Când treci printr-o criză…

Săptămânile trecute am ascultat un om a lui Dumnezeu vorbind despre ce înseamnă o perioadă de criză în viața unui om și cum ar trebui să ne raportăm noi, oamenii, care zilnic suntem loviți de probleme, necazuri, suferinți atunci când ne lovește criza.

Criza poate fi de mai multe feluri. „Fiecare om cu necazurile sale” zice o vorbă din popor, deci problemele noastre sunt diferite, la fel și modul cum reacționăm vizavi de provocările care vin odată cu ele.

Mesajul a fost unul simplu, extras din experiența Domnului Iisus Hristos. Așa cum știm, Mântuitorul a trăit momente grele, deosebit de grele. A avut de înfruntat nu doar opoziție omenească, ci și toată forța demonică a diavolului. Criza care a venit peste Domnul Iisus în perioada în care a trăit pe pământ a fost din cale-afară de grea, însă a reușit să fie biruitor în toată această perioadă.

Așadar, din experiența Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în perioada de criză care ar putea să ne lovească, indiferent de natura ei, trebuie să știi că:

  1. Nu te poți baza pe mulțime. Domnul a făcut mult bine mulțimilor, totuși aceiași oameni pe care El i-a vindecat, cărora le-a dat să mănânce, cărora le-a înviat morții, cărora le-a vestit Evanghelia… aceiași oameni L-au huiduit, L-au scuipat, L-au înjurat și s-au bucurat când au văzut că este răstignit. Oamenii au reacționat într-un mod total incorect față de Domnul Iisus și sunt gata să o facă și față de tine, numai stai să te vadă în probleme.
  2. Așteaptă-te în perioada de criză să nu fii înțeles. Cei mai mulți își vor da coate, vor vorbi în fel și chip, vor prefera să te judece, să te bârfească. Mai puțini vor fi cei care vor veni să te întrebe sincer cu ce pot fi de folos sau măcar să se străduiască să te înțeleagă pe tine și situația în care ești tu. Aici nu mă refer doar la mulțime, ci chiar și la cei mai apropiați ai tăi. Ucenicii care au stat trei ani lângă Domnul în momentele grele nu au putut înțelege de ce este nevoie ca Iisus Hristos, Învățătorul lor, să treacă prin o asemenea criză.
  3. Așteaptă-te în perioada de criză să confrunți următorul scenariu foarte posibil: ca cei de lângă tine să fie manipulați, mințiți de către mai marii lor, de către cei învățați. Fariseii au manipulat mulțimile să ceară pe Baraba în loc să ceară pe Mântuitorul. Au manipulat și mințit oameni de au reușit să-i amețească cu totul, făcându-i să nu mai știe cine e vinovat și cine nu.
  4. Așteaptă-te în perioada de criză la reacții ciudate, neașteptate, la comportament de neînțeles, chiar și din partea celor mai apropiați ai tăi. Așteaptă-te oricând la un Iuda, care acum să întindă mâna cu tine în aceiași farfurie, iar în secunda următoare să te vândă. Așteaptă-te la un Petru care să se bată cu pumnii în piept că va fi lângă tine, orice s-ar întâmpla, apoi, când apar problemele, să fugă, eventual spunând că nu te-a cunoscut niciodată. Așteaptă-te și la un Simon din Cirena care atunci când îți va fi crucea mai grea, necunoscut fiind, va pune umărul la crucea ta și te va ajuta. Așteaptă-te la un tâlhar să îți ia apărarea și la un Iosif din Arimatea să facă gesturi la care nu te-ai fi așteptat. Așa cum am scris mai sus, așteaptă-te la reacții ciudate din partea oamenilor și nu te baza prea tare pe sprijinul celor apropiați.
  5. Așteaptă-te la următoarea situație: cei care au interese personale să facă orice, dar absolut orice, să te înfunde. Nu vor avea scrupule și nici mustrări de conștiință, pentru că scopul pentru ei scuză mijloacele.
  6.  Așteaptă-te ca banii, finanțele tale, să nu îți mai fie de niciun ajutor pentru că în unele situații, ca și în cea a Domnului Iisus, 30 de arginti cântăresc mai mult decât tot ceea ce ai putea tu să scoți din buzunar. Pentru 30 de arginți s-ar putea să nu mai vezi urma de onoare, de omenie sau de prietenie.

Acestea sunt doar câteva situații la care este bine să te aștepți atunci când treci printr-o criză. Este bine să fii oarecum pregătit ca nu cumva să fii luat prin surprindere astfel să nu poți depăși perioada nefastă care îți stă înainte.

Ce ar trebui să facem? Ce este important de făcut în momente de criză? Pentru creștini este important să se uite țintă la exemplul Domnului Iisus Hristos și de la El să învețe.

Domnul Iisus, după ce a fost prins, a preferat să tacă, a vorbit doar de două ori, însă regula a fost că a tăcut. Domnul a vorbit doar când a fost întrebat, odată înaintea preoților și apoi înaintea lui Pilat. Cel mai important lucru la Mântuitor, El nu și-a negat identitatea, chiar dacă criza în care deja se afla putea să se adâncească, El a spus adevărul și a avut curajul ca astfel să-și înfrunte adversarii.

Trebuie să fim gata în perioadele de criză să plătim orice preț s-ar cere pentru integritatea noastră spirituală, orice preț ar fi de plătit, însă nu mă dezic de ceea ce sunt, și anume copil de Dumnezeu. Domnul Iisus a fost gata să facă acest lucru, adică sa plătească prețul suprem, să plătească cu însăși viața Lui faptul că unii au fost deranjați că El era Fiul lui Dumnezeu.

Învăț de la Domnul că trebuie să fac ceea ce trebuie, chiar dacă unii nu mă înțeleg, chiar dacă alții nu mă aprobă sau chiar dacă toți îmi stau împotrivă. Dacă știu la ce m-a chemat Dumnezeu, sunt gata să fac voia Lui peste voia celor de lângă mine sau peste voia mea personală. Domnul Iisus a fost foarte conștient de faptul că mai avea puțină vreme, nu și-a permis prea multă odihnă. El știa că trebuie să ajungă la Ierusalim, se grăbea întra-colo, chiar dacă acolo Îl aștepta răstignirea, s-a grăbit către cruce în ciuda cuvintelor lui Petru care încerca să-L oprească. Domnul știa pentru ce este chemat, Își cunoștea bine scopul. Domnul a mers înainte și asta trebuie să facem și noi, indiferent de criză, probleme, necazuri, care apar în drumul nostru, indiferent de oameni care vor încerca să ne devieze de la Cale, indiferent de obstacolele pe care aceștia le pun în drumul nostru, noi luăm exemplul Celui care a reușit. Slăvit să fie Numele Său!

Un alt aspect interesant este acela că în perioada de criză, Domnul Iisus nu a îndulcit mesajul, ci chiar a fost mai tranșant ca niciodată, i-a spus lui Petru direct că Îl va trăda și la fel i-a spus și lui Iuda direct: Tu ești… cel care mă vinde. Nu a menajat pe nimeni. De ce? Pentru că El avea de spus un Adevăr, iar când știi că ceea ce îți iese pe buze este adevărul, chiar dacă deranjează, îți asumi asta.

În perioada de criză, creștinul alocă mult timp rugăciunii, el știe că de acolo vine puterea, ajutorul, nădejdea. În rugăciune spun Domnului toate problemele, îndoielile, necazurile. Vin înaintea Lui așa cum sunt: fricos, îndoielnic, materialist, răutăcios, de multe ori și zic: Tată am nevoie de Tine, sunt așa cum mă știi și mă confrunt cu cutare sau cutare lucru sau problemă, fă ceva pentru mine.

În perioada de criză este important să cauți doi sau trei frați sinceri, cărora să le ceri ajutorul în rugăciune. Domnul ia cu El pe Petru, Iacov și Ioan și le zice să se roage. Important este să nu te închizi înăuntrul tău, în casa ta, în biroul tău. Să ai dispoziția să împărtășești necazul cu cei foarte puțini care consideri că pot fi de încredere. Cheamă-i pe cei foarte puțini, ai curajul să te smerești dacă este cazul înaintea acestor oameni, prețuiește-i chiar dacă în ochii lumii ei nu au prea mare valoare.

În perioada de criză ascultăm mai puțin de oameni și mai mult de Dumnezeu. Lumea consideră Biblia o carte învechită, însă în perioada de criză un creștin alocă mult timp cititului Scripturii. El se conectează cu Dumnezeu nu doar prin rugăciune, ci și prin cititul Bibliei, știind și fiind ferm convins că această Carte pe care lumea o înlătură din ce în ce mai mult este de fapt Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru el, pentru creștin și că acolo, în paginile acestei cărți, găsește de fiecare dată alinare.

Dragilor, în perioada de criză creștinul va continua să rămână credincios lui Dumnezeu, credincios Cuvântului Său, va continua să rămână credincios rugăciunii și va continua să rămână credincios valorilor eterne ale lui Dumnezeu, indiferent de prețul pe care îl are de plătit.

S-ar putea să te trezești că ești numit nebun… Domnului Iisus i-au spus că are drac, cam tot pe acolo. S-ar putea să te trezești că ești acuzat pe nedrept… trebuie să știi că Iisus Hristos a fost acolo înaintea ta. S-ar putea ca atunci când îți este mai greu, cei mai de aproape să zică: niciodată nu l-am cunoscut – întocmai așa s-a întâmplat și cu El, cu Domnul.

Nu știu cu ce te confrunți sau prin ce treci… știu însă că atâta vreme cât suntem vii, suntem predispuși la o grămadă de situații complicate, grele, unele arătându-se ca fiind fără ieșire… Ce vreau să îți spun este că Iisus Hristos, pe care Îl iubești, a fost deja pe unde mergi tu acum și ți-a lăsat acest exemplu extraordinar, exemplul Său personal, ca tu și eu să putem fi precum El, adică biruitori în toate!

 

 

 

 

Halloween nenorocit!!!

Am scris în ultimii trei – patru ani despre Halloween. Reacțiile celor care au citit au fost diverse, însă eu am fost mulțumit, considerând că scriind împotriva acestei sărbători nenorocite am reușit să fac măcar pe unii sa înțeleagă cât de nocivă poate fi.

Anul acesta, am zis în sinea mea că nu are rost să mai scriu ceva legat de sărbătoarea diavolului, pentru că se scrie mult, iar veștile sunt oarecum îmbucurătoare. Am aflat zilele acestea că mai multe școli din România au interzis orice fel de manifestații legate de această sărbătoare. Apoi au apărut ceva petiții online, prin care cei care au înțeles pericolul care stă ascuns dincolo de dovleac au început să facă demersuri prin care cer ca instituțiile publice să nu mai promoveze pe satan și sărbătorile lui.

Mi-am zis că nu voi mai scrie, însă nu m-am putut abține, gândindu-mă că orice efort făcut în direcția aceasta este benefic. De multe ori am atras criticile unora care ziceau ceva de genul: ce te bagi tu, domle? Ce îți pasă ție ce sărbătorește unul sau altul.hallowen

E drept că nu pot eu interzice cuiva să sărbătorească pe diavol, însă pot să îl previn, spunându-i că Sfânta Scriptură vorbește aspru împotriva practicilor oculte, precum ghicirea, vrăjitoria, citirea în stele, palme, cafea. Orice fel de practică de acest gen vine în contradicție cu ce stă scris în Biblie.

„Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului”. DEUTERONOM 18

Ne place să ne numim creștini în România, însă doar cu numele am rămas, pentru că rezultatul referendumului pentru familie ne-a lăsat reci, pentru că un procent uriaș dintre români practică sau au tangență cu ocultismul în variatele lui forme; pentru că vrem să știm viitorul, iar pentru a-l afla nu întrebăm pe Dumnezeu, ci mergem la vrăjitoare; pentru că simțim nevoia de ajutor divin, însă considerăm Biserica demodată și apelăm direct la partea opusă, fără să ne întrebăm cât de distructiv poate fi pentru noi și copiii noștrii și sunt multe alte motive pentru care suntem astăzi în 2018, în România, creștini doar cu numele…

Cum crezi că se uită Dumnezeu la noi când astăzi, 31 octombrie, ne vom îmbrăca în tot felul de ciudățenii, de urâciuni, de diavoli, de zombii, de monștrii… Bineînțeles toate acestea, împreună cu cei mici ai noștri, care săracii nu au nicio vină, dar care cresc uitânde-se la televizor și urmărind cum Biserica este batjocorită și denigrată în fel și chip, iar sărbătorile păgâne și diavolești sunt promovate și ridicate la loc de cinste.

Știți că în ultimii 10 ani s-a înregistrat un interes îngrijorător de mare al tinerilor față de ocultism și de cultele satanice? Cunosc oameni apropiați care au început să se îngrijoreze cu privire la ceea ce aud sau văd pe copiii lor adolescenți făcând.

Într-un articol apărut în U.S.News & World Report se arăta că „în prezent, copiii şi adolescenţii au acces şi sunt expuşi la un număr surprinzător — adesea îngrijorător — de mare de imagini şi informaţii care erau de neconceput chiar şi cu numai 20 de ani în urmă”. Curiozitatea îi împinge pe mulţi tineri să citească reviste şi cărţi cu caracter ocult, să privească video-uri de acest gen sau să navigheze pe Internet în căutare de site-uri cu conţinut ocult.

Potrivit BBC News Online, programele TV de mare popularitate care prezintă vrăjitorie şi vampirism „le stârnesc copiilor interesul faţă de vrăjitorie”. O parte din muzica heavy-metal prezintă subiecte demonice sau pline de violenţă. Ziaristul Tom Harpur a scris în ziarul The Sunday Star din Toronto următoarele: „Trebuie să lansez cel mai puternic avertisment posibil în legătură cu ceea ce se întâmplă [în muzică]. . . N-am văzut ceva mai depravat. Cântecele vorbesc numai de nebunie, posedare, demoni, sânge, blesteme, violenţă de orice tip, inclusiv viol, automutilare, omucidere şi sinucidere. Moartea, distrugerea, profeţiile despre Judecata de Apoi, negarea a tot ce e bun şi adoptarea a tot ce e rău şi hidos, toate acestea constituie subiectul cântecelor”.

Apoi, mai sunt jocurile pe calculator numite role-playing games, în care participanţii pot juca rolul unor vrăjitori sau al altor personaje ce se ocupă cu practici oculte. Multe dintre aceste jocuri prezintă acte de violenţă demonică.

Ce vreau sa aduc în atenție aici este faptul că luând în glumă o sărbătoare precum cea de astăzi, jucându-te cu aceste lucruri, nu faci altceva decât să-l ajuți pe diavol, să-i dai o mână de ajutor în planul său diabolic, de a pune mâna pe cât mai multe suflete. Mă gândesc totuși că puțini sunt aceia care în deplină cunoștință de cauză ar zice: eu vreau să fac jocurile diavolului, de fapt nu mă interesează dacă merg în iad, eu vreau să mă distrez indiferent de consecințe. Rar vei găsi astfel de oameni, pentru că marea majoritate sunt oameni care înțeleg că viața aici nu este veșnică, că pe pământ suntem trecători, precum un abur, așa cum zice Biblia.hallowen 3

Dacă înțelegem că suntem trecători și că după ce murim vom sta înaintea lui Dumnezeu, și vom răspunde pentru deciziile noastre, atunci să înțelegem și faptul că diavolul este atât de perfid și periculos încât încearcă prin orice formă să ne ducă în eroare, să facem ceea ce vrea el. Aici dau un exemplu scurt pentru cei familiarizați cu Biblia: credeți că Iuda când a vândut pe Domnul Iisus a fost deplin convins că face voia diavolului sau Anania și Safira când au mințit pe Dumnezeu au fost ferm convinși că de fapt în spatele așa ziselor – nevinovate minciuni – stă de fapt planul satanei pentru a le pierde viața?

Eu cred că atât Iuda, cât Anania și Safira, dacă ar fi știut că în spatele la ceea ce urmau să facă este de fapt voia diavolului nu ar mai fi înfăptuit ceea ce au făcut. Ce vreau să zic este că diavolul se pricepe așa de bine să ambaleze mizeriile lui încât la exterior arată grozav de fain. Ambalajul strălucitor în care este îmbrăcat Halloween-ul îi face pe unii să îl primească ca pe ceva bun sau de dorit, însă conținutul este ceea ce contează, nu ambalajul, iar cel dintâi este grozav de nociv.

Nu cred că trebuie amintit, dar totuși o fac, clubul Colectiv din București ne-a lăsat pe toți cu o tristă amintire, însă ceea ce s-a întâmplat acolo este doar răspunsul plin de ură pe care diavolul este întotdeauna gata să îl dea de fiecare dată. Să nu ne lăsăm înșelați, nu merge să cazi la învoială cu el. De ce? Pentru că el întotdeauna minte, el este tatăl minciunii. Nu poți ieși câștigător fiind aliatul său.

Anul trecut, la Ilișești, în județul Suceava, 5 tineri au ars de vii, după ce mașina în care se întorceau de la o petrecere de Halloween s-a răsturnat și a luat foc. Credeți că toate acestea sunt coincidențe? Eu nu prea cred… haideți să nu uităm aceste grozăvii întâmplate în ultimii ani și să nu le trecem cu vederea ca și cum nu s-ar fi întâmplat… Haideți să medităm fiecare dintre noi mai mult la Cuvântul lui Dumnezeu ca să învățăm bine ce este de făcut.

Ce este de făcut? Găsim răspuns în Biblie: Dumnezeu ne îndeamnă să ne depărtăm de toate aceste sărbători, practici, obiceiuri și să-l ascult-m pe EL, singurul care nu minte, nu înșeală și nu ne vrea răul, ci din contră, EL este de partea noastră.

„Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul Dumnezeul tău nu-ţi îngăduie lucrul acesta.” (Deuteronom 18)

E la modă Halloween în America sau în occident… să fie sănătoși! Ce treabă avem noi cu sărbătorile lor? sau așa cum scrie în Sfânta Scriptură: Căci ce legatură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial?

Închei aici sperând că această sărbătoare pe care am menționat-o des mai sus să nu mai aibă nici un fel de priză în poporul nostru și în special la tinerii noștri.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți cu o inimă după voia SA! Amin!!!

Ce nu știu L.G.B.T-știi?

S-a sfârșit cu referendumul iar societatea românească arată ca după un război, pentru că rămâne scindată: cele două tabere s-au acuzat reciproc de ură, de intoleranță, de îndoctrinare religioasă pe deoparte și de promovarea unor valori neo-marxiste ambalate sub forma libertății și dragostei pe de altă parte.

A fost un război pe pământ dar și în cer! Cei care cunosc câte ceva despre realitatea spirituală știu că atunci când valorile lui Dumnezeu sunt sub asediu pe pământ, lupta se duce și în cer. Cine a câștigat în acest război? Eu unul nu văd niciun învingător, ci doar învinși dacă vorbim despre lupta de aici de pe pământ. Învinși sunt cei care au fost pentru acest referendum prin faptul că nu s-au putut mobiliza într-un număr mai mare, învinși sunt și cei care se consideră învingători, numai că ei încă nu știu asta…

Vreau ca acei care citesc aceste rânduri să știe că nu am nimic personal cu nimeni, că nu am nici un fel de resentiment față de acești oameni care au ales un stil de viață diferit de al nostru. Sunt atât de convins de ceea ce stă scris în Sfânta Scriptură încât nu am decât gânduri de bine față de toți membrii L.G.B.T. de pretutindeni.

Ce nu știu L.G.B.T -știi? Se pare că habar nu au de capitolul 1 din epistola către Romani din Sfintele Scripturi, unde Dumnezeu numește practicarea homosexualității ca fiind ceva scârbos – fără supărare, așa numește Biblia acest obicei.

  • Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii;
  • tot astfel, și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

De asemenea, versetul 22 din cartea Leviticul, capitolul 18: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.

În cartea Geneza, capitolul 19, se redă o întâmplare despre oaspeții lui Lot și atitudinea păcătoasă a celor din cetate față de ei: Scoate pe bărbații care sunt la tine, scoate-i afară, pentru că vrem să ne culcăm cu ei” – atât de departe ajunsese anormalitatea în acel loc încât un grup de bărbați vin și își exprimă dorința de a se culca cu bărbații care îl vizitau pe Lot. În urma acestei întâmplări știm ce s-a petrecut cu Sodoma și Gomora, au fost distruse în totalitate. Cineva va putea să spună că sunt povești, însă eu zic că nu ne putem permite să credem altceva despre Biblie decât că este Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi și că este absolut musai să băgam bine de seamă la ce stă scris acolo.

Dumnezeu nu condamnă homosexualitatea mai mult decât alte păcate, precum cel al curviei, al închinării la idoli, al hoției, al lăcomiei, al beției, al vorbirii de rău, al avarismului.

Dau exemplul furatului, acest păcat este de asemenea o urâciune înaintea lui Dumnezeu și Cuvântul spune clar: „cine fură să nu mai fure” și cine va continua să facă acest lucru cu siguranță nu va vedea viața veșnică. Care este rezolvarea pentru furat? Să nu mai furi! Simplu, Dumnezeu dă soluția.

Care este potrivit Cuvântului lui Dumnezeu soluția pentru sodomie: aceea că cei care o practică să nu o mai practice. Pare simplu, însă știu că nu e așa… Nu e deloc simplu să te împotrivești diavolului, darămite să-l învingi. De aceea, avem nevoie de Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal pentru a putea birui pe satan.

Cunosc pe cineva care obișnuia să fure bani dintr-un sistem bancar sau altul, iar acel cineva se justifica în felul următor: nu e atât de grav ce fac, doar nu fur din buzunarul omului, nici nu-i dau în cap, fur de la bănci, iar aceștia au asigurări care la rândul lor jăcmănesc pe alții… dacă îl ascultai pe om mai, mai să-i dai dreptate, cu toate că numa dreptate nu avea.

Atunci cineva va putea spune astfel: „nu pune domle furatul cu homosexualitatea la un loc pentru că cei din urmă așa se nasc, ei altfel nu pot”. Ok… însă eu am întâlnit cleptomani, oameni care nu puteau fără să nu fure, ce facem cu ei? Acceptăm acest fapt și mergem înainte cu viața? Până acum nu am întâlnit om să fure și în eventualitatea în care este prins să i se dea drumul, pentru că așa e el, hoț și pentru că altfel el nu poate. Am întâlnit însă oameni care au furat o viață, care au făcut o viață infracțiuni și care în momentul în care s-au întâlnit cu Iisus Hristos s-au întors la 180 de grade, schimbându-și viața în bine pentru totdeauna, adică n-au mai făcut toate relele dinainte.

Așa cum nu putem legaliza hoția doar pentru că cineva este cleptoman, adică hoț care nu se poate lăsa de furat așa cred că nu putem legaliza sodomia doar pentru că unii dintre noi pot renunța la ea. Sunt convins că și unii și alții au nevoie de ajutor. De aceea, scriu cu toată dragostea și înțelegerea, ca unul care nu am fost nici eu ușă de biserică. În același timp îi încurajez să caute acest ajutor la Dumnezeu. Se poate, am citit și ascultat mărturii ale unor oameni care au practicat sodomia ani de zile dar care au scăpat și au fost eliberați la întâlnirea cu Iisus Hristos. Deci se poate, Dumnezeu poate schimba!

Cred cu tărie că Dumnezeu îi iubește pe acești oameni și că El își dorește ca ei să realizeze că sunt amăgiți de Satan și că trăind în continuare acest stil de viață au toate șansele să piardă cel mai de preț lucru și anume, mântuirea sufletului.

Dacă cineva va zice: „Dom’le, tu ți-ai găsit să dai lecții?”. Vreau să știți că eu nu dau lecții, nu mă calific pentru așa ceva. Eu doar caut să îi conștientizez pe unii de pericolul la care se expun atunci când îl sfidează pe Dumnezeu, făcând astfel jocul Satanei. Vorbesc ca unul care pentru foarte mulți ani, am fost amăgit de Diavolul la rândul meu.

Așadar, sigur că L.G.B.T. sunt oameni diferiți, dar care din păcate, aleg să-l sfideze pe Dumnezeu prin ceea ce trăiesc și prin acțiunile lor. Personal, urăsc ceea ce fac ei, păcatul în care trăiesc acești oameni. Însă Dumnezeu mi-e martor că îi iubesc cu o inimă de frate, dorindu-le mântuirea așa cum o doresc și celor mai apropiați ai mei.

Nu sunt de acord cu atitudinea xenofobă a unora care protestează împotriva acestor oameni. Da, glasul Bisericii creștine trebuie să se audă în societate, însă nu pot fi de acord cu orice atitudine violentă, care este contrară creștinismului. Noi, în calitate de credincioși, trebuie să știm următorul adevăr: „Dumnezeu urăște păcatul, dar iubește pe păcătoși”.

Oamenii care, din perspectiva Scripturii, îl necinstesc pe Dumnezeu, fie prin comportament, fie prin vorbire (așa cum eram și eu altădată) trebuie să știe că Dumnezeu urăște păcatul pe care ei îl săvârșesc, dar pe ei ca și indivizi, îi iubește și i-a iubit …atât de mult încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” – Ioan 3:16. 

Într-un cuvânt, dragi membri ai comunității L.G.B.T. vreau să vă spun următorul lucru: CREȘTINII NU VĂ URĂSC. Dumnezeu nu vă urăște; dimpotrivă, El vrea ca voi să primiți în dar mântuirea sufletului, însă asta nu se poate face decât prin pocăință și ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Mă rog ca Dumnezeu să vă dea înțelepciune să faceți alegerea corectă cu privire la viața dumneavoastră.

Vă transmit gândurile exprimate mai sus cu toată seriozitatea, încercând să vă fac să înțelegeți că sentimentele noastre ale creștinilor față de dumneavoastră sunt unele de pace și nu de ură. Vreau să vă transmit că vă iubim (desigur într-un mod plăcut lui Dumnezeu, mă refer aici la o iubire ca de frate).

Cei mai mulți se vor uita ciudat la această scrisoare. Însă vreau să vă asigur că aceste rânduri vin dintr-o inimă sinceră, iar pentru mine reprezintă un pas înainte în a reașeza poziția creștinului iubitor de Dumnezeu și oameni acolo unde îi este locul, adică în dreptul dragostei lăsate de Dumnezeu pentru noi, creația Lui.

Închei aici aceste rânduri cu speranța că nu voi fi supărat pe nimeni cu ceea ce am scris.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!

SĂ FIM OAMENI!

Am citit de dimineață mesajul lui Alin și mi s-a părut potrivit să-l postez pe blog, datorită cuvintelor pe care le-a așternut aici și însemnatea acestora.
Personal, cred cu tărie în familia tradițională, chiar dacă ceea ce cred eu nu înseamnă mare lucru pentru unii, a susține familia în forma lăsată de Dumnezeu în contextul în care suntem este ceva cu adevărat dumnezeiesc, acest gând de susținere este pur și simplu din Dumnezeu. Dovada că e adevărat este tocmai împotrivirea atât de mare a celor influențați de domnul veacului acestui gen #boicot și alții.
M-am gândit la un lucru și aș vrea să-l împărtășesc aici înainte de referendum, în cazul în care acest referendum nu va avea succesul dorit de creștini, imediat după, cei care au susținut public familia tradițională vor trebui să se aștepte să fie ocărâți, batjocoriți și eventual dați în judecată. Să sperăm că nu se va întampla asta, însă mobilizarea noastră, a cei ce suntem pentru familia tradițională, ar trebui să fie de proporții, încă nevăzute pe la noi, până acolo că fiecare dintre noi să scoată la vot măcar 100 de prieteni, rude sau cunoscuți. Cât despre cei care preferă să stea în spatele monitorului să judece sau să lanseze mesaje pline de ură îi îndemn să citească mesajul lui Alin de mai jos. Fiți binecuvântati!
SĂ FIM OAMENI
Nu am crezut că un îndemn la omenie, la a ne purta omenește, va trezi atâta împotrivire, însă dezamăgirea mare a venit din partea câtorva tineri creștini. Despre acești tineri scriu aici și cam atât. Nu neagă nimeni faptul că sunt trecuți prin școli și nu contest multe dintre ideile lor, însă există o perioadă în viață, mai ales la vârsta aceasta, când suntem pasibili de multe greșeli, iar ei aici se află. Unii fac o prostie din neștiință, iar alții cu toată știința. Cert este că atitudinea lor este condamnabilă, dar punem asta pe seama vârstei.
Mi se pare îngrozitor de rău să-ți numești frații cocalari, proști, jalnici, vedete, în mod ironic, să-i acuzi de slogăneală de prost gust și multe alte forme de discriminare, pe tema unui cântec care ne îndeamnă să fim oameni. Asta înseamnă dezumanizare. Am simțit în comentariile lor dispreț și un sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă, iar, din câte știu eu, ura este o formă de ucidere.
Repet, nu contest faptul că sunt trecuți prin școli, dar le lipsește înțelepciunea care vine de sus și care este ușor de înduplecat. În altă ordine de idei, a deține cunoștințe vaste fără a iubi este un mare rău. Cunoștința îngâmfă, în schimb dragostea zidește.
Am avut posibilitatea să călătoresc în toată lumea și să întâlnesc teologi renumiți, predicatori cunoscuți. Mulți m-au sfătuit într-un mod exemplar. M-au chemat lângă ei, m-au iubit ca pe un frate și mi-au oferit sugestii pentru îndreptare și creștere. Trag nădejde că vor învăța și ei școala înțelepciunii și a dragostei.
Oricum, acestor tineri le lansez o invitație. Când treceți prin București, găsiți-vă timp să bem un ceai. Fac eu cinste. Poate reușim să facem front comun și creăm ceva frumos împreună. Promit că nu vă bat 🙂
Să trecem la cântec…
Am ales acest titlu din mai multe motive și am ținut cont de contextul social în care ne aflăm. Oamenii se împart sau sunt împărțiți pe categorii. Vrem nu vrem, societatea ne separă. Îi separă pe cei săraci de cei bogați, pe cei slabi de cei puternici, pe cei urâți de cei frumoși și putem vorbi fără întrerupere despre discriminarea rasială și socială.
Din nefericire și noi facem aceeași greșeală. Postăm fotografii cu oameni speciali, cu oameni faimoși, cu oameni de clasă, susținând prin aceasta că există și oameni mai puțin speciali și fără clasă. Mai pe românește, cei din a doua categorie sunt niște ratați. Așa gândim noi. Aceștia sunt mai puțin oameni și nu dorim să ne identificăm cu ei.
Mai mult, cu toții am auzit deseori că oamenii se comportă ca niște animale sau chiar își doresc să trăiască precum animalele. Am văzut fotografii de la paradele gay în care manifestanții mergeau pe genunchi, cu zgardă și botniță. Am vazut oameni șopârlă, crocodil, câine, șarpe. Și aici vedem regresul: coborârea vertiginoasă pe scara valorilor. Toți am zis cel puțin odată în viață despre cineva: Ăsta nu-i om!
Este trist să vedem rezultatele tragice ale acestui declin. Evoluționiștii ar vrea să credem că oamenii au evoluat din forme primitive, ignorante, animalice la creatura minunată de astăzi.
Apostolul Pavel însă spune opusul: omul a început prin a fi creatura cea mai măreață a lui Dumnezeu, dar s-a transformat pe sine într-un animal, conform Romani cap 1.
În contextul acesta când oamenii se expun goi pe străzi în fața copiilor, cu obiecte de cult religioase așezate în părțile lor intime, sfidând valorile morale, lipsiți de respect și rușine, nu cred că este greșit facem apel la umanitate. Suntem în topul tărilor corupte și tot în top la prostituție, alcoolism, violență fizică și domestică. Ce-i greșit să spui: Veniți-vă în fire, Fiți oameni?
Trebuie să recunosc că sunt șocat de reacțiile oamenilor la acest cântec. Mă tot gândesc că ori sunt eu prea naiv ori lumea a luat-o serios la vale. Îmi sună în minte cuvintele părinților mei, ale învățătorilor și ale profesorilor:
Copii, să fiți oameni! Să vă comportați ca niște oameni!
Conform concepției iudeo-creștine despre omenire, toți oamenii posedă o demnitate intrisecă, fiindcă sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, însă oamenii își bat joc de onoarea aceasta și apoi sunt surprinși de turbulențele morale care urmează. Putem vorbi despre măreția geniului, dar și despre dezumanizarea oamenilor. Despre acea îndepărtare sau pierdere a caracterelor umane mai ales în sens moral.
Oamenii își pierd identitatea și umanitatea sau renunță la ele. El vrea să fie ea, ea vrea să fie el. Ea vrea să fie pisică, el vrea să fie câine. Și toate aceste renunțări sau derapaje au o cauză: îndepărtarea de Dumnezeu.
Versul cel mai contestat a fost acesta: Hai să facem oameni!
Unii s-au gândit direct la sex. Am citit comentariul unui tânăr creștin care menționa ceva despre prezervative. Ce pot să-i spun decât să-i fie rușine. M-am gândit că cei cu o conștiință murdară vor fi primii care vor comenta. Apoi cei care se gândesc doar la actul procreării.
Sincer vorbind, primul gând pe care l-am avut în minte când am ales acest vers a fost acela de a educa, de a forma copiii în cadrul familiei cu valori adecvate oamenilor.
Dacă rămâne loc de interpretare și pentru actul procreării, ce-i rău în asta? Însă repet, gândul central al acestui vers este educarea și formarea copiilor noștri în cadrul familiei cu valori morale și spirituale.
În final, fiți ce vreți voi! Dumnezeu ne va judeca pe fiecare.
Să răspundem cu înțelepciune și dragoste!

 

UN GÂND BUN PENTRU CEI RĂI!

 
Am avut șansa, de curând, să petrec aproape o zi întreagă în incinta cunoscutului penitenciar Jilava. S-a întâmplat acest lucru cu ocazia festivalului anual pe care acest penitenciar îl organizează, și anume Inter Fest 2018. Am ajuns acolo la invitația Asociației Zacheu, din București, care ajută în mod voluntar deținuții, prin diferite programe în colaborare cu autoritățile, de aproximativ 25 de ani. Am fost contactat de dumnealor și m-am bucurat să fiu invitat și să pot lua parte la acest eveniment.
Lucruri pe care nu le-am mai văzut în niciun alt penitenciar am avut ocazia să le văd aici: competiții sportive (fotbal, șah, atletism) la care participau deținuți din peste 20 de penitenciare, coruri formate din deținuți au cântat precum profesioniștii în domeniu, târguri cu obiecte artizanale construite tot de către deținuți, o expoziție de fotografii cu imagini de prin toate pușcăriile din România, invitați de seamă din diferite structuri ale statului, precum și multe ONG-uri; o atmosferă de sărbătoare plăcută atât pentru cei invitați, cât și pentru cadre și deținuți, cel puţin asta am putut remarca în calitate de simplu vizitator.
A fost invitată și presa și cred că este bine, pentru ca oamenii să poată vedea dincolo de zidurile pușcăriilor. S-a discutat acolo despre multe aspecte ce privesc viaţa celor încarcerați, dar în principal s-a dezbătut subiectul reintegrării în societate a omului care pleacă din penitenciar după mulţi ani de zile petrecuți acolo. Acesta se trezește de obicei la eliberare în faţa porților închisorii care se închid în urma lui, neştiind încotro să apuce, unde va dormi în noaptea respectivă și nici când sau ce va mânca.
De ceva ani de zile, se discută în spațiul public despre condițiile groaznice în care trăiesc deținuții din România și se pare că ori nu se dorește a se face mare lucru în această direcție, ori se face însă într-un ritm scăzut. Pe de altă parte pentru a putea schimba aceste condiții este nevoie, pe lângă bani și dorință, și de un anumit număr de ani. Va dura până când condițiile din pușcăriile noastre vor fi precum cele din vest sau cel puţin asemănătoare. De ce este necesară schimbarea condițiilor de trai ale unor oameni care sunt închiși pentru fărădelegi comise împotriva societății? Chiar… pentru ce s-ar obosii societatea să investească bani și timp în îmbunătățirea condițiilor de trai ale unor condamnați? Răspunsul este unul simplu: pentru ca deținutul sau condamnatul, odată ce a terminat pedeapsa și este eliberat, să nu recidiveze. Ce înseamnă asta? Adică în momentul în care ajunge în libertate, după ce și-a executat pedeapsa, să nu mai comită altă infracțiune, adică să nu se întoarcă din nou la vechile obiceiuri.
În România rata recidivei este de 75%, adică 75 de deținuți din 100 se întorc din nou după gratii după ce sunt eliberați. „Foarte bine”, ar putea spune cineva, „acolo le este locul!”. Și este drept, însă în toată această nepăsare, dacă o pot numi aşa, există un pericol, acela că oricare dintre cetățenii normali ai societății pot cădea victime ale acestor oameni. S-ar putea să te trezești într-o noapte cu un hoţ în casă, sau fără portofel după ce ai fost la piață, sau fără casetofonul din mașină sau după caz fără oglinzile retrovizoare ale mașinii și să te întrebi cum a fost posibil. Aceste lucruri se întâmplă, și din nefericire se vor întâmpla mereu, însă putem să facem ceva, iar acest ceva este să ne implicăm cu toții în a-i ajuta pe cei care ies din pușcării să revină la o viaţă normală. Am petrecut câțiva ani de zile printre deținuți, eu însumi fiind unul dintre ei, și pot spune cu toată sinceritatea că sunt unii care probabil nu se vor schimba niciodată și nu sunt puţini aceștia, însă într-un număr mai mare decât cei dintâi i-am întâlnit pe cei care își doresc schimbare, care își doresc o altfel de viaţă, care își doresc ca după ce au fost eliberați să aibă un loc de muncă, să poată închiria o garsonieră, să poată să-şi procure singuri mâncarea, hainele și toate cele de trebuință traiului normal. Am întâlnit astfel de oameni și sunt mulţi, însă cu tristețe spun că nu sunt mulţi aceia dintre ei care reușesc să își vadă visul împlinit. Pentru unii care petrec ani grei după gratii o viaţă normală este un vis.
Am cunoscut un deținut care într-o perioadă relativ scurtă, cred că aproximativ doi ani, intrase și ieșise din închisoare de vreo trei ori. L-am întrebat cu nedumerire: „Mă, omule, ție nu-ți priește aerul din libertate sau care e problema de mereu revii la pușcărie? Răspunsul lui a fost unul care m-a făcut să mă gândesc de două ori înainte să judec, mi-a zis că provine dintr-o familie cu probleme și că mai toată tinerețea și-a petrecut-o după gratii. Mi-a mai zis că atunci când iese pe porțile penitenciarului nu este nimeni care să îl aștepte, nu are un loc unde să doarmă, iar despre mâncare nu poate fi vorba. A încercat de multe ori să evite reîntoarcerea în pușcărie, dar fără succes. Îmi povestea că după 3 zile de stat nemâncat îl rodea stomacul aşa tare că a spart geamul primului magazin în care a văzut salam în vitrină, iar pentru patru batoane de salam și câteva pâini sa întors după gratii, de data aceasta pentru mai mulţi ani. Mi-a zis că în pușcărie, de bine, de rău, în fiecare zi primește o pâine, o ciorbă, o mâncărică și are și un pat unde să doarmă, astfel problemele existențiale îi sunt rezolvate și că oarecum niciodată nimeni nu-i va oferi o mână întinsă. I-am sugerat să nu zică niciodată  niciodată”, pentru că nu poți ști ce are în plan Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Motivația principală a societății nu ar trebui să fie doar pedepsirea celui găsit vinovat, ci dorința ca el să aibă șansa să devină un om schimbat, un om normal, care după ce ispășește pedeapsa poate fi asimilat în rândul oamenilor normali.
Suntem o țară de creștini sau cel puţin asta spunem că suntem, atunci haideți să privim atent la Cel care ne-a dat numele de creștini și anume la Mântuitorul Iisus Hristos și la atitudinea Lui faţă de cei greșiți. Maria Magdalena a comis un păcat care era pedepsit cu moartea, însă intervine Domnul și o grațiază, îi oferă o a doua șansă cu mențiunea următoare: „DU-TE ȘI NU MAI PĂCĂTUI!” Ioan 8-11. Dumnezeu prin Fiul Său ne dă acest dar minunat, pe care toți cei numiți creștini ar trebui să îl exercităm din dragoste pentru cel de lângă noi, fie el și deținut, și anume darul necondamnării. Dacă cineva a fost condamnat de un judecător la o anumită pedeapsă, oare nu e destul de mai trebuie și noi să îl judecăm și să-l condamnăm din nou printr-o atitudine respingătoare?
Domnul Iisus spune că nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi (Marcu 2) și că El a venit într-adevăr pentru toți, dar în mod special pentru cei care au nevoie de reabilitare, atât a sufletului, cât și a caracterului. În momentul când ieși pe poarta penitenciarului, de obicei ofițerul de servici îți urează toate cele bune și urarea clasică: „Du-te și nu mai veni!”, însă pentru ca această urare să devină realitate, fostul deținut are nevoie de sprijin. După mulţi ani trăiți diferit, într-un mediu care de cele mai multe ori nu este prietenos, fostul deținut are nevoie să învețe din nou ce înseamnă să trăiești o viaţă normală.
Scriu lucrurile acestea din experiență, iar în ceea ce mă privește pot spune cu toată inima că sunt un om binecuvântat, prin faptul că atunci când am pășit în libertate am fost așteptat de familie, frați și prieteni cu braţele deschise, acesta este numai harul și bunătatea lui Dumnezeu pentru mine. Faptul că Dumnezeu Și-a arătat bunătatea Sa faţă de mine nu mă lasă să stau indiferent faţă de sutele sau miile de deținuți care sunt eliberați în fiecare an și care în mare parte se întorc înapoi după gratii. Astfel am început să vorbesc cu prieteni, apropiați, oameni care conduc afaceri, încercând să-i încurajez ca atunci când un fost deținut va bate la porțile dumnealor pentru o eventuală angajare, să nu îl refuze categoric din prima doar pe considerentul că a făcut puşcărie”, ci să încerce să vorbească, să discute cu un astfel de om, să îl cunoască măcar puțin și apoi de ce nu să-i ofere o șansă. Să oferi unui astfel de om șansa de a avea un loc de muncă implică poate un pic mai mult decât la un om care nu vine dintr-o închisoare. Poate implica un pic mai mult timp în pregătirea acestuia, poate implica un pic mai multă înțelegere, poate și un pic de ajutor în ași găsi un loc unde să doarmă (majoritatea acestor oameni pleacă de la zero) și alte lucruri care nu costă o avere, dar care pot sprijini un om în drumul lui spre normalitate. Probabil că unii angajatori se gândesc astfel: „De ce aş angaja un astfel de om, când pot angaja pe cineva fără cazier.” Răspunsul e simplu, o faci pentru tine, pentru ai tăi, pentru societate și nu în ultimul rând pentru el, pentru deținutul care lipsit de șansa pe care ești tu gata să o oferi, s-ar întoarce degrabă după gratii și asta nu pentru că dorește, ci pentru că nu are alternativă.
Am un frate credincios care conduce o societate cu mai mulţi angajați, începând cu 2016, încă de pe vremea când eram închis la Botoșani, l-am sunat și l-am rugat să primească la muncă o persoană care urma să se elibereze din penitenciarul unde eram. La început a fost cei drept sceptic, însă după ce am mai discutat a zis că din dragoste pentru Domnul Iisus îl va angaja și va vedea pe urmă dacă a făcut o alegere bună. Astăzi acest om are 4 foști deținuți care muncesc în firma sa, este foarte mulțumit de ei și câteodată are impresia că aceștia sunt mai zeloși în atribuțiile lor decât ceilalți, în viitorul apropiat intenționează să angajeze pe al cincilea deținut, acesta mai are câteva săptămâni până la eliberare însă este așteptat.
În una din discuțiile mele cu el s-a arătat mulțumitor lui Dumnezeu pentru acești oameni, cât și pentru ceilalți angajați, care i-au primit omenește pe cei veniți din închisoare, la surprins discuția dintre Marius (un angajat fost deținut) și ceilalți colegi. Marius, la doar 24 de ani, le spunea celorlalți că este în fiecare zi uimit că după aproape un an de la eliberare este încă liber, el fiind un obișnuit al închisorilor încă de pe la 15 ani. Astăzi Marius locuiește într-un apartament pentru care plătește chiria din salariu, se gospodărește singur, își face cumpărături, își face de mâncare, a învățat să muncească pe anumite utilaje și se uită spre viitor fără frică.
În pușcării se desfășoară diferite programe prin care autoritățile fac eforturi să ajute și să pregătească deținutul pentru reintegrarea în societate, însa de cele mai multe ori ceea ce pot face dumnealor are o limită, iar limita este poarta închisorii. Când deținutul a pășit afară pe acea poartă, din acel moment este nevoie de implicare și înțelegere din partea societății. În momentul de față acestea lipsesc, de aceea nu este de mirare că din 100 de foști deținuți 75 se reîntorc în spatele gratiilor.
Știu de pe acum că acest articol nu va fi privit cu mult entuziasm de toți care îl vor citi și probabil unii se vor grăbi să spună că sunt alți oameni care merită ajutați, oameni care nu au comis fărădelegi și aşa este, sunt multe nevoi, sunt mulţi cei care trebuie ajutați, însă cei care se eliberează din penitenciare sunt, după părerea mea, din categoria celor care dacă nu le-ai întins o mână la momentul potrivit, imediat după poate deja fi prea târziu.
Închei aici cu speranţa că Dumnezeu va deschide inimile câtor mai mulţi spre această categorie de oameni şi că tot El va transforma vieţile câtor mai mulţi puşcăriaşi.
 

Casă dulce casă…

M-am gândit mult la cum să încep a scrie acestă scrisoare, ținând cont că este prima pe care o scriu dintr-un cu totul alt loc decât un penitenciar. Nu am găsit un fel mai deosebit de a începe aceste rânduri decât să spun ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți cu sănătate, cu răbdare și mai ales cu biruință în tot ceea ce aveți de făcut după voia Lui.
De câteva săptămâni, prin îndurarea lui Dumnezeu, sunt un om liber, am fost eliberat din penitenciarul din Anglia, apoi urcat într-un avion și trimis acasă. 
Pare simplu la prima vedere, însă momentul în care se deschid ușile pușcăriei pentru a te lăsa să pleci este unic. O combinație de bucurie cu o stare de nerăbdare, apoi odată ce s-a întâmplat și s-a deschis, gândul îți este doar la cei dragi, la cei iubiți! Ce bine e să ai acei câțiva dragi, iubiți, care să știi că te așteaptă. Spun că e bine pentru că din discuțiileblog 2 cu sute de deținuți, în toți acești ani, am aflat că cei mai mulți dintre ei nu mai au pe nimeni drag care să-i aștepte… trist!
Trist, dar adevărat, am aflat însă că mai toate rupturile în familiile celor care ajung după gratii sunt provocate tocmai de aceștia. Omul, ajuns acolo, simte că lucrurile i-au scăpat de sub control, iar cei mai mulți încercă să țină acest control pe care nu-l mai au asupra familiei prin telefonul de pe peretele închisorii sau prin scrisori. Este greu spre imposibil să controlezi lucruri asupra cărora nu mai poți avea control. Dacă odată în calitate de cap de familie trebuia să știi tot ce mișcă în casă, ce fac copiii, ce face soția, ce fac ceilalți dragi, odată ajuns în închisoare nu mai poți face acest lucru, iar asta îi mănâncă de vii pe unii.
Trebuie să mărturisesc că Dumnezeu m-a binecuvântat să am o mare libertate cu privire la acest lucru. Când am plecat din casă, în ziua când am fost încarcerat, m-am plecat pe genunchi și L-am rugat pe Dumnezeu să meargă atât cu mine acolo, cât să și rămână cu soția și copilașii acasă. În bunătatea Lui, așa a făcut, iar tot acest timp Domnul a fost cu mine după gratii și a fost acasă cu Adriana și cei mici.
Inima nu mi-a fost deloc îngreuiată cu niciun sentiment de neputință sau frustrare, știind că Dumnezeu a rămas în control în casa mea. Frustrarea și grijile pot îmbolnăvi un om, îl pot transforma din om în neom. Nu am fost scutit de atacurile vrăjmașului care, bineînțeles, că a venit de multe ori să-mi spună că acasă lucrurile se complică, că familia nu este bine, că le este foarte greu și că probabil niciodată nu va mai fi ca înainte, ci totul se va schimba evident în rău…
blog 3Nu am fost și nu voi fi singurul atacat cu astfel de gânduri. Povestesc cu unii și alții de când am ieșit și aflu că și în libertate, unde ar trebui să fie totul roz, oamenii se confruntă cu tot felul de probleme și sunt zilnic asaltați la nivelul minții de vrăjmaș cu tot felul de gânduri descurajatoare. Nimic nu este nou, din Biblie aflăm că diavolul, dușmanul sufletelor noastre, a avut tupeul să-l abordeze într-un moment dificil chiar și pe Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, propunându-I să i se închine în schimbul tuturor bogățiilor lumii acesteia. Ce a făcut Domnul Iisus? Îmi place grozav atitudinea Sa și felul autoritar în care îi răspunde diavolului:  „Pleacă, Satano. Căci este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.” Cuvintele Mântuitorului sună așa: ESTE SCRIS. Astfel a reușit să închidă gura diavolului. Unde este scris? Ce fel de Cuvânt este acesta care este scris și poate opri orice atac al vrăjmașului de orice fel și unde se află El? Spre bucuria și ajutorul nostru, acest Cuvânt nu ne este ascuns, ci circulă liber, mai liber ca niciodată, până acolo că în locuri precum pușcăriile, unde până nu cu mulți ani în urmă Cuvântul era interzis cu desăvârșire, mai mult pușcăriile erau pline sub acel regim comunist cu cei care petreceau ani grei acolo din cauza credinței lor, astăzi  ne putem bucura de această libertate care ne permite să avem din plin Cuvântul lui Dumnezeu, adică Biblia.
În aceasta carte, numită Biblia, STĂ SCRIS tot ceea ce avem nevoie pentru a putea lupta și birui în momentele grele, nefaste sau zdrobitoare din viețile noastre. Iisus Hristos, Domnul nostru, ne îndeamnă să folosim ceea ce stă scris în Biblie pentru a putea fi fericiți, pentru a putea fi liberi, pentru a putea avea acea biruință în lupta de zi cu zi.
Astfel, pot spune cu mâna pe inimă că în toți acești ani petrecuți după gratii am avut cel mai de nădejde prieten mereu cu mine și anume Biblia sau Cuvântul lui Dumnezeu, nu m-am despărțit de Acesta nici chiar atunci când mi s-a cerut să las Biblia la bagaje de către unii ofițeri, așa fiind de fapt regula când ești transferat dintr-o pușcărie în alta sau dintr-o țară în alta. Așa a lucrat Dumnezeu că am găsit îngăduință la acei oameni care până la urmă, după multele mele insistențe, au zis: ok! Ține Biblia cu tine… Am văzut mâna lui Dumnezeu și în aceste întâmplări. Slăvit să fie Numele Său!
Apoi am beneficiat de un ajutor, de un mare ajutor în această perioadă, din partea fraților și surorilor care s-au rugat mult pentru mine și casa mea în tot acest timp, s-au rugat pentru noi oameni din diferite localități, biserici și chiar din mai multe țări. Am fost nespus de fericit și binecuvântat să aflu că am fost atât de mult susținuți în rugăciune. Cât de mult contează rugăciunea? Eu pot să vă răspund: ENORM  DE MULT! Rugăciunea poate face oricând diferența dintre viață și moarte. Îmi place atât de mult felul în care Moise îl aborda pe Dumnezeu. Biblia zice în mai multe rânduri că Moise a strigat către Domnul. Ce frumoase mi se par aceste cuvinte! Moise a strigat către Dumnezeu! De ce? Pentru că știa că de la El vine izbăvirea. Slăvit să fie Domnul!
Prin această scrisoare doresc să mulțumesc, în Numele Domnului Iisus, tuturor celor care s-au rugat pentru noi, cu toate că nu voi ști niciodată câți și-au plecat genunchii înaintea lui Dumnezeu și ne-au purtat în rugăciune. Vreau și mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți, în primul rând cu viață veșnică, apoi cu biruință în lupta zilnică pe care o purtăm în drum spre cer.
M-am întâlnit zilele trecute cu două doamne mai în vârstă într-un magazin dintr-o comună de lângă Suceava, s-au uitat țintă la mine și au zis aproape amândouă în același timp: Glorie Domnului Iisus, mărire Domnului! Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile și v-a adus acasă sănătos! Le-am salutat respectuos și le-am mulțumit, însă am rămas peste măsură de surprins și cu ochii aproape în lacrimi pentru că nu le cunoșteam… Atunci am înțeles că Dumnezeu a pus pe inimă să se roage pentru mine și casa mea mult mai multor oameni decât am crezut eu. Dau slavă Domnului pentru acest lucru!
Au fost câțiva ani, nu ușori, dar deosebit de interesanți și în ceea ce privește relația mea personală cu Dumnezeu și slujirea mea au fost niște ani productivi, în sensul că Dumnezeu a lucrat cu putere atât în viața mea cât și în viețile altor deținuți. Am avut marea șansă ca în unele penitenciare să putem crea grupuri de rugăciune și studiu biblic, ne adunam zilnic pentru o oră și jumătate între 15 și 25 de deținuți acolo, ne rugam, cântam Domnului Iisus și citeam Scriptura, întâmplându-se aceste lucruri luni la rând. După un timp, a început să vină și rod, mulți dintre cei care participau la întâlniri au decis să primească pe Domnul Iisus ca Domn și Mântuitor personal, am văzut cum Dumnezeu a lucrat și cum a schimbat vieți și vreau să mărturisesc că singurul care poate schimba vieți cu adevărat este doar Dumnezeu!
Desigur că fără sprijinul autorităților și a fraților din diferite organizații creștine care ne-au vizitat constant nu s-ar fi putut înfăptui nimic, însă și în bunăvoința autorităților, cât și în dorința de slujire a fraților, am văzut tot bunătatea lui Dumnezeu. Așadar, toate se pot face atunci când EL sprijină și este prezent.
Un loc deosebit în inima noastră îl au acei care au fost mai mult decât aproape în această perioadă, oameni pe care noi îi considerăm aleși de Dumnezeu pentru a ne fi alături, nu-i nevoie să dau nume, ei știu cine sunt, vreau doar să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru ei și pentru inima lor aleasă!
Mă bucur zilnic de bunătatea lui Dumnezeu și vreau să încurajez pe oricine, indiferent de situația prin care trece, să caute un sprijin în Domnul Iisus Hristos, să vină înaintea Lui cu orice problemă.
Biblia spune că Dumnezeu este înainte de toate credincios și nu va lăsa pe cei care vin înaintea Lui cu o inimă sinceră. Împreună cu scumpa mea soție Adriana suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, pentru copilașii noștri, pentru pâinea ce o avem pe masă, iar în primul rând pentru mântuirea dată nouă în dar de Domnul Iisus Hristos.
Închei aici această scrisoare, mulțumind lui Dumnezeu și mulțumind tuturor celor care au fost lângă noi și nu uitați Biblia un sprijin de nădejde. Rugăciunea ajută nespus de mult, iar Iisus Hristos s-a jertfit pentru noi toți. Fiți binecuvântați!

PROSTUL CUI?

Zice Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Matei, capitolul 22, că cea mai importantă poruncă este: „să îl iubeșți pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”.

Sunt creștin și Dumnezeu știe că mă lupt zilnic să pot sta cât mai lângă El și Cuvântul Său, nu este o luptă ușoară, așa cum cei mai mulți creștini practicanți știu asta. Diavolul, vrăjmașul sufletelor noastre caută orice prilej pentru a ne putea amăgi, cu dorința clară de a ne îndepărta de Dumnezeu, dar slavă Domnului Iisus că prin faptul că a murit pe cruce pentru noi ne dă puterea să rezistăm atacurilor vrăjmașului și nu doar atât, ci să fim și biruitori peste el.

În locul în care mă aflu acum sunt oameni din mai multe țări, culturi, religii… etc., în general se respectă între ei, creștinii respectă musulmanii, iar musulmanii pe creștini, nu există nici un fel de ură vădită, să zic așa în legătură cu aspectul religios, acesta este un lucru bun și cred că ar trebui practicat în întreagă lume.

Am observat că mai degrabă cei ce se numesc creștini fac mișto unii de alții, își aruncă cuvinte batjocoritoare și nu pierd nicio ocazie pentru a vorbi de rău pe unul sau altul. Spre exemplu, este aici un frate portughez care iubește pe Domnul Iisus din toată inima lui, nu lipsește de la nicio întâlnire, studiu biblic sau timp de închinare. Aduce mereu cu el chitara, cântă bine cu chitara, însă stă mai slab cu vocea, asta nu îl împiedică să iasă în față în biserică să laude pe Dumnezeu, o face din toată inima. Însă faptul că vocea nu îl prea ajută am observat că îi face pe unii „creștini” prezenți să își dea coate și să îl ia în râs.

Am fost întristat să văd aceste răutăți iar când bishopul m-a chemat să vorbesc câteva minute am căutat să ating acest subiect care este unul de actualitate  în libertate, în biserica protestantă, în cea catolică sau ortodoxă.

Oare noi, cei care ne numim creștini, indiferent cât suntem de toleranți în ale muzicii, cât de buni oratori am fi sau cât de bine slujim Domnului Iisus, nu ar trebui să ne încurajăm, să ne rugăm unii pentru alții, să simțim unii cu alții, așa cum ne învață Sfânta Scriptură să fim cu toții un trup?

Acum poate că datorită locului unde mă aflu, într-o pușcărie, putem spune că cei care vin la biserică nu sunt tocmai creștinii care ar putea da un exemplu. Dar ce se întâmplă cu creștinii de afară, cei din biserica care își dau mereu coate, care mereu au ceva de comentat la adresa altora despre cum cântă, cum se îmbracă, cum vorbesc ș.a.m.d? Ce se întâmplă cu cei din biserica tradițională, care se îmbrâncesc și caută care mai de care să ajungă primul la aghiasmă de Bobotează, aruncându-și cuvinte de ocară. Este o realitate, chiar dacă ne convine sau nu, întrebarea este însă: „iubim noi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru când procedăm așa?”  Imediat următoare acestei porunci Domnul Iisus spune „iar a două asemenea ei este să iubești pe aproapele tău că pe ține însuți” Matei 22.

Nu de puține ori am fost ridiculizat de către oameni, unii mai apropriați, alții nu, unii creștini, alții mai puțin, cert este faptul că tuturor li s-a părut ciudat faptul că: „ai luat-o prea în serios cu Dumnezeu și pocăința, tre să-ți aduci aminte cine ai fost”. Răspunsul meu este „nu, nu trebuie să-mi aduc aminte, Domnul Iisus Hristos a avut grijă de asta la Golgota, sus pe cruce acum două mii de ani, eu nu trebuie decât să știu cine sunt astăzi, un om nou în Iisus Hristos”.

Nu destul caută diavolul zi de zi să ne descurajeze pe cale, nu destul vrea el să ne oprească să îl mai iubim pe Dumnezeu și pe oameni, de mai trebuie să fim uneori și noi motiv de întristare pentru unii creștini? Va rog să meditați la această întrebare și dacă credeți că puteți fi o încurajare pentru cineva, nu mai așteptați ci fiți acea încurajare iar Dumnezeu vă va răsplăti.

Cât despre cei care „iubesc pe Domnul Dumnezeul lor cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul lor” ei știu că nimic nu-i poate despărți de dragostea lui Hristos nici ura unora, nici minciunile lor, nici batjocorile.

Am citit un articol într-o revistă creștină și zicea că un tânăr student creștin, în fiecare dimineață înainte de a începe cursurile, ieșea pe străzile aglomerate din centrul Londrei cu un poster mare lipit pe el în partea din față și unul în partea din spate, pe aceste bucăți mari de hârtie erau scrise câte un verset din Sfânta Scriptură.

Din dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni acest tânăr făcea în fiecare dimineață acest lucru pentru ca cei ce se grăbeau către muncă să poate citi măcar câte un verset.

Totul era bine, unii oameni îi zâmbeau însă cei mai mulți îi rădeau în față, îl batjocoreau ba încă aruncau în el cu sâmburi de caise și îl numeau „fool” adică „prost”.

Într-o dimineață, el nu a mai scris niciun verset, ci pe afișul din partea din față a scris cu litere mari „SUNT UN PROST PENTRU HRISTOS”. Cei care îl întâmpinau și vedeau acest mesaj rădeau și mai copios, unii cunoscându-l deja de luni bune, însă când treceau de el și se uitau pe afișul din spate mesajul era altul, de fapt era o întrebare: „TU AL CUI PROST EȘTI?”

Să-l iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău nu te face prost, ci te face copil al Său. Făcând așa, împlinește porunca Domnului Iisus, indiferent că te confrunți cu batjocora, cu indiferența unora, cu minciunile altora. Indiferent de circumstanțe, iubește-L pe Dumnezeu așa cum zice Domnul Iisus și „nu te teme, nu vei rămâne de rușine” Isaia 54:4.

Cel ce te vrea prost este diavolul, tatăl minciunii și tatăl oricărei batjocori, prin faptul că oamenii se batjocoresc între ei el are de câștigat, pentru că făcând astfel, ei, batjocoritorii, sunt batjocora lui.

Să nu ne lăsăm amăgiți de diavolul! La Galateni 5 Biblia ne spune care sunt roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinciosia, blândețea, înfrânarea poftelor. Să ne concentrăm asupra acestor roade și să fim creștinii aceia pe care Dumnezeu dorește să fim.  Doamne ajută-ne! AMIN!

DEJA VU!

Într-o vineri dimineață am fost trezit, cred că pe la 6 dimineața, de un domn gardian de la arestul I.P.J. Suceava, care mi-a zis că trebuie să mă pregătesc pentru că în acea zi urma să fiu escortat de dumnealor până la Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, București, unde urma să fiu preluat de câțiva ofițeri britanici de la interpol. M-am conformat cu cele spuse de domnul gardian și m-am pregătit, după ce mi-am făcut bagajul m-am aplecat pe genunchi, unde i-am mulțumit încă o dată lui Dumnezeu pentru că este în controlul vieții mele.

Situația era oarecum dificilă, cu câteva zile înainte mă eliberasem din Penitenciarul Botoșani, după o pedeapsă de 4 ani de închisoare, iar acum trebuia s-o iau iar de la capăt. O nouă arestare, noi acuzații, un nou proces, bineînțeles toate acestea într-o țară nouă. Tot ceea ce îmi stătea în față părea a fi nou, totuși ceva rămăsese la fel, încrederea că Dumnezeu va fi cu mine și în perioada ce avea să urmeze, la fel cum fusese și până atunci.

Drumul până la București a trecut destul de rapid, odată ajuns la aeroport am fost escortat până într-o celulă din subsolul clădirii aeroportului. Acolo am aflat că nu eram singurul extrădat în acea zi, un băiat din Vâlcea pleca și el în Polonia să dea socoteală pentru anumite lucruri. După câteva minute au apărut ofițerii britanici de la interpol, am făcut cunoștință, mi-au spus ceea ce doreau de la mine și cum ar trebui să decurgă călătoria până la Londra. Am fost perfect de acord cu ei, așadar în câteva minute am pornit cu o mașină specială din clădirea aeroportului către aeronava care urma să ne ducă la Londra. După o discuție scurtă între ofițerii interpol și căpitanul aeronavei, am fost invitați să urcăm în aceasta pe ușa din spate, cu o jumătate de oră înainte ca ceilalți pasageri să apară. Am fost așezat pe ultimul loc din spate, flancat pe părți și în față de ofițerii interpol, în cam 40 de minute avionul a fost plin ochi, așadar în nici două ore de când ajunsesem la aeroport am și decolat către Anglia.

Nu sunt un împătimit sau un fan al zborului cu avionul, mai degrabă aș putea spune că am rău de înălțime, iar de zburat nu mai zic, astfel zborul între București și Londra din acea zi a fost un dialog aproape continuu cu Domnul Iisus, rugându-mă ca totul să funcționeze cum trebuie și într-un final să ajungem la Londra. În timpul zborului s-au întâmplat tot felul de lucruri interesante, de la o ceartă între câțiva turiști englezi băuți și însoțitoarele de zbor, care au refuzat să la mai dea alcool, până la o discuție foarte faină pe care am purtat-o cu unul dintre ofițerii interpol, bineînțeles că în această discuție l-am adus inevitabil și pe Dumnezeu. Acel ofițer mi-a zis că el nu prea crede că există Dumnezeu, dar că și-a înscris cei doi copii ai săi la o școală creștină și că își dorește ca ei să creadă și într-o zi să devină creștini veritabili. I-am zis că, dacă își dorește asta pentru copiii săi este un lucru bun, dar mai bine ar fi ca el însuși să înceapă să creadă pentru a-i ajuta și pe ei. A zâmbit și nu a mai zis nimic, însă după numai câteva minute am intrat într-o zonă cu turbulențe, iar avionul se zguduia grozav. Eu aveam probabil o față de om speriat, însă ofițerul interpol de lângă mine era îngrozit, s-a întors către mine și m-a întrebat: „George, pot să țin în brațe Biblia ta?” I-am răspuns că da, poate, dar nu o să-l ajute prea mult dacă nu crede în Cel care a creat Biblia și care poate opri turbulențele. A început să râdă ca și cum ar fi glumit atunci când mi-a cerut Biblia, însă eu știu că a vorbit serios, omul se teme de moarte și oricât ar fi de puternic sau de mare când simte că nu mai are control asupra vieții lui, întotdeauna se gândește la Cineva care ar putea ajuta, Cineva mai puternic decât el. Doresc să scriu și faptul că am fost deosebit de impresionat de cei trei ofițeri interpol, care m-au escortat în Anglia, s-au purtat cu mine ca niște adevărați domni, Dumnezeu să-i binecuvânteze pe ei și familiile lor.

Se zice că pe prima linie a frontului în orice război armat nu există atei, căci acolo unde gloanțele șuieră cu adevărat pe la ureche toți cred în Dumnezeu și se roagă, nimeni nu știe dacă așa e însă tind să cred că este adevărat.

Am aterizat la Londra și, deși eram în cătușe m-am bucurat mult să revăd acest oraș extraordinar, nu m-am putut bucura însă prea mult pentru că în câteva minute am și fost la o stație de poliție, unde mi s-au citit acuzațiile. După ce mi s-au luat în custodie toate obiectele personale și am rămas doar cu hainele de pe mine, am fost invitat să-mi petrec acea noapte într-o celulă de-a dreptul friguroasă. Înainte de asta, am întrebat pe polițistul care m-a percheziționat dacă am vreo șansă să îmi lase Biblia cu mine în celulă în acea noapte pentru că este ceva la care țin și am mare nevoie.
Răspunsul polițistului a fost ferm: „ooo, nu se poate în stadiul în care sunteți, nu vă este permis să dețineți nimic din ceea ce vă aparține”. I-am zis că înțeleg, însă l-am rugat să mă lase totuși să întreb pe șeful său, poate totuși acceptă… A fost de acord, însă m-a asigurat din nou că așa ceva nu se poate. Odată ajuns în fața acelui om l-am rugat respectuos să-mi lase Biblia în celulă peste noapte, pentru că este foarte importantă pentru mine, s-a uitat la Biblie, s-a uitat țintă la mine și fără să schițeze vreun gest a zis: „Da! Poți lua Biblia cu tine.” Polițistul care mă percheziționase, s-a uitat mirat, a ridicat din umeri și mi-a deschis larg ușa la celulă, invitându-mă înăuntru. Ok! Poate nu pare mare lucru pentru unii dintre voi, însă în situația în care mă aflam, faptul că acel ofițer șef a fost de acord să facă acel gest, de-a mă lăsa să am Cuvântul în celulă, pentru mine a fost din nou intervenția lui Dumnezeu, un alt mod în care mi-a spus: „sunt cu tine peste tot, nu te las, nici n-am să te părăsesc”. Am văzut încă o dată bunătatea lui Dumnezeu și sunt convins că o voi mai vedea din nou. Sunt atât de convins că „bunătatea lui Dumnezeu se înnoiește în fiecare dimineață” (Plângerile lui Ieremia 3:22, 23) încât aștept fiecare altă dimineață cu dor și cu nerăbdare să vad ce a mai pregătit Domnul pentru mine. Toate acestea în situația în care sunt închis 22-23 de ore pe zi, câteodată chiar și 24 de ore, în fiecare zi știind că următoarea va fi la fel și că probabil multe altele și că toate seamănă izbitor între ele. Totuși dragilor, vă spun din inimă că Dumnezeu are grijă ca în fiecare dimineață să-și înnoiască bunătatea față de mine.

După prima noapte în UK, petrecută într-o stație de poliție, în prima dimineață am fost dus în fața unui judecător care a validat mandatul de arestare și m-a trimis de îndată la una dintre cele mai dure închisori din UK, asta nu mi-a zis o judecătorul, ci aveam să o aflu după ce aveam să ajung aici. De ce m-au trimis aici? Nu știu, doar pot să-mi dau cu părerea, cred totuși că are de-a face cu acuzațiile care mi se aduc.

O închisoare rămâne o închisoare de la prima poartă pe care intri până la ușa celulei care se închide în urma ta, bună sau rea o fac cei care locuiesc în ea. Eu abia am ajuns în acest loc și încet, încet încep să înțeleg de ce cei de aici zic că este unul dintre cele mai dure locuri de detenție din Marea Britanie. Cu toate acestea, eu cred că nu exista loc pe acest pământ, oricât ar fi de răi cei ce îl locuiesc, în care Dumnezeu să nu fie prezent atunci când își dorește asta „dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult” Romani 5:20.
Cred cu tărie că pușcăriile de pe toată planeta sunt locuri pline în majoritatea lor cu oameni foarte răi, tocmai de aceasta cred că și Dumnezeu își dorește să fie prezent în aceste locuri pentru că doar El este până la urmă singura soluție reală pentru ca oamenii să-și schimbe viețile în totalitate. Și mai cred că Dumnezeu, nu doar își dorește, ci își face simțită prezența într-o manieră puternică în aceste locuri.
Mă apropii să închei această scrisoare, dorind să vă încurajez, oricine ați fi, oriunde v-ați afla și prin orice fel de încercare ați trece, să nu uitați că Dumnezeu își înnoiește bunătatea în fiecare dimineață fără excepție, în mod special față de cei care cred.
Vă încurajez să credeți și atunci când pare mai greu și mai greu, să nu dați înapoi, ci să veniți pe genunchi înaintea Lui, acolo, în locul numit „pe genunchi” vă promit că veți găsi tot ceea ce aveți nevoie pentru a merge mai departe.
Vă mulțumesc celor care vă faceți timp să citiți, vă mulțumesc celor care vă rugați pentru mine și casa mea și mulțumesc celor care îmi trimit constant încurajările lor… contează!
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți cu ce are El mai bun!

Știință VS Scriptură

Aproape zilnic întâlnesc oameni, care atunci când încerc să le explic de ce cred în Dumnezeu și care este relația mea cu El, vin cu anumite explicății „științifice”, încercând nu de puține ori să mă facă să mă răzgândesc. Slăvit să fie Dumnezeu că Fiul Său este atât de viu și prezent în viața mea încât este imposibil că cineva să mă facă să renunț la credința mea creștină. Repet: doar pentru că Iisus Hristos este prezent!

M-am gândit să vă scriu pe această temă, m-am documentat în special într-o anumită direcție. Am vrut să văd ce legătură este între Biblie, care este Cuvântul lui Dumnezeu, și descoperirile științifice, făcute de noi, oamenii, de-a lungul timpului.

Nu încape îndoială că pământul are formă sferică, cu toții știm asta, însă nu a fost dintotdeauna așa. Biblia ne spune că pământul este rotund: „El șade deasupra cercului pământului” Isaia 40:22. Cuvântul „cerc” ne arată că prorocul Isaia, prin Duhul Sfânt, a spus că pământul este rotund cu vreo 700 de ani înainte de nașterea Mântuitorului Iisus Hristos și cu vreo 300 de ani înainte că Aristotel să sugereze în scrierile sale că pământul ar putea totuși să aibă formă sferică. În jurul anului 1500 știința încă nu aflase că pământul este rotund, până când Cristofor Columb, inspirat de Sfânta Scriptură, navighează în jurul pământului. El a scris „A fost Dumnezeu care a pus în mintea mea… am putut simți mâna Sa asupra mea… nu încape îndoială că inspirația mi-a venit de la Duhul Sfânt pentru că El m-a binecuvântat cu multă înțelepciune pe care am cules-o din Sfânta Scriptură (citat din jurnalul lui C.C. despre descoperirea lumii noi).
Mai departe, Biblia ne învață oceanografie, niciodată nu am fost atras să citesc despre așa ceva până când am aflat că Biblia în Psalmul 8:8 prin David ne zice că mările au cărări. Matthew Fontaine Maury, cel care este numit „părintele modern al oceanografiei”, a citit Biblia, apoi a zis: „dacă Dumnezeu a zis că sunt cărări în mare, eu am să le găsesc”. Astăzi lumea cunoaște că acesta a descoperit „cărările din mare”. Acestea sunt curenții oceanici calzi și reci. Descoperirile acestui om sunt dintre cele mai importante în domeniul său, ele fiind studiate în universități din întreagă lume și totuși aceste descoperiri vin în urmă studierii Cuvântului lui Dumnezeu.
Încă un verset frumos care vorbește de la sine despre planeta pe care locuim se află în Iov 26:7 „El întinde miazănoapte asupra golului și spânzură pământul pe nimic”. Cu 1500 de ani înainte de Hristos patriarhul Iov ne spune prin Duhul Sfânt un adevăr pe care știința avea să îl descopere abia după 3000 de ani, cam în anul 1650 după Hristos.
Între lupta în cușcă și fizică ai zice că nu sunt prea multe asemănări și așa este, nu sunt, însă fiind închis și având mult timp pentru a citi și a aduna informații, am aflat că pământul este compus din atomi. În ultimii ani, știința a descoperit că tot ce se vede este compus din lucruri care nu se văd și anume din „atomi invizibili”. Faza tare este că Biblia ne spune acest lucru de acum 2000 de ani „prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu așa că tot ce se vede nu a fost făcut din lucruri care se văd” Evrei 11:3.

Biblia ne spune adevăruri pe care știința le descoperă abia acum. Concluzia este că Adevărul autentic stă scris în Biblie, nu are nevoie de nicio confirmare, El este Adevărul,totul ține de noi să credem.

Aș vrea să merg un pic mai departe, astăzi se comunică în timp real din orice colț al lumii, câți dintre dumneavoastră știți că Biblia a profețit acum 3500 despre felul în care noi comunicăm astăzi? Poate că pare ireal, dar uitați ce spune din nou Cartea lui Iov: „poți să trimiți fulgerele (lumina) să meargă și să zică iată-ne?” Acum 3500 de ani Dumnezeu ne-a zis că lumina poate fi trimisă și poate face dialog. Am aflat însă că toate radiațiile elecromagnetice, cu ajutorul cărora vorbim la telefonul mobil sau folosim internetul wireless, călătoresc cu viteza luminii. Asta face ca noi să putem fi prezenți oriunde pe acest pământ prin tehnologie. Faptul că lumina poate fi timisă și poate fi folosită în a comunica a fost descoperită de știință abia în jurul anilor 1900, cu 3300 ani mai târziu, după ce Dumnezeu ne-a spus că acest lucru este posibil.
Samuel Morse, care a inventat primul telegraf și a schimbat pentru totdeauna felul în care oamenii comunică, a fost un creștin devotat citirii Bibliei. Înainte să moară acesta a zis: „cu cât mă apropii mai mult de sfârșitul călătoriei mele pe acest pământ, cu atât îmi este mai limpede originea divină a Bibliei”.
Toma nu a vrut să creadă până nu a pus mâinile în rănile Domnului Iisus, pe lângă că a fost necredincios a mai și lipsit de la biserică, însă în bunătatea Sa, Domnul Iisus a mai venit odată la întâlnire, special ca Toma să se lămurească și să creadă. Domnul face același lucru și azi, poți crede măcar acest lucru, dacă mai aștepți dovezi ale existenței lui Dumnezeu sau ale faptului că Biblia spune adevărul uită-te la viața pe care doar prin harul lui Dumnezeu o trăieșți. Faptul că eșți în viață, că ești sănătos, că vezi să citești aceste rânduri sunt dovezi că Domnul Iisus are răbdare cu tine, cum a avut cu Toma.
Mai citiți una, uitați ce am mai găsit: Biblia ne vorbește despre circuitul apei în natură „Toate râurile se varsă în mare și marea tot nu se umple, ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc ca iarăși să pornească de acolo” Eclesiastul 1:7. Râul Mississippi toarnă în Golful Mexic aproximativ 1600 de bilioane de litri de apă zilnic. Oare cât or mai aduce Nilul, Amazonul, Tamisa, Dunărea și celelalte râuri și fluvii, unde se duce acest puhoi de apă? Răspunsul este circuitul hidrologic despre care Biblia ne vorbește cu aproape 3 mii de ani în urmă.
Înțeleptul Solomon a zis: „când se umplu norii de ploaie o varsă pe pământ” Eclesiatul 11:3; iar profetul Amos: „El… cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului… Domnul este Numele Său” Amos 9:6.
Iar prietenul lui Iov, Elihu a zis: „iată ce mare e Dumnezeu… El trage la El picăturile de apă, le preface în abur și dă ploaia pe care norii o strecoară și o picură peste mulțimea oamenilor” Iov 36.
Ideea unui ciclu complet al apei în natură a fost complet înțeles de către știință abia în secolul al XVII-lea, cu vreo 3000 de ani înainte Biblia ne vorbea pe înțelese despre acest fenomen al naturii.

Adevărul este, dragilor, că Biblia este Adevărul și că orice carte, revistă sau scriere din lume poate strecura greșeală, nu însă și Biblia. Cuvântul lui Dumnezeu este Adevăr pur, îți poți ghida viața cu ajutorul ei în orice aspect.

Dumnezeu îi vorbește lui Noe și îi spune exact cum să construiască o arcă, un vapor dacă vreți, în care să încapă oameni și animale, care după potop să populeze pământul. Toate dimensiunile date de Dumnezeu lui Noe pentru a construi arca s-au dovedit a fi foarte precise. În anul 1609 în Hoorn, Olanda, un vas a fost construit respectând aceleași dimensiuni pe care le-a dat Dumnezeu lui Noe. Construcția acelui vas a revoluționat construcția de vapoare din întreaga Europă. În jurul anului 1900, toate vasele de capacitate mare aflate în circulație erau construite după dimensiunile arcii lui Noe. Apropo, dacă credeți că e o prostie să crezi că lumea a fost la un moment dat lovită de o inundație de proporție, cei care cercetează ne spun că aproape 85% din suprafața pământului uscat este compusă din rocă sedimentară, care arată că în trecut pământul a fost acoperit de apă.
Sunt atât de multe alte dovezi în care știința rămâne mult în urma Bibliei. Ar fi atât de mult de discutat, însă nu am posibilitatea să mă documentez mai mult, din pricina situației și locului unde mă aflu, însă promit că odată situația mea schimbată, să mă concentrez asupra acestui subiect mai mult. Fac asta din dorința de a arata celor care poate că mai au vreo îndoială că Dumnezeu există și că Biblia (Cuvântul Său) este singura Carte în care nu există greșeală.
Încă una și promit că termin, am zis că închei, dar nu mă pot abține…
Împăratul Solomon a scris: „Vântul suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte, apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotiri” Eclesiastul 1:6.
Aerul se învârte în jurul pământului în cercuri uriașe în contrasensul acelor de ceasornic în emisfera nordică și în sensul acelor de ceasornic în cea sudică. Acest lucru ajută meteorologii noștri să ne spună cum va fi vremea, chiar dacă nu o nimeresc de fiecare dată. Felul în care se învârte aerul în jurul planetei noastre a fost descoperit cu mii de ani după ce Solomon ne explică atât de frumos cum se petrece acest lucru.

În concluzie, dragilor nu rămâne îndoială în ceea ce privește veridicitatea Bibliei, dar oricât aș încerca eu sau altcineva să vă spună acest lucru nu este la fel cu experiența personală. Așa că te îndemn cu toată dragostea și prețuirea cercetează singur Cuvântul lui Dumnezeu și lasă-L să-ți vorbească ție, în mod personal, astfel nu vei mai avea dubii niciodată.

BIBLIA, nici o altă carte precum ea! Când crezi din toată inima mesajul central al Bibliei, acela al salvării prin jertfă de pe cruce a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, primești pacea și liniștea unei vieți împlinite, știind că viitorul tău este cu adevărat sigur.
Închei aici, rugându-mă că Dumnezeu să ne dea tuturor credința atât de necesară, să credem că El există, că El dă viață și că doar El mântuiește!
Dacă vă întrebați de unde mai știe și Ghiță toate acestea, vă spun doar că timpul după gratii oferă și privilegii, nu doar suferință… în cazul meu, am privilegiul să pot citi în voie oricât doresc. Mulțumesc lui Dumnezeu și pentru acest timp pe care îl consider din inimă binecuvântat!

POEZIE: E beznă acolo jos!

Meditând la marea diferență dintre a trăi viața fără să iei în calcul faptul că totul este trecător, că oricând se poate termina, și că trăind după pornirile inimii noastre avem „marea șansă” să ne pomenim direct în IAD, când plecam de aici… și de partea cealaltă șansa reală de a trăi veșnic după ce mori, prin Iisus Hristos, în Împărăția lui Dumnezeu! Meditând la aceste două realități diferite, cred că Duhul lui Dumnezeu mi-a pus în inimă câteva versuri, încercând cum am putut mai bine să exprim ceea ce am scris mai sus… doar că în versuri.
Acum vă reamintesc că nu sunt poet, ci din dragostea pentru Domnul Iisus și pentru semeni scriu cu toata inima atunci când sunt inspirat să o fac. Sper să vă placă și să fie oarecum de folos.

E BEZNĂ ACOLO JOS!!!

Cuprins-am toată țara în lumini,
Am îmbrăcat tot târgul în „frumos”,
Dar toate sunt deșarte amăgiri,
E beznă acolo jos, de unde m-a scos Hristos!

Confortul este dus la un alt nivel,
Împodobit, făcut să arate maiestos,
Ca orbii ne punem încrederea în el,
E beznă acolo jos, de unde m-a scos Hristos!

Cică distracția este la modă și nu strică,
Se zice că e bună pentru om și de folos,
Mergem înainte către moarte fără frică,
E beznă acolo jos, de unde m-a scos Hristos!

La fel e și cu „faimosul” păhărel,
Este iubit de mulți fiindcă-i gustos,
Se umplu pușcăriile cu el
E beznă acolo jos, de unde m-a scos Hristos!

E o stare de amorțeală și în biserici
Și tot mai mulți pășesc pe unde-i lunecos,
Nu se feresc și nici nu vor să creadă
Că-i beznă acolo jos, de unde m-a scos Hristos!

Încet… încet, văzut-am adevărul
Și numai Unul e cu adevărat Frumos,
Vă spun cinstit: Acesta nu ne minte,
Veniți din beznă la lumină… aceasta-i în Hristos!

Bătaia din ușă

Un mare pictor a realizat un tablou în care a pictat pe Domnul Iisus Hristos, stând în picioare, cu un felinar în mâna stângă, iar cu mâna dreaptă bătând la o ușă năpădită de iederă.hristos-la-usa.jpg
După ce a încheiat lucrul la pictura cu pricina, pictorul a chemat pe un prieten al său, care era tot pictor de meserie, să arunce un ochi la lucrarea sa și să-și dea o părere.
Prietenul a privit tabloul și a zis: ai făcut o mare greșeală, dragul meu, ușa nu are mâner. Cum ar putea să intre Mântuitorul?
Pictorul a zâmbit și i-a zis: „Nu este nici o greșeală, mânerul este pe dinăuntru. Mântuitorul Iisus Hristos bate la ușă, El nu intră decât într-o inimă deschisă cu voia păcătosului”.
Această povestioară, pe care am găsit-o scrisă undeva, exprimă un mare adevăr: acela că Domnul Iisus nu intră cu forța în inima nimănui, Mântuitorul stă la ușa fiecărui om de pe planetă și bate.
Cum bate El la ușă??? Orice întristare, necaz, suferință, dar și orice bucurie, realizare, împlinire este o bătaie la ușa inimii tale încuiate.
Domnul Iisus nu obligă pe nimeni, El a pus în noi încă de la început discernământ pentru a putea alege.
Chiar și ceea ce vă scriu eu din pușcărie poate fi considerat o bătaie a Domnului Iisus la ușa inimii voastre, pentru că eu nu scriu decât ca cei care citesc să Îl vadă pe El, pe Mântuitorul și poate cine știe… măcar unul să deschidă ușa!
Am deschis ușa inimii mele Domnului Iisus, în momentul în care eu băteam disperat la ușile încuiate ale „prietenilor și apropiaților” dezamăgirea de a-mi fi închise în nas anumite uși de către oameni, m-a făcut să-mi fac curaj (de parcă ar fi trebuit curaj) să-I deschid Mântuitorului care bătea deja de ani buni.
L-am ignorat atâția ani, tocmai pentru că aveam confortul și bunăstarea care-mi ziceau „ce nevoie ai de Dumnezeu când poți avea totul și în același timp să nu trebuiască să dai socoteală nimănui?” – era o minciună, de două ori minciună, odată că nu aveam totul și apoi că a trebuit să mai dau și socoteală. Dar asta face diavolul, la asta se pricepe cel mai bine, Domnul Iisus îl numește „tatăl minciunii”.
Ce ar fi să refuzi să îl mai crezi pe vrăjmaș și să arunci de îndată o privire la ușa inimii tale, să vezi: oare Domnul nu este chiar în acest moment acolo, oare nu bate El chiar acum la inima  ta? Lasă-L să intre, omule, nu-L lăsa să aștepte pentru că făcând astfel, pericolul se ascunde în faptul că s-ar putea să vină o zi când El să nu mai bată. Ce te vei face atunci, ce ai mai putea face atunci când, disperat, să Îl primești, deschizi ușa inimii, iar acolo unde te așteptai să Îl găsești pe Domnul Iisus nu va fi nimeni? Este posibil un astfel de scenariu? Eu cred că DA și îmi doresc ca nimeni să aibă neșansa să pățească astfel. De aceea, Duhul Sfânt zice: „astăzi”, nu mâine, poimâine, ci „astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” Evrei 3:7.
Mâine este o iluzie, o minciună suntem atât de siguri de ziua de mâine, însă nu putem fi siguri dacă în ora ce urmează vom mai fi în viață. Astăzi deschide-I, astăzi, cât încă mai bate la ușa inimii tale.
Nu am nimic de câștigat dacă cineva citește ce scriu și într-un moment de sinceritate se hotărăște să și deschidă inima Domnului Iisus, nu mi se taie vreo zi din pedeapsă și nici nu primesc vreo porție de mâncare în plus… câștigul în totalitate este a celui care alege să răspundă chemării extraordinare făcută de Fiul lui Dumnezeu, de Domnul Iisus Hristos.
S-ar putea să citești din curiozitate și să nu crezi o boabă din ce scriu aici, sau s-ar putea să fii curios dacă e adevărat și atunci să te îndrepți către Cuvântul lui Dumnezeu care este Biblia și să verifici să vezi dacă așa stau lucrurile. Dacă alegi varianta a doua ești câștigat omule! În rest, îți doresc tot binele din lume, Dumnezeu să te binecuvânteze!!!

Ce semeni… aia culegi!

„Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Și au fost aruncați în groapa cu lei…” Daniel 6:2

Cuvântul lui Dumnezeu zice: „Nu vă înşelaţi […] Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Galateni 6:7 O, cât de adevărat este Cuvântul acesta! Mă tot învârt prin diferite pușcării de vreo doi ani și jumătate, stau de vorbă cu deținuți, cât și cu gardieni, și văd acest Cuvânt împlinindu-se fără abatere. Cuvântul lui Dumnezeu este DA și AMIN! El se împlinește în viețile tuturor, fie oameni liberi, fie deținuți.

Am întâlnit un gardian care într-un moment de sinceritate a zis: „abia aștept să închei tura, să ajung la bar să-mi înec amarul în ceva alcool…”

I-am zis: „sunteți un om liber, aveți un loc de muncă și un salariu bun, ce vă face să căutați să vă înecați amarul în alcool?”

Mi-a zis că a fost căsătorit, că a avut o soție grozavă, dar care din cauza aventurilor lui amoroase, l-a lăsat și a plecat cu cei doi copii. Cu toate că avea libertatea mult dorită de orice deținut, avea o muncă bună, era sănătos, totuși era un om distrus de propriile acțiuni… distrus de ceea ce a semănat în 15 ani de căsnicie, absolut totul, și mai mult decât atât, totul s-a întors împotriva lui.

După izbăvirea grozavă pe care a dat-o Dumnezeu lui Daniel, care avusese încredere în Izbăvitorul lui, împăratul Dariu a dat o poruncă: cei care pârâseră pe Daniel, împreună cu copiii și soțiile lor, să fie aruncați în groapa cu lei. Cât de reale au fost Cuvintele lui Dumnezeu și în această situație!?! Ce au semănat acei oameni prin dorința lor mișelească de al înlătura pe Daniel dintre ei? Au semănat ură, care de cele mai multe ori se întoarce însutit.

„NU VĂ ÎNȘELAȚI! Ce seamănă omul, aceea va și secera” Galateni 6:7.
După faptă urmează răsplata! Întrebați orice deținut din această lume și vă va zice că așa este. De acest fapt sunt conștienți nu doar deținuții, care în marea lor majoritate au greșit, răsplata în conformitate cu faptele pe care le faci este un lucru dovedit de Biblie, de istorie, de pedepsele celor de după gratii, de dramele și experiențele celor liberi.

În alt loc, Scriptura zice: „Ați arat răul, ați secerat nelegiuirea și ați mâncat rodul minciunii” Osea 10:13.
În ziua judecății lui Dumnezeu, faptele, cuvintele și lucrurile ascunse ale fiecăruia dintre noi vor fi aduse la lumină. Atunci oricine (liber, închis, bogat, sărac, educat, needucat) va vedea că „Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit” și că „ce seamănă omul, aceea va și secera”.

Singura noastră șansă pentru a evita judecata dumnezeiască este ca printr-o pocăință sinceră să ne recunoaștem vina și păcatul înaintea lui Dumnezeu, iar acceptându-L pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal, să putem prin jertfa Sa să fim curățați de vină.

Întrebare de o sută de puncte: „mai este cineva curios de această singură Șansă?”

Personal, am semănat mult timp doar ură, mândrie, fățărnicie, nu este un secret că încă mai secer din cele semănate cu mulți ani în urmă, însă prin Harul nespus de mare a lui Dumnezeu am avut parte de ziua când am realizat că ce fac nu este bine pentru mine, pentru familia mea, pentru sufletul meu. Este numai harul lui Dumnezeu dacă astăzi văd lucrurile atât de diferit, slăvit să fie Numele Său!

De aceea, scriu și îndemn pe fiecare să vină la harul fără margini al Domnului Iisus și cu siguranță va găsi iertare, va găsi pace cu Dumnezeu, va găsi ocrotire pentru el și casa lui în orice împrejurare.

Nu vă scriu din plictiseală (cu toate că e plictiseală multă în pușcărie), vă scriu din inimă, dorind, ca citind aceste rânduri, să căutați mai mult pe Dumnezeu care vă iubește, dar care fără greșeală va aduce orice lucru, vorbă, gând al nostru, la lumină în ziua aceea – ziua judecății finale!

Dar dacă vă gândiți că „ziua aceea” nu există sau întârzie să apară vă amăgiți singuri. Uitați-vă un pic în spate, la anii vieții dumneavoastră, uitați-vă la cât de repede au trecut, și vă puteți imagina cu câtă repeziciune ne îndreptăm către „ziua aceea”, ziua când vom sta la judecată înaintea lui Dumnezeu.

Haideți să nu fim dintre cei care se înșeală, ci dintre cei care cred și care se pregătesc pentru ziua aceea prin faptul că au grijă ca zilnic să semene dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânarea poftelor. Semănând astfel, să culegem ca roadă veșnicia împreună cu Mântuitorul scump și drag, Iisus Hristos. Ajută-ne Doamne!