DEJA VU!

Square

Într-o vineri dimineață am fost trezit, cred că pe la 6 dimineața, de un domn gardian de la arestul I.P.J. Suceava, care mi-a zis că trebuie să mă pregătesc pentru că în acea zi urma să fiu escortat de dumnealor până la Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, București, unde urma să fiu preluat de câțiva ofițeri britanici de la interpol. M-am conformat cu cele spuse de domnul gardian și m-am pregătit, după ce mi-am făcut bagajul m-am aplecat pe genunchi, unde i-am mulțumit încă o dată lui Dumnezeu pentru că este în controlul vieții mele.

Situația era oarecum dificilă, cu câteva zile înainte mă eliberasem din Penitenciarul Botoșani, după o pedeapsă de 4 ani de închisoare, iar acum trebuia s-o iau iar de la capăt. O nouă arestare, noi acuzații, un nou proces, bineînțeles toate acestea într-o țară nouă. Tot ceea ce îmi stătea în față părea a fi nou, totuși ceva rămăsese la fel, încrederea că Dumnezeu va fi cu mine și în perioada ce avea să urmeze, la fel cum fusese și până atunci.

Drumul până la București a trecut destul de rapid, odată ajuns la aeroport am fost escortat până într-o celulă din subsolul clădirii aeroportului. Acolo am aflat că nu eram singurul extrădat în acea zi, un băiat din Vâlcea pleca și el în Polonia să dea socoteală pentru anumite lucruri. După câteva minute au apărut ofițerii britanici de la interpol, am făcut cunoștință, mi-au spus ceea ce doreau de la mine și cum ar trebui să decurgă călătoria până la Londra. Am fost perfect de acord cu ei, așadar în câteva minute am pornit cu o mașină specială din clădirea aeroportului către aeronava care urma să ne ducă la Londra. După o discuție scurtă între ofițerii interpol și căpitanul aeronavei, am fost invitați să urcăm în aceasta pe ușa din spate, cu o jumătate de oră înainte ca ceilalți pasageri să apară. Am fost așezat pe ultimul loc din spate, flancat pe părți și în față de ofițerii interpol, în cam 40 de minute avionul a fost plin ochi, așadar în nici două ore de când ajunsesem la aeroport am și decolat către Anglia.

Nu sunt un împătimit sau un fan al zborului cu avionul, mai degrabă aș putea spune că am rău de înălțime, iar de zburat nu mai zic, astfel zborul între București și Londra din acea zi a fost un dialog aproape continuu cu Domnul Iisus, rugându-mă ca totul să funcționeze cum trebuie și într-un final să ajungem la Londra. În timpul zborului s-au întâmplat tot felul de lucruri interesante, de la o ceartă între câțiva turiști englezi băuți și însoțitoarele de zbor, care au refuzat să la mai dea alcool, până la o discuție foarte faină pe care am purtat-o cu unul dintre ofițerii interpol, bineînțeles că în această discuție l-am adus inevitabil și pe Dumnezeu. Acel ofițer mi-a zis că el nu prea crede că există Dumnezeu, dar că și-a înscris cei doi copii ai săi la o școală creștină și că își dorește ca ei să creadă și într-o zi să devină creștini veritabili. I-am zis că, dacă își dorește asta pentru copiii săi este un lucru bun, dar mai bine ar fi ca el însuși să înceapă să creadă pentru a-i ajuta și pe ei. A zâmbit și nu a mai zis nimic, însă după numai câteva minute am intrat într-o zonă cu turbulențe, iar avionul se zguduia grozav. Eu aveam probabil o față de om speriat, însă ofițerul interpol de lângă mine era îngrozit, s-a întors către mine și m-a întrebat: „George, pot să țin în brațe Biblia ta?” I-am răspuns că da, poate, dar nu o să-l ajute prea mult dacă nu crede în Cel care a creat Biblia și care poate opri turbulențele. A început să râdă ca și cum ar fi glumit atunci când mi-a cerut Biblia, însă eu știu că a vorbit serios, omul se teme de moarte și oricât ar fi de puternic sau de mare când simte că nu mai are control asupra vieții lui, întotdeauna se gândește la Cineva care ar putea ajuta, Cineva mai puternic decât el. Doresc să scriu și faptul că am fost deosebit de impresionat de cei trei ofițeri interpol, care m-au escortat în Anglia, s-au purtat cu mine ca niște adevărați domni, Dumnezeu să-i binecuvânteze pe ei și familiile lor.

Se zice că pe prima linie a frontului în orice război armat nu există atei, căci acolo unde gloanțele șuieră cu adevărat pe la ureche toți cred în Dumnezeu și se roagă, nimeni nu știe dacă așa e însă tind să cred că este adevărat.

Am aterizat la Londra și, deși eram în cătușe m-am bucurat mult să revăd acest oraș extraordinar, nu m-am putut bucura însă prea mult pentru că în câteva minute am și fost la o stație de poliție, unde mi s-au citit acuzațiile. După ce mi s-au luat în custodie toate obiectele personale și am rămas doar cu hainele de pe mine, am fost invitat să-mi petrec acea noapte într-o celulă de-a dreptul friguroasă. Înainte de asta, am întrebat pe polițistul care m-a percheziționat dacă am vreo șansă să îmi lase Biblia cu mine în celulă în acea noapte pentru că este ceva la care țin și am mare nevoie.
Răspunsul polițistului a fost ferm: „ooo, nu se poate în stadiul în care sunteți, nu vă este permis să dețineți nimic din ceea ce vă aparține”. I-am zis că înțeleg, însă l-am rugat să mă lase totuși să întreb pe șeful său, poate totuși acceptă… A fost de acord, însă m-a asigurat din nou că așa ceva nu se poate. Odată ajuns în fața acelui om l-am rugat respectuos să-mi lase Biblia în celulă peste noapte, pentru că este foarte importantă pentru mine, s-a uitat la Biblie, s-a uitat țintă la mine și fără să schițeze vreun gest a zis: „Da! Poți lua Biblia cu tine.” Polițistul care mă percheziționase, s-a uitat mirat, a ridicat din umeri și mi-a deschis larg ușa la celulă, invitându-mă înăuntru. Ok! Poate nu pare mare lucru pentru unii dintre voi, însă în situația în care mă aflam, faptul că acel ofițer șef a fost de acord să facă acel gest, de-a mă lăsa să am Cuvântul în celulă, pentru mine a fost din nou intervenția lui Dumnezeu, un alt mod în care mi-a spus: „sunt cu tine peste tot, nu te las, nici n-am să te părăsesc”. Am văzut încă o dată bunătatea lui Dumnezeu și sunt convins că o voi mai vedea din nou. Sunt atât de convins că „bunătatea lui Dumnezeu se înnoiește în fiecare dimineață” (Plângerile lui Ieremia 3:22, 23) încât aștept fiecare altă dimineață cu dor și cu nerăbdare să vad ce a mai pregătit Domnul pentru mine. Toate acestea în situația în care sunt închis 22-23 de ore pe zi, câteodată chiar și 24 de ore, în fiecare zi știind că următoarea va fi la fel și că probabil multe altele și că toate seamănă izbitor între ele. Totuși dragilor, vă spun din inimă că Dumnezeu are grijă ca în fiecare dimineață să-și înnoiască bunătatea față de mine.

După prima noapte în UK, petrecută într-o stație de poliție, în prima dimineață am fost dus în fața unui judecător care a validat mandatul de arestare și m-a trimis de îndată la una dintre cele mai dure închisori din UK, asta nu mi-a zis o judecătorul, ci aveam să o aflu după ce aveam să ajung aici. De ce m-au trimis aici? Nu știu, doar pot să-mi dau cu părerea, cred totuși că are de-a face cu acuzațiile care mi se aduc.

O închisoare rămâne o închisoare de la prima poartă pe care intri până la ușa celulei care se închide în urma ta, bună sau rea o fac cei care locuiesc în ea. Eu abia am ajuns în acest loc și încet, încet încep să înțeleg de ce cei de aici zic că este unul dintre cele mai dure locuri de detenție din Marea Britanie. Cu toate acestea, eu cred că nu exista loc pe acest pământ, oricât ar fi de răi cei ce îl locuiesc, în care Dumnezeu să nu fie prezent atunci când își dorește asta „dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult” Romani 5:20.
Cred cu tărie că pușcăriile de pe toată planeta sunt locuri pline în majoritatea lor cu oameni foarte răi, tocmai de aceasta cred că și Dumnezeu își dorește să fie prezent în aceste locuri pentru că doar El este până la urmă singura soluție reală pentru ca oamenii să-și schimbe viețile în totalitate. Și mai cred că Dumnezeu, nu doar își dorește, ci își face simțită prezența într-o manieră puternică în aceste locuri.
Mă apropii să închei această scrisoare, dorind să vă încurajez, oricine ați fi, oriunde v-ați afla și prin orice fel de încercare ați trece, să nu uitați că Dumnezeu își înnoiește bunătatea în fiecare dimineață fără excepție, în mod special față de cei care cred.
Vă încurajez să credeți și atunci când pare mai greu și mai greu, să nu dați înapoi, ci să veniți pe genunchi înaintea Lui, acolo, în locul numit „pe genunchi” vă promit că veți găsi tot ceea ce aveți nevoie pentru a merge mai departe.
Vă mulțumesc celor care vă faceți timp să citiți, vă mulțumesc celor care vă rugați pentru mine și casa mea și mulțumesc celor care îmi trimit constant încurajările lor… contează!
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți cu ce are El mai bun!

Comment

2 Replies to “DEJA VU!”

  1. Domnul să fie cu tine acolo. Iți suntem alaturi in rugaciune!

Lasă un răspuns