Pierdem timpul, fraţilor!

Square

Părerea de rău cea mai întâlnită a deţinuţilor este aceea că au pierdut timpul preţios din vieţile lor. De la câteva luni până la ani grei, cei mai mulţi dintre deţinuţi pierd ce este mai frumos şi important din viaţă. Motivele pentru care ajung în închisori sunt dintre cele mai diferite; predomină însă un motiv – acela care survine din dorinţa de îmbogăţire. Hands of the prisoner

Totuşi sunt încredinţat de un anumit lucru, că poţi pierde timpul sau îţi poate fi furat timpul chiar dacă eşti o persoană liberă. Cum îţi poţi pierde timpul chiar dacă eşti liber şi poţi face orice? Prin a face lucruri de nimic, lucruri care te ţin ocupat, care te ţin mereu departe de ceea ce ar trebui să faci.

Şi aşa scurtă, viaţa nu este luată în serios de cei mai mulţi dintre oameni. Până să simt proximitatea morţii, până să realizez că între a trăi şi a rămâne fără suflare este doar un pas, un pas mic, nu mă interesa nimic altceva decât să mă simt bine. Aş fi plătit sume importante de bani, aş fi făcut oameni dragi să sufere, cred că aş fi putut face absolut orice doar pentru a mă simţi eu bine şi a ieşi eu mereu deasupra.

Această atitudine este împotriva lui Dumnezeu care m-a creat. Când am înţeles asta, m-am apropiat de El, de Iisus Hristos, ce-i drept cu paşi timizi şi oarecum speriat, nefiind sigur dacă are loc şi pentru nemernici în Împărăţia Sa.

Realizând fragilitatea vieţii, am avut un moment în care L-am rugat pe Dumnezeu, la fel cum a făcut-o psalmistul: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înţeleaptă” Psalmul 30:12.  „Doamne spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt” Psalm 39:4.

Nu este nimic mai sigur în vieţile noastre decât momentul morţii, momentul în care vom lăsa în urmă tot ce am ştiut, tot ce am cunoscut, acel moment când ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnezeu la judecată. Întrebarea se pune astfel: „Suntem noi pregătiţi să murim? Sufletul nostru este gata să lase acest trup de carne şi să se întâlnească cu Creatorul Său?”

Zilele trecute am auzit un deţinut care într-o discuţie cu un frate credincios a zis: „am să mă pocăiesc şi eu, dar la 80 de ani”. M-am gândit atunci cât de mult îi amăgeşte diavolul pe oameni, făcându-i să creadă că pot ei alege momentul în care să se împace cu Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne zice: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile”. Evrei 3 sau „Iată că acum este vremea potrivită, iată că acum este ziua mântuirii” 2 Corinteni 6:2.

Ne minţim conştiinţa noastră zicând că nu avem timp pentru citirea Bibliei, nu avem timp pentru biserică, nu avem timp pentru o relaţie personală cu Dumnezeu; suntem prea siguri pe noi, prea fără griji, prea fericiţi, prea ocupaţi cu creşterea celor mici, prea ocupaţi cu munca, prea necăjiţi de probleme sau cu sănătatea şubredă, prea bătrâni, iar apoi prea morţi… adică prea târziu să te mai hotărăşti pentru Dumnezeu.

Acel coleg al meu deţinut a zis că la 80 de ani se va pocăi. Să îl ajute Dumnezeu, cu toate că nu cred că o va face chiar dacă va ajunge acea vârstă înaintată.

Tinerii nu dau importanţă prezentului, crezând că viitorul va fi unul bun; de cele mai multe ori se înşeală. Bătrânii trăiesc în trecut, din amintiri. Fiecare rătăceşte în alte timpuri şi nu profită de singurul timp care de fapt contează – prezentul.

Solomon, cel mai înţelept om care a trăit vreodată ne spune astfel: „Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, pană nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei…” căci omul merge spre casa lui cea veşnică şi bocitorii cutreieră uliţele. Până nu se întoarce ţărâna în pământ cum a fost şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu care l-a dat” Eclesiastul 12:1, 5, 7.

Ce ar fi de făcut?

Eu unul m-am hotărât să mă pregătesc din timp. Sunt atât de sigur că după moarte sufletul meu Îl va întâlni pe Domnul şi Mântuitorul meu, pe Iisus Hristos, încât încerc în fiecare zi să fiu pregătit, să fiu gata în orice clipă pentru acea măreaţă şi frumoasă întâlnire. Poate voi mai trăi vreo 30, poate 40 de ani, ţinând cont că am doar 33 în câteva zile, însă la fel de bine pot să fiu chemat Acasă, adică duhul meu să fie chemat la Dumnezeu care l-a dat chiar în această noapte. 

Sunt tânăr, fac sport, mănânc cât se poate de echilibrat în condiţiile date şi totuşi mă gândesc zilnic la momentul în care acest trup de carne în care trăiesc nu îmi va mai fi de nici un folos. Cu cât mai mult cei mai în vârstă ar trebui să fie preocupaţi de întâlnirea lor cu Dumnezeu, cu cât vremea este şi aşa puţină.

Vă doresc fiecăruia dintre voi care citiţi aceste rânduri multă înţelepciune şi pricepere pentru a vă număra bine zilele. Îmi doresc să nu mai pierdem timpul şi să ne pregătim indiferent de vârstă, ocupaţie, rasă sau statut social; să fim pregătiţi de întâlnirea cu Cel care ne-a creat – cu Dumnezeu.

Nu uitaţi, singura certitudine a vieţii noastre este că această întâlnire va avea loc mai devreme sau mai târziu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Botoşani                                                                                                                                        02.XII.2016

Comment

6 Replies to “Pierdem timpul, fraţilor!”

  1. Dumnezeu să te întărească și să binecuvînteze această lucrare deosebită pe care o faci în condiții nedorite de nimeni. Chiar cred că ești o încurajare nu doar pentru cei de acolo , ci și pentru cei care am citit gîndurile tale expuse mai sus. Domnul Isus să fie cu tine !!!!

  2. De ce „vreo 30, poate 40 de ani”? De ce nu 50, sau poate 60?
    Desigur, „taina vieții și a morții e la Dumnezeu” (ca să citez dintr-un poet de pe la noi…), dar 30, în cazul tău ar fi puțin cam… „înainte de vreme”, dacă ne luăm chiar și numai după speranța medie de viață din România.
    Fii binecuvântat Ursule! Nu știi câtă bucurie aduci și celor din exteriorul gratiilor prin ceea ce ai devenit și prin tot ce faci!
    Sărbători cât se poate de fericite!

  3. In urma cu 31 de ani , absolvent de liceu militar fiind, indoctrinat pina la refuz cu ateism si materialism , crezind ca moartea nu are nici o putere asupra mea traiam ca atare , sorbind cu nesat placerea clipei , pina cind intr o noapte la virsta de 48 de ani mama mea a trecut la cele vesnice .In acel moment am inteles ca si tine ca si tine ca moartea este cel mai sigur lucru .Dupa un an de zbucium in care doar cind ma imbatam eram mai linistit , am auzit Evanghelia ,si L-am rugat ca daca mai poate ierta un nemernic , s-o faca si cu mine .Ii multumesc ca s-a oprit si in dreptul meu , rostind cuvintul iertarii.Au urmat ani de suisuri si coborisuri , de bucurii si intristari dar nici o secunda nu am regretat ca am intrat pe Calea Lui .Ma bucur citindu-ti rindurile si-L rog sa te pazeasca , iar credinta ta sa creasca din zi in zi pentru a-i putea fi martor credincios acolo unde esti acum dar si cind vei ajunge din nou in casa ta .Te imbratiseaza cu drag al tau frate in Domnul , Ilie.

Lasă un răspuns