O ZI DE LIBERTATE!

Square

Nu știu ce înseamnă pentru alții bucuria; poate o sumă de bani ți-ar aduce bucurie, poate o reușită personală… sunt multe lucruri care îi bucură pe oameni, dar ce zici de o zi de libertate? Cât crezi că înseamnă asta pentru oamenii din închisori? Câtă bucurie crezi că ar aduce o asemenea zi unor astfel de oameni?

Unii zic că omul se poate bucura în funcție de cât îl lasă Dumnezeu să se bucure. Dacă e așa, nu știu. Dar eu mai cred și altceva: omul se bucură atâta timp cât vrea el să se bucure. Poate cineva va întreba: cum se poate una ca asta? Eu cred că prin bunătatea Sa, Dumnezeu ne dă zilnic nenumărate motive ca noi, creația Lui, să ne putem bucura și că depinde doar de noi dacă ne vom face timp să privim în jur la tot ce înseamnă dragostea Sa și să ne bucurăm de ea.

Vă voi da un exemplu. Duminică, 14 Mai 2017, prin harul și îndurarea lui Dumnezeu, un grup de 9 deținuți din penitenciarul Botoșani, am fost prezenți la Biserica Emanuel din Suceava. Am primit din partea conducerii bisericii locale permisiunea de a cânta două imnuri creștine, apoi am avut câteva minute să aduc un cuvânt din partea Domnului pentru adunarea de credincioși. Oamenii de acolo se uitau mirați cum un grup de pușcăriași, oameni care au greșit, cântă acele cântări de laudă lui Dumnezeu. Am reușit să le spun celor prezenți că tot ceea ce văd este o minune. Locul unor deținuți este în pușcărie, însă noi eram la părtășia Bisericii Emanuel. Mai mult decât atât: cântăm imnuri spre slava lui Dumnezeu, dându-I slava, gloria și cinstea care, din punctul meu de vedere, aparțin numai lui Dumnezeu.

Zic unii că Dumnezeu nu mai face minuni, ca pe vremea apostolilor. Eu zic că cei ce spun lucrul acesta, se înșeală. Dumnezeu face minuni astăzi exact ca cele descrise în cartea Faptele Apostolilor. Întrebarea este alta: avem noi timp să vedem aceste minuni ca atare, sau suntem prea ocupați cu tot ce înseamnă cotidian pentru a mai experimenta ceea ce Dumnezeu face pentru noi.

Pentru mine, faptul că un grup de deținuți „periculoși”, așa cum au scris ziarele, au șansa să se bucure la acea frumoasă părtășie de duminică dimineața de la Biserica Emanuel, rămâne pentru totdeauna o minune făcută de Dumnezeu pentru noi, grupul de deținuți din Penitenciarul Botoșani.

Un motiv în plus pentru mine să spun încă odată faptul că Dumnezeu iubește și pe cei care au greșit. Pe cei care, din greșeală sau rău intenționați, au săvârșit ilegalități. Da, Dumnezeu iubește oamenii indiferent de mediul din care provin. Oamenii au limite sau dacă nu le au, le crează. Dragostea lui Dumnezeu nu cunoaște limite, nici de culoare, nici de rasă, statut social sau orice fel de rang sau funcție. Dragostea lui Dumnezeu trece prin ziduri, gratii, sârmă ghimpată… tot ea ajunge până în birourile celor mai mari oameni ai lumii și coboară până în cele mai întunecate locuri, precum pușcăriile, ghetourile sau canalele unde stau cei fără adăpost. Oameni buni, am rugămintea să rețineți acest aspect: DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU NU ARE LIMITE.

Unul dintre colegii mei deținuți a zărit în biserică pe soția sa și pe pruncul lor de doar un anișor. I s-au umplut ochii de lacrimi și bucurie. Venind către penitenciar, mi-a spus: „Atât de mult m-am bucurat să îmi văd copilul”. Colegul meu era plin de bucurie. Știți de ce era așa? Pentru că el a ales să fie așa. Tot el putea să vadă doar partea negativă a situației și astfel să spună: „Sunt trist pentru că nu am avut posibilitatea să rămân alături de ei”. Însă, nu a făcut-o. El a ales bucuria în locul tristeții. Atât bucuria cât și tristețea erau la îndemâna lui și el a ales să se bucure.

De multe ori suntem așa cum alegem să fim. Binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noi se vede deslușit în fiecare zi în viețile noastre. Desigur, trăind în această lume vin și supărările asupra noastră. Tu ce alegi să primești? Cum alegi să fii în fiecare zi? Bucuros sau supărat? Eu am ales și caut zilnic să găsesc printre multele motive de întristare, pe cele care îmi aduc bucurie. Funcționează și credeți-mă, îi mulțumesc zilnic lui Dumnezeu pentru bucuriile pe care El le îngăduie în viața mea. Slăvit să fie Numele Lui!

M-am bucurat în acea duminică dimineață și de faptul că în Biserica Emanuel au avut loc botezuri nou-testamentare. Un grup de 34 tineri au ales să facă legământ cu Domnul și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mărturisind în apa botezului credința lor în Dumnezeu. Bucuria a fost mai mare pentru că în apa botezului au intrat și fostul meu coleg și, acum frate în Hristos Domnul, Marian și soția sa. Dumnezeu să-i binecuvânteze, atât pe ei cât și pe ceilalți cu viață veșnică în Împărăția Sa.

Ne-am bucurat, de asemenea, să cunoaștem un grup de frați surdo-muți care, deși se confruntă cu grele deficiențe, au lăudat pe Dumnezeu, atât prin cuvânt cât și prin cântare. Ați văzut vreodată cum cântă spre slava lui Dumnezeu un grup de oameni care-L iubesc pe Dumnezeu, deși nu pot vorbi sau auzi? Am fost martorul unei asemenea cântări, fiind mișcat profund și impresionat de slujirea acelor frați în Domnul. O întrebare mi s-a ridicat în minte: „De ce oamenii care sunt sănătoși și pot vorbi Îl înjură și blestemă pe Dumnezeu, iar cei născuți fără abilitatea de a vorbi sau auzi, Îl laudă și glorifică pe Cel care le-a dat viața, chiar dacă nu sunt perfecți?” Sunt întrebări care de multe ori rămân fără răspuns. Dar, la toate întrebările, Dumnezeu ne va da răspuns la timpul potrivit.

Nu vreau să închei, înainte de a saluta pe prietenii noștri ziariști care am văzut că într-un articol se întrebau dacă într-adevăr Ghiță Ignat este într-adevăr omul cu principiile schimbate care a fost dumninică în biserică și dacă, după ce va fi eliberat, va rămâne astfel și nu se va întoarce la vechile obiceiuri. Vreau să le răspund printr-un verset din Sfânta Scriptiră – 2 Corinteni 5:17 – „Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. Eu cred cu tărie în schimbarea pe care Dumnezeu a făcut-o în viața mea și în viața multora dintre colegii mei deținuți.

În același timp, consider că vorbele sunt de prisos. Timpul le va lămuri pe toate. Deși nu întotdeauna mi-a plăcut ceea ce au scris despre mine, vreau să îi salut cu toată sinceritatea pe cei din presă și mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze.

Vreau, de asemenea, să vă mulțumesc tuturor acelora care vă rugați pentru noi. Avem mare nevoie de rugăciune. Mulțumesc Bisericii Emanuel din Suceava că a avut disponibilitatea să primească printre ei deținuți. Nu în ultimul rând, mulțumim cadrelor care se ocupă de reeducarea noastră cât și conducerii instituției pentru încrederea acordată.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

Lasă un răspuns