Banii nu sunt o problemă…

Nu banii sunt o problemă, ci iubirea de bani. Aceasta din urmă reprezintă o problemă, zice apostolul Pavel.

Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu multe dureri – 1Timotei.

Avem exemple în Biblie de multe persoane cu stare materială bună despre care, citind în Cuvânt, găsim că erau oameni după placul lui Dumnezeu. Acești oameni, care deși erau bogați, trăiau și se comportau ca și cum nu ei ar fi fost stăpâni peste cele ce le aveau, ci lăsau să se înțeleagă prin felul cum trăiau că Dumnezeu era stăpân peste ei și avuțiile lor.

Astăzi cei mai mulți oameni cu bani sunt cuprinși de o stare de îngâmfare pe de o parte și de o frică continuă de a nu pierde ceea ce li se pare că stăpânesc pe altă parte.

Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit? 1Corinteni

De unde vin aceste stări? Din dorința de a moșteni ceea ce nu se poate moșteni, și anume: „tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte” – aceste promisiuni le găsim doar în basme.

În basme cred și unii dintre oamenii care au dobândit avere, ceea ce ei cred că stăpânesc este atât de efemer precum și funcția puternică pe care o ocupă unii oameni, care văzându-se acolo sus, uită că acolo a fost așezați doar prin îngăduința lui Dumnezeu.

„Căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu” Romani 13.

Dacă ai ajuns într-o poziție privilegiată, probabil ai muncit și ai învățat mult, însă chiar și așa, dacă Dumnezeu nu-ți îngăduia, nu ajungeai acolo unde ești. Uită-te la alți colegi ai tăi, care poate că au învățat cel puțin la fel de bine ca tine sau poate mai bine, care nu au reușit nici pe jumate față de ceea ce ai reușit tu. Crezi ca este o coincidentă că ești așezat acolo?

Biblia spune că unii, care au tânjit după ea (după iubirea de bani), au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu multe dureri. Aici nu este numai cazul hoților de rând, golanilor fără educație, ci este cazul tuturor celor pentru care banii în sine au devenit un scop și vedem că iubirea de bani nu are limite culturale, rasiale, sociale, ci este întâlnită deopotrivă de la ultimul om de pe stradă, pană la domnii care ocupă funcții importante, au averi impresionante sau sunt înalți demnitari.

Concluzia acestor gânduri este că indiferent de posesiunile noastre, de funcțiile pe care le ocupăm, de poziția socială pe care o avem, dacă vrem să ne fie bine este musai să ne depărtăm inimile de toate acestea, convinși fiind că nu sunt ale noastre, ci că pentru o vreme suntem așezați în aceste poziții favorizate prin îngăduința lui Dumnezeu.

Vă salut cu mult respect și considerație!

Un răspuns la „Banii nu sunt o problemă…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s