FEMEI ȘI COPII MORȚI DE FOAME!

Square

Într-una din diminețile trecute, m-a chemat Petrică, colegul meu de muncă, să îmi arate un articol dintr-un ziar local care i s-a părut interesant. Titlul articolului m-a șocat: „Femei și copii morți de foame”.morti-de-foame

Am citit imediat ce scria acolo, după care am luat o pauză de câteva minute din orice fel de activitate. Nu am fost doar șocat, ci de-a dreptul afectat de datele și statisticile furnizate de acel ziar cu privire la situația reală ce se petrece astăzi, în 2017, într-o lume care se ceartă și se bate pe petrol și alte bunuri materiale, sau pe voturi și pe tot felul de politici ascunse menite să aducă câștiguri peste câștiguri celor care deja au mai mult decât le trebuie.

Citez din acel ziar: „Situație critică în Somalia, unde cel puțin  110 oameni, majoritatea femei şi copii, au murit de foame în ultimele 48 de ore, a anunţat premierul ţării” (sursa Monitorul de Botoșani). Imediat în mintea mea s-a ridicat un mare semn de întrebare. Acest articol este de actualitate sau este vechi?

Îmi aduc aminte când eram copil, prin anii 1990, se discuta intens despre situația disperată din Somalia, unde oamenii mureau la propriu de foame. Țin minte că unul dintre colegii mei de școală, care era mai slăbuț, strigam după el: „Somalezul, somalezul!” M-am uitat atent la data publicării ziarului și am remarcat că este din Martie 2017, iar acei 110 oameni au murit de foame zilele trecute.

Pentru moment, am încercat să dau timpul înapoi cu câteva zile pentru a-mi aminti ce făceam eu, care era starea mea, cât de mult sufeream sau cât de mult mă bucuram, ce am mâncat eu în acele zile, care mi-au fost lipsurile…  am încercat să pun toate aceste gânduri cap la cap, pentru ca apoi să trag o concluzie. Am reușit în cele din urmă și m-am gândit la următorul lucru: „Sunt cel mai binecuvântat om de pe pământ!”

Cineva ar putea spune: Cum dom’le, în pușcărie unde stați claie peste grămadă și unde condițiile sunt așa cum sunt, tu te consideri binecuvântat? Răspunsul meu rămâne unul ferm: „DA!” Privind la situația acelor oameni nevinovați care mor zilnic de foame, eu care deși sunt închis și sigur acest lucru nu este ușor, chiar și așa diferența este de la cer la pământ. Da, mă simt binecuvântat să trăiesc într-o țară în care indiferent cât ești de necăjit, tot găsești ceva de mâncare… mă simt binecuvântat să trăiesc într-o țară în care nu trebuie să te trezești cu noaptea în cap să îți iei copiii în brațe și să fugi în adăposturile subterane pentru că ești mereu atacat… mă simt binecuvântat să trăiesc într-o țară în care încă se mai poate să declari public că ești creștin, fără ca cineva să îți taie capul sau să te execute public, așa cum se întâmplă acum când d-voastră citiți aceste rânduri, în țări precum Irak sau Siria, cu frații noștri creștini.

Revenind la situația acelor oameni care în anul 2017 mor de foame cu sutele în fiecare zi, m-am gândit cum este posibil ca în vremea aceasta, când trimitem roboți pe planeta Marte, când trenurile circulă la fel de rapid ca avioanele, când avem transport pe mare, pe pământ și în aer; într-o astfel de lume super-tehnologizată și dezvoltată, să moară ființe umane, ca mine și ca tine, ca și copilașii mei și ai tăi, din simpla cauză că nu au mâncare. Îți poți imagina asta?

De la geamul locului unde muncesc aici în penitenciar, se vede rampa de gunoi a închisorii. Mă uit zilnic cum pâine și mâncare de ordinul zecilor sau sutelor de kg este aruncată. Bineînțeles, că sunt resturi, dar tot mâncare se numește. Apoi, gândiți-vă fiecare dintre dumneavoastră câtă mâncare aruncați zilnic și înmulțiți cu 365 zile și vedeți ce cantități uriașe de hrană se risipesc într-un an de zile doar într-o singură familie, iar acei amărâți mor de foame. Vă puteți imagina asta?

Nu ar fi o problemă faptul că risipim hrana, dacă în altă parte a lumii oamenii nu ar muri de foame. Citez din ziarul cu pricina: „UNICEF avertiza luna trecută că, din cauza secetei din Somalia, 270.000 de copii ar putea fi afectați anul acesta de malnutriție acută severă”. Iar în același ziar spună că doar în 2011, în Somalia aprox. 260.000 de persoane au murit de foame.

Bun, acum cineva ar putea spune: „Ia uite și la acest bandit. S-a trezit el din pușcărie să ne spună că noi risipim hrana și că în Africa acei oameni mor de foame, de parcă noi nu știam”. Foarte bine. Dacă știai și nu te-ai gândit niciodată dacă ai putea face ceva pentru acei oameni, este foarte rău. Dacă nu știai, află că nici eu nu știam dar am aflat acum și am hotărât să împărtășesc cu voi aceste crude realități.

Nu știu în ce măsură un om normal din România ar putea să facă ceva, să ajute în vreun fel pe cineva de acolo. Însă, știu că aproape orice este posibil dacă dorim să ne implicăm. Cred că orice, începând cu a veni pe genunchi și a ne ruga lui Dumnezeu pentru acei oameni, poate eventual să căutăm pe internet asociațiile serioase (poate chiar creștine) care se ocupă cu activități de caritate, care duc hrană la acele suflete sărmane, și chiar să donăm câțiva lei… sunt lucruri pe care le putem face, în speranța că am pus și noi umărul la sprijinirea acelor oameni lipsiți de șansă.

Poate se întreabă cineva dacă dintotdeauna am fost preocupat de lipsurile altora. Pot spune că nu am stat nepăsător niciodată față de cei în nevoie, însă mă iubeam pe mine prea mult pentru a face ceva important pentru ei. Preocuparea mea personală pentru oamenii care nu s-au bucurat de aceeași șansă pe care am avut-o eu, a început abia după ce Dumnezeu a intervenit în viața mea și a schimbat absolut totul, de la priorități până la felul în care văd lucrurile de astăzi.

Slăvit să fie Dumnezeu că astăzi îmi pasă de cel de lângă mine. Dumnezeu poate transforma un egoist într-un om căruia să îi pese de alții. Vă încurajez pe toți să vă pese de semenii noștri pentru că, până la urmă, farmecul creștinismului stă în ceea ce suntem gata să oferim, nu să primim.

Dacă vă gândiți că Africa este prea departe, să știți că avem aici în România „africanii” noștri. Sunt oameni care așteaptă de la noi o vorbă bună, o bucată de salam sau o pereche de papuci. Sunt mulți sărmani în pușcăriile patriei, sunt mulți în libertate și în lumea întreagă. Eu cred că, dacă oamenii de pretutindeni ar avea puterea ca măcar să încerce să împartă cu cei de lângă ei, lucrurile s-ar putea schimba, nu doar la noi sau în Africa, ci în toată lumea.

Știți ce îmi doresc eu, în ce privește persoana mea? Deși Îi mulțumesc zilnic lui Dumnezeu, îmi doresc să pot fi mai mulțumitor de atât. Îmi doresc să realizez mai profund ceea ce înseamnă să ai ce pune în farfurie, să ai ce pune pe masă copiilor. Să nu devină o obișnuință faptul că avem aceste lucruri din belșug, ci să realizăm că la mijloc nu este nici inteligența noastră, nici măiestria noastră, ci marea bunătate a lui Dumnezeu.

Ieri, am fost vizitat de tatăl meu și sora lui, mătușa mea. David, primul meu născut a fost împreună cu ei. Mi-au adus un pachet cu alimente. Avem voie să primim lunar 10 kg de alimente și 6 kg de legume sau fructe. Acest pachet a fost pregătit de scumpa mea soție Adriana, care face acest lucru lunar de aproape 2 ani și continuă să-l facă cu dăruire și sunt convins că și cu multă dragoste. Mă rog ca Dumnezeu s-o binecuvânteze.

M-am bucurat de prezența celor dragi timp de o oră și jumătate, apoi m-am întors în celula mea. Odată ajuns în cameră, am pus pachetul cu alimente pe masă, am tăiat din toate cele gătite de Adriana și am invitat toți colegii de celulă la masă. Suntem 9 persoane în celulă. Sunt unii vizitați mai des sau mai rar, însă unii nu au mai fost căutați de cineva de foarte mulți ani. După ce am mâncat bine, toți am mulțumit lui Dumnezeu iar fratele Gheorghe, un bărbat închis de aproape 12 ani, a spus: „Ce am făcut noi să merităm atâtea bunătăți? Suntem doar niște deținuți; niște oameni care am greșit”. S-a așternut puțină liniște în toată celula, apoi parcă fiind vorbiți unul cu celălalt, am răspuns toți odată: „Nimic, noi nu am făcut nimic vrednic de acele bucate, nimic vrednic de aerul pe care îl respirăm, nimic vrednic de acele bucate, nimic vrednic de viața care este în noi. Dumnezeu este motivul pentru care beneficiem de atâtea lucruri din plin.”

Mă rog ca Dumnezeu să se îndure de Africa, de toți cei care suferă acolo, cât și de țara noastră, România. Fiți binecuvântați cu toții!

Comment

3 Replies to “FEMEI ȘI COPII MORȚI DE FOAME!”

Lasă un răspuns