„COPILAŞII…”

Square

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Vă scriu din nou cu mult drag şi multă dragoste şi cu speranţa că ceea ce citiţi pe acest blog poate fi de ajutor; nu ştiu în ce fel doar sper că poate ajuta.  16462_1042422979117428_8545789241587120326_n

Cineva a spus astfel: „A vorbi despre deţinuţi este ca şi cum ai vorbi despre oameni morţi.” Am văzut asta într-un interviu anterior. Nu ştiu la ce a vrut să facă referire acel bărbat. Probabil se gândea la faptul că cel ajuns după gratii se transformă dintr-o persoană vie în ceva care aduce mai mult cu un mort. Din unele puncte de vedere poate fi aşa – îţi sunt restricţionate multe drepturi şi de multe ori voinţa îţi este frântă, adică nu faci niciodată ceea ce vrei ci faci ceea ce ţi se cere sau impune; persoana încarcerată urmează reguli stricte – se supune regulamentului locului de deţinere. Prin aceste lucruri se face clar diferenţa între noi deţinuţii şi oamenii liberi.

Să spui însă că cei din închisoare se aseamănă cu omul mort este prea mult. Vă spun şi de ce. Un mort nu mai aude, nu mai vede, nu mai merge, nu mai simte, nu mai iubeşte; ori noi suntem într-adevăr pedepsiţi pentru greşelile noastre, dar chiar şi pentru câteva minute pe zi tot ne auzim familia la telefon; îi vedem rar, dar totuşi avem această şansă; putem merge în comparaţie cu un om mort – desigur, te mişti într-un spaţiu foarte restrâns, dar ai această posibilitate de mişcare. Există însă un lucru pe care atât oamenii liberi cât şi noi deţinuţii îl putem face în voie, nu poate nimeni să ni-l restricţioneze, şi chiar dacă ar face-o ar fi în zadar – acest lucru este să iubim.

Cred că putem fi cu adevărat vii dacă iubim şi nu duşmănim. Din experienţă scriu că resentimentele şi ura te fac astfel ca dintr-un om plin de viaţă să te asemeni cu un mort.

Aţi văzut vreodată expresia feţei unui om plin de viaţă? Dar a unui om căruia Dumnezeu i-a dat puterea să ierte? Vă încurajez când veţi avea posibilitatea să urmăriţi astfel de oameni şi veţi realiza că diferenţa dintre unul şi altul poate fi comparată aceea dintre un om mort şi un om viu.

În puşcărie predomină ura, resentimentul şi frustrarea printre majoritatea deţinuţilor, suntem însă o mână de oameni care prin nădejdea noastră vie în Mântuitorul Iisus Hristos dorim ca măcar în parte să schimbăm regula. Ţi se pot lua multe drepturi şi libertăţi, ţi se poate lua până şi dreptul la exprimare, în unele ţări din lume te împuşcă pentru asta, dar nimeni nu îţi poate lua dreptul de a iubi, nimeni în afară de tine. Tu eşti singurul care îţi poţi împietri inima, eşti singurul în a cărui putere stă să alegi dacă să iubeşti sau să urăşti pe cineva, dacă vrei să fii cu adevărat viu sau să umbli ca un mort.

O vorbă din popor spune că „ura este veninul pe care îl bei zilnic în speranţa că cel pe care îl urăşti va pieri”. În cele din urmă cel care va pieri va fi cel care nu poate ierta. Cunosc exemple de oameni care s-au îmbolnăvit şi au murit din pricina unor afecţiuni cauzate de ura pe care au purtat-o ani de zile în inimă. Dacă eşti o persoană care ai în inimă ură față de cineva, dacă nu poţi ierta, roagă-L chiar acum pe Dumnezeu să te ajute să ierţi pentru că acel care pierde dacă nu poţi ierta eşti chiar tu. Domnul Iisus ne îndeamnă „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” Matei 19:19. Greu lucru la prima vedere, însă toate devin posibile prin Însuşi Cel care ne-a dat acest sfat, prin Domnul Iisus Hristos.

Înainte să cunosc pe Dumnezeu şi să mă raportez la El aşa cum o fac acum, iubeam de regulă pe cei apropiaţi ai mei, pe cei din familia mea. Era însă cineva pe care îl iubeam tare de tot, toată iubirea pentru cei dragi la un loc nu întrecea iubirea pe care o purtam acelei persoane. Aş fi putut face mult rău oricui aş fi putut, chiar să rănesc pe cei dragi, doar să protejez această persoană, iar ea să nu aibă de suferit în nici un fel. Când venea vorba despre ea nu mai conta absolut nimic, eram în stare să fac orice pentru a-i satisface orice capriciu.

Dragi cititori, acea persoană eram EU. Astăzi mă bucur atât de mult că doar prin bunătatea lui Dumnezeu pot vorbi la timpul trecut despre acea perioadă în care eu mă ţineam prizonier pe mine însumi. Prizonier într-o lume creată de mine exclusiv pentru mine, în care eu trebuia să fiu mereu pe primul loc, în care eu trebuia să câştig mereu, în care orice mi se cuvenea şi trebuia să am indiferent dacă îmi aparţinea sau nu, o lume în care dragostea nu se oferea necondiţionat, ci totul avea un preţ şi totul trebuia să se întoarcă spre beneficiul meu.

Odată ce relaţia mea cu Mântuitorul Iisus Hristos a devenit una reală şi personală Domnul meu m-a făcut din nou un om liber, m-a scos din acea lume creată de mine; cred că doar atunci când eram un copil am mai fost atât de liber de mine.

Există un verset în Scriptură în care Mântuitorul spune astfel: „Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” Matei 18:3. Multă vreme nu am priceput acest verset. Îmi pare bine că Dumnezeu mi-a oferit libertatea să încep să îl trăiesc acum.

Desigur pentru mulţi pare o nebunie şi probabil voi auzi din nou pe unii care vor zice iar că am înnebunit. Este în regulă, sunt obişnuit de acum, dar trebuie să vă spun că, încercând să pun în practică sfatul Domnului Iisus, acela de a mă face „ca un copilaş”, îmi dă puterea să cred că acel „eu” egoist care ani de zile la rând a trăit doar pentru el, va înceta să existe definitiv, iar în locul lui va trăi pentru totdeauna acel „copilaş” pe care Domnul Hristos îl vrea în fiecare dintre noi.

M-am gândit: de ce ne-o fi cerut Dumnezeu să fim ca nişte copilaşi? M-am întrebat acest lucru de când am auzit prima oară acest verset. Mă gândeam, cum ar putea un om matur, un om care are multe pe cap, multe responsabilităţi şi greutăţi, să se transforme într-un copilaş. Trebuie să fie ceva special mi-am zis eu, în legătură cu felul în care copiii trăiesc, gândesc, iubesc, din moment ce Dumnezeu ne vrea să fim ca ei.

Ştim cu toţii că celor mici le pasă prea puţin de lucrurile materiale, nu îi interesează politica, nici dacă a crescut preţul la benzină, nici dacă ziua de mâine se arată mai grea ca cea de astăzi, ci doar se bucură de fiecare clipă, fac din orice moment al vieţii lor un prilej de fericire; ei au nevoie de protecţia şi iubirea părinţilor, restul este doar bucurie.

Prin dragostea lui Dumnezeu, eu şi scumpa mea soţie avem trei copilaşi pe care îi considerăm trei minunate daruri din partea lui Dumnezeu pentru noi. Fiind în penitenciar nu îi pot vedea foarte des, dar îi pot auzi la telefon aproape zilnic, iar atunci când vorbim caut să discut cu ei despre activităţile lor, despre şcoală, grădiniţă, despre antrenamente sportive la care îi încurajez să ia parte. Încerc mereu să îi fac să înţeleagă că deşi fizic sunt departe pentru o vreme, mă interesează toate aspectele vieţii lor şi sunt oarecum prezent între ei.

Zilele trecute, băieţelul nostru mijlociu – Levi Alexandru, a luat telefonul din mâna fratelui său mai mare, în timp ce eu vorbeam cu acesta, pentru a-mi cere socoteală de o promisiune pe care eu nu am onorat-o faţă de el. Pe un ton ce lăsa de înţeles că este supărat m-a întrebat de ce nu am venit să îl duc la grădiniţă aşa cum i-am zis că voi face când va veni toamna şi de ce colegii lui sunt aduşi de taţii lor, iar el vine mereu cu mama sau bunica. A fost unul din acele momente când simţi cu adevărat că faci puşcărie. Mi s-a pus un nod în gât, iar pentru un moment nu am putut răspunde nimic pruncului meu.

Cu siguranţă că, dacă în anumite momente ale vieţii mele aş fi fost mai puţin egoist şi m-aş fi gândit mai puţin la mine şi mai mult la cei din jurul meu, astăzi aş fi avut posibilitatea să îl duc pe Levi la grădiniţă, pe David la şcoală; aş fi putut fi prezent în vieţile lor aşa cum ar trebui fiecare tată să fie. Vizibil supărat pe mine a înmânat telefonul mamei sale. Adriana mi-a confirmat că a plecat în camera lui supărat, ceea ce a făcut ca acel moment să fie şi mai greu pentru mine. Este greu să fii privat de libertate, dar este şi mai greu să priveşti neputincios la o situaţie ca aceasta.

Nu gratiile groase de fier, nici zidurile înalte de beton mă împiedică să pot să-mi duc copii la şcoală sau grădiniţă, sau să pot să fiu prezent în mijlocul lor, ci dragostea de sine, egoismul şi atenţia centrată doar pe propria-mi persoană, lucruri pe care le-am practicat în trecut, dar pentru care plătesc acum.

Mă uit zilnic la politicienii care apar la televizor încătuşaţi. Poţi vedea pe chipul lor suferinţă. Mă gândesc şi la cât de mult suferă familiile acestora. Este cumplit de dureros însă în cazul celor mai mulţi, vinovatul pentru situaţia în care se află este acelaşi… – egoismul, dorinţa lor pentru ei înşişi, dorinţa de putere, dorinţa de a avea mai mult decât ar fi avut voie.

Dumnezeul care ne-a creat pe noi, cel care a făcut cerurile şi Pământul, Universul cu tot ce cuprinde el, este Cel care ne spune: „îndepărtaţi-vă de egoism şi de iubirea de sine, transformaţi-vă inimile voastre pline de mândrie şi ură în inimi asemenea unor copilaşi”. Pot paria cu oricine pe orişice că dacă vom asculta de Dumnezeu nu vom fi nevoţi să suferim noi, nici cei dragi ai noştri.

Înainte de a încheia convorbirea cu soţia mea, câteva minute doar după ce discutasem cu el, Levi a cerut din nou telefonul pentru a-mi mai spune doar câteva cuvinte. L-a pus la ureche şi mi-a zis: „Tata mă auzi?” I-am răspuns afirmativ. „Vreau să ştii că te iubesc mult şi nu mai sunt supărat pe tine.”  Mi-au curs lacrimile instantaneu. E greu să te abţii în astfel de momente.

M-am dus în celulă şi m-am intins în pat. În minte îmi sună versetul care l-am scris mai sus „să vă faceţi asemenea unor copilaşi…” În sfârşit am înţeles ideea. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru acea conversaţie cu fiul meu. Levi m-a făcut să pricep şi să îmi doresc să mă fac asemenea unui copilaş ca şi el. De ce? Pentru că matur fiind nu îmi amintesc să mă fi supărat cândva, iar câteva minute mai târziu să uit totul, toate motivele pentru care m-a supărat şi să îi spun acelei persoane că o iert şi mai mult decât atât că o iubesc. Nu am avut puterea să fac asta niciodată. Am urât anumite persoane săptămâni, luni sau chiar ani în şir. Ura din inima mea m-a ţinut prizonierul unei stări neplăcute mulţi ani.

O atitudine egoistă a fiului meu ar fi însemnat ca el să zică „Tată nu te pot ierta, am fost rănit cumplit, nici nu pot să te văd, mi-ai greşit grozav”. Surpriza a fost faptul că pentru el supărarea a ţinut doar câteva clipe. De ce nu a rămas supărat zile în şir? De ce nu duşmăneşte? Pentru că în pieptul lui bate o inimă de copilaş, întocmai ca inima pe care Dumnezeu vrea să bată în pieptul fiecăruia dintre noi. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune prin sfântul apostol Pavel astfel. „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Să n-apună soarele peste mânia voastră” Efeseni 4:26.

Mânia ucide pe când iertarea dă viaţă. Diavolul este cel care pune în inimile noastre ură, mânie, duşmănie, mai mult sau mai puţin, el pune în inimile noastre, toarnă moarte de fiecare dată când ne îndeamnă să urâm. De partea cealaltă Iisus Hristos vine cu o ofertă nemărginit mai bună. El oferă viaţă prin iertare, iubire, dragoste. El pune viaţă în inimile noastre de fiecare dată când Îl ascultăm şi iertăm, când Îl ascultăm şi iubim.

Motivul pentru care eu cred că Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă în Matei 18 să ne facem ca nişte copilaşi este ca noi oamenii maturi să învăţăm să iubim necondiţionat, să învăţăm să iertăm la fel de repede precum ne supărăm, să învăţăm că egoismul şi iubirea de sine, ura şi mânia sunt unelte ale diavolului cu care loveşte zilnic în noi şi în cei dragi ai noştri.

Închei gândindu-mă că vă scriu din nou săptămâna viitoare. Mă rog ca Dumnezeu să facă ca aceste rânduri să ajungă acolo unde crede El de cuviinţă că trebuie. De asemenea fac apel ca şi dumneavoastră să vă rugaţi pentru noi, deţinuţii din penitenciarele româneşti, ca Dumnezeu să stârpească ura şi duşmănia de care aceste locuri sunt pline.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Comment

3 Replies to “„COPILAŞII…””

  1. Ce articole frumoase!! Citind unele randuri sunt impresionata,iar altele ma fac sa plang. Intr-adevar Dumnezeu este viata!! Si va iubim pe toti cei de acolo,printre care ajung chiar si cei apropiati noua. Stiu doar ca Lui Dumnezeu ii pasa de fiecare. Si are un viitor si o nadejde pt toti cei care il cauta!

  2. Foarte frumos și trist totodată…
    Vă cunosc personal și sper din tot sufletul sa fiți alături de cei dragi și sa ne revedem cât de curând…
    Respect

Lasă un răspuns