ROMÂNIA DE ASTĂZI!

Square

Vă salut cu mult drag din nou din spatele zidurilor înalte de beton.condamnat

Cred că orice ființă umană are dreptul la exprimare, inclusiv noi deținuții; acest drept nu ar trebui îngrădit nimănui. Putem fi de acord sauP nu cu ideile cuiva însă nu putem pune pumnul în gură nimănui.

Povestindu-i lui Puiu despre minunatul fel în care Dumnezeu a lucrat cu acest blog, dându-mi posibilitatea să fac cunoscut lumii de afară întâmplări și trăiri care în mod normal ar fi rămas aici în spatele gratiilor, și-a exprimat dorința să trimită și el un mesaj. Eu m-am bucurat și l-am încurajat să o facă; așadar ceea ce veți citi mai jos, intitulat „România de astăzi” este România văzută prin ochii unui deținut.

Puiu este un coleg al meu de aici din penitenciar. Este închis de 13 ani și mai are câțiva ani de executat până să fie din nou liber. În toți acești ani a văzut și trăit tot ce se putea vedea și trăi în pușcărie. Acesta este primul articol dintr-o serie mai lungă pe care Puiu le va scrie pentru blogul nostru din experiența sa de după gratii. Vă încurajez pe cei care veți avea pe inimă să vă rugați pentru acest bărbat ca Dumnezeu să i se facă pe deplin cunoscut.

„Trăiesc în România, sunt cetățean al acestei țări care, din păcate face parte din Uniunea Europeană, suntem în secolul XXI.

Străzile acestei țări sunt pline de copii, tineri și bătrâni care dintr-un moment în altul, pot deveni infractori sau poate buni cetățeni; este o alegere sau sunt produsul unui mediu în care au șansa ori ghinionul de a se naște. Acești tineri care n-au fost niciodată la școală, nu știu măcar să-și scrie numele; mulți dintre ei au copii, pe care îi întrețin din furat, cerșetorie sau din mila vecinilor. Au ales această variantă în cunoștință de cauză, sau sunt victime ale indiferenței și ale ipocriziei noastre sociale.

Ce fac copiii aceștia care, la o vârstă atât de fragilă, trebuie să-și câștige existența într-o luptă cel puțin inegală cu indiferența și cu cinismul societății în care trăim?

Instituțiile care trebuie să aibă grijă de acești tineri și-au întors spatele de la ei. Personalul acestor instituții nu este capabil să îndeplinească aceste sarcini încredințate de noi; ne place să fim indiferenți față de oamenii noștri. Ne place să vedem tineri suferind, curgând sânge…

Domnilor, ce ați vrea mai mult să vedeți, tineri care ajung după gratii, oameni care suferă? Ce altceva ați vrea să priviți în această societate?

Trebuie să tragem un semnal de alarmă, ne pasă sau nu ne pasă, atunci când trecem pe lângă ei; totuși, în fuga existenței ne uităm fără nici o emoție în ochii triști și absenți ai copiilor… doar prin neglijența societății sunt pedepsiți fără nici o vină.

În mod evident, orice ființă umană care se naște, evoluează în funcție de contextul social care permite, sau care, dimpotrivă îi interzice evoluția, desăvârșirea. Din păcate, chiar în secolul XXI, societatea noastră este fără nici un remediu pentru a diminua existența copiilor pe străzi, încă aplică eticheta de rău și bun fără a cerceta cauzele chiar dacă suportă din plin consecințele. Ce interes ar avea să cerceteze pentru a afla câți copii din această țară abandonează școala, ca să înțeleagă de ce este încălcată legea care le garantează prin Constituție dreptul la educație și protecție socială? Instituțiile care trebuie să le asigure protecția, ele în sine joacă „barbul” cu ei; ele încalcă brutal și constant până ce ajunge să devină o banalitate, ca mai târziu să compare investiția pe care o poate face în educație și protecție socială cu o investiție mai costisitoare – construcția unor penitenciare pentru noi infractori produși de societate. Acei bani pot fi folosiți foarte ușor în educația lor, nu în custodia lor după gratii.

Este oare o întâmplare să auzi că mai bine de jumătate din totalul deținuților din România sunt tineri analfabeți și semianalfabeți, este o consecință a societății, a dezinteresului general? Oare este posibilă înțelegerea socială a foștilor deținuți câtă vreme societatea nu-i pune în posesia unui bagaj minim care să le permită alegerea unei meserii, construcția unei case, sau suportul material pentru a întreține o familie?

Cel mai simplu este să ne imaginăm că tinerii și copiii comit anumite fapte antisociale din necesitate sau din răutate și odată prinși, condamnați la pedeapsa cu închisoare, se speră că problema acestora este rezolvată astfel definitiv. Cel mai rău lucru este că odată prinși și condamnați, deținuții nu mai pot ieși din închisoare; singura lor legătură dintre comunitate și penitenciar se face prin canalele de televiziune și prin presa scrisă. Aceste două legături s-au învățat să împrăștie cu nesaț noroi, toate detaliile, și, dacă se poate, să le înflorească după bunul lor plac pentru a avea o audiență cât mai bună și pentru a-și vinde presa care este câteodată foarte josnică.

Cum am putea să atragem atenția asupra acestei probleme cu care ne confruntăm? Cum să-i facem pe membrii comunității să înțeleagă că un fost deținut fără un minim suport social poate foarte ușor să se transforme într-o bombă cu ceas, care ticăie sub tălpile noastre zi de zi și nu ai ce-i face?

În mod uimitor se vorbește foarte mult, dar s-a și dovedit dezinteresul nostru, al comunității; nu este încadrat într-o anume secțiune, chiar dacă stă de regulă la baza nedreptății, intoleranței, a discriminării sau a abuzului și în cele din urmă la baza infracționalității.

Penitenciarul, în forma lui actuală și în lipsa unei legături asumate cu comunitatea, nu va putea rezolva problema cu infracționalitatea. Avem nevoie de tineri care vin cu soluții noi, care pot să le pună și în practică și pot fi și inteligente, care să contribuie la diminuarea mai rapidă a infracționalității, să aibă soluții și pentru reintegrarea foștilor deținuți pentru ca societatea să nu ne mai privească mereu ca fiind irecuperabili. Avem nevoie de o recondiționare a rolului pe care fiecare dintre noi îl jucăm în această societate; avem nevoie foarte urgent de soluții prin care să schimbăm mentalitatea oamenilor, să schimbăm lumea. Avem nevoie să începem de undeva, trebuie să vină cineva cu soluții în acest sens pentru a schimba viața acestor oameni, traiul lor mizer și umilitor, pentru o viață mai bună, nu pentru tortură, nu pentru a dezbina familii.”

Puiu Gheorghe, PNT Botoșani

Lasă un răspuns