„Călcat în picioare”

Square

Ne stă înainte un nou an, fie ca Dumnezeu să-Și întindă mila Lui peste noi şi în 2016, să realizeze fiecare dintre noi urgenta nevoie de a ne apropia de El şi de  a-I sluji Lui!

Legat de titlul acestei scrisori, doresc să întreb pe cei ce citesc aceste rânduri, ce consideră 2016-PNG-4a fi mai rău: să fii călcat în picioare la propriu sau la figurat? Să fii jos la podea şi cineva să-ţi care pumni şi picioare în figură sau să fii într-un necaz, într-o supărare, într-o situaţie grea în viaţă şi cei de la care te aştepţi mai puţin să se comporte cu tine ca şi cu cel mai mare duşman al lor? Să stai nopţi la rând să te gândeşti unde ai greşit, cu ce i-ai nemulţumit, ce pagubă le-ai făcut, să cauţi să te învinovăţeşti şi să nu ai pentru ce, pentru că după ce te-ai cercetat afli că nu le-ai pricinuit nicio pierdere, că nu le-ai făcut nici un rău şi totuşi sunt unii care te calcă în picioare până acolo încât vor să te vadă praf?

Doresc să scriu despre câteva experienţe personale legate de acest subiect şi pentru că mă aflu în puşcărie aproape zilnic, întâlnesc oameni care, pentru un motiv sau altul, sau fără un motiv anume, sunt călcaţi în picioare, loviţi şi ocărâţi în special de cei în care au avut multă încredere şi pe care i-au ajutat mult atunci când erau liberi. Este dureros grozav să fii în puşcărie, privat de libertate, fără posibilitatea să ieşi pentru mult timp, iar cum toate acestea nu ar fi deajuns, atunci când îţi aştepţi soţia să îţi aducă copilul la vizită, afli de fapt că a lăsat pruncul de trei anişori la un orfelinat de stat şi a plecat în Occident cu un alt bărbat pentru a-şi reface viaţa sau că fiind îngropat în datorii, având totul confiscat şi aruncat după gratii, afli că fratele tău îţi scoate soţia şi copiii în drum pentru că tocmai a câştigat în istanţă dreptul asupra casei tale, care era moştenirea de la părinţi. Exemplele sunt multe, iar unele situaţii sunt mai grave, dar din  anumite considerente am decis să nu scriu despre ele. Întâlnesc astfel de oameni cu inima sfâşiată aproape zilnic, iar unii, cu lacrimi în ochi, ridică din umeri când îi întreb: Dar de ce? Nu au răspuns pentru că unii chiar nu le-au greşit celor care lovesc în ei, şi totuşi suferă pentru că cineva a ales să le cauzeze suferinţă, fie frate, fie soţie, fie un apropiat în care s-au încrezut, fie acel prieten din copilărie pe care l-au ajutat; pentru că unii din ei şi-ar fi dat şi cămaşa de pe ei, apoi rămân şocaţi deoarece cu prima ocazie pe care o au, pentru simplul motiv că le stă în putere „îi calcă în picioare”.

La fel de dureros este când, alergând la cei pe care îi consideri dragi, prieteni, colegi, amici, pentru a primi acea îmbrăţişare, acea mângâiere sau sărutare de care ai nevoie, te izbeşti de ziduri din beton, mai mari ca cele de aici, din puşcărie, numite indiferenţă, nepăsare, sau mai grav, derâdere. Atunci călcatul în picioare la propriu, cu tot tacâmul de lovituri, îl poţi considera un masaj de relaxare, căci lipsa dragostei atunci când ai nevoie mare de ea este mai dureroasă ca orice bătaie şi am experimentat ambele situaţii. Am încasat pumni şi la propriu şi la figurat, diferenţa este că atunci când încasăm pumni la propriu – de regulă în competiţii – adversarul era în faţa mea, îl puteam vedea, însă loviturile la figurat vin, de cele mai multe ori, prin spate, fără să te aştepţi; asta le face atât de dureroase. Pe propria-mi piele am experimentat astfel de situaţii şi nu cred că sunt foarte mulţi care ar putea spune: Eu nu am fost trădat, eu nu am fost umilit, eu nu am fost lovit mişeleşte… Nu sunt mulţi care ar putea spune asta pentru că fiecare din noi ne lovim de aceste lucruri, pentru că fiecare din noi ne punem încrederea în oameni. Măcar o dată în viaţă ne încredem orbeşte în cineva, iar atunci ai mari şanse să regreţi acest lucru, iar şansele sunt cu atât mai mari dacă eşti privat de libertate.

Dumnezeu a lăsat la îndemâna noastră o soluţie la fiecare problemă, prin Cuvântul Său, prin Biblie. Oamenii ar fi scutiţi de suferinţă dacă în momentele de suferinţă ar căuta Biblia şi ar spune înainte de  a deschide: „Doamne, te rog, arată-mi cum să rezolv această problemă care mă doare, care nu-mi dă linişte!” Cu siguranţă ar găsi răspuns din partea lui Dumnezeu acolo în versetele Sfintei Scripturi.

Suntem şapte miliarde şi ceva de oameni, însă nu cred că există unul măcar care să nu-şi găsească rezolvarea suferinţei lui la Dumnezeu.

Fiind lovit, umilit, împroşcat cu noroi, aflându-mă într-o situaţie grea din viaţa mea, am venit înaintea lui Dumnezeu în momentul în care nu am mai putut duce lupta cu necazul de unul singur. Una din întrebările mele către el, către Tata, a fost: „Doamne, de ce oamenii pe care i-am preţuit, cărora nu le-am pricinuit rău, oameni în care am avut mare încredere, pe care i-am ajutat… m-au lovit pe la spate, m-au trădat, m-au umilit?” Răspunsul lui Dumnezeu a venit pe moment când am deschis Biblia la cartea lui  Ieremia capitolul 17 versetul 5: „Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul”.

Când am citit aceste cuvinte mi-am dat seama cât de greşit m-am raporat  eu la cei din jurul meu ani la rând şi că încrederea în oameni poate fi înşelătoare şi dureroasă, însă pe cel ce se încrede în Creatorul lui, în Cel ce i-a dat viaţă, în Cel care le cunoaşte pe toate, Biblia îl numește fericit: „Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul” Ps. 40:4. Prin aceste cuvinte, Dumnezeu mi-a răspuns întrebării de mai sus. Am înţeles că dacă mă voi încrede în El şi doar în Domnul, nu voi fi nevoit să sufăr dezamăgire, umilinţă, trădare  pentru că Dumnezeu niciodată nu mă va dezamăgi, niciodată nu mă va umili şi niciodată nu mă va trăda pentru că dragostea Lui pentru mine, pentru noi oamenii este cea mai curată din câte am văzut vreodată.

Înţelegând aceste lucruri, a apărut o nouă întrebare în mintea mea şi cred că această întrebare o au toţi cei ce trec prin situaţii grele şi anume: „Cum răspundem celor ce ne fac rău, celor ce ne șicanează celor ce ne umilesc, celor ce ne batjocoresc frumosul nume pe 11204429_1098938863465839_3787498482097080081_ncare îl purtăm, celor care, cu sau fără motive, ne calcă în picioare? Suntem justificaţi prin răul pe care îl primim să răspundem cu rău? Ar trebui să plătim cu aceeaşi monedă cât mai urgent pentru a ne simţi răzbunaţi? Acel scurt sentiment de împlinire pe care ţi-l dă răzbunarea este ceva plăcut înaintea lui Dumnezeu?” Dacă nu ne-am numi creştini, nu am avea la ce să ne raportăm, dar pentru că ne numim creştini şi purtăm toţi frumosul Nume al lui Hristos, este nevoie să ne raportăm la cuvintele Lui, la ceea ce ne învaţă El atunci când luăm decizii. Iată ce am descoperit în Biblie pentru că aşa cum anumiţi oameni prin munca lor au nevoie de Constituţie sau de Codul Penal pentru a lua deciziile corecte, cred cu tărie că noi creştinii avem nevoie de Biblie pentru a  lua deciziile corecte pentru viaţa noastră şi a celorlalţi. (Fac o mică paranteză aici, nu vreau ca cineva să gândească că ceea ce scriu acum am gândit dintotdeauna şi totuşi am ajuns într-un penitenciar, nu…. Ce scriu acum sunt gânduri sincere dintr-o inimă nouă schimbată de Iisus Hristos, Domnul meu.)

Aşadar, raportat la Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la atitudinea noastră față de cei ce ne necăjesc, am găsit următoarele cuvinte: „Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri” Matei 5:44,45.

Foarte interesant, însă, în fiecare dintre noi există un simţ al dreptăţii – la unii mai puternic, la alţii mai slab dezvoltat; depinde de situaţia şi de cui trebuie să se facă dreptate. Dacă persoana în cauză eşti chiar tu, îţi garantez că simţul dreptăţii din tine va fi ridicat la cele mai înalte cote. Atunci m-am întrebat astfel: „De ce când e vorba de alţii sunt mai cumpătat, iar când trebuie să mi se facă mie dreptate doresc să fie făcută pe loc şi în cel mai riguros mod? De ce doresc aceasta doar când sunt în postura de victimă şi nu doresc cu aceeaşi ardoare dreptatea atunci când sunt vinovat…?”

A dori să faci dreptate este un lucru bun, a căuta dreptatea este bine, dar în ce mod şi în ce condiţii ar trebui să facem acest lucru? Dacă căutând dreptatea mea îi rănesc pe alţii, cred din toată inima că acest lucru nu este plăcut lui Dumnezeu şi nici nu voi avea biruinţă în aflarea dreptăţii mele. Personal, am rănit oameni şi la propriu şi la figurat pentru ceea ce credeam eu că este drept, justificat fiind de acest gând „că trebuie să-mi fac dreptate”. Necunoscând Cuvântul lui Dumnezeu, necitind din Biblie, nu aveam la ce mă raporta decât la propriile-mi gânduri. Erau atât de greşite. Însă când relaţia mea cu Dumnezeu nu a mai fost una la distanţă, ci a devenit personală, mi-am dat seama cât de mult am greşit. Dumnezeu care cunoaşte inimile ştie cât de rău îmi pare pentru cei pe care i-am rănit, pentru simplul fapt că nu i-am putut ierta.

Răul din trecut greu mai poate fi reparat, rănile făcute cu greu mai pot fi vindecate, însă o nouă zi poate fi un nou început pentru absolut orice. O nouă zi poate fi momentul în care să schimb felul în care trăiesc, felul cum îi tratez pe cei apropiaţi, felul cum răspund la cei care mă atacă într-un fel sau altul. Zice în Evanghelie Domnul Iisus astfel: „Dacă iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce lucru neobişnuit faceţi? Şi păgânii fac la fel”. Înţeleg de aici că El, Dumnezeul meu, doreşte ca eu să îi iubesc nu doar pe cei ce mă iubesc, ci şi pe cei ce mă urăsc, ce mă duşmănesc.

Am zice că Dumnezeu ne cere un lucru practic imposibil, însă nu este aşa. A trecut ceva timp de când m-am pus prima oară pe genunchi pentru a mă ruga pentru cineva care îmi făcuse mult rău. Dorinţa mea era sinceră, voiam să îndeplinesc Cuvântul din Matei 5:44. Aşadar, așezat pe genunchi am zis: „Doamne, binecuvântează pe acest bărbat, iartă-l Tată şi ai grijă de el şi familia lui!” M-am oprit brusc. Simţeam cum acele cuvinte veneau doar de pe buze, nu din inimă. Eu doream să fie o rugăciune sinceră, însă rănile cauzate de acea persoană încă nu erau închise. Nu mă lăsau să rog pe Dumnezeu din toată inima. Fiind pe genunchi, am zis din nou Tatălui meu: „Doamne, Tu îmi cunoşti inima, rănile ce mă dor, problemele, suferinţele. Tată, vindecă-mi inima pentru a putea purta în rugăciune acest om ca şi cum m-aş ruga pentru fratele meu, pentru mine însumi”.

Una dintre cele mai înălţătoare rugăciuni pe care le-am făcut vreodată, surprinzător a fost pentru un om care, nu doar că mi-a dorit răul, ci care mi-a făcut mult rău. Încurajat de această experienţă extraordinară, continui să port în rugăciune nu doar pe cei ce mă iubesc, ci şi pe cei ce mă urăsc. Cu siguranţă nu-i cunosc pe toţi, însă Dumnezeu îi ştie.

Nu am pretenţia ca toţi care citesc aceste rânduri să mă creadă. Nu, pentru că dacă mă uit nu mai departe de 5, poate 6 ani în urmă, la mine dacă ar fi venit cineva şi mi-ar fi spus astfel de lucruri, poate că nu l-aş fi crezut nici eu, însă, oameni buni, este extraordinar cum Dumnezeu poate schimba percepţia unui om asupra unui lucru. Am crescut cu această idee întipărită adânc în minte şi în inimă şi anume: „Dacă ţi-a greşit, îl arzi, adică nu îl ierţi. Dacă ţi-a făcut un rău, musai trebuie să-i faci și tu, cel puţin la fel, dacă nu unul mai mare. Ţi-a vorbit urât, te-a umilit, îi scoţi dinţii din gură fără discuţii.”

Aceleaşi principii se aplică şi în puşcărie de către cei mai mulţi dintre deţinuţi. Nu le-au învăţat în puşcărie, aici doar le-au perfecţionat. Acest principiu de „dinte pentru dinte” a fost dobândit în copilărie de către cei mai mulţi dintre noi, fiind promovat prin muzică, prin filmele cu care am crescut, prin ceea ce am văzut în societatea post-decembristă în care am copilărit. Diavolul este cel mai prolific susţinător al acestui principiu pentru că are cel mai mult de câştigat. Câştigă suflete, vieţi. Veţi citi în această scrisoare exemple de oameni care au pierdut tot pentru că nu au putut ierta, nu au putut trece peste faptul că au fost înşelaţi, trădaţi sau umiliţi. Îl rog pe Dumnezeu ca în dragostea Lui să ne ajute să creştem cei trei copii pe care ni i-a dăruit în învăţătura pe care El ne-a lăsat-o în Sfânta Scriptură. Chiar dacă acest lucru este unul periculos, văzând cazul familiei Bodnariu din Norvegia de care suntem sufleteşte alături, însă nimic nu ar trebui să ne descurajeze atunci când vine vorba de mântuirea noastră sau a celor dragi.

Am scris mai sus că nu am pretenţia ca toţi să mă creadă sau să mă considere normal, pentru că am auzit părerile multora despre mine şi faptul că m-am întors la Dumnezeu, unii mă consideră nebun, alţii viclean, alţii au mers până acolo că au zis că joc teatru, joc un rol de băiat bun doar pentru a scăpa de condamnarea care avea să vină. Condamnarea a venit, iar eu o execut, dar inima mea şi dorinţa mea să Îl slujesc pe Dumnezeu nu s-au schimbat, ci doresc în fiecare zi mai mult acest lucru, iar asta nu este decât harul nespus de mare al Domnului Iisus Hristos pentru mine. A fost o vreme când  îmi păsa de ce cred unul sau altul despre mine. Astăzi nu îmi pasă decât de ce crede Dumnezeu despre mine. Asta mă însufleţeşte să caut să-I fiu pe plac zilnic.

De aceea, scriu că dacă cuiva îi este greu să creadă, că Ghiţă Ignat se roagă pentru binele celor ce îl urăsc şi duşmănesc, dacă le este greu să creadă că în 2016 oamenii pot împlini versetul din Matei 5:44, dacă le este greu să creadă că se poate să iubeşti pe cei ce nu te iubesc până acolo încât să te rogi pentru binele lor, nu au decât o singură variantă, aceea de a experimenta singuri aceste lucruri, cerându-i lui Dumnezeu puterea necesară pentru acestea. Citind din Biblie şi căutând cu sinceritate vor reuşi personal să facă aceste lucruri greu de îndeplinit, desigur, dacă se doreşte cu adevărat acest lucru; eu am cerut lui Dumnezeu puterea să fac aceste lucruri din dorinţa de a împlini ce scrie în Cuvânt. Nu ştiu motivaţia fiecăruia, însă pot spune cu mâna pe inimă: iertându-i pe cei ce ţi-au greşit, vei lua un pietroi greu de pe sufletul tău; poate fi soţul, soţia, cumnatul, fratele, prietenul în care te-ai încrezut. Poate fi oricine. Iertând fără a te răzbuna, vei face din tine un biruitor.

Problema se mai pune şi altfel. Poporul Român este un popor de creştini, cel puţin asta reiese din sondaje, cu un procent de peste 90%. Cuvântul „Creştin” vine de la Cristos sau Hristos. Nu vorbim aici de religii, ci de „creştini”- cuvânt care înseamnă urmaș al lui Hristos.

Dacă acest cuvânt „creștin”, „urmaș al lui Hristos”, nu înseamnă nimic pentru noi, suntem „juști frați” prin ignoranța noastră când spunem că nu ne interesează subiectul, astfel nici ce scrie în Biblie, însă dacă ne batem cu pumnul în piept că suntem creștini într-o țară creștină fără să dăm importanță Celui Căruia îi purtăm Numele, și anume Hristos, ne amăgim grozav. Iar într-o zi ignorantul și nepăsătorul vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Cum putem da importanță Domnului decât prin ascultarea și împlinirea Cuvântului său, Cuvânt care printre altele ne pune „să ne iubim vrăjmașii, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să facem bine celor ce ne urăsc și să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc.” Nu putem spune „Doamne eu cred în Tine, cred Cuvântul Tău, Biblia, însă doresc de aici până aici. Acolo în Matei 5 nu pot citi și nu doresc să împlinesc”. Sau nu putem să ne amăgim că suntem creștini doar pentru că mergem Duminica la slujbă. Unii aprindem lumânări, alții rupem genunchii în rugăciuni, facem tot felul de lucruri, fapte bune și altele, poate-poate vom ajunge la inima lui Dumnezeu și-L vom îndupleca înspre a fi cu noi în probleme și necazuri, dar când vine vorba să iertăm pe cel care ne-a nedreptățit spunem răspicat „NU” pentru că mi-a făcut rău, pentru că mi-a luat pământul, calul, vita, casa, mașina, bunul meu pentru care am muncit; „NU” și iară „NU” pentru diferite alte motive. Cred din toată inima pentru că Biblia îmi spune că nu jertfe dorește Dumnezeu de la noi, ci o inimă bună, gata să ierte, gata să accepte umilința, gata să acopere greșeala celui de lângă noi. „Duceți-vă de învățați milă voiesc, iar nu jertfă” Matei 9:13.

Dumnezeu a vorbit inimii mele într-un mod deosebit nu cu foarte mult timp în urmă. Mi-a zis ca unui copilaș: „Ghiță văd străduința ta în a face lucrurile altfel decât până acum, văd dorința ta de a te schimba, dar toate rugăciunile, toate milosteniile, toată închinarea pe care Mi-o aduci nu au valoare fără o inimă bună, fără ca inima ta să iubească nu doar pe cei man_praying_before_the_crossce te iubesc ci și pe cei ce te urăsc, ce te vorbesc de rău, ce împrăștie lucruri neadevărate despre tine, ce ți-au luat ce îți aparținea, ce într-un fel sau altul ți-au făcut rău. Pe ei vreau să-i iubești. Făcând asta voi primi rugăciunea, închinarea și milostenia ta. Făcând astfel te vei putea numi creștin, urmaș al Meu. Făcând astfel vei simți ajutorul Meu și bunătatea Mea din plin”. Nu a fost ușor; nopți nedormite și gânduri cu duiumul însă biruința a venit de la Dumnezeu. Încurajat de faptul că prin bunătatea Domnului Iisus se poate ierta, caut zilnic în fiecare colț al inimii, iar dacă undeva găsesc vreun resentiment, vreo dorință de răzbunare, vreun sentiment de ură, caut să le aduc cât pot de repede înaintea lui Dumnezeu și să-I cer Lui să curețe inima mea; să-I cer Lui care are toată puterea în Cer și pe Pământ să mă ajute să scap de acele lucruri.

Este interesant de aflat și e bine ca toți să știm că o mică doză de frustrare, un mic sentiment de ură sau de răzbunare la început, pot conduce mai apoi la mari nenorociri. Nu vorbesc de pe pereți. Dacă veți avea posibilitatea să vorbiți cu un criminal sau cu un condamnat pentru tentativă de omor vă va spune că la început „a urât un pic” apoi diavolul a avut grijă să dezvolte acea ură până acolo unde nu a mai fost cale de întors. De la cel mai neînsemnat sentiment de ură sau răzbunare până la autodistrugere este un singur pas. Scriu autodistrugere pentru că din discuțiile pe care le-am purtat în penitenciar cu diferiți deținuți am aflat că acțiunile făcute în momente de furie au repercursiuni în primul rând asupra celor care cad pradă acestor sentimente de ură care nu sunt decât „săgeți arzătoare a Celui Rău” cum ne învață Scriptura.

Stând de vorbă cu Mircea, un deținut care execută o pedeapsă de 10 ani pentru că a încercat să ia viața unui cunoscut pe care l-a umilit public în comunitatea în care trăiau, am aflat un lucru care nu îmi era cunoscut; acela că acțiunea lui de răzbunare nu a avut finalul dorit de către el, ci că dorința lui de a face rău victimei s-a întors împotriva lui însuși. Astfel, îmi povestea Mircea, că acel om care l-a înjosit și care în opinia lui merita să fie distrus, după o perioadă de spitalizare a revenit acasă în sânul familiei unde este bine, sănătos, iar viața care a fost practic distrusă este altui care a căzut pradă urii, dorinței de răzbunare. Încă o dată istoria parcă se repetă, iar cel care cade în capcana întinsă de diavolul și nu poate ierta pierde… Ce a pierdut colegul meu, Mircea? A pierdut în primul rând familia, soția părăsindu-l, casa care era ipotecată, afacerea și bineînțeles și libertatea, iar mai nou și sănătatea pentru că s-a îmbolnăvit cronic de inimă. Acum să judece fiecare pentru el singur: se merită să vrei să te răzbuni, nu știu în ce fel și pe cine, însă dacă o vei face așteaptă-te să te coste și pe tine, numaidecât!

Unde duce mânia? Unde duce dorința de răzbunare? – la rău! Este un verset în Biblie – Psalmul 37:8 care ne atrage atenția și zice așa: „Lasă mânia, părăsește iuțimea, nu te supăra căci supărarea duce numai la rău”.

Unii din cei cu care vorbesc aici m-au întrebat pe bună dreptate: „Dacă noi nu facem ceva, dacă nu ne răzbunăm, cei ce ne fac rău vor continua la nesfârșit. Ce e de făcut?” Am stat un moment pe gânduri, timp în care domnul Iisus a zis inimii mele: „De ce îți vine greu un răspuns? Cei ce se încred în Mine, ce se încred în Dumnezeu au fost lăsați vreodată de rușine? Cei ce își vor căuta dreptatea la Mine o vor găsi numaidecât”. Ce alt răspuns ar fi fost mai potrivit unor oameni nenorociți decât acela că Dumnezeu în momentul în care vii la El dintr-o inimă sinceră și Îi ceri cu credință să-ți facă dreptate numaidecât va face asta pentru că ne promite acest lucru tot în Sfânta Scriptură: „Eu sunt Domnul care fac milă, judecată și dreptate pe Pământ” Ieremia 9:24.

Pentru cei pe care i-am rănit sau le-am pricinuit vreun necaz și am putut să le cer iertare personal am făcut-o. Dacă am omis pe cineva, o fac chiar acum prin intermediul acestei scrisori. Când m-am întors la Dumnezeu și am realizat în ce minciună am trăit am cerut Lui să mă ierte și să îmi dea putere să nu mai fac rău niciodată nimănui. Pentru mine a fost momentul când am realizat că în spatele oricărei dorințe de răzbunare, de a face șicane, de a face rău, de a pune umărul la moartea caprei vecinului stă numaidecât diavolul. Pentru cei care continuă să dea ascultare acestui dușman real al sufletului nostru am mari emoții pentru că știu din experiență că numaidecât vor suferi. Te înșeli singur dacă crezi că Dumnezeu Cel în care se încred cei pe care îi osândești va sta nepăsător, când unul mai puternic apasă asupra celui mai slab. Cel care nu se poate apăra în necazul și neputința lui, va striga către Dumnezeu care i-a promis ajutorul; Iov 5:15: „Astfel Dumnezeu ocrotește pe cel slab și-l scapă din mâna celor puternici”. Decât să zâmbești neîncrezător mai bine ai lua în serios Cuvântul lui Dumnezeu și te-ai pocăi. Îți spun ca la cel mai bun prieten al meu. Este pentru binele tău. Fac o paranteză. Nu știu cine va citi aceste rânduri, dar ce am scris aici mai sus am scris din inimă. Parcă pentru mine cel de acum 10 ani, mi-aș fi dorit să fi scris cineva atunci.

Ai suferit bătaie? Ai fost o victimă a unei agresiuni fizice? Ai fost nedreptățit la muncă, acasă, în comunitate? Ai fost umilit? Ai fost în situația în care și cel mai prăpădit să-și bată joc de tine? … Ai fost călcat în picioare? Ești gata să le răsplătești tuturor cu aceeași monedă? Oprește-te un pic și cugetă… Ești creștin? Sau dacă măcar te numești creștin atunci ai obligația prin numele pe care îl porți să te uiți la felul cum a răspuns în situații similare Cel al Cărui frumos Nume îl porți – Iisus Hristos. Din El ne tragem toți numele de creștini. Atunci adevărata dovadă a creștinismului din noi va fi dacă vom încerca măcar să facem ceea ce a făcut Domnul Iisus când a fost trădat, scuipat, umilit, bătut, batjocorit, acuzat pe nedrepet, când I s-a luat cu forța ce era al Lui. Atunci când ar fi putut să îi distrugă pe toți cei ce-I făceau aceste lucruri, El i-a iertat și mai mult decât atât i-a iubit.

Știu că este greu. Te afli într-o pușcărie cu fel și fel de oameni. Ți se fac tot felul de șicane, de răutăți, cei de acasă nu te mai caută, soția te lasă, prietenii la fel, ai suferit nedreptăți, umilință, batjocuri…  Nu știu unde ești. Poți fi în libertate, iar suferința să atingă cele mai înalte culmi, liber sau încărcat în momente de maximă tensiune din viața ta, ia exemplu de la Singurul care a biruit cu adevărat lumea, păcatul, durerea, iadul și pe diavolul… Ia exemplul Maestrului Tău, al Salvatorului tău. Asta va face din tine un om deosebit, o persoană cu totul specială, pentru că El a fost special. Nu răspunde cu ură cum toți o fac. Fii diferit! Fii urmașul Lui. Identifică-te prin acțiunile tale cu El și El negreșit se va identifica cu tine chiar de ești în închisoare, chiar de ești un hoț, un tâlhar „am fost în temniță și ați venit pe la Mine” Matei 25:35. Mai mult, avem încurajare din partea Lui, din partea Fiului lui Dumnezeu: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți Eu am biruit lumea” Matei 16:33. Cui crezi că I-a zis aceste lucruri? Mie și ție pentru a trece mai ușor peste răutăți.

Acum vreo 3 săptămâni am trecut printr-o situație în care pacea și liniștea mi-au fost luate. Un tânăr deținut care are o părere grozavă despre el însuși, cu arte de pugilist, căuta să semene frică printre ceilalți deținuți folosind un vocabular obscen, cât și mușchii de pe el, bine luxați de altfel. M-am uitat pentru un moment la situația de fapt și am intervenit. Trebuie să spun de altfel că sunt mult mai impresionat de un om smerit care umblă cu capul plecat decât de cineva care încearcă să își impună respectul prin forță. Cu toate că acum vreo 10-15 ani în urmă, când eram mai tânăr, împărtășeam din ideile deținutului cu mușchi. Amintindu-mi de acele vremuri, am început să abordez acel tânăr violent, cu mult elan și cu o atitudine inferioară, încercând să explorez situația și să-i pot vorbi, să-i spun despre respect, pentru că cei pe care îi înjura erau mult mai în vârstă decât el; să-i vorbesc despre sport și despre faptul că un sportiv așa cum se pretinde el a fi, are o cu totul altfel de atitudine față de cei din jur.

Planul părea a fi bine pus la punct, dar ce am pățit cu acel tânăr bărbat a întrecut imaginația mea și m-a făcut să nu pot dormi câteva nopți bune, decât de la două-trei dimineața. Am fost umilit în fața câtorva deținuți de acest tânăr încât toată pacea și liniștea din sufletul meu au dispărut. Insistent, în schimb, au apărut brusc un sentiment de mânie și dorința de a-i închide gura cu care mă amenința la propriu. Situația pe care acel tânăr a creat-o mi-a pricinuit multă supărare, iar faptul că nu i-am răspuns într-un mod agresiv, cum se obișnuiește în acest mediu i-a dat mai mult curaj să continue să fie la fel de nepoliticos și obraznic cu ceilalți deținuți. M-am retras în camera mea și m-am rugat. Câteva nopți la rând am adormit greu. Este tare neplăcut să fii umilit și să nu faci nimic mai ales într-un mediu asemănător celui din pușcărie, unde prin agresivitate se câștigă respectul cel mai repede și cel mai de durată. Nici nu putea fi vorba ca eu să răspund în acest mod. Nu, pentru că iubirea Domnului Iisus nu mă lasă; pentru că fiind creștin trebuie să abordez diferit situațiile de criză. Am înțeles că toată acea situație era uneltirea celui rău, dar trebuia să fac ceva și nu știam ce. Am venit într-o rugăciune înaintea lui Dumnezeu: „Doamne, acest tânăr nu încetează. Ajută-mă să pot să îl opresc într-un mod plăcut Ție”. Domnul mi-a răspuns că acel bărbat are nevoie de ajutor, nicidecum de violență, pentru că toată viața lui a fost plină de violență și frustrare. A zis Domnul inimii mele: „Va trebui să îi vorbești 10441058_1078816132144779_453114917946500873_nplin de dragoste și să-ți ceri iertare. M-am gândit: „Cum Doamne? Eu sunt victima și tot eu să îmi cer iertare? Cum aș putea să îmi cer scuze cuiva care mi-a greșit? Însă nu am stat mult pe gânduri și m-am hotărât să pun în practică ceea ce Dumnezeu mi-a vorbit, crezând din toată inima că planul lui Dumnezeu nu dă niciodată greș. Am început să caut un moment propice pentru a-l aborda. Trebuie să vă spun că patru zile la rând am încercat, dar de fiecare dată când mă apropiam de el să-i vorbesc, un gând, bineînțeles nu de la Domnul, îmi zicea: „Nu fă asta. El e doar un puști arogant. Nu merită. Indiferența ta îi va arăta unde îi este locul. Ignoră-l! Va veni momentul când va tânji să scoată o vorbă de la tine”. Am încercat de peste zece ori să-l iau deoparte să-i vorbesc, dar foarte greu pentru că de fiecare dată „eul” meu mă oprea. Mi-am adus aminte de apostolul Pavel „când vreau să fac binele, răul este lipit de mine” Romani 7:21. Într-o seară pe când vorbeam cu soția mea la telefon, fiind pe holul secției unde sunt închis, l-am văzut pe acel tânăr plimbându-se și discutând cu alt deținut. Mi-am zis în inima mea: „acum e momentul să vorbesc cu el.” I-am spus soției să mă ierte. O voi suna în câteva minute. Am închis telefonul și am pornit hotărât să-i vorbesc acestui deținut, însă când m-am apropiat și i-am văzut figura, am trecut pe lângă el. Evitându-l din nou, „eul” meu mândru mi-a spus: „Nu merită!” Mă simțeam copleșit de această situație. Doream să-i vorbesc acestui om pentru că știam că aceasta este voia lui Dumnezeu, dar nu puteam și gata. Supărarea pe care mi-a cauzat-o nu mă lăsa să fac acel pas de a-i spune câteva vorbe. Devenise greu de suportat. Atunci am căutat un refugiu într-un loc unde să pot fi singur. M-am închis într-o toaletă și m-am rugat: „Doamne, Tu mi-ai spus să îi vorbesc acestui om. Vezi neputința mea. Vezi rana pe care a deschis-o în orgoliul meu. Te rog vindecă Tu Tată și dă-mi putere să fac lucrul acesta”. Am ieșit din baia respectivă și m-am îndreptat către acest bărbat. I-am zis: „Haide să ne plimbăm un pic. Vreau să-ți spun ceva.” Privirea lui neîncrezătoare m-a făcut să-mi dau seama că avea oarecare emoții, dar s-a ridicat și a venit. Ne-am plimbat într-un spațiu numit „plimbător” pentru aproximativ 30 de minute. A fost cea mai frumoasă discuție pe care am purtat-o aici în penitenciar nu doar pentru cuvintele pline de dragoste pe care mi le-a pus Domnul pe inimă să i le zic ci și pentru faptul că acel tânăr a răspuns fantastic. A sorbit fiecare cuvânt. Expresia feței lui, limbajul, până și atitudinea i s-a schimbat. În acea după-amiază,  pentru prima dată de când îl cunosc, de aproximativ șase luni, l-am văzut lăsând capul în jos, apoi și-a cerut iertare.

„Sunt de foarte muți ani aici. Te rog să mă ierți. Practic am crescut în pușcărie. Toți acești ani plini de ură, de răzbunări, am văzut oameni care s-au omorât între ei pentru o vorbă. Am adoptat această atitudine agresivă și arogantă tocmai pentru a mă putea apăra, a putea supraviețui. Nu am încredere în nimeni.” Atunci am înțeles de ce mi-a zis Domnul că are nevoie de ajutor. Tot ceea ce i-am zis, rezum la o singură frază: „Dumnezeu are un plan minunat cu viața ta și chiar dacă tu nu ai încredere în nimeni, El are încredere în tine. Dacă îl vei chema pe Dumnezeu pentru a fi acel frate, părinte, prieten, pe care nu l-ai avut niciodată, vei avea parte de mari surprize în viața ta. Vei avea o familie și bucurii pe care acum nici nu ți le imaginezi.” După reacția lui mi-am dat seama că nimeni în foarte mulți ani nu-i mai dăduse nici o șansă. Nici eu nu aveam să îi vorbesc acestui om dacă Dumnezeu nu îmi repeta că trebuie să fac acest lucru. Puteam răspunde la atacurile lui cu ușurință cu aceeași monedă însă situația ar fi fost de departe mult mai rea. Am ascultat de Domnul Iisus care mi-a zis că este spre binele meu să nu cad pradă urii, dorinței de răzbunare, ci să răspund cu dragoste celor ce mă atacă, ce mă urăsc, ce îmi doresc răul, ce mă umilesc, ce îmi iau ce e al meu… toate acestea pentru a avea o viață liniștită și pentru a putea fi vrednic să mă chem copilul Lui.

Planurile lui Dumnezeu nu dau niciodată greș. Acest tânăr a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Ceilalți deținuți se miră de schimbările care se întâmplă în viața lui, sunt uimiți și se bucură pentru că nu mai înjură. Acum zâmbește, dăruiește, nu mai este agresiv cu ei. Cel mai frumos moment a fost când de Crăciun mi-a pregătit o surpriză. A făcut o prăjitură. A fost cadoul lui de sărbători, pentru noi, ceilalți deținuți… Ce mai pot spune? Nu-i așa că e minunat Dumnezeu? Nu este minunat să asculți de glasul Lui și de ceea ce îți spune El? Este mai mult decât minunat. Frate drag, de când am o relație personală cu Dumnezeu, prin harul și prin bunătatea Sa mă raportez diferit la multe lucruri și situații din viața mea. Am înțeles că Dumnezeu nu ne vrea răzbunători, ci vrea ca să ne cerem dreptatea din mâna Lui. Astăzi așa procedez. Cu orice problemă vin la El. Nu este ușor pentru că instinctul prim îți spune să iei atitudine de unul singur. Nu îl asculta! E vocea Celui Rău. Cheamă-L pe Dumnezeu în ajutorul tău și garantat vei ieși nu doar bine ci biruitor cu adevărat.

Mulți deținuți ar alege acum dacă ar putea da timpul înapoi să nu se mai răzbune astfel schimbându-și viața de la dezastru. Pentru cei mai mulți este prea târziu, însă pentru tine care încă poți alege nu e prea târziu. Nu știu unde ești și nici cum ești, însă dacă ai gânduri de a face rău sau de a te răzbuna gândește-te că pușcăriile sunt pline de oameni care, amăgiți de alcool, au ales să ducă la bun sfârșit planul lor de răzbunare. Nu îngroșa numărul acestor oameni. Cei mai mulți nu mai au nimic, au pierdut totul.

Dacă ai citit până aici această scrisoare, cu siguranță vei mai avea răbdare să citești mai departe doar câteva rânduri. Este o poveste adevărată pe care am găsit-o într-o carte a fratelui Richard Wurmbrand, o poveste care ne învață să întoarcem bine pentru rău.

„În 1917 a avut loc o luptă care a durat mai mult timp între trupele austriece și cele italiene la râul Isonzo. Era o luptă de poziție. Timp de câteva luni, trupele militare s-au luptat din tranșee care erau la o distanță de numai câțiva metri. La Crăciun, un grup de soldați austrieci a vrut să își bată joc de dușman și au umplut cu murdării o cizmă de soldat. Au ambalat-o drăguț, ca pe un cadou, apoi un bărbat voinic a aruncat-o direct în tranșeele italienilor. Niște creștini dintre soldații italieni s-au gândit să dea un răspuns. După ce au spălat foarte bine cizma, au umplut-o cu portocale și bomboane, au ambalat-o și au aruncat-o înapoi în tranșeele austriecilor. Când soldații au despachetat-o au găsit un bilet: „Fiecare să dea ce are!”

Să ne ajute Dumnezeu ca în acest an toți să avem o atitudine corespunzătoare cu voia lui Dumnezeu. Dacă am supărat, necăjit, să cerem iertare. Dacă am fost nedreptățiți, umiliți, apăsați în vreun fel să iertăm. Fiecare din noi „să aruncăm” doar cu bomboane din inimile noastre.

Fiți binecuvântați de Tatăl Ceresc!

Lasă un răspuns