Dumnezeu în puşcărie

Square

M-am pus să scriu o nouă scrisoare într-o după-amiază geroasă cum de mult nu a mai fost pe la noi. Sunt sănătos şi bine, tot prin harul nespus de mare al lui Dumnezeu şi cred că prison_ministry1-391x340Tatăl meu din ceruri mă va ţine sănătos şi bine pentru tot timpul cât mai am de stat după gratii. Astfel voi putea să mă întorc acasă la dragii mei prunci şi la scumpa mea soţie Adriana, care mă aşteaptă cu mult drag şi multă iubire, dar numai atunci când Dumnezeu  în care mă încred va hotărî.

Doresc ca în această scrisoare să vorbesc câte ceva despre oamenii de aici din  penitenciar, cât şi despre acest loc în sine, bineînţeles despre protecţia lui Dumnezeu aici, după gratii. Puşcăria e locul în care zilele par a fi izbitor de asemănătoare. Temniţa e locul în care ştii aproape sigur ce vei face peste o lună, sau chiar un an pe la acelaşi ceas, aceeaşi zi. Aici greu se schimbă ceva. Sunt puşcării cum e cea de la Iaşi, de maximă siguranţă, unde am fost astă vară, în care sunt celule cu câte 26 de oameni, de unde nu se eliberează nimeni timp îndelungat, poate chiar ani de zile. Într-un loc ca acesta, unde totul este o rutină şi mare lucru nu se întâmplă, rămân surprins să văd că totuşi Dumnezeu este atât de prezent şi atât de activ în vieţile celor închişi. Dau slavă lui Dumnezeu pentru asta.

Poate unii din cei care citesc aceste rânduri vor zice astfel: „Domnule, a tot scris omul ăsta despre Dumnezeu în puşcărie, Dumnezeu în viaţa lui, despre relaţia lui cu Dumnezeu…, dar să mai scrie şi altceva de acolo…”

Cu drag aş scrie altceva, dar cum aş putea? Aş scrie despre mine, dar eu sunt doar un deţinut. Aş scrie despre ceilalţi de aici, dar au acelaşi statut ca mine. Sunt oameni care au greşit, în ochii unora irecuperabili, izolaţi de societate- cei mai mulţi, pe bună dreptate, însă unii dintre noi trăim cu o convingere, o nădejde de nezguduit, de neînfrânt; aceea că Dumnezeu ne iubeşte. Ştii ce înseamnă asta pentru un deţinut, pentru un om aflat în ananghie, pentru un om aflat în necaz, pentru un om părăsit, pentru un om cu sufletul zdrobit, pentru mine?… TOTUL!

Faptul că am această convingere, că Dumnezeu Cel ce a creat lumea, pământul, cerul, Universul, se uită şi îngrijeşte de mine care nu sunt decât „un abur”. „Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur care se arată puţintel şi apoi piere” Isaia 4:14. Acest fapt îmi dă putere zilnic să merg înainte, să rezist, să caut cu orice preţ să fac ceea ce El mă îndeamnă în Scripturi. Cum aş putea să scriu despre altceva sau altcineva? Cum aş putea,11017839_1047242188635507_9200442681981597704_n pentru că eu nu sunt un scriitor sau un povestitor de meserie, ci am statutul de deţinut, un om cu foarte puţine drepturi, însă slăvit să fie Dumnezeu că trăiesc într-o ţară în care am acest drept, acela de a-l lăuda şi slăvi pe Dumnezeu şi acesta este tot harul Său.

Trăind în acest mediu de luni de zile şi având de petrecut de acum înainte multe altele, îmi vine mereu în minte o întrebare: „Ce m-aş face eu fără Hristos?  Cu ce aş putea eu înlocui prezenţa Lui?” Diavolul este şi el prezent, căutând să înşele, caută să ofere diferite porcării şi aici, lucruri slabe care să ţină oamenii ocupaţi şi distraşi pentru a le orbi ochii şi simţurile, pentru a-i face să nu poată vedea sau simţi prezenţa Domnului Iisus, de la ţigări la multe alte porcării. Ai fi surprins să afli la câte activităţi urâte îi cheamă vrăjmaşul pe oameni, chiar de aici după gratii.

Fiind întrebat de un apropiat de afară cum pot vedea pe Dumnezeu într-un asemenea loc, i-am răspuns altfel: „Depinde ce înseamnă pentru voi Dumnezeu. Dacă înseamnă bunăstare, maşină bună, bucate alese, libertate, bani la discreţie, cu siguranţă nu poate fi găsit într-un loc ca acesta. În ceea ce mă priveşte, sunt zile când Îl văd pe Domnul Iisus în cele mai mici lucruri: într-o vorbă bună, într-o mâncare caldă, într-un zâmbet sincer al gardianului sau al celui mai dispreţuit deţinut, într-o vorbă de binecuvântare, într-o cântare, în creştini care calcă pragul închisorii pentru a ne sluji nouă aici, în acele cadre care, deşi se confruntă cu multe lipsuri, totuşi încearcă să le înlocuiască cu atenţie, cu bunătate. Îl simt pe Domnul când îmi aud copiii la telefon, atunci când îmi ţin soţia de mână la vizită. O zic încă o dată tuturor plin de mulţumire, este prezent Dumnezeu aici şi Îi mulţumesc cu toată fiinţa mea pentru faptul că nu mă lasă, pentru că deşi meritam să nu-mi mai poarte de grijă, totuşi El este bun şi o face şi nu oricum, ci zilnic, ceas de ceas, minut de minut. Nu-I voi putea mulţumi niciodată pentru tot ce a făcut şi face în viaţa mea.

Prezenţa lui Dumnezeu în aceste locuri unde sunt separaţi de societate cei mai răi, cei care au greşit, mă duc cu gândul la un lucru – acela că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului „Nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască” Ezechiel 33:11.

Slavă Domnului că este bun, că este îndurător, doreşte reabilitarea celui care greşeşte, acelui păcătos. Ne spune că El vrea ca noi să ne întoarcem de la relele pe care le facem pentru a  avea viaţă.

Şi totuşi, uitându-mă în jurul meu, văzând între ce fel de oameni mă aflu, uitându-mă la mine, la ce am fost, mă întreb chiar are Dumnezeu nevoie de astfel de oameni josnici, dispreţuiţi în Împărăţia Sa? Aş minţi dacă aş spune că în puşcărie sunt oameni unul şi unul, că toţi sunt corecţi şi drepţi. Sunt aici oameni care au făcut lucruri atât de josnice, atât de grozave, încât familiile au renunţat la ei. Nu-i mai vizitează nimeni, nici copiii, nici soţiile, fraţii, părinţii şi alte cunoştinţe. Are Dumnezeu nevoie de astfel de oameni? Îi vezi repede pe cei necăutaţi, sunt îmbrăcaţi sumar sau cu hainele peticite. Cei mai mulţi dintre ei umblă mereu cu capetele plecate, purtând ocara şi povara a ceea ce au făcut. Îi întâlnesc zilnic. Sunt colegii mei, iar celor mai mulţi le spun despre crezul meu – acel crez că pot fi eliberaţi de sub puterea păcatului prezent şi trecut, oricât de grozave lucruri ar fi comis, printr-o singură decizie – aceea de a-l chema pe Iisus Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu, şi de a-i pune la picioarele Lui toate necazurile, ocările, suferinţele, poverile, iar El, aşa cum ne-a promis, Se va îngriji personal de ele: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” Matei 11:28.

Valorile cu care am fost obişnuiţi o viaţă, valorile lumii sunt într-o contradicţie puternică cu valorile promovate de Dumnezeu. Am realizat acest lucru târziu, după ce am început să citesc Biblia. Dumnezeu promovează o dragoste şi o iubire nemaiîntâlnită, nemaivăzută şi nemaiauzită. În ochii Lui, aceeaşi valoare o are şi preşedintele României, şi cel care lucrează la rampa de gunoi a puşcăriei. El este gata să deschidă porţile cerului, acel loc atât de minunat, de curat, de perfect, un loc pe care Dumnezeu îl păstrează de mii de ani fără pată, atât pentru un profesor universitar, un doctor cu merite deosebite, cât şi pentru un hoţ, tâlhar sau spărgător, un loc păstrat şi pentru cei ce trăiesc în confort, iar hainele le miroase bine, şi pentru cei ce abia îşi duc zilele, nu au unde se spăla, iar hainele nu le miroase atât de bine.

Este atât de interesant cum Dumnezeu este gata oricând să primească cu brațele deschise pe oricare din acești oameni care nu doar că sunt amărâți și necăjiți dar sunt condamnați pentru faptele antisociale, penale. Oricum am vrea să le numim, sunt fapte dintre cele mai rele și totuși Domnul Iisus, fiul lui Dumnezeu, nu doar că atunci când S-a jertfit pe cruce, a făcut-o și pentru ei, ci mai mult – Iisus Hristos se identifică cu cei din închisori. La judecata viitoare, când Dumnezeu va judeca lumea, cei care vor fi primiți în Împărăția Lui (Dumnezeu), ne spune Biblia că vor fi acceptați și prin prisma câtorva lucruri pe care le-au făcut când erau în viață; lucruri care I-au plăcut Fiului lui Dumnezeu. „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit, am fost gol și M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și ați venit să mă vedeți, am fost în temniță și ați venit pe la Mine” Matei 25:14. Cei găsiți drepți, care au făcut aceste lucruri, zice Scriptura, că s-au mirat și au întrebat pe Mântuitorul când au făcut toate aceste fapte bune Domnului Iisus, iar răspunsul Mântuitorului este dat pentru a fi balsam vindecător pentru toți cei ce trec prin situațiile enumerate în versetele de mai sus. „Drept răspuns Împăratul le va zice: „adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, mie Mi le-ați făcut”. Extraordinar, ar spune orice deținut. Și eu am exclamat la fel când am citit aceste versete prima oară. Din experiență vă spun că de fiecare dată când citesc vreunui deținut aceste versete, deschide larg ochii în semn de uimire, iar unii mă întreabă: „Iisus Hristos este, de fapt, fiecare din cei flămânzi, însetați, săraci, bolnavi, și fiecare din cei care sunt în închisori?” iar eu nu pot decât să le spun: ”Da” din toată inima. Poate pentru unii nu pare mare lucru, dar pentru un condamnat pe viață, pentru cineva cu pedeapsă mare, pentru un om părăsit de familie, de prieteni, pentru un om cu handicap, acest lucru, faptul că Dumnezeu l-a trimis pe unicul Său Fiu să îl salveze, poate fi singura motivație pentru a trăi singura speranță pentru a mai continua în această viață.

De ce am ales ca titlu „Dumnezeu în pușcărie”? Simplu! Pentru că este aici. De unde știm asta? O știu pentru că și eu sunt aici și Îl văd zilnic. Săptămâna trecută L-am văzut prin unul dintre cei mai neînsemnați deținuți. M-am uitat atent la Florin, coleg al meu, care execută o pedeapsă măricică. Vine frecvent la întâlnirile de studiu biblic. Mărturisește cu gura că Dumnezeu i-a făcut mult bine, că îl iubește. Caută să trăiască ce aude din Cuvânt zi de zi. Puțini deținuți au o asemenea râvnă. Cu toate că Florinel este complet orb, totuși mărturisește cu putere la cei din camera lui că Iisus Hristos este Domnul. De multe ori este ironizat și luat în râs, însă Florin merge înainte. Viața este pentru el o mare binecuvântare, chiar dacă handicapul de care suferă este grozav, toate aceste lucruri pentru că a aflat că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu îl iubește, și mai mult, se identifică cu el, cu toate că așa cum am scris, este orb total,  este pușcăriaș și a simțit pe pielea lui de multe ori disprețul colegilor din pușcărie.

 Mi-am pus aceeași întrebare pe care o vor avea mulți din cei care citesc aceste rânduri: „De ce Doamne, un om cu un așa handicap după gratii?” Am căutat tot felul de răspunsuri. Răspunsul lui Florin nu m-a mulțumit, când mi-a povestit pentru ce a fost arestat. Voiam un răspuns din partea lui Dumnezeu pentru că în inima mea am simțit că e mai mult decât o faptă penală, iar Domnul Iisus nu a întârziat să-mi răspundă. De fapt, El a mai fost întrebat o dată, acum mult timp despre ceva asemănător. „Ucenicii Lui L-au întrebat „Învățătorule, cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui de s-a născut orb?” Iisus a răspuns: „Nu a păcătuit nici omul acesta nici părinții lui, ci s-a născut așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” Ioan 9:2,3.

Dacă un om cu handicap atât de grav îi mulțumește lui Dumnezeu pentru tot, inclusiv pentru problemele lui, eu sau tu care suntem sănătoși, care putem merge, putem vedea, auzi, mânca de unul singur și îngriji singuri, ce ne rămâne de făcut? Ce minune ar mai trebui să vedem în viețile noastre? Oare nu sunt de ajuns minunile care deja ni se întâmplă de când ne-am născut până acum?

Personal, dacă aș dori să număr toate minunile pe care le-am trăit prin bunătatea lui Dumnezeu, nu ar fi posibil pentru că sunt prea multe.

Astfel, toți care trăim încă, ar trebui să dăm slavă și să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face în viețile noastre. Dacă încă putem să Îi mulțumim, nu uitați, și aceasta este o minune.

Vedeți dumneavoastră, Florin are nădejdea că Dumnezeu îi va da în veșnicie un trup perfect. Domnul Iisus îi promite asta și lui și tuturor celor ce se necăjesc pe moment în trupul lor aici pe Pământ. Mântuitorul a spus: „Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită, dar cei ce vor fi găsiți vrednici să aibă parte de veacul viitor și de învierea dintre cei morți, nici nu se vor însura nici nu se vor mărita, pentru că nici nu vor putea muri căci vor fi ca îngerii, și vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”. Cei care vom ajunge acolo vom avea un alt trup, unul de slavă, nu ca cel în care trăim acum pentru o vreme și care fiind din carne, putrezește. Nu va mai fi bătrânețe și nici boli sau infirmități fizice nu vor mai fi. Cei ce suferă acum trebuie să știe, și nu o spun eu ci Scriptura, că vor primi de la Dumnezeu trupuri perfecte.

Nimeni nu poate spune că îi înțelege pe cei ce suferă. Este cumplit de greu pentru ei, orice boală, orice handicap, sunt ușurate de credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu spun asta de la mine pentru că nu aș putea; ci doar relatez ceea ce am văzut în viețile celor cu astfel de probleme, dar credincioși lui Dumnezeu. Am prieteni buni care suferă, dar sunt devotați lui Dumnezeu, și Îl mărturisesc pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor și nu de puține ori, acești oameni cu grave probleme au fost sprijin moral pentru mine. Le mulțumesc, și fără nici un fel de exagerare, acești oameni cât și cei ce îngrijesc de ei, sunt pentru mine nu doar frați în Hristos ci îi consider adevărați eroi.

Pentru mine acest băiat, Florin, dorința Lui vie de a-L urma pe Dumnezeu, faptul că mărturisește acest lucru, atitudinea lui, inima lui, toate acestea sunt dovezi ce nu pot fi tăgăduite că Dumnezeu este prezent în pușcărie.

Știți care este marele paradox? Acel băiat deși este orb L-a văzut pe Dumnezeu în viața lui, iar cei mai mulți dintre noi care avem ochi și vedem, Îl căutăm încă „ca niște orbi” pe bâjbâite; fie nu avem timp, fiind ocupați cu activitățile cotidiene, fie nu ne interesează, fie credem că tot ce avem ni se cuvine și că nu avem cui să mulțumim. Dumnezeu ne întâmpină cu un cuvânt un pic dur aș putea spune, însă orice Cuvânt al lui Dumnezeu trebuie pus adânc în inimile noastre pentru că orice Cuvânt din Scriptură este dătător de viață: „Apoi Iisus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată, ca cei ce nu văd să vadă și ca cei ce văd să ajungă orbi.” Unii din fariseii care erau lângă El când au auzit aceste vorbe I-au zis: „Doar n-om fi și noi orbi!” „Dacă n-ați fi orbi, le-a răspuns Iisus, n-ați avea păcat, dar acum ziceți „vedem” tocmai de aceea păcatul vostru rămâne”.

Ar trebui ca frați să venim înaintea lui Dumnezeu într-o rugăciune, acolo unde suntem să spunem „Tată Îți mulțumesc pentru binecuvântări și pentru încercări. Îți mulțumesc că prin jertfa Fiului Tău, fie sănătoși, fie cu probleme, fie liberi, fie după gratii, ne-ai oferit șansa să fim copii ai Tăi”. Să ne ajute Dumnezeu și să ne dea înțelepciune să nu fim dintre cei orbi cu inima, ci inimile noastre să poată privi doar la Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor pentru că în nimeni altul nu există mântuire. „Nu este sub ceruri nici un alt Nume dat oamenilor în care să fim mântuiți” (Fapte 4:12) decât al Domnului Iisus Hristos.

Dacă ai citit această scrisoare este încă o minune, pentru că nu ai fi putut dacă nu vedeai. Așadar, dă slavă lui Dumnezeu și pentru asta.

Doresc să închei, nu înainte de a mai scrie o dată că nu sunt nici teolog nici învățător în ale Scripturii, ci mai degrabă învățăcel. Aceste rânduri pe care le-am scris de aici într-o scrisoare sunt din dragoste pentru Dumnezeu, ca și un răspuns la marea Lui iubire care mi-a arătat-o cu toate că nu voi putea face nimic niciodată care să compenseze eternitatea dragostei Lui pentru mine, pentru cei dragi ai mei și pentru întreaga omenire.

Pe o rețea de socializare, cineva a lăsat un comentariu la o scrisoare anterioară a mea și zicea cam așa: „să-ți fie rușine, pentru că ai fost un bandit, iar acum scrii despre Dumnezeu”. Nu pot să nu dau dreptate oamenilor care văd lucrurile așa, dar doar pentru prima parte, aceea cu „ai fost”. Așadar, din inimă le spun că, „DA, mi-e rușine cu G. Ignat din trecut, acel om duplicitar și cu toate relele pe care le-a făcut, dar nu îmi este rușine cu Ghiță Ignat cel de astăzi, cel din pușcărie”; pentru că acest om care scrie aceste rânduri prin harul nespus de mare al lui Dumnezeu este atât de mult diferit față de cel care era. Nu este decât meritul și bunătatea nespus de mare a Domnului Iisus, pentru că m-a făcut să văd lucrurile diferit și să aleg să trăiesc într-un mod diferit. Pare cel puțin ciudat pentru unii, mai ales pentru cei care mă cunosc de multă vreme, dar este scris în Scripturi: „Căci dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2Corinteni 5:17) iar eu cred fiecare cuvânt scris în această Carte Sfântă, Biblia.

Cât despre faptul că scriu experiențele mele cu Dumnezeu, voi răspunde tot cu un verset din Biblie „Am crezut de aceea am vorbit” (sau scris) 2 Corinteni 4:13.

Mai mult de atât, mă rog lui Dumnezeu zilnic să mă ajute să fiu un om după placul Lui aici și atunci când îmi va fi îngăduit să ies în societate, să pot fi un sprijin real nu doar pentru cei din casa mea, ci pentru cei mai mulți.

Nu uitați, adevărata reabilitare a omului, adevărata schimbare a inimii se face doar prin Evanghelie și doar prin Iisus Hristos.

Așadar pot spune cu mâna pe inimă că Dumnezeu este aici, este în pușcărie, iar noi, cei care nădăjduim în El, Îl vedem zilnic. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți, dar în special mă rog pentru cei ce fac eforturi pentru ca să ajungă Cuvântul lui Dumnezeu după gratii, în închisorile din întreaga lume. Am un vis pe care doresc să-l împărtășeșsc aici cu voi. Îmi doresc ca în viitor să fiu unul din acești oameni.

Așa cum am făcut și în cealaltă scrisoare, doresc să scriu la sfârșit o povestioară despre un om al lui Dumnezeu.

„Pentru un întemnițat din Rusia țaristă nu mai exista speranță că va duce o  viață normală. Orice om, cetățean al Marelui Imperiu trebuia să aibă un act de identitate și dacă i se cerea trebuia să îl arate. Toate pedepsele erau marcate în acel act. Chiar dacă era schimbat de mai multe ori, toate condamnările anterioare erau trecute în noul act de identitate. Astfel, un amărât de om, nu putea scăpa de contravențiile sale. Ele îl urmăreau câte zile mai avea de trăit. Ai fost odată un răufăcător, ești pentru totdeauna un răufăcător. Acesta era principiul necruțător al sistemului actelor de identitate în Imperiul țarist.

În una din călătoriile sale de la Ural până la oceanul Pacific Dr. Baedeker a vestit la peste 40.000 de deținuți Evanghelia și a împărțit 12.000 de Biblii. Nu numai deținuții, ci și unul din polițiști, au fost foarte impresionați. Unii dintre ei au avut parte de o schimbare a cursului vieții lor.

Când a ajuns pe Insula Saholim, întemnițații de acolo l-au întrebat: „De ce veniți la noi? Aici nu mai există speranță”. El le-a răspuns: „Dacă așa stau lucrurile, atunci să mă iertați că nu am venit mai întâi la voi. Un loc unde nu mai există speranță, este cel mai bun loc pentru vestea bună a mântuirii prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”.

Ce bine că Împărăția lui Dumnezeu nu este ca Imperiul Țarist de altădată. Înaintea lui Dumnezeu lucrurile stau altfel. „Ai fost odată răufăcător, ai șansa să nu mai fii niciodată. Ai șansa să fii iertat. Ai șansa să fii alt om. Ține însă de deciziile noastre. Avem și noi o parte pe care trebuie să o facem – aceea de a alege.

Nu pot să aleg ce am fost, dar cu siguranță pot alege ceea ce vreau să fiu. Din punctul meu de vedere este minunat să știi că cineva îți mai oferă încă o șansă.

Nu trebuie să fii pe Insula Sahalin, sau în penitenciar, să fii lipsit de speranță. Poți fi oriunde, în cele mai bune locuri, în cele mai faine case, și liniștea, pacea și speranța să-ți lipsească, dar ca în povestioara noastră, atunci când omul rămâne fără speranță, începe să-i facă loc lui Dumnezeu în viața lui. Scriu aceste lucruri din experiență și Îi mulțumesc Mântuitorului și Domnului meu Iisus Hristos pentru că a făcut posibile aceste experiențe în viața mea.

Închei această scrisoare sperând că aceste rânduri scrise din inimă vor fi folositoare cuiva. Dacă măcar o persoană va zice „mulțumesc lui Dumnezeu” sau „slăvit să fie Domnul” nimic nu este în zadar și nici un efort nu este prea mare pentru că într-adevăr doar Dumnezeu merită toată gloria și slava.

Fiți binecuvântați de El!

Comment

2 Replies to “Dumnezeu în puşcărie”

  1. Slăvit să fie Domnul pentru nădejdea din inima ta !! Dumnezeu sã te binecuvinteze .

Lasă un răspuns