Orfan… dar iubit de Dumnezeu – Ghiță Ignat în dialog cu Gigi Cimpoi

Square

Era o seară de septembrie 2016, când un gardian a venit până la ușa celulei și mi-a zis că un tânăr din Suceava, Cimpoi Gheorghe, este în sectorul destinat carantinei și îmi trimite salutări. I-am transmis și eu salutările mele, câteva conserve de carne, un cearșaf și două batoane de ciocolată. Nu îl cunoscusem pe Gigi în libertate, însă după numai 3 săptămâni cât a durat perioada de carantină, a fost transferat pe secția a V-a și astfel am reușit să ne vedem și să ne cunoaștem.

Era un pic speriat și dezorientat, însă discutând cu el mi-am dat seama că avea motive întemeiate să aibă această stare. Gigi venea dintr-un cu totul alt mediu față de ceilalți deținuți, iar faptul că se află în pușcărie, este rezultatul unui accident și a unei greșeli stupide. După 8 luni de detenție, Gigi parcă s-a mai maturizat. Este schimbat la față, este mai autoritar și nu mai are probleme în a discuta față-n față cu orice deținut. Gigi s-a făcut un pic mai dur; era normal să se întâmple așa datorită mediului în care trăiește. Însă, în același timp, a rămas un copil al lui Dumnezeu. 

Aici este apreciat de toți deținuții, în special pentru sinceritatea și seriozitatea lui. Este iubit chiar și pentru naivitatea de care dă dovadă uneori. Chiar și așa, Gigi pare să fie dintr-un cu totul alt tablou. Este într-adevăr un om care îl iubește pe Dumnezeu, iar astfel de oameni nu pot fi amestecați cu mulțimea.

Mă bucur că l-am cunoscut, cu toate că aș fi vrut să-l întâlnesc în alte circumstanțe. Este un plus de valoare pentru grupul nostru de închinare, el cunoscând multe cântări și în felul acesta ne-a ajutat să ne lărgim repertoriul cântărilor de laudă pe care le folosim în închinare. Mă rog ca Dumnezeu să îl ajute să rămână un copil al Său și să-l folosească în continuare pentru slava Sa.

Am scris împreună cu Gigi aceste rânduri în care a dorit să vorbească despre viața lui, cu bune și cu rele. Cred că este o mărturie interesantă și merită citită.

Dumnezeu să facă aceste rânduri să ajungă acolo unde știe El că este nevoie de ele.

**************************************

Ghiță Ignat:  Cine ești? Spune-mi, te rog, câteva cuvinte despre tine.

Gigi Cimpoi:  Sunt un tânăr din Suceava. Mă numesc Gheorghe Cimpoi iar prietenii îmi spun Gigi. Am 26 ani iar în acest moment, stau la masă cu tine în clubul secției a V-a din Penitenciarul Botoșani, unde scriem împreună aceste rânduri care îmi doresc să fie de folos spre slava lui Dumnezeu.

Ghiță Ignat:  AMIN! Și eu îmi doresc același lucru. În mod personal, ar trebui să începem prin a vorbi despre copilăria și anii tinereții tale, dar am îndemnul să începem cu motivul pentru care ai ajuns în pușcărie. Ești un tânăr cuminte, care te deosebești rapid de majoritatea deținuților. Tocmai, de aceea, aș dori să scriem întâi despre motivul încarcerării tale. Ce zici, ești de acord?

Gigi Cimpoi:  Aș dori să începem cu începutul și să lăsăm motivul arestării mele pe la sfârșitul acestei scrisori, pentru că vreau să îți povestesc mai degrabă despre momentele frumoase din viața mea.

Ghiță Ignat: Sigur, Gigi. Tu decizi despre ce vrei să vorbim, dar să știi că va trebui să scriem și despre momentele neplăcute.

Gigi Cimpoi: Cu siguranță.

Ghiță Ignat:  Ok! Te las pe tine să îmi povestești despre anii copilăriei, despre familia ta, prietenii tăi…

Gigi Cimpoi:  M-am născut în Suceava, pe data de 4 aprilie 1991. Din câte am aflat, știu că imediat după naștere mama mea s-a îmbolnăvit destul de grav încât nu a mai putut avea grijă de mine. Astfel am fost preluat de către autoritățile statului și dus într-un leagăn de copii din municipiul Suceava. Acolo am fost ținut până la vârsta de 3 ani și 3 luni.

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat după aceea?

Gigi Cimpoi: Pe data de 4 iunie 1994, Dumnezeu a trimis doi oameni pe care îi respect și iubesc foarte mult, să mă ia de la acel leagăn de copii și să mă transfere la un orfelinat creștin ce fusese construit chiar în perioada aceea de către o asociație creștină din Statele Unite ale Americii, numele ei fiind Christian Aid Ministries.

Ghiță Ignat:  Îmi poți spune cine erau acei oameni și de ce te-au luat de la leagăn și te-au dus la orfelinatul acesta creștin?

Gigi Cimpoi:  Eu cred că nu a fost numaidecât voia lor, ci mai degrabă voia lui Dumnezeu, care din dragoste pentru mine i-a trimis pe cei doi frați. Atunci, la vârsta de 3 anișori, nu știam cine sunt și nici ce vor de la mine. Însă, mai târziu când am crescut am aflat că pe unul dintre ei îl cheamă Ionică B. iar pe celălalt Petrică V., amândoi fiind slujitori ai lui Dumnezeu.

Ghiță Ignat: Înainte de a merge mai departe, vreau să te întreb dacă ai vreo amintire din acea perioadă pe care ai petrecut-o la leagănul de copii din Suceava?

Gigi Cimpoi: Întrucât eram foarte mic am puține amintiri de acolo, dar una dintre ele mi-a rămas întipărită în minte și acum. Țin minte că plângeam mult, eram dacă vrei „un plângăcios”, pentru că simțeam nevoia de a fi cineva mereu lângă mine, voiam să fiu ținut în brațe. Dar acolo eram în jur de 25 copii și doar câteva educatoare care trebuiau să aibă grijă de toți acei copii. Era greu să obțin atenția de care aveam nevoie. Știam că plângând voi atrage atenția și voi fi luat în brațe, de aceea profitam de lucrul acesta. Acel moment de care îmi aduc aminte cu plăcere s-a petrecut într-o seară târzie când plângând pentru un timp îndelungat, o educatoare, căreia i s-a făcut milă de mine, m-a luat în brațe, m-a dus într-o cameră unde era un televizor, apoi m-a așezat la pieptul ei și legănându-mă ușor, am adormit. Îmi aduc aminte cu multă plăcere de acel moment în care am simțit afecțiunea acelei femei.

Ghiță Ignat:  Am auzit multe povești de viață a unora dintre cei care au crescut fără părinți în orfelinate de stat, unul dintre aceștia este Bobi, fratele nostru. Este cel care a stat cu noi în celulă. Ai auzit și tu prea bine toate chinurile pe care a trebuit să le îndure acolo în orfelinatul de stat. Povestește-mi, te rog, cum ai fost tratat și crescut în acel orfelinat creștin?

Gigi Cimpoi:  Anii petrecuți la Natanael au fost într-adevăr binecuvântați, ani pe care i-am trăit într-un mediu creștin, în preajma unor oameni minunați care și-au dat toată silința să ne ofere o educație bună, dar și o dragoste sinceră de care noi, copiii fără părinți, aveam mare nevoie. În concluzie, diferența dintre ce a trăit Bobi și alte mii de copii în orfelinatele de stat din România și ceea ce am trăit noi la orfelinatul Natanael, este ca diferența dintre pământ și cer.

Ghiță Ignat:  Din ceea ce îmi spui reiese că ai fost un copil binecuvântat și iubit de Dumnezeu, prin faptul că ai avut parte să crești într-un mediu creștin. Vreau să detaliem puțin acea perioadă, vreau să scriem puțin din tot ceea ce ai trăit cât și despre oamenii care au avut un anume impact asupra vieții tale.

Gigi Cimpoi:  Îmi aduc aminte din primii ani petrecuți acolo că în fiecare duminică ne adunam toți copiii de la orfelinat. Cred că eram în jur de 57 copilași într-o cameră a orfelinatului, căruia noi îi spuneam living-room. Acolo, educatorii împreună cu domnii directori, David Y. și David T. ne vorbeau despre Dumnezeu, în mod special ne citeau din cartea „100 întâmplări din Biblie”. Îmi aduc aminte cu mare drag de acele clipe iar astăzi, după 20 ani, realizez cât de benefice au fost acele întâlniri pentru noi. Aveam tot felul de activități educative dar și sportive, jucam volei, baschet, ne trăgeam cu bicicletele, era o continuă veselie acolo. Eram atât de prinși cu aceste activități încât nu era timp pentru tristețe sau supărare. Am crescut într-o deplină armonie iar lipsa părinților era suplinită de acei oameni dragi, care fie din Statele Unite sau România erau trup și suflet lângă noi.

Îmi amintesc cu mare plăcere de un alt frate drag care venise tot din Statele Unite pentru a se implica în lucrarea pe care Dumnezeu o făcea la orfelinatul Natanael. Acest frate, Bill M. mi-a acordat multă atenție și afecțiune. Îmi amintesc că mereu vorbea cu mine și jucam împreună diferite jocuri. Am în minte o întâmplare haioasă cu Bill. El și soția lui au adus la orfelinat o mașină de tuns iarba cu motor pe benzină. Ne-au strâns pe toți la un loc și ne-au explicat că nu avem voie să punem mâna pe motorul fierbinte al mașinii. Eu am mers la fiecare copil în parte dintre colegii mei și le spuneam că nu au voie să pună mâna pe motor. Imediat după ce am terminat de vorbit cu ei, curiozitatea m-a împins ca tocmai eu însumi să mă duc și să pun mâna pe acel motor fierbinte.

Îl apreciez mult pe acest frate Bill M. pentru că încă odată mi-a arătat dragostea lui. La o lună după ce am fost arestat, a venit din Statele Unite și m-a vizitat la penitenciar, încurajându-mă că orice s-ar întâmpla, Dumnezeu este alături de mine.

Ghiță Ignat:  Să înțeleg că ai fost un copil cam obraznic?

Gigi Cimpoi: Da, eram puțin obraznic și neascultător, dar cu toate acestea, oamenii care aveau grijă de noi, aveau răbdarea necesară pentru a ne înțelege și a ne învăța ce este bine și ce nu.

Ghiță Ignat: Din tot ceea ce mi-ai povestit până acum, văd o mare diferență între felul în care ați fost crescuți la Natanael și ceilalți copii orfani crescuți în orfelinatele de stat. De aceea, vreau să-ți spun, dragă Gigi, că ai fost și ești un copil binecuvântat de Dumnezeu.

Gigi Cimpoi:  Da, așa este. Îi mulțumesc lui Dumnezeu zilnic pentru purtarea Sa de grijă care a avut-o față de mine și pentru dragostea Sa.

Ghiță Ignat:  Mi-ai povestit despre acele locuri unde ai crescut și despre o parte din cei care au fost alături de tine. Mai sunt și alte persoane care au avut o influență bună asupra ta, despre care vrei să scrii și să le mulțumești?

Gigi Cimpoi: Sunt mulți cei care au fost alături de mine, de la personalul orfelinatului până la colegii mei cu care am crescut împreună. Îmi pare rău că nu putem scrie despre fiecare în parte, fiind prea mulți; dar doresc ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu viață veșnică. Îi port în rugăciunile mele și le voi fi mereu recunoscător pentru dragostea cu care m-au crescut. Vreau să mai amintesc de un domn educator deosebit, numele său fiind Geo D. Îmi amintesc că acest om venea seară de seară și mă învelea cu pătura la culcare, avea grijă și se comporta cu noi ca și cu copiii lui. Domnul Iisus Hristos să-l binecuvânteze.

De asemenea, un om foarte special pentru mine este un frate din Statele Unite, numele său fiind Dennis. Un om care, din dragoste pentru Dumnezeu, a hotărât să-mi fie ca un părinte, deși era distanță mare, el fiind în Statele Unite iar eu la Suceava. Țineam mereu legătura cu el prin telefon. Acest om ne-a purtat de grijă. A fost lângă mine în cele mai grele momente și încă continuă s-o facă, chiar și acum după mai mult de 20 ani. Îmi amintesc că prima dată am vorbit cu el la vârsta de 7 ani, dar eu nu vorbeam foarte bine limba engleză atunci. Însă, după un timp, când aproape să împlinesc 12 ani, am început să țin o strânsă legătură cu Dennis deoarece învățasem să vorbesc cursiv limba engleză. Când am împlinit 15 ani, Dennis împreună cu soția lui au venit în România să mă viziteze. A fost un timp minunat. Am vizitat împreună timp de o săptămână mai multe locuri din România. Țin minte că el a fost foarte impresionat de oalele din ceramică pe care le fac cei din Marginea. Am o relație specială cu acest om. Vorbesc săptămânal cu el la telefon, chiar și de aici din penitenciar. Mă încurajează și continuă să fie pentru mine părinte și mentor.

Ghiță Ignat:  Mă gândesc că a venit momentul când, în sfârșit, a trebuit să părăsești orfelinatul. Când a fost asta și ce ai făcut după aceea?

Gigi Cimpoi:  Am plecat de la orfelinat imediat după ce am împlinit 18 ani. Aveam cu mine diploma de studii și diploma de calificare în domeniul mecanicii auto. Am muncit la o firmă de lângă Suceava pentru o perioadă scurtă de timp, după care am plecat în Marea Britanie.

Ghiță Ignat:  Ce ai făcut în Marea Britanie? Ai muncit sau ai studiat?

Gigi Cimpoi:  Am muncit aproximativ 5 ani de zile la o fermă de animale, undeva în afara Londrei. A fost un timp bun în care îmi câștigam singur existența. Dumnezeu, în bunătatea Sa, a rânduit ca acolo să găsesc și să fiu primit de oameni buni și înțelegători, ceea ce a făcut ca munca de acolo, care nu era una ușoară, să fie totuși plăcută.

Ghiță Ignat:  După cei 5 ani petrecuți la fermă în UK, ce ai făcut mai departe?

Gigi Cimpoi:  M-am întors în România să-mi văd prietenii. Am stat câteva luni în țară, după care am hotărât să-mi schimb locul de muncă. Astfel, m-am angajat în Belgia la o companie de transport, ca șofer de camion. Am muncit acolo timp de 10 luni, călătorind prin aproape jumătate din Europa. A fost o experiență foarte plăcută. Șofatul este într-adevăr o meserie care îmi place mult.

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat în continuare?

Gigi Cimpoi:  În continuare s-au întâmplat lucruri la care nu mă așteptam; întâmplări care aveau să-mi schimbe cursul vieții în mod neplăcut. S-au întâmplat lucruri pe care le regret și de care îmi pare tare rău, lucruri pe care dacă aș putea da timpul înapoi, cu siguranță le-aș evita.

Ghiță Ignat:  OK. Cred că am ajuns la momentul în care, așa după cum te-am avertizat la început, trebuie să îmi povestești și despre lucrurile mai puțin plăcute din viața ta, în special despre motivul pentru care ai ajuns în pușcărie.

Gigi Cimpoi:  Eram întors din Belgia. Chiar a doua zi după ce am ajuns la Suceava, m-am urcat în mașina personală pentru a mă deplasa în interes privat. Ce nu știam eu atunci, era că o mașină ce nu a fost utilizată 10 luni poate avea probleme cu sistemul de frânare. Pe când mă deplasam între Burdujeni și Suceava, pe calea Unirii, în dreptul Liceului nr. 2, am avut neșansa să observ în ultimul moment un pieton beat care ținea o sticlă cu bere în mână și care, într-o fracțiune de secundă, s-a repezit în fața mașinii pe care o conduceam. Am apăsat frâna cu toată forța, dar nu s-a întâmplat nimic. Frâna nu a funcționat deoarece mașina a stat parcată aproape un an de zile. Am trag stânga maxim de volan pentru a evita impactul, însă l-am lovit pe acel bărbat cu partea dreaptă a mașinii. Am coborât din mașină și am mers direct către acel om. Aveam impresia că trăiesc într-un film și că nimic nu este real. L-am întrebat pe acel om cum se simte și mi-a spus că-l doare pieptul. Ambulanța a sosit în câteva minute și l-a dus de urgență la spital. Din păcate și spun asta cu o mare părere de rău, după numai 4 ore, doctorii i-au declarat decesul.

Ghiță Ignat: Cum ai trăit acele momente și cele care au urmat?

Gigi Cimpoi: Pentru mine a fost un șoc imens. Au urmat luni de zile pline de confuzie, nopți nedormite și stres. Nu-mi venea să cred că s-a întâmplat așa ceva. Mă duceam să mă culc și când mă trezeam încercam să-mi imaginez că totul a fost un vis. Din păcate, nu era așa. Luasem viața unui om și trebuia să mă confrunt cu acest lucru. Trebuia să trăiesc cu acest lucru toată viața mea, chiar dacă a fost un accident nefericit.

Ghiță Ignat:  Acest accident nefericit este singurul motiv pentru care ai fost condamnat?

Gigi Cimpoi:  Nu. La câteva luni după accident, trebuia să plătesc anumite daune în urma acelei nenorociri. Poliția îmi interzisese să părăsesc Suceava până la terminarea procesului. Fiindcă nu mai aveam un loc de muncă am abordat o cunoștință mai veche care îmi datora o sumă de bani de aproximativ 3 ani de zile. I-am explicat că sunt în mare necaz și că am nevoie de banii mei ca să plătesc daunele. Văzând că nu are deloc intenția de a-mi da banii, într-un moment de furie și mustrare, am greșit luându-i cardul de credit și scoțând eu însumi banii din contul său. A fost un impuls de moment pentru că după numai câteva zile, realizând că am greșit, m-am dus la el să-i spun de ce am procedat așa. Doream să îi restitui acea sumă de bani, fiindcă mă simțeam vinovat pentru felul în care am acționat și voiam să-l rog din nou să îmi restituie banii pe care mi-i datora. Din păcate, a reacționat într-un mod ciudat. Nu am putut să mă înțeleg cu el, astfel alegându-mă cu un nou dosar penal, pe lângă cel cu accidentul. Desigur, că regret faptul că am procedat astfel, însă am simțit nevoia să-mi fac dreptate singur și a fost greșit. Mi-am cerut iertare atunci și am restituit banii. Bănuții mei au rămas în aer iar eu m-am ales cu încă 11 luni de pușcărie, pe lângă cei doi ani primiți pentru accident.

Am greșit, recunosc. Acum plătesc, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, cu siguranță nu aș mai proceda la fel. Mânia și frustrarea te pot împinge să faci lucruri de care să-ți pară rău mai târziu. De aceea, am învățat o lecție din această situație, o lecție dură dar benefică, aceea de a nu-ți face singur dreptate, ci a lăsa totul în mâna lui Dumnezeu.

Ghiță Ignat: În cele din urmă, ai ajuns în pușcărie. Care a fost prima ta impresie după încarcerare?

Gigi Cimpoi: Prima impresie a fost una de șoc, confruntându-mă cu o realitate pe care nu o cunoșteam. Prima dată am fost repartizat într-o cameră cu niște cetățeni rromi. Ascultau manele la maxim iar înăuntru era un fum de nu puteai respira. Mi-am lăsat bagajele, am ieșit pe hol iar pe primul deținut care mi-a ieșit în cale, l-am întrebat: „Unde este fratele Ghiță Ignat?” Mi-a răspuns că se află în capătul secției, la club cu pocăiții care au venit de afară. „Ultima pe dreapta”, a strigat acel deținut după mine.

M-am deplasat rapid acolo, am deschis ușa și am avut surpriza să văd ceva neobișnuit, dar frumos în același timp. Erau vreo 50 deținuți adunați, era un frate cu acordeonul și alți doi care veniseră să vestească Evanghelia. Cu toții cântau cântări de laudă lui Dumnezeu. Am intrat acolo. Fratele Ghiță Ignat mi-a arătat unde să stau, m-am bucurat de acel timp de închinare aproximativ 2 ore. După ce s-a terminat timpul de părtășie, frații veniți de afară au plecat, ceilalți deținuți au plecat fiecare la celula lui, iar eu am rămas în club să vorbesc cu fratele Ghiță.

Țin minte că aveam o față palidă, eram puțin dezorientat, ceea ce cred că l-a făcut pe fratele Ghiță să zâmbească. M-a întrebat: „Ce-i cu tine, omule? Ce cauți aici?” I-am spus pentru ce am ajuns în închisoare și că nu am mai fost niciodată. M-a cuprins cu mâna lui peste umăr și mi-a zis: „Lasă că o să fie bine. Dumnezeu te iubește!” Și așa a fost. Dumnezeu în dragostea Sa a trecut peste greșelile mele și a fost cu mine în tot acest timp. La câteva săptămâni s-a făcut un loc în celula unde stătea Ghiță. Bucuros, m-am mutat imediat acolo. În această celulă, mai sunt și alți deținuți care s-au împăcat cu Dumnezeu. Sunt frați de credință și pot spune că este o atmosferă plăcută.

Ghiță Ignat: Ce reprezintă pentru tine pușcăria, sau mai bine zis, acest timp în care ești privat de libertate?

Gigi Cimpoi: Deși este ultimul loc în care cred că cineva și-ar dori să ajungă, și deși la început am crezut că acesta este sfârșitul meu, că s-a terminat lumea pentru mine, totuși acum, după aproape 8 luni, încep să văd beneficiile acestui timp petrecut în închisoare.

Ghiță Ignat: Poate o pedeapsă cu închisoarea să aibă beneficii pentru cel condamnat?

Gigi Cimpoi: Din punctul meu de vedere, al unui om care-l iubește pe Dumnezeu, cred că acest timp este unul plin de beneficii pentru mine.

Ghiță Ignat:  Dă-mi, te rog, câteva exemple?

Gigi Cimpoi:  Într-o astfel de situație, când ești în închisoare poți să vezi cu adevărat cine îți este prieten și ține într-adevăr la tine, și cine doar se pretindea a fi apropiat de tine. Un astfel de timp îți dă posibilitatea să-ți analizezi viața, lucrurile pe care le-ai făcut, persoanele pe care le-ai cunoscut și îți dă șansa să iei hotărâri noi în ceea ce privește toate acestea.

Ghiță Ignat:  Dar relația ta cu Dumnezeu, cum a evoluat în acest mediu?

Gigi Cimpoi:  Este un loc propice și pentru a-ți întări relația cu Dumnezeu. În Romani 8 zice: Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. Eu îl iubesc și cred cu toată convingerea că și El mă iubește. Avem aici parte de un timp minunat. Ne întâlnim zilnic câte o oră și jumătate pentru studiul biblic și închinare. Citesc mult din Cuvântul lui Dumnezeu. Conducerea acestei instituții ne-a pus la dispoziție și o bibliotecă, ceea ce este minunat pentru că sunt multe cărți creștine acolo și astfel am posibilitatea să învăț mai mult despre ceea ce vrea Dumnezeu de la noi.

Ghiță Ignat: Ținând cont de faptul că nu ai părinți și nici familie, cine își face timp să te viziteze și să îți aducă un pachet de alimente?

Gigi Cimpoi: Am mai mulți prieteni care mă vizitează, dar în mod special, am doi frați dragi care vin lunar cu pachet, Nelu P. și Vasile H., cărora vreau să le mulțumesc și mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pentru timpul sacrificat pentru mine.

Ghiță Ignat: Planuri de viitor, după eliberare?

Gigi Cimpoi: Nu mă gândesc foarte mult la lucrul acesta. Mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să termin această pedeapsă și apoi tot El să hotărască viitorul meu.

Ghiță Ignat: Foarte frumos. Ai un cuvânt de încheiere?

Gigi Cimpoi: În încheiere, vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că a fost cu mine și este în continuare. Vreau, de asemenea, să mulțumesc tuturor celor care se gândesc și se roagă pentru mine, să îmi cer iertare tuturor celor cărora le-am greșit. Vreau să-i salut pe toți cu versetele din 2Corinteni 4:1-2. Aceste versete reprezintă și salutul grupului nostru de frați din penitenciar.

Comment

One Reply to “Orfan… dar iubit de Dumnezeu – Ghiță Ignat în dialog cu Gigi Cimpoi”

Lasă un răspuns