INTERVIU realizat de Ghiță Ignat: Condamnat din prima zi!

Square

Nu știam cum să încep această scrisoare; știam despre ce vreau să scriu, știam ce subiect să abordez însă nu știam cum să încep, așa că m-am oprit un moment și m-am rugat: „Doamne te rog spune-mi cum să încep aceste rânduri”. Dumnezeul în care mă încred este un Dumnezeu atât de plin de dragoste încât se implică în cele mai mici detalii ale vieții noastre dacă Îi cerem cu sinceritate acest lucru.untitled_4

Așadar voi începe prin a vă ruga să faceți un exercițiu de imaginație. Încercați să vă imaginați următorul scenariu: „Ești crescut într-o casă de copii încă din primele zile ale vieții fiind abandonat la naștere; crești greu fiind abuzat în fel și chip – orfelinatele românești de după 1990 au fost adevărate caverne de tortură. Așadar ai fost abuzat fizic fiind bătut crunt aproape zilnic, de multe ori ți-a lipsit mâncarea, ai fost lipsit de dragoste, de afecțiune, de atenție, de tot ceea ce un om are nevoie pentru a crește normal. Apoi, când te aștepți mai puțin, te trezești efectiv aruncat în stradă pentru că ai împlinit 18 ani. Nu ești pregătit în nici un fel să înfrunți realitatea străzii, dar nu interesează pe nimeni; nici o casă de copii nu putea ține pe nimeni odată ce a împlinit vârsta majoratului.

Ajungând pe stradă realizezi că toată suferința îndurată în orfelinat este preferabilă dormitului prin canale sau parcuri, cu lipsa de mâncare, cu lipsa unui grup sanitar. Toate aceste lipsuri, plus trecutul de care ai avut parte, te transformă încet într-un infractor. Dai spargeri sau pur și simplu furi pentru a-ți face rost de mâncare. Instinctul de supraviețuire, sau mai degrabă foamea care te rupe este mai puternică decât temerea că vei ajunge la pușcărie. Perioada de tranziție dintre orfelinat și pușcărie nu este foarte lungă; bineînțeles, în această perioadă, societatea, statul, sistemul (cum vreți să îi spuneți) nu a făcut nimic pentru tine, nici nu ți-a întins o mână de ajutor pentru că, așa cum ai fost învățat de mititel, de când încă erai la casa de copii, tu nu exiști pentru marea majoritate.

Odată ajuns în închisoare îi vei întâlni repede pe cei care provin din același mediu ca și tine. Este trist faptul că nu sunt puțini ci chiar foarte mulți, oameni care au fost condamnați încă din prima lor zi de viață.

Câți dintre oamenii liberi, dintre oamenii cu o stare materială acceptabilă, înainte de a judeca, se gândesc la faptul că mulți dintre deținuții din România sunt copiii unui sistem bolnav, sunt copiii abandonați ai țării, care din momentul în care s-au născut, nu au primit nici cea mai mică șansă la o viață normală?”

Într-una din discuțiile cu unul dintre deținuții care provin din casele de copii, acesta mi-a spus: „Ghiță, am ajuns aici pentru că am furat mâncare, eram lihnit de foame. Odată ajuns în pușcărie, am constatat cu stupoare că primesc zilnic mâncare gratuit, fără să mai trebuiască să o fur; am un pat și am unde face baie – aceste lucruri nu le-am avut niciodată. Sunt îngrozit de ideea că va trebui să fiu eliberat în curând. Nu am pe nimeni și nimic, voi ajunge din nou în stradă. Ce voi face?”

Aș vrea să îmi spună cineva care are tot confortul, nu pentru că a fost el mai bun sau mai deștept ca altul, ci pentru că Dumnezeu a îngăduit să se nască într-o familie normală, ce i-ar spune unui astfel de om? Cu ce este vinovat pentru că a fost abandonat, abuzat, chinuit de o lume care cere perfecțiune dar care niciodată nu privește în oglindă?

În fața acestui bărbat eu am roșit, în fața lui și a tuturor celor care au fost condamnați de mici la o viață de chin; ei au fost siliți să comită infracțiuni, eu nu. Eu nu am știut ce înseamnă să fii bătut și abuzat zilnic, nu am știut ce înseamnă lipsa căldurii iarna și nici lipsa dragostei părinților, pe care acești oameni nu i-au avut niciodată.

Unul dintre colegii mei deținuți provenit dintr-o casă de copii este Bobiță; mai jos ne-a povestit despre anii din trecut, despre prezentul său, dar și despre cum vede viitorul.

Cred că este interesant să citiți despre viața acestui tânăr, nu înainte de a înțelege că acești oameni au nevoie de rugăciunea, sprijinul și atenția dumneavoastră.

Ghiță: Încerc să fac pe reporterul cu tine, cu toate că nu sunt decât un coleg al tău, un alt deținut; totuși, am dorința ca lucrând împreună la această scrisoare, să încercăm să expunem oamenilor liberi ceea ce simțim, ceea ce am trăit și ceea ce trăim acum prin harul Domnului Iisus. Spune-mi câteva cuvinte despre tine, te rog.

Bobiță: Mă numesc L. Boby Ionuț. Ispășesc o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani pentru o faptă de violență în familie. Nu am un domiciliu stabil, deocamdată adresa mea este cea care stă scrisă pe poarta pușcăriei.

Ghiță: Boby, povestește-mi te rog în câteva cuvinte despre primele clipe din viața ta, cele pe care ți le amintești.

Boby: Primele clipe din viață pe care mi le amintesc sunt din orfelinatul din Fălticeni.

Ghiță: Cum ai ajuns la acest orfelinat și câți ani ai petrecut acolo?

Boby: Nu țin minte cum sau în ce împrejurări am ajuns acolo, însă mai târziu mi s-a spus că am fost abandonat la naștere în maternitatea spitalului din Fălticeni de cea care mi-a dat viață. La orfelinatul din Fălticeni am fost ținut până la vârsta de 9 ani.

Ghiță: Ce știi despre mama ta, despre tatăl tău, sau despre motivul pentru care au renunțat la tine?

Boby: Motivul pentru care au renunțat la mine nu l-am aflat nici până în ziua de astăzi cu toate că aș fi tare curios să știu ce i-a determinat să procedeze astfel. Pentru foarte mulți ani nu am știut nimic de nimeni, nu am știut nici al cui sunt, nici dacă cei care mi-au dat viață mai trăiesc sau dacă mai am frați sau surori. Apoi, cu timpul, crescând în vârstă am început să am din ce în ce mai multe întrebări privind identitatea mea. Așadar, am aflat în jurul vârstei de 14 ani, de la o doamnă secretară de la casa de copii, că părinții mei trăiesc și că mai am frați și surori, însă tot ea mi-a spus că situația de acasă e grea; mi-a spus că aaecd47b146164f5fb9e93a88e9d8cbe6 aflat că sunt tot felul de scandaluri, certuri și că poliția era mereu la poarta casei lor. Auzind aceste lucruri am fost descurajat să iau legătura cu ei. Astfel am hotărât, copil fiind, că e mai bine să rămân în sistem. Despre mama știu că a fost plecată timp îndelungat în străinătate. Acum s-ar afla undeva în Câmpulung Moldovenesc. Tatăl meu este decedat. Am aflat că a murit datorită consumului excesiv de alcool. În 25 de ani nu am văzut la față pe niciunul dintre ei. Pe tata nu mai am cum, iar despre mama, ce pot spune este că am iertat-o și îi mulțumesc pentru faptul că abandonându-mă în spital, mi-a dat totuși o șansă la viață. Voi încerca să o găsesc după ce voi fi eliberat. Vreau să o cunosc până nu este prea târziu, așa cum a fost cu tata.

Ghiță: Povestește-mi te rog despre viața din orfelinat, ce amintiri ai despre primii ani petrecuți acolo.

Boby: Aș putea spune că am amintiri plăcute din orfelinatul de la Fălticeni, au fost primii ani ai copilăriei mele. Îmi amintesc faptul că erau grupuri de creștini care veneau de sărbători cu dulciuri, jucării, hăinuțe… toate pentru noi. Îi așteptam cu mare nerăbdare, acele momente fiind practic cele mai fericite pentru noi. Era și un mod al educatoarelor de a ne constrânge să fim cuminți, cei obraznici fiind tăiați de pe lista celor care primeau cadouri. Îmi amintesc vag cum la una cum la una dintre acele sărbători, aveam undeva la 7 sau 8 anișori, am primit cel mai frumos cadou pentru mine atunci. Într-o cutie mare de carton cu numele meu pe ea, se afla un tractor albastru din plastic, destul de mare pentru a ne putea plimba pe coridoarele orfelinatului – eu și Marinel, prietenul meu cel mai bun de acolo. A fost distracția noastră preferată până când s-a defectat.

Ghiță: Așadar, primii ani din viață, cei petrecuți la orfelinatul din Fălticeni,  au fost presărați cu momente frumoase.

Boby: Da, așa este. Vreau să Îi mulțumesc lui Dumnezeu, dar și îngrijitorilor de acolo pentru acei ani,

Ghiță: Mi-ai spus la un moment dat că a avut loc o schimbare majoră pentru tine. Spune-mi te rog ce s-a întâmplat.

Boby: Așa este, o schimbare majoră, dar nu în bine. În vara anului 2000, țin minte că era foarte cald afară, eu împreună cu alți 6 copii din orfelinat am fost urcați într-o Dacia papuc fără să ni se spună unde vom fi duși.

Va urma…

Următoarea parte a interviului va fi publicată marți, 11 octombrie 2016!

Comment

7 Replies to “INTERVIU realizat de Ghiță Ignat: Condamnat din prima zi!”

  1. Dece statul nu se ocupa de copiii ca si pe vremea lui Ceausescu . Cind terminai scoala te trimitea la o meserie ca sa invati . Dar oamenii care conduc statul au distrus totul pentru ajuata pe oameni. Au distrus scolile profesionale si fabrici si oamenii sint nevoiti sa plece . Cei din frunte sau inbogatit si nu le mai pasa de restu parca ar duce cu ei totul in mormint si nu se mai gindesc la semeni lor .

Lasă un răspuns