Paștele după gratii!

Square

Ne-am pregătit și noi aici la penitenciar pentru sărbătorile care stau să vină.

Sărbătorile pascale sunt un pic diferite aici în pușcărie, lipsiți de libertate deținuții încearcă pe cât posibil acolo în celulele lor să aducă puțin din ceea ce înseamnă atmosfera de sărbători.

Pastele-dupa-gratii

Astăzi e joia mare, e zi de cumpărături și e forfotă mare pe holurile secției de deținere chiar de la primele ore. Toți vorbesc despre marea sărbătoare care stă să vină și despre felul cum o vor sărbători. Se pregătesc listele de cumpărături, fiecare deținut își cumpără câte ceva bun acum de Paști, ceva care să le amintească de vremea când erau acasă cu cei dragi. Bineînțeles, cumpără cei câțiva care sunt căutați și au ceva bănuți în contul personal, ceilalți din păcate nu au cu ce își procura nici măcar strictul necesar.

Ce-i drept, în perioada sărbătorilor, fie Crăciun, fie Paști, până și inima deținuților se înmoaie, iar cei care au din belșug împart și cu cei care nu au deloc. De regulă nu se întâmplă așa, dar când este una dintre aceste sărbători care au legătură directă cu Mântuitorul Iisus Hristos inimile de piatră par să devină mai moi, iar unii deținuți care altădată nici nu voiau să audă de cei mai necăjiți acum își deschid larg inima. Am observat acest fenomen, dacă îi putem spune așa, și afară în lumea liberă, ce oare să-i facă pe oamenii care în mod normal se gândesc doar la ei însăși să împartă și cu alții în această perioadă?

Să fie oare „de vină” Dragostea care vine din Cer? Să fie oare jertfa Domnului Iisus de pe cruce motivul pentru care noi, oamenii egoiști de felul nostru, căutăm în această perioadă să ne îndreptăm privirile și asupra altora decât numai a noastră?

Eu zic că da! Că tot ce este bun în om este din Dumnezeu, că omul în natura lui păcătoasă nu are nimic bun și că toate aceste sclipiri de bunătate care ne încearcă pe unii dintre noi din când în când sunt frânturi din dragostea pe care ne-o poartă Dumnezeu nouă.

Cât de mult iubește Dumnezeu oamenii? El Însuși ne spune în versetul din Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”

Îmi place atât de mult acest verset și îmi aduc cu drag aminte cum în 2014 l-am scris pe spatele echipamentului meu sportiv cu care am reprezentat România la Campionatele Europene. După primul meci un spectator din tribună a coborât și m-a întrebat ce înseamnă ceea ce era scris pe al meu kimono adică „IOAN 3:16”, îmi spunea el că văzut într-un film scris acest nume și aceste cifre.

Înseamnă Dragostea lui Dumnezeu pentru noi oamenii, asta i-am zis, Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a trimis pe Unicul Său Fiu să vină pe acest pământ, să sufere jigniri, bătaie, tortură și o crudă moarte pe cruce, pentru ca eu și tu să ne putem bucura de Împărăția lui Dumnezeu pentru totdeauna.

Fie în pușcărie, fie în libertate, asta sărbătorim acum: ÎNVIEREA DOMNULUI IISUS!

Cuvântul sărbătoare îi face pe oameni să se strângă la un loc nu pentru a-I mulțumi Domnului Hristos pentru sacrificiul făcut pentru noi, ci pentru a bea mult alcool și a mânca multă mâncare, până acolo că ambulanțele abia mai fac față în noaptea de înviere.

Orice om cu judecată, orice om din orice cult sau religie, ar putea să se oprească pentru câteva secunde din tot ceea e face pentru a se întreba, este Învierea sau Paștele o sărbătoare a dezmățului și a îmbuibării? Procedăm noi cum trebuie în aceste zile? Cel care a murit pentru noi și Căruia îi sărbătorim învierea ar fi de acord cu ceea ce facem noi? Sunt câteva întrebări, absolut normale.

Îmi aduc aminte că de „Înviere” înainte să înțeleg ce înseamnă de fapt această sărbătoare, așteptam nerăbdător până la ora 12 să iau lumină de la biserică, apoi într-un suflet alergam până acasă să las lumânarea alor mei, apoi săream în mașină și conduceam cu viteză până la discotecă unde eram așteptat de prieteni. Curgeau râuri de băutură, iar distracția se oprea doar pe la ora 5:30AM, când îmi aminteam că trebuie să duc coșul cu bucate pregătit de mama la sfințit. Într-un an am plecat de la club cu mașina să duc coșul la sfințit, când am ajuns în fața bisericii, chiar atunci preotul ajunsese până la trotuar cu sfințitul bucatelor.

Am deschis portbagajul și l-am rugat să dea cu agheasmă și peste bucatele din coșul meu. I-am mulțumit, am trântit capota portbagajului și am demarat în trombă, am ajuns din nou la club de una am ieșit undeva aproape de ora prânzului. Nu uitați! Atunci eram „creștin” sau cel puțin așa susțineam eu, mă consideram un om credincios, însă felul în care trăiam lăsa mult de dorit.

Acum, după ce am o relație personală cu Domnul Iisus, mă uit în urmă cu părere de rău, pentru fiecare moment în care L-am supărat și pentru acele momente în care prin ceea ce făceam îmi băteam joc de fapt de sărbătoarea Învierii Domnului Iisus.

Oameni buni, sărbătoarea Învierii Mântuitorului nu este pentru rachiu, nici pentru cozonaci și mâncare din abundență, nu este pentru distracții cu dansuri și alte lucruri care nu îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Sărbătoarea Învierii Mântuitorului este pentru ca tu și eu să ne aducem aminte că acum 2000 de ani Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce de bună voie ca din nou tu și eu să putem fi salvați, mântuiți, iertați!

Nu știu ce vei face tu de acest Paști, eu mai mult ca sigur vor fi în celula mea, cu colegii mei deținuți, unde dorim ca în aceste zile să mulțumim lui Dumnezeu pentru jertfa Fiului Său.

Te îndemn să faci la fel, nu este nevoie să ajungi într-o pușcărie pentru a realiza cât de mult te iubește Dumnezeu, cum nu este nevoie să ajungi într-o pușcărie pentru a alege să petreci frumos aceste sărbători mulțumind Domnului Iisus Hristos pentru jertfa Sa.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Comment

4 Replies to “Paștele după gratii!”

  1. Sunt Corneliu petrec sarbatorile pastelui departe de familie stau in truck in Hebron Ohio dar Hristos e viu in inima mea in fiecare zi am citit articolul si ma emotionat na rog Domnului sa-ti faca viata mai usoara daca Ai posibilitatea sa urmaresti un program frumos de la Biserica Happy Valley Arizona in roe la 5:30 pm seara asta are sa-ti placa www happyvalleyc.cc GBY

  2. Adevărat a înviat Domnul Isus și slava Lui ca a înviat si in inima multor oam de după gratii .Mie personal mi- au spus multi cu care corespondez„Multumesc Domnului ca sunt aici” ca altfel nu l- as fi cunoscut.Ai reușit să mi scoți niste lacrimi chiar dacă sunt pe tranvai în drum către Casă Domnului .Stiu ca e greu si acolo sa fii creștin, dar cînd te gindesti ca afara se înțelege cu totu altfel sensu sărbătorii Învierii, chir spunea cineva ca a fost la înviere si un altul si- a aprins țigară de la luminarea pe care o ducea.Întreb si eu. Ce creștinism i fi si asta???Acestea fiind zise doresc la fiecare dintre voi multe binecuvintati si spune- le ca o sora de la Oradea se roagă pentru deținuți

Lasă un răspuns