DE CE IISUS HRISTOS?

Square

Am fost întrebat adesea, de ce Iisus Hristos? Am făcut sport, am vizitat multe țări, am făcut multe lucruri și bune și rele, aveam o casă, o familie frumoasă, aveam tot ce îmi trebuia pentru a fi fericit. Atunci, unii m-au întrebat de ce Iisus Hristos, când toate sunt puse la punct în viața ta, când toate sunt „roz”.

iisus-hristosOdinioară, vedeam lucrurile diferit de felul în care o fac acum. Pocăința care vine doar în urma unei relații personale cu Iisus Hristos o vedeam ca pe o sperietoare; vedeam pocăința doar ca pe o „metodă de spălare” a creierului pe care o folosesc pocăiții pentru a-ți interzice să te mai distrezi, să mai bei alcool, să mai tragi cu ochiul la nevasta, casa, mașina vecinului. Așadar, în capul meu se înfiripase ideea cum că pocăința lăsată de Însuși Domnul Iisus Hristos ca poruncă pentru noi: „Pocăiți-vă căci Împărăția Cerurilor este aproape” Matei 4:17, este o metodă de a te face să renunți la ceea ce îți place mai mult pentru a trăi o viață onestă, tristă, plină de absolut nimic.

Pe cei care trăiau o astfel de viață prin Iisus Hristos îi vedeam ca pe niște victime, ținute legate într-un lanț al necunoașterii, al lipsei de informații. În rarele discuții pe care le-am avut, înainte de a-L cunoaște personal pe Dumnezeu, cu cei care trăiau prin și pentru Iisus Hristos, încercam să le spun din răsputeri faptul că ei greșeau, că s-au izolat de lume, că făcând astfel de lucruri habar nu au ce pierd: că pierd distracții, chefuri, nunți, cumetrii; că viața trebuie trăită, nu abandonată.

O vizitam adesea cu drag pe bunica din partea mamei. O femeie credincioasă, mămuca Ruzalia, așa cum îi spuneam noi. O găseam deseori pe genunchi, chiar și ziua în amiaza mare. Mă miram pentru că nu era ora de culcare, când în mod normal oamenii zic rugăciunea „Tatăl nostru”. Totuși, ea avea acest obicei. Cum prindea un pic de timp liber, venea pe genunchi înaintea lui Dumnezeu și se ruga.

Discuțiile dintre noi erau diverse, însă nu era dată când o vizitam să-mi spună atunci când plecam că mereu se roagă pentru noi și că Iisus Hristos, căruia ea Îi era credincioasă, îi va asculta rugăciunile și într-un final, va răspunde. O priveam pe mămuca cu mult drag, dar și cu multă compătimire. Îmi ziceam: „Ce știe o bătrânică care stă singură într-un vârf de deal? Ce știe ea despre lumea aceasta, despre tehnologia care există? Ce știe ea despre cât este de frumos să călătorești, să te distrezi? Săraca de ea…”   Ea era din rândul celor care, în opinia mea de atunci, erau rătăciți, cei care nu știau altceva decât Dumnezeu, Iisus Hristos, pocăință, iubire, bunătate…

Bun, până aici puțin din ceea ce a fost și cum vedeam lucrurile în trecut. Astăzi, nu doar că împărtășesc aceeași nădejde cu cei pe care altădată îi consideram rătăciți, dar văd atât de clar, este ca și cum cineva mi-ar fi luat un văl de pe ochi. Eram într-o absolută amăgire și orbire!

De ce zic lucrul acesta? Oamenii sunt mereu amăgiți de vrăjmașul sufletelor noastre, Diavolul, care de la începutul lumii, s-a declarat un dușman aprig al oamenilor. Există un singur mod prin care putem fi în deplină cunoștință de cauză, prin care putem ști ce este bine și ce este rău pentru sufletul nostru. Trebuie să citim cu atenție Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi. Ea ne explică pas cu pas ce trebuie să facem pentru a evita să fim duși în eroare de diavolul.

Pe timpul Domnului Iisus Hristos au venit la El niște oameni care aveau pretenția că sunt niște oameni învățați și cunoscători a lucrurilor și învățăturilor sfinte. Au adresat o întrebare Mântuitorului, iar Domnul Iisus Hristos le răspunde într-un mod la care probabil nu se așteptau, însă reflectă realitatea: „Vă rătăciți pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” – Matei 22:29.

De ce vedeam pocăința ca pe o „sperietoare”? De ce îi vedeam pe pocăiți ca pe niște „rătăciți”? De ce Iisus Hristos era doar o imagine pictată pe un perete? De ce? Pentru că eu însumi eram rătăcit, din cauză că nu cunoșteam Scripturile (nu deschisesem în viața mea o Biblie; bineînțeles, nici nu citisem) și nu cunoșteam nici puterea lui Dumnezeu pentru că nu aveam de unde să o cunosc, întrucât nu-L cunoșteam în mod personal pe El. Așadar, răspunsul Domnului Iisus Hristos pentru saducheii din Matei 22, este un răspuns valabil și pentru mine și este în continuare valabil pentru oricine nu citește Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înțelege ce este bine și ce nu este bine de făcut pentru sufletul lui.

Din spusele Mântuitorului, înțelegem că modul prin care putem afla adevărul și să nu ne rătăcim este să cunoaștem Scripturile. Și cum putem cunoaște mai bine Scripturile decât să citim Biblia. Așadar, vă încurajez să citiți Biblia, dacă aveți același fel de gândire și prejudecăți ca și mine altă dată. Citind Scripturile, vă lămuriți singuri referitor la ce este bine și ce nu este bine.

Ce am găsit în Biblie? Am găsit viață, am găsit că pocăința nu este un cuvânt inventat de „pocăiți”, ci este porunca lui Dumnezeu pentru noi. Apostolul Pavel spune celor din Atena, mărturisire pe care o avem în Fapte 17:30 – „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască”. 

Am găsit că Dumnezeu este dragoste și că ne iubește, dar și faptul că El este drept și ne va judeca după dreptate. Am găsit în Biblie că trebuie să schimb ceva la viața mea, la felul în care trăiam, la felul în care gândeam, la felul în care vorbeam. Am găsit scris următorul verset: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică” – Ioan 3:16

M-am gândit: „Wow!”. Dacă Dumnezeu a avut și are un singur Fiu și l-a dat să fie sacrificat pentru noi, atunci dragostea acestui Dumnezeu este una extrem de mare. Ce trebuie să fac pentru a putea beneficia de această dragoste? Biblia spune că nu trebuie decât să cred, și așa am și făcut. Am crezut din toată inima că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și că prin jertfa Lui de pe cruce pot fi iertat de tot trecutul meu murdar, de greșelile mele, de păcatele mele, de vorbele mele urâte. Deși astăzi sunt într-o închisoare unde plătesc pentru greșelile mele, totuși sunt ferm convins că în ochii lui Dumnezeu am fost iertat pentru că am crezut în Fiul Său.

Acum, ca să răspund la întrebarea din titlu ( ”De ce Iisus Hristos?” ), am să scriu câteva din motivele care m-au determinat să cred că Iisus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, este Singurul care mă poate ajuta. Voi împărtăși cu voi câteva experiențe personale despre care nu am mai vorbit public, nici cu cei apropiați nu le-am discutat întrucât sunt lucruri intime, foarte personale. Însă, de ce o fac acum? Sunt două motive: 1) În primul rând, pentru slava lui Dumnezeu;  2) În al doilea rând, pentru ați spune ție, cel care citești aceste rânduri, că indiferent de cât de grea este povara pe care o porți, este Cineva gata întotdeauna să-ți ridice povara, necazul sau problema și o poate purta în locul tău. Iisus Hristos este purtător de poveri. Slăvit să fie El în veci!

Acum câțiva ani, încă nu eram întors la Dumnezeu, m-am confruntat cu un gând (a fost mai mult decât o confruntare normală). Era un gând insistent și pervers care îmi bântuia mintea și îmi spunea să închei socoteala cu viața aceasta, să mă sinucid. Acest gând transformat într-o povară, a fost una dintre cele mai aprige lupte duse de mine vreodată. Mult mai grea decât orice luptă în cușcă sau în ring. A fost o luptă, pot spune, pe viață și pe moarte.

Nu știu câți dintre dumneavoastră ați purtat vreodată o astfel de luptă, însă pentru mine a fost colosală. Nu am discutat cu nimeni despre această bătălie pentru că m-am gândit că un astfel de gând denotă slăbiciune. Până să-L cunosc pe Dumnezeu, care mi-a frânt eul, nu putea fi vorba despre slăbiciune în viața lui Ghiță Ignat.

O, dacă ar fi fost numai aceasta. Erau multe slăbiciuni în viața mea, dar niciodată nu am fost destul de puternic pentru a vorbi despre ele. Astăzi pot spune că mă laud cu slăbiciunile mele, nu din cauza mea ci din pricina faptului că Dumnezeu m-a scăpat de ele. Slăvit să fie Numele Domnului Iisus Hristos!

Nu voi intra în prea multe detalii referitor la acel gând perfid al sinuciderii, însă vreau să vă spun ca încurajare că, dacă astăzi sunt în viață și vă pot scrie aceste rânduri, este pentru că Iisus Hristos a ridicat povara acelui gând negru din mintea mea. Poate într-o scrisoare viitoare voi detalia acest episod în care diavolul s-a luptat aprig pentru sufletul și viața mea.

Vreau însă să vă spun câteva ceva despre a doua povară care a apăsat greu nu doar pe sufletul meu, ci și pe cel a soției mele. A apăsat greu pe căsnicia și familia noastră. Aș numi-o povara divorțului. Știu că sunt multe cupluri în această lume care se confruntă și poartă această povară fără să știe că Iisus Hristos este gata oricând să o poarte pentru ei, iar ei pot trăi fericiți și îndrăgostiți până la adânci bătrâneți.

Aveam la acel moment al vieții noastre 2 copii frumoși și sănătoși, o casă și mașină, și tot ceea ce ne trebuia. Pentru cei care ne înconjurau, eram o familie fericită și împlinită. Însă, după ceva timp atât eu cât și soția mea, ne-am pornit de 5 ori către tribunal pentru a depune o cerere de divorț. Nu aveam un motiv anume ci doar voiam să terminăm cu totul. Vorbeam între noi despre împărțitul copiilor, de parcă am fi împărțit bomboane. Nimic nu mai acea sens și nici valoare în ochii noștri. Greutatea poverii acestui gând al destrămării apăsa greu pe sufletele noastre. Slăvit să fie Dumnezeu căci Fiul Lui, Domnul Iisus Hristos a ridicat și această povară de pe umerii noștri. A făcut-o înainte de a fi prea târziu și să pierdem totul. Glorie Lui!

Acestea sunt doar două dintre poverile care apăsau greu și puteau avea urmări nefericite în viața mea, poveri care au fost ridicate în mod miraculos de către Domnul Iisus Hristos în momentul în care, disperat fiind, am strigat către El.

Da, Iisus Hristos este purtător de poveri. Nu pentru că o spun eu, ci pentru că El o spune și ne încurajează să venim la El și să-I cerem ajutorul atunci când povara greutăților este prea grea pentru noi – Matei 11:28 – „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”.

Acum știu de ce bunica Ruzalia stă mereu pe genunchi în rugăciune. Aveam impresia că nu știe multe lucruri, însă ea cunoștea Adevărul și de foarte mulți ani avea o relație personală cu Dumnezeu, prin Domnul Iisus Hristos. De foarte multă vreme, ea a dus poverile și truda ei la picioarele Domnului și se bucură de liniște și pace. Așa am procedat și eu, și vă încurajez și pe dumneavoastră să faceți la fel.

Sper să nu găsiți un motiv de poticnire în faptul că vă scriu dintr-un penitenciar. Tot ce scriu, scriu din dragoste și cu nădejdea că ceea ce citiți pe acest blog, vă poate fi de folos.

În viitor, voi scrie și despre alte poveri cumplit de greu de purtat, pe care Domnul Iisus Hristos le-a ridicat și le poartă în locul meu. Slăvit să fie El în veci!

FIȚI BINECUVÂNTAȚI CU TOȚII!

Ghiță Ignat

Botosani / 16 Ianuarie 2017

Comment

4 Replies to “DE CE IISUS HRISTOS?”

  1. Iti multumim pentru inca un exercitiu de vulnerabilitate si sinceritate. Denota clar ca Iisus Cristos este viu in viata ta si la lucru! Cele 2 lupte pe care ni le-ai impartasit, din punctul meu de vedere, nu sunt straine nici unui om: sub o forma sau alta, gandul sinuciderii (sau cel putin lipsa apetitului pentru viata) nu ne este strain/ nu ne-a fost strain (atunci cand nu Il cunosteam pe Cristos). Iar cel al divortului-in cazul casatoritilor- de asemenea! Si totusi, solutia vine de la cunoasterea personala a lui Cristos si impartasirea viziunii Lui. Fericit esti tu si familia ta ca vi s-a gasit har! Ne bucuram de tine si stim ca nu ti-e usor deloc, dar culmea, tu esti mai liber decat multi aflati in libertate, dar totusi robi patimilor de orice fel. Fii incurajat in Cristos Domnul si in promisiunile Lui! 🙂

Lasă un răspuns