr celor nevinovati, care nu sunt putini si stau in puscarii.Numai asa pot sa si dea cu parearea ,altfel sant numai niste ipocriti ticalosi care nu stiu despre ce vorbesc si de care este plina biata Romanie.Cat despre tine ursule carpatin,daca ar fi mai multi romani ca tine,care sa L iubeasca pe Dumnezeu si sa se puna in slujba Lui Romania ar fi o lumina in lume.Toata stima ptr munca ta si nu uita ca si Isus a fost batjocorit,faptul ca potaile latra inseamna ca esti pe drumul cel bun.

    Apreciază

  7. Pentru Ghita Ignat : Iti apreciez spusele. Daca cumva in sufletul tau, licareste o raza de lumina, ai grija sa nu o pierzi. Dumnezeu sa fie cu tine.
    Cat despre „colegul” tau, mi-e greu sa dau un verdict… Sunt convins insa, ca pentru faptele savarsite cu violenta, pedepsele ar trebui sa fie mult mai drastice, fara drept de reducere si, pentru cei apti, munca fizica 12-14 ore pe zi ( impaduriri, indiguiri de rauri,agricultura ecologica, sau intr-o fabrica ce ar functiona pe langa fiecare penitenciar, etc.)
    Sa auzim de bine !

    Apreciază

  8. Intr-o lume perfecta, ceea ce spui despre reabilitare si metodele prin care s-ar putea face mibse pare perfect normal. Ce nu mi se pare normai, in lumea actuala? De ce un om om care a comis o fapta si care a fost condamnat sa ia de la stat mai multi bani decat un studen,elev, tanar care vrea sa isi conatruiasca un viitor in tara?
    Vorbeai de angajare si ca mori de foame, inca sunt destule locuri de munca in tara, din pacate, nu toate functiile sunt de conducere si, din pacate, in majoritatea se cere sa muncesti si sa fii serios. Daca indeplinesti conditiile astea, poti sa-ti castigi o paine si dupa sa evoluezi.
    Inca o data, ceea ce spui ar fi mandatoriu sa se aplice intr-o tara exemplara, dar la noi, te rog sa nu ceri sa se investeasca in detinuti cand multi copii abandoneaza studiile din cauza saraciei.
    Va doresc un viitor straluci!

    Apreciază

    1. Tocmai pentru a avea condiții mai bune, ar trebui să muncească deținuții undeva, să facă cărămizi, sa le arda și să construiească clădiri spațioase tot pentru ei. De ce să fie subvenționați de statul romăn gratis, NU, la muncă cu ei, s-ăși câștige fiecare mâncarea muncind și nu lenevind prin dormitoare. Cu siguranță că s-ar înbunatații condiția din penitenciare.

      Apreciază

  9. Scrii foarte bine, corect si luminat de gandul cel bun al credintei. Mi a placut mult. Cu dragoste intru Hristos, un ortodox frate

    Apreciază

  10. Bunicule! Ghiță daca a intrat după gratii nu a intrat pentru o crimă , daca in ultima vreme el sa intors puternic cu fața spre Dumnezeu este pentru ca si-a gasit calea deabea acum ,cu toate ca Ghiță se trage dintr-o familie pocaita! El a fost sportiv , a facut o sala de sport pentru copii ,multe acte caritabile ,dar tu nu ai de unde sa sti !
    după gândirea ta esti pe aproape de pușcărie cu toate ca nu iti doresc ! GHITA TE SALUT! DUMNEZEU SA TE BINECUVATEZE!

    Apreciază

  11. Frumos din partea ta! Domnul sa te binecuvînteze Ghita! Sa stai statornic și sa nu șchiopătezi pe cale. Nici o osteneala făcută in numele Domnului nu este fără folos!
    Personal nu te cunosc, te cunoaște fratele meu Nicu. Mi-ar place mult sa vin in România și sa vizitez și eu cu tine lucrarea aceasta. Și eu am încheiat legămind in apa anul acesta trecut,și pot din toată inima sa zic ca Dumnezeu e singurul care poate sa schimbe inima unui om. Din un nimic de om fără șanse și speranțe, fără gind de pocăință, fără nici un interes de Isus, Dumnezeu a asculta rugăciunea părinților și fraților mei. Domnul cu tine!

    Apreciază

  12. ” Eu sunt calea, adevärul si viata.”
    ”Mintuieste-ne pe noi, dupä mare mila ta. Auzi-ne si ne mintuieste pre noi, päcätosii.”
    Te poti ascunde de tine, dar de EL niciodatä. Nu te vinde diavolului pe nimic cäci nimic vei avea.
    Sufletul täu e nepretuit.

    Apreciază

  13. Un articol corect. Nu este de vina recursul compensatoriu care a devenit deja disputa politica. Cateva luni in plus de puscarie nu ar fi schimbat nimic in gandurea si comportamentul fostului detinut si asta nu pentru-ca nu se incearca reabilitarea prin diferite programe, ci pentru-ca a refuzat cu aroganta prosteasca, asa cum zicea Ghita, orice posibilitate de schimbare. Cine se crede smardoi, nu simte nevoia de schimbare. In al doilea rand, este perfect afevarat ca schimvarea reala, de esenta, numai prin crefinta in Dumnexeu se poate realiza. In aproape 20 de ani de lucru in incercarea de reintegrare a fostilor detinuti, am observat ca numsi cei care s au lasat modelati de valorile crestine, indiferent de confesiune, au reusit sa se schimbe cu adevarat. Ma refer aici la ‘ infractorii de cariera’ . Cei ocazionali, in majoritatea lor, si-au ispasit pedeapsa si au revenit la viata normala fara sa mai recidiveze.

    Apreciază

  14. Felicitari Ghita, pentru modul in care gandesti si scrii. Toata lumea are dreptul unei noi sanse. Nu-i baga in seama pe cei care comenteaza pe aici aiurea.

    Apreciază

  15. Cum să faci o persoană să-și dorească să se schimbe când o înghesui cu alți 15, 20, 30 de deținuți într-o camera insalubră, cu un singur wc, plină de pleoșnițe, păduchi și șobolani, unde manelele răsună cât e ziua de lungă

    Păi tocmai condițiile mizere și situația în care te afli ar trebui să te facă să nu mai vrei sa revii acolo. Eu stiu că dacă mă loveasc cu ciocanul peste degete o dată , a doua oara o sa fiu mai atent.

    Apreciază

  16. Bai frate m ai facut sa plang …………. Foarte mare adevar fara Dumnezeu este foarte greu cand iesi de la suferinta si este foarte greu in viata de zi cu zi . Dumnezeu sa aiba grija de noi . Numai bine .

    Apreciază

  17. Mulţi cred că prin pedepse aspre şi prin tratarea fără milă a puşcăriaşilor,indiferent de ce au ajuns acolo,se va schimba treaba şi delicvenţii vor şti de frică.Dar dacă analizăm faptele în istorie vom vedea că lucrurile nu stau aşa.
    Se ştie că miliţia comunistă,în multe cazuri,bătea de de zvânta.Atunci era politica de nu prea se publicau crimele,ca să pară o societate ideală.Dar dacă cercetezi dreptul penal,vei vedea că şi atunci erau crime înfiorătoare.Vezi cazul Râmaru,cazul Anca din Bucureşti.Erau şi violuri de bătrâne,arătate în lucrări de drept penal.
    În interbelic şi mai înainte,la fel,se bătea.Străbunicul meu,perceptor în sat,trebuia să meargă pe jos să ducă dările,că nu erau maşini ca acuma.Era nevoit să se îmbrace ca un sărăntoc,de frică să nu ispitească bandele de hoţi de drumul mare.Şi atunci erau criminali şi tâlhari vestiţi ca Terente,Vasile Tcaciuc,etc.
    Pe vremea lui Hristos,răstignirea era pedeapsa rezervată tâlharilor şi criminalilor în imperiul roman.Dacă citeşti Biblia,vei vedea că sfântul apostol Pavel,în călătoriile lui,a fost în mare primejdie de la tâlhari.
    În evul mediu erau pedepse mult mai aspre.Spânzurare,biciuire,tăierea capului,a mâinii,scoaterea ochilor,tragere în ţeapă,tragere pe roată,ardere pe rug,etc.Cu toate astea,tâlharii prezentau o mai mare ameninţare ca acuma,cei ce plecau în pelerinaje religioase erau în mare primejdie din cauza cruzimii bandelor de tâlhari.

    Apreciază

  18. Sunt de acord cu tine , dar doar partial . Te cred ca viata in puscarie e grea , conditiile ….dar nu ai vrea sa fie de hotel de 5 stele ? Sunt insa de acord ca dupa eliberare e grea reabilitarea in societate , dar e si normal ca unii oameni sa se teama de fosti infractori . ( daca fura din nou , daca …) insa daca sunt atat de groaznice conditiile nu mai bine ar fi sa lupte sa nu se mai intoarca acolo niciodata ???

    Apreciază

    1. Sigur ca ar fi mai bine sa nu se mai intoarca…insa pt unii acolo e mai bine…au o paine,un pat, lucruri pe care afara nu este nimeni dispus sa le ofere acestora…o realitate dura,din pacate

      Apreciază

  19. Felicitari!!! Mari lucruri si adevarate…insa… spuneai ca daca iesi din penitenciar sa fi vazut ca restul oamenilor…asta din pacate NU SE POATE… sunt unele fapte pe pamantul acesta… care odata facute… alea pateaza pe viata… se poate trece peste… poate exista intelegere… da atat… ceea ce ceri tu … imposibil… fiecare a gandit inainte de a face lucrul care l.a pus in penitenciar… Isus a zis „aveti inainte viata si moartea…dar eu va sfatuiesc sa alegeti viata” cine nu a ales.o… s.a murdarit… chiar daca o alege dupa… are consecinte cu pacate din trecut…care mai bine sunt platite pe pamant decat dincolo!

    Apreciază

    1. Dani, cu toții suntem vinovați, toți am făcut fărădelege, diferența este că unii sunt prinși și ajung după gratii, iar alții scapă cu bazma curată. Nu pentru că ei nu sunt infractori, ci pentru că nu au fost descoperiți. 🙂

      Apreciază

  20. Nu inteleg sistemul. Nu inteleg oamenii. Toti facem rau, ne facem rau. Balariile modernismului ne distrug zilnic putin cate putin. Dar sunt de aceeasi parere. Dar ne este usor sa judecam. Pana la oamenii din penitenciare noi ne luptam zilnic cu oamenii din jurul nostru. Multi dintre noi dormim in pat cu cel mai mare rau posibil. Multi ne lasam mutilati psihic si sufleteste de oricine….. am devenit robii propriilor noastre aspiratii. Paradoxal!

    Apreciază

  21. Sunt intru totul de acord cu abordarea ta. Reabilitarea unui om cazut o face doar unul singur: Iisus Christos.
    Nu am fost insa surprins cand l-am auzit pe Dragos Patraru in ce mod te-a pomenit in emisiunea de joi, cred ca pe la minutul 15:00

    Desigur, astfel de indivizi si-au facut o profesie din a spune ca nimic nu merge bine iar cand are loc cate o schimbare pozitiva, o iau in deradere. E tipic romanesc: ii ridiculizeaza pe cei care fac cu adevarat o schimbare in timp ce sunt platiti pentru un fel de umor negru, in care seara de seara le spun telespectatorilor lor ca nu se schimba nimic…. Din cauza unor astfel de mentalitati nu regret nicio clipa ca am parasit Romania in urma cu 23 de ani. Sper sa nu te lasi descurajat de astfel de reactii. Sa te astepti la cat mai multe. Preconizez ca acest „satirist” va cadea in depresia pe care adesea incearca sa o imite. Privirea lui imi spune ca nu e departe de o cadere psihica colosala…

    Apreciază

Lasă un răspuns la Profetul Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s