Paștele, sărbătoarea celor imperfecți

Sărbătorile de Paște sunt despre cu totul altceva decât ne-am obișnuit noi. Ne-am obișnuit cu mâncare multă, exagerat de multă, magazinele și piețele gem de cumpărători… Nimeni nu se uită însă la câtă mâncare se aruncă după aceste câteva zile de sărbătoare și prea puțini bagă de seamă numărul mare de români duși la spital în această perioadă. Ne-am obișnuit să bem, în special rachiu sau alcool, cât mai mult, crezând că în asta stă bucuria sărbătorile. Ne-am obișnuit să umplem cluburile, discotecile, barurile, ori nici asta nu înseamnă a sărbători Paștele.

Sărbătoarea Peștelui începe cu momentul în care Dumnezeu se îndură de poporul evreu și hotărăște să îl scoată de sub robia egiptenilor. Continuă cu momentul în care Dumnezeu hotărăște să ierte omenirea și trimite pe Singurul Său Fiu să plătească pe cruce, prețul iertării tale și ale mele. Sărbătoarea Paștelui continuă, cred eu, cu ceea ce am scris mai jos.

Sărbătoarea Paștelui, chinul, rănile, umilința, moartea și învierea Domnului Iisus Hristos sunt despre iubire, sunt despre relația ta cu mine și cu ceilalți. Aceste sărbători sunt despre cei greșiți, despre imperfecți și imperfecțiunile lor, despre oameni care au ales prost, care au făcut gafe, sunt despre prostituatele din colțul străzii, sunt despre hoții și tâlharii care umplu pușcăriile, sunt despre Petru și lepădarea sa, despre Pavel și răul pe care l-a făcut el creștinilor, despre Maria Magdalena și mizeria în care trăia, sunt despre cei doi tâlhari de pe cruce și faptele lor rele… În final, sunt despre cei care în viața lor au greșit măcar o dată, au mințit măcar o dată, măcar o dată au luat ceva cât de mic care nu le aparținea, despre oameni imperfecți, despre asta cred eu că este Paștele.

Dacă consideri că niciodată nu ai greșit cu nimic, că ești perfect, că ești superior celor de la țară, celor fără dinți în gură, celor care nu stăpânesc bine limba română, deși sunt născuți și crescuți în România, celor care sunt de altă culoare sau altă religie, cu părere de rău te anunț că articolul acesta dar și Sărbătoarea Paștelui nu sunt pentru tine.

Trăim astăzi într-o lume care se dorește a fi perfectă, oameni imperfecți ajunși în anumite stări sau poziții privilegiate, adică un pic peste ce înseamnă media cer perfecțiune de la restul, care sunt la fel de neperfecți ca și ei. Ceea ce îi face să ceară această perfecțiune este doar poziția în care se află, faptul că sunt ajunși acolo, confortul care-i înconjoară. Bunăstarea de care au parte îi face să gândească despre propria persoană că sunt cumva perfecți că nu au greșit în nici un fel niciodată, iar imperfecțiunile dumnealor le trec la „și altele” pe când se uită foarte atent și sunt foarte sensibili la greșelile celorlalți, la modul lor de exprimare, la felul sărăcăcios în care se îmbracă, la lipsa lor de educație. Iar pâinea sau punga de orez care a fost furată de un om, care probabil nu și-a mai permis să își hrănească copiii devine crima cea mai gravă, pe când în zonele înalte dispar ca prin magie multe milioane trecute cumva „la pierderi”.

Mă uitam pe paginile de socializare zilele trecute după un miting de amploare a unui partid politic, nu-i dau nume pentru că nu mă interesează politica de nici un fel. La acel miting au fost prezenți români de toate vârstele, de toate soiurile și din toate părțile, mici, mari, albi, negri, de toate felurile. Ce m-a șocat a fost reacția în special pe internet dar și la unele emisiuni TV a „celor perfecți” care înjurau ca la ușa cortului atât partidul, dar mai ales pe susținătorii acestuia, erau fotografii de la acel miting cu oameni  mai prost îmbrăcați, un pic mai colorați, mai fără dinți în gură, un pic mai de la țară. Deși am observat că aceștia erau doar o parte din mulțime totuși „perfecții” s-au pus cu aparatele foto și camerele de filmat rău de tot pe ei căutând înadins să-i scoată în relief pe aceștia.

Ce-i drept unii dintre acești susținători erau mai puțin educați când au deschis gura către microfon au ieșit din gura lor numai perle… Atenție! Nu mărgăritare, ci perle: dezacorduri, greșeli gramaticale grave… etc. Acesta era ceea ce „perfecții” așteptau, și anume motivul pentru a tăbărî pe ei cu tot felul de ironii, de înjoseli, glume proaste sau înjurături. Mă întreb care este diferența dintre unul fără dinți în gură care înjură și unul care stă la birou cocoțat în vreo clădire cu 30 de etaje care înjură la fel de grosolan? Ce să facă diferența: dantura, cravata, sau etajele clădirii în care lucrează cel din urmă? Vorba aia: întreb și eu pentru un prieten.

Dragii mei, ceea ce ați văzut pe la acele mitinguri, acei oameni „imperfecți”, acei oameni fără dantură, fără „țoale de firmă”, fără capacitatea de a vorbi corect românește, acei oameni care unora dintre voi vi se par din altă lume, să știți că nu sunt decât compatrioții noștri, ei sunt de pe planeta Pământ și deși asta nu place multora, în special „perfecților”, ei sunt români, cetățeni ai României.

Problema nu este cum au ajuns ei așa ci cred că problema este cu cei cărora șansa le-a surâs și au reușit să iasă de acolo, au reușit să găsească un loc de muncă mai bine plătit, au reușit sa emigreze, au avut șansa unei familii înstărite sau a unor părinți, care au reușit să-i poarte la școală și care totuși se comportă de parcă ar fi avut ei vreun merit pentru tot binele pe care îl trăiesc. Ce merit ai tu sau eu că ne-am născut din doi părinți care au muncit, care ne-au educat, care au avut posibilitatea să ne poarte la școală sau care au avut alte posibilități și astăzi putem vorbi corect românește. Ce merit avem noi, ce am făcut eu ca să nu mă nasc cu vreun handicap sau ce merit am că pot munci, că pot gândi, că pot să port de grijă copilașilor cu care am fost binecuvântat, că am un acoperiș deasupra capului și am ce pune în blid în fiecare zi?

Nu am nici un merit, mai mult mă consider un om care a greșit, care a păcătuit, care a ales prost, care a gafat de cele mai multe ori și care nu merit cu nimic familia și confortul pe care îl am. Tocmai acest lucru mă face ca să nu privesc de sus, pentru că atât de scurtă e tranziția de sus în jos încât nici nu îți dai seama… De aceea, nu pot purta pică unui om pentru simplu fapt că el a ales să simpatizeze cu un partid politic diferit decât am ales eu sau pentru că are o altă echipă de fotbal pe care o susține, diferită de cea care îmi place mie.

Faptul că nu am nici un merit mă face să zic în fiecare zi  „Doamne sunt mulțumitor pentru ce am”. Mai mult, cu ocazia acestor sărbători, atât de însemnate pentru omenire zic: „Doamne îți mulțumesc pentru că, deși nu meritam, ai trimis pe Fiul Tău să moară, ca eu astăzi să mă bucur de viată! Tu, Doamne, meriți toată lauda și cinstea, sub nici o formă noi… ci Tu!”

În încheiere, deși nu te cunosc, țin sa-ți spun că îți stă un pic mai bine când ai puterea să ierți, atunci când în loc să te încrunți, zâmbești, atunci când preferi să dai, decât să primești, ești mai simpatic să știi, mai plăcut în ochii celor de lângă tine dar și în ochii lui Dumnezeu. Aș vrea să ne amintim și să ne rugăm în această perioadă și pentru frații noștri creștini din Sri Lanka, Nigeria, Coreea de Nord și de peste tot unde sunt chinuiți și omorâți pentru simplu motiv că sunt creștini, nu uita, ca mine și ca tine.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți, de pretutindeni, familiile noastre și să facă transforme inima noastră până acolo încât și cei imperfecți să încapă în ea. Amin!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s