Am mai scris o poezie… ROADA DUHULUI!

Square

Am scris aceste strofe la sfârșitul anului trecut, după un articolul scris și postat pe blog. Atunci am menționat câteva versete din Galateni 5 și după aceea, Dumnezeu mi-a pus pe inimă să iau cele 9 atribute care descriu Roada Duhului și să le așez în câte o strofă.

fruit-of-the-spirit-master

Este o poezie scrisă din inimă, din trăiri personale și profunde cu Dumnezeu. Este scrisă pentru slava lui Dumnezeu, dar și pentru zidirea și bucuria celor care iubesc pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Nu sunt poet, dar uneori primesc în dar astfel de versuri. Aș fi egoist să le țin doar pentru mine, așadar cu multă bucurie le împart cu voi, cu toți.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

ROADA DUHULUI!

Nu lanțuri și nici zăvoare
Nu pot împiedica
A Ta DRAGOSTE mare
Venită din Golgota.

Nu porți înalte, ziduri
Nu pot să ne oprească,
BUCURIA mântuirii
Ce ai trimis să ne-ntărească.

Nu anii grei, povara
Nu pot să ne termine
Primim din Tine, PACEA
Trăim prin Duhul, nu în fire.

Nu ura și neiertarea
Nu pot a ne lovi,
Noi am primit RĂBDAREA
Nu robi, noi suntem fii.

Nu lipsuri mari, grămadă
Nici blidul gol, nu poate
În veci să ne despartă
De marea-Ți BUNĂTATE.

Nu dragostea de sine
Nu poate îngenunchea,
O FACERE DE BINE
Noi dăm din mâna Ta.

Nu aur și nici arginții
Nu pot sili pe frați,
Să piardă a lor CREDINȚĂ
Să ajungă desfrânați.

Nu rana grea, deschisă
Pe-o inimă rănită,
Nu poate s-o distrugă
BLÂNDEȚEA o ridică.

Nu gândul rău, curvia
Nu pot a ne izbi,
Vom ÎNFRÂNA A NOASTRE POFTE
Prin Duhul Sfânt vom birui!

Botoșani / 15 Ianuarie 2017

Comment

2 Replies to “Am mai scris o poezie… ROADA DUHULUI!”

  1. Mi-a placut foarte mult versurile :
    „O FACERE DE BINE
    Noi dăm din mâna Ta.”

    Dumnezeu ne-a dat foarte mult, chiar prea mult, de ce oare suntem asa zgarciti in a da si altora, ca si cum am da din al nostru?!
    O sa pastrez in inima mea gandurile astea…

  2. Multumim Domnului, Cel care iti poarta de grija si te inspira… Ne-a pus si pe noi (sotul meu si cu mine) pe ganduri…

Lasă un răspuns