Domnul… nu omul!

Square

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi! În această scrisoare doresc să vă scriu despre un om care înţelegând că tumultul şi obiceiurile vieţii sunt doar lucruri trecătoare şi de multe ori folosite de cătrefara-titlu diavol pentru a ne ţine mintea ocupată, a hotărât să îşi pună viaţa cu tot ceea ce reprezintă la dispoziţia lui Dumnezeu. Cea mai înţeleaptă alegere pe care poate cineva să o facă vreodată disponibilitatea lui de a sluji lui Dumnezeu fiind maximă. Domnul a făcut o lucrare deosebită cu acest om, o lucrare specială cu el, care a devenit o mare binecuvântare pentru noi toţi, pentru întreg poporul român.

Dumitru Cornilescu este numele preotului ortodox român pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a face o traducere a Cuvântului Său, a Bibliei, într-o limbă românească pură. Folosind o exprimare pe înţelesul fiecărui român, Dumnezeu a făcut ca Biblia în traducerea lui Dumitru Cornilescu să fie fără nici un dubiu cea mai uşor de citit şi de înţeles dintre toate traducerile existente astăzi.

Un mare om al lui Dumnezeu, acest preot a trebuit să suporte preţul uriaş pentru măreaţa lucrare pe care a făcut-o Domnul prin el. A trebuit să trăiască mare parte a vieţii lui în exil, fiind prigonit tocmai de către aceia pe care i-a iubit şi care trebuiau să îl sprijine.

Nu voi intra în mai multe detalii cu privire la viaţa sa, cu toate că are o poveste de viaţă foarte interesantă. Am găsit însă în scrierile sale ceva cu totul extraordinar. De ce zic asta? Pentru că eu însumi m-am regăsit în acele fraze, idei şi trăiri scrise de cineva cu aproape 100 de ani în urmă; sunt atât de actuale pentru mine şi nu doar pentru mine ci pentru mulţi din ziua de astăzi.

Cum am citit, mi-am zis: „Trebuie să împărtăşesc cu alţii aceste cuvinte care pot fi o binecuvântare pentru cei care îşi doresc să înţeleagă planul lui Dumnezeu pentru ei.”

Foarte frumos, preotul Cornilescu îşi începe mărturia întoarcerii la Dumnezeu cu un citat biblic: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta din toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul” Ieremia 29:13,14.

Deşi terminase teologia şi devenise preot, începuse deja să lucreze la traducerea Bibliei, totuşi Dumitru Cornilescu nu avea o relaţie personală cu Dumnezeu. M-a fascinat felul în care Dumnezeu i s-a descoperit şi vă invit şi pe dumneavoastră să vă faceţi timp câteva minute pentru a citi. Veţi realiza că cine într-adevăr caută pe Dumnezeu cu toată inima are toate şansele să Îl găsească pentru că El Însuşi i se va descoperi, exact cum a făcut-o în cazul acestui preot.

„Pe când lucram la traducerea Noului Testament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în greceşte într-un dicţionar ca să îi văd înţelesul. Şi pe când făceam lucrul acesta am căpătat cu totul alte convingeri despre lucrurile cele mai obişnuite. De pildă, când am văzut că Biblia vorbește aşa de mult despre păcat, m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea lui Dumnezeu, dacă El vorbește atât de mult despre păcat.

Negreşit, totdeauna am crezut că păcatul este ceva foarte rău înaintea lui Dumnezeu, dar dacă m-ar fi întrebat cineva: „Ce este păcat?” i-aş fi răspuns: „Dacă omori pe cineva este păcat.” „Cine este păcătos?” „Vrăjmașul este un păcătos şi locul lui este la închisoare.” Dar când am citit că „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății” (Matei 5:22) am rămas uimit fiindcă știam că oricine se mânie în fiecare zi. Dacă ai de-a face cu persoane supărăcioase, nu poţi altfel decât să te superi. Şi dacă orișicare se supără, nu poate fi aşa de grav. Nu puteam să pricep versetul acesta şi am trecut mai departe.

Când am ajuns la versetul din epistola către Romani care spunea că „toţi au păcătuit…” nu m-am putut împăca cu el fiindcă ziceam: „eu cunosc foarte multe persoane care n-au omorât niciodată pe nimeni şi nici nu au făcut închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toţi au păcătuit. Dacă nu cunosc pe alţii mă cunosc pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost la închisoare, aşa că nu pot spune că sunt un păcătos.” N-am putut înţelege nici versetul acesta, l-am lăsat şi am trecut mai departe.

Când am ajuns la celălalt verset „Nu este nici un om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…” m-am înfuriat puțin pe versetul acesta. „Asta nu pot crede, mi-am zis eu, fiindcă eu cunosc multe persoane care au făcut multe lucruri bune. Şi dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc pe mine. Am făcut o mulţime de lucruri bune, împărţind cărţulii, dând ceva bani pentru Dumnezeu şi aşa mai departe… Şi acum ce fac? Fac o lucrare foarte frumoasă – traduc Biblia în limba poporului meu. Ce vreţi mai mult? Dar atunci de ce spune Biblia că nu este nici unul care să facă binele, când eu văd că este măcar unul şi acel unul… sunt eu”. N-am putut pricepe şi am mers mai departe.

Când am venit la un alt verset din Epistola către Romani care spune că „plata păcatului este moartea”, am zâmbit şi am zis „Este cu neputinţă să cred asemenea lucruri fiindcă toată lumea moare – fie buni, fie răi. Ce fel de plată este aceea dacă fiecare o capătă?” Aşa că nici asta n-am înţeles şi am mers mai departe.

Când am ajuns la versetul din Apocalipsa 20:14 care vorbeşte despre „a doua moarte” adică despre iazul de foc, mi-am zis: „Asta-i moartea ca plată a păcatului. Dar asta-i grozav! Aş vrea musai să aflu cine va fi aruncat acolo în iazul de foc.” Şi când am văzut că în iazul de foc sunt ucigașii (Apocalipsa 20:8) mi-am zis: „Foarte bine, ucigaşii trebuie să fie acolo pentru că sunt mari păcătoşi”. Apoi am cercetat mai de aproape tot versetul ca să văd cine se va mai afla acolo şi spre marea mea uimire am descoperit că acolo sunt şi mincinoşii. „Cum??? Mi-am zis… Şi minciuna e păcat aşa de mare ca să fie pedepsită cu aceeaşi pedeapsă ca şi crima?? Doar fiecare spune minciuni în fiecare zi; şi nu numai una, ci mai multe şi de felurite soiuri – minciuni de afaceri, minciuni de nevoie, minciuni de linguşire, minciuni de politeţe. Şi dacă-i aşa, mi-aduc aminte că şi eu am spus o mulţime de minciuni în viaţa mea. De pildă, când eşti acasă şi vine cineva să te vadă şi nu vrei să fii văzut de respectivul, spui că nu eşti acasă. Asta înseamnă o minciună. Aşa că acum m-am încredințat de-a binelea că eram un păcătos, dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit care mergea spre iazul de foc.” Atunci a început să-mi fie frică şi ziceam mereu: „Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului.”

Nu cunoşteam însă calea mântuirii. Nu ştiam ce să fac ca să nu merg în iazul de foc. Când am ajuns la versetul acela din Epistola către Romani care spune că „Toţi sunt socotiţi neprihăniţi fără plată” am zâmbit şi am zis: „Ce ciudat! Cartea aceasta este plină de lucuri care se bat cap în cap. Până acum am văzut că toţi sunt păcătoşi, osândiţi să meargă în iazul de foc şi acum de-odată, iată-i pe toţi „socotiţi neprihăniți fără plată”. Care este deosebirea? Şi citind mai cu luare-aminte versetul acesta am văzut că era o deosebire. Desigur că da „socotiţi neprihăniţi fără plată” doar prin credinţa în sângele lui Iisus Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca o jertfă de ispăşire pentru păcate. „Aha…” mi-am zis eu. „Adevărat deci? Pentru păcate a murit Hristos?”

Învăţasem la şcoală că El a murit pentru păcatele întregii lumi (1Ioan 2:2), dar ce-mi folosește mie lucrul acesta, când eu sunt un păcătos şi păcatele mele nu sunt iertate? Da, dar dacă a murit pentru păcatele întregii lumi, mi-am zis, a murit şi pentru păcatele mele fiindcă şi eu sunt unul din oamenii din această lume. Oricum ar fi, mi-am zis eu, văd din cartea aceasta – Biblia, că există o iertare a păcatelor, că Hristos a murit şi pentru mine, deci iertarea aceasta este şi pentru păcatele mele. Slavă lui Dumnezeu! Dacă voi merge la judecată voi zice lui Dumnezeu: „Doamne nu cunosc decât Cartea aceasta. Tu ai zis că este Cuvântul Tău. Eu am citit în ea că Hristos a murit pentru mine, am luat iertarea pentru mine şi dacă mă vei osândi nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce zice Cuvântul Tău”. Şi aşa am priceput că Hristos mi-a iertat şi mie păcatele. Acesta a fost cel dintâi pas.

Al doilea pas a fost când am descoperit că n-aveam un Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu cu care puteam intra în legătură. El a murit pentru păcatele noastre, dar a şi înviat ca să ne facă neprihăniți… iar acum este un Mântuitor viu.

„Bun”, mi-am zis eu, „tocmai asta este ceea ce-mi trebuia. Îmi place să am un prieten viu căruia să-I pot vorbi”. Dar cea mai mare bucurie a mea a fost când am descoperit că El nu este numai un prieten viu căruia să îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să biruiesc păcatul din viaţa mea, fiindcă El a înfrânt puterea vrăjmașului prin învierea Lui. „Bine” mi-am zis eu „dacă lucrul acesta este adevărat şi văd că este adevărat, vreau să îl iau de bun pentru viaţa mea fiindcă nu mai vreau să trăiesc în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.”

Eu îmi imaginam că păcatul face parte din firea noastră, că nu putem altfel, că trebuie să păcătuim, aşa că înţelegeţi ce bucuros am fost când am descoperit că există o astfel de putere prin care să poţi birui păcatul.

Astfel L-am primit pe Domnul Iisus ca Mântuitor viu al meu. Cel din urmă pas a fost când am descoperit că El este şi Domn. Domn înseamnă stăpân. El este Stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noştri, ci suntem ai Lui cu tot ce avem şi cu tot ce suntem. Când am văzut că Pavel era un rob al lui Iisus Hristos am zis: „dacă Sfântul Apostol Pavel a fost rob şi eu trebuie să fiu rob”. Şi aşa L-am primit ca Domn şi Stăpân al meu care n-are decât să poruncească, iar eu să ascult. Şi ce Domn şi Stăpân minunat este El, căci te poţi încrede deplin în El!

Aşa m-am întors la Dumnezeu. Acum ştiam că sunt născut din nou, un copil al lui Dumnezeu. Ştiam că de acum toate trebuie să se înnoiască în viaţa cea nouă. Şi cel dintâi lucru pe care a trebuit să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei, la care lucram, căci îmi ziceam: „Traducerea de până acum este făcută de omul cel vechi. Eu sunt un om nou şi trebuie să am o altă traducere făcută de omul cel nou.”

Am început traducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu întrebările de mai înainte când ziceam „Se poate? Să fie oare adevărat? Ci cu alte întrebări: „Trăiesc eu cum spune în Cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea? Dacă nu, de ce nu am şi de ce nu trăiesc? Dacă da, slavă Domnului Hristos!”

Am găsit scrisă mărturisirea extraordinară a acestui om în „Viaţa şi lucarea lui Dumitru Cornilescu” de Alexandru Măianu, o carte pe care vă încurajez să o căutaţi şi să o citiţi. Cu siguranţă vă veţi îmbogăţi sufletul citind-o.

dumitru-cornilescuMai departe, tot ceea ce am scris mai sus, citându-l pe acest om al lui Dumnezeu, vorbește de la sine despre ideile preconcepute, despre frământările şi căutările oamenilor în general.

Chiar dacă unii refuză să creadă că există Dumnezeu, sunt alţii care cred că Dumnezeu înseamnă religie sau practici religioase, mai devreme sau mai târziu, oameni buni, vom da piept cu realitatea celor scrise în Sfânta Scriptură. De ce să nu fim salvaţi prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos? De ce să nu primim mântuirea prin unicul Fiu al lui Dumnezeu? De ce să nu ne aplecăm asupra Bibliei, să o cercetăm şi găsind acolo adevărul lui Dumnezeu să îl urmăm şi să trăim veșnic?

Preotul Dumitru Cornilescu este doar unul din multele milioane de oameni care căutând pe Dumnezeu cu o inimă sinceră, a avut parte de El.

Dumnezeu a schimbat viața acestui om, a schimbat viața mea, a câtorva dintre deţinuţii de aici, a sute de milioane de oameni pe parcursul istoriei. El poate schimba şi viaţa ta.

Închei aici, dorindu-vă ce este mai bun şi de folos pentru voi!

Comment

One Reply to “Domnul… nu omul!”

Lasă un răspuns