PROSTUL CUI?

Square

Zice Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Matei, capitolul 22, că cea mai importantă poruncă este: „să îl iubeșți pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”.

Sunt creștin și Dumnezeu știe că mă lupt zilnic să pot sta cât mai lângă El și Cuvântul Său, nu este o luptă ușoară, așa cum cei mai mulți creștini practicanți știu asta. Diavolul, vrăjmașul sufletelor noastre caută orice prilej pentru a ne putea amăgi, cu dorința clară de a ne îndepărta de Dumnezeu, dar slavă Domnului Iisus că prin faptul că a murit pe cruce pentru noi ne dă puterea să rezistăm atacurilor vrăjmașului și nu doar atât, ci să fim și biruitori peste el.

În locul în care mă aflu acum sunt oameni din mai multe țări, culturi, religii… etc., în general se respectă între ei, creștinii respectă musulmanii, iar musulmanii pe creștini, nu există nici un fel de ură vădită, să zic așa în legătură cu aspectul religios, acesta este un lucru bun și cred că ar trebui practicat în întreagă lume.

Am observat că mai degrabă cei ce se numesc creștini fac mișto unii de alții, își aruncă cuvinte batjocoritoare și nu pierd nicio ocazie pentru a vorbi de rău pe unul sau altul. Spre exemplu, este aici un frate portughez care iubește pe Domnul Iisus din toată inima lui, nu lipsește de la nicio întâlnire, studiu biblic sau timp de închinare. Aduce mereu cu el chitara, cântă bine cu chitara, însă stă mai slab cu vocea, asta nu îl împiedică să iasă în față în biserică să laude pe Dumnezeu, o face din toată inima. Însă faptul că vocea nu îl prea ajută am observat că îi face pe unii „creștini” prezenți să își dea coate și să îl ia în râs.

Am fost întristat să văd aceste răutăți iar când bishopul m-a chemat să vorbesc câteva minute am căutat să ating acest subiect care este unul de actualitate  în libertate, în biserica protestantă, în cea catolică sau ortodoxă.

Oare noi, cei care ne numim creștini, indiferent cât suntem de toleranți în ale muzicii, cât de buni oratori am fi sau cât de bine slujim Domnului Iisus, nu ar trebui să ne încurajăm, să ne rugăm unii pentru alții, să simțim unii cu alții, așa cum ne învață Sfânta Scriptură să fim cu toții un trup?

Acum poate că datorită locului unde mă aflu, într-o pușcărie, putem spune că cei care vin la biserică nu sunt tocmai creștinii care ar putea da un exemplu. Dar ce se întâmplă cu creștinii de afară, cei din biserica care își dau mereu coate, care mereu au ceva de comentat la adresa altora despre cum cântă, cum se îmbracă, cum vorbesc ș.a.m.d? Ce se întâmplă cu cei din biserica tradițională, care se îmbrâncesc și caută care mai de care să ajungă primul la aghiasmă de Bobotează, aruncându-și cuvinte de ocară. Este o realitate, chiar dacă ne convine sau nu, întrebarea este însă: „iubim noi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru când procedăm așa?”  Imediat următoare acestei porunci Domnul Iisus spune „iar a două asemenea ei este să iubești pe aproapele tău că pe ține însuți” Matei 22.

Nu de puține ori am fost ridiculizat de către oameni, unii mai apropriați, alții nu, unii creștini, alții mai puțin, cert este faptul că tuturor li s-a părut ciudat faptul că: „ai luat-o prea în serios cu Dumnezeu și pocăința, tre să-ți aduci aminte cine ai fost”. Răspunsul meu este „nu, nu trebuie să-mi aduc aminte, Domnul Iisus Hristos a avut grijă de asta la Golgota, sus pe cruce acum două mii de ani, eu nu trebuie decât să știu cine sunt astăzi, un om nou în Iisus Hristos”.

Nu destul caută diavolul zi de zi să ne descurajeze pe cale, nu destul vrea el să ne oprească să îl mai iubim pe Dumnezeu și pe oameni, de mai trebuie să fim uneori și noi motiv de întristare pentru unii creștini? Va rog să meditați la această întrebare și dacă credeți că puteți fi o încurajare pentru cineva, nu mai așteptați ci fiți acea încurajare iar Dumnezeu vă va răsplăti.

Cât despre cei care „iubesc pe Domnul Dumnezeul lor cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul lor” ei știu că nimic nu-i poate despărți de dragostea lui Hristos nici ura unora, nici minciunile lor, nici batjocorile.

Am citit un articol într-o revistă creștină și zicea că un tânăr student creștin, în fiecare dimineață înainte de a începe cursurile, ieșea pe străzile aglomerate din centrul Londrei cu un poster mare lipit pe el în partea din față și unul în partea din spate, pe aceste bucăți mari de hârtie erau scrise câte un verset din Sfânta Scriptură.

Din dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni acest tânăr făcea în fiecare dimineață acest lucru pentru ca cei ce se grăbeau către muncă să poate citi măcar câte un verset.

Totul era bine, unii oameni îi zâmbeau însă cei mai mulți îi rădeau în față, îl batjocoreau ba încă aruncau în el cu sâmburi de caise și îl numeau „fool” adică „prost”.

Într-o dimineață, el nu a mai scris niciun verset, ci pe afișul din partea din față a scris cu litere mari „SUNT UN PROST PENTRU HRISTOS”. Cei care îl întâmpinau și vedeau acest mesaj rădeau și mai copios, unii cunoscându-l deja de luni bune, însă când treceau de el și se uitau pe afișul din spate mesajul era altul, de fapt era o întrebare: „TU AL CUI PROST EȘTI?”

Să-l iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău nu te face prost, ci te face copil al Său. Făcând așa, împlinește porunca Domnului Iisus, indiferent că te confrunți cu batjocora, cu indiferența unora, cu minciunile altora. Indiferent de circumstanțe, iubește-L pe Dumnezeu așa cum zice Domnul Iisus și „nu te teme, nu vei rămâne de rușine” Isaia 54:4.

Cel ce te vrea prost este diavolul, tatăl minciunii și tatăl oricărei batjocori, prin faptul că oamenii se batjocoresc între ei el are de câștigat, pentru că făcând astfel, ei, batjocoritorii, sunt batjocora lui.

Să nu ne lăsăm amăgiți de diavolul! La Galateni 5 Biblia ne spune care sunt roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinciosia, blândețea, înfrânarea poftelor. Să ne concentrăm asupra acestor roade și să fim creștinii aceia pe care Dumnezeu dorește să fim.  Doamne ajută-ne! AMIN!

Lasă un răspuns