Primele victime COVID-19 din România

Apar și în România primele victime ale Corona virusului. Au murit primii români din cauza Covid-19.
În penitenciarul din Satu Mare, miercuri seară, au ars de vii trei deținuți, iar alții au fost grav răniți .
Sunt câteva zile de când am tot avut în gând să scriu despre situația gravă cu care se confruntă cei care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, în aceste momente de criză.
Am vrut să scriu însă, de fiecare dată, m-am gândit că situația generală este atât de gravă, încât dacă voi aduce în discuție situația deținuților, nu voi face decât să adun o listă generoasă de înjurături. Uite că a venit momentul să îmi asum orice înjurătură, orice vorbă de ocară și să fac apel la cei care guvernează țara să aibă în vedere că cei din pușcării sunt doar privați de libertate, nu condamnați la moarte.
Un incendiu a cuprins o cameră de detenție de la un penitenciar din România. Autoritățile spun că a fost un protest al deținuților, din care a rezultat acel incendiu care, până la urmă, a dus la moartea a trei dintre protestatari.
Nu am niciun dubiu că focul a fost pus de altcineva decât de acei deținuți. Dar ce să-i fi motivat să facă o astfel de nebunie?
Am stat închis (nu mă laud) și cunosc sentimentul de neputință, atunci când totul pe lângă tine ia foc, iar tu ai gratii la geamuri și la ușă, când vezi cum camera de câțiva metri pătrați se umple cu fum dens, iar practic ție nu-ți mai rămâne decât să te rogi ca Dumnezeu să aibă milă (slavă lui Dumnezeu, în ceea ce mă privește a avut milă). La faimoasele proteste ale deținuților din 2016, am fost aproape să fiu asfixiat împreună cu alți opt colegi, din pricina incendiilor care cuprinse pușcăria unde mă aflam (pentru cei interesați, din motive de mine știute, atât eu cât și colegii mei de cameră, am refuzat să luăm parte la proteste, de fapt a fost singura celulă de pe acea secție, din care nu a ieșit niciun deținut să protesteze, ceea ce ne-a atras ură din partea celorlalți colegi, dar asta este altă discuție).
Mă gândesc cu groază la momentele prin care au trecut acei deținuți care au murit și totuși întrebarea rămâne aceeași: de ce să protestezi, de ce să dai foc într-un loc din care știi că nu poți să scapi?
Răspunsul este disperarea, gândul că ești închis între patru pereți și că aștepți să mori, fiindcă virusul va ajunge în curând și la tine, face ca unii dintre acești oameni să nu mai reacționeze cum trebuie.
Zilele trecute m-a sunat dintr-un penitenciar din România un cunoscut. L-am întrebat cum este situația acolo legat de amenințarea virusului COVID-19, văzând cum sunt cuprinși oamenii de frică și panică în libertate.
Mi-a zis aproape resemnat că va fi greu pentru ei și că probabil mulți dintre deținuți vor pieri dacă vor fi infectați cu acest nou virus. A spus că panica este cu atât mai mare cu cât stau încă înghesuiți unii peste alții.
Condițiile de detenție din România sunt cunoscute și nu cred că este necesar să le mai amintim. Întrebarea se pune astfel: dacă celor liberi le este greu să facă față acestei crize, acestei amenințări numită Corona virus, ce vor face cei care sunt închiși câte 10, 20 de persoane în câțiva metri pătrați?
Dacă cineva consideră că acești oameni merită mai puțină atenție în această perioadă sau sunt mai puțin „oameni” doar pentru că sunt în pușcărie se înșeală.
Oricine, repet oricine, poate călca pragul pușcăriei într-o zi. Am întâlnit acolo doctori, polițiști, politicieni, oameni de afaceri, avocați, judecători, funcționari ai statului din diferite instituții. Să nu zici „mie nu mi se poate întâmpla”, pentru că odată calci accelerația mai tare când nu trebuie, lovești pe cineva și te trezești în pușcărie mai înainte să îți dai seama. Desigur că motivele pentru care cineva poate ajunge acolo, fără să își propună sau să viseze că va ajunge vreodată, sunt mult mai multe.
Oameni buni, această criză ne-a privat de multe libertăți și drepturi, dar NU are voie să ne lipsească de ceea ce se numește umanitate. Nu avem voie să ne lăsăm coborâți până acolo încât să considerăm pe unii oameni mai inferiori decât pe alții.
Gândul mă duce în acest moment la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos din Matei 25 „am fost în pușcărie și ați venit pe la Mine”, El Însuși indentificându-se cu cei de după gratii.
Exemplul Iranului care a eliberat aproape șaptezeci de mii de deținuți din cauza acestui virus, poate părea unul exagerat. Cu toate că guvernul din Iran i-au lăsat să plece acasă doar pe cei fără fapte cu violență.
Însă să eliberezi măcar pe cei care și-au terminat pedeapsa de drept și care au intrat în comisiile de eliberare, cel puțin în această perioadă mi se pare un lucru care trebuie făcut. A evita să dai amânări celor care și-au făcut fracția obligatorie poate echivala în contextul actual cu faptul că le dai efectiv voie să trăiască, opusul este ușor de ghicit.
Sunt convins că autoritățile care supraveghează aceste instituții fac eforturi pentru a ține departe virusul. Acest cunoscut care m-a sunat, m-a informat că li s-au tăiat toate vizitele, că nu mai au dreptul la permisii, că nu mai sunt scoși la muncă în afara pușcăriei. Mi-a zis ca sunt unele nemulțumiri printre ei, însă cei mai mulți au înțeles că toate aceste măsuri au fost luate întocmai pentru protecția lor.
Convins fiind că protestul acesta, care a luat trei vieți, a venit pe fondul fricii și panicii create de acest virus, fac un apel la cei închiși, încurajându-i să păstreze calmul și să urmeze sfaturile autorităților. Orice formă de protest nu îi ajută cu nimic, dimpotrivă se vede că protestând își fac rău lor.
Familiile acestora ar trebui ca în această perioadă să discute cu ei mai mult decât de obicei. Autoritățile să aibă bună voința să mărească numărul minutelor pe care deținuții le au la dispoziție zilnic pentru a putea suna și vorbi cu cei dragi (cu toate că pentru a suna din pușcărie afară plătești prețul unui minut de convorbire de șapte, opt ori mai mult decât în libertate, asta în contextul în care numai deținuții pot suna, ei neputând fi sunați de acasă).
Sigur că această criză a venit atât de rapid încât a luat prin surprindere pe toată lumea. Sunt probleme grave în societate, la toate nivelele și de toate felurile. Chiar și așa oamenii din pușcării au dreptul la viață, la fel de mult ca oricare dintre noi. Acolo sunt tați, soți, părinți, frați, surori și nu sunt puțini.
Mă rog ca Dumnezeu să ajute autoritățile să gestioneze cât de bine posibil această criză și să găsească soluții și pentru penitenciare, mă rog ca Dumnezeu în bunătatea Lui să se îndure de planeta aceasta, de noi cei care o locuim și mă mai rog pentru cei din pușcării și familiile lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s