Iubește-ți dușmanii în câți pași vrei tu!

Trec pe la ai mei aseară și arunc o privire la jurnalul de știri. Ce văd? Văd dușmănii, certuri, acuzații, care mai de care să împroaște cu mizerii către celălalt… culmea că pe un canal de știri o persoană era făcută să arate ca un monstru pe canalul următor. Deschid net-ul și văd aceleași lucruri… singura deosebire că pe net nu se înjură doar între ei, personajele principale, ci acolo poate înjura și poporul și o face cu toată inima și puterea, de la cel mai mic la cel mai mare, fără nici un fel de rușine. Duc copiii la școală și, mergând pe stradă, văd cel puțin doi șoferi care se înjură grav, chiar de la primele ore ale dimineții. Toate acestea în contextul în care România încă se pretinde a fi o țară creștină.

Hai să presupunem că este așa și că România este în continuare o țară creștină. Dacă ar fi așa ar trebui să ne intereseze ce spune Dumnezeu despre unele aspecte ale vieții, care ne privesc zilnic, pe fiecare dintre noi.

Spre exemplu, despre situația descrisă mai sus, Domnul Iisus ne spune în evanghelii să ne iubim dușmanii, nu doar atât, dar merge mai departe, și ne spune că trebuie să ne rugăm pentru ei. Întrebarea este următoarea: cum am putea iubi sau cum am putea să ne rugăm pentru oamenii care ne urăsc?

Fiecare om a trecut măcar o dată în viață prin situația în care cineva să-l șicaneze, să-l ofenseze, să-l disprețuiască (public dacă se poate, căci așa se poartă), să-i facă rău într-un fel sau altul. Ei bine, eu nu am făcut excepție și cu ceea ce aveam la îndemână mă apăram, iar când aveam ocazia atacam (tot cu ce aveam la îndemână), făceam eforturi de tot felul să văd ceea ce eu consideram dreptatea mea înfăptuită, gen dacă vecinul mi-a tăiat un cauciuc la mașină eu îi voi tăia toate cele patru cauciucuri… Bineînțeles că greșeam, însă eu nu vedeam nimic greșit în a răspunde cu ură pentru ură. Asta până când Dumnezeu s-a îndurat de mine și m-a făcut să văd lucrurile într-un mod cu totul diferit.

M-am gândit și m-am rugat mult ca Dumnezeu sa-mi dea puterea și voința necesară să pot să împlinesc ceea ce mi-a cerut. Am zis în rugăciunea mea: „Doamne dacă Tu ne-ai poruncit să facem astfel, să ne iubim dușmanii, atunci cu siguranță este posibil, dă-mi tăria și puterea de care am nevoie să înfăptuiesc acest lucru”.

Prima dată când m-am rugat pentru cineva care mă ura am făcut-o cu buzele, din păcate nu și cu inima. Nu știam cum să conectez inima la o astfel de situație. Rănile făcute de acele persoane încă dureau, eram încă afectat profund. Mă întrebam cum as putea face asta, de ce aș face un astfel de lucru? Unde s-a mai văzut așa ceva? De ce tocmai eu? Aveam impresia că dintre toți oamenii de pe pământ Dumnezeu îmi cere doar mie să iert…

A fost foarte dificil pentru mine să fac ceea ce îmi pusesem în minte. Dorință aveam, însă parcă nu puteam… Ceea ce m-a ajutat au fost versetele din Matei 5, care zic următoarele:Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii și rugați-vă pentru cei ce vă persecută, ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru, Care este în ceruri! Căci El face să răsară soarele Lui și peste cei răi, și peste cei buni și trimite ploaie și peste cei drepți, și peste cei nedrepți.” 

Acest gen de acțiune, pe care ne-o cere Domnul Iisus, este diametral opusă față de ceea ce ne învață lumea, când vine vorba de iertare. Însă celor care ne pasă de ceea ce spune Dumnezeu trebuie să știm că momentul în care noi oamenii ne asemănam cel mai bine cu Creatorul nostru este momentul în care iertăm celor care ne-au greșit. Vrei să te asemeni cu Tatăl tău ceresc? Contează pentru tine să fii asemenea Lui? Dacă da, atunci IARTĂ.

Sunt momente în viață când realizezi că sunt unii care te urăsc grozav și habar nu ai de ce o fac? Oamenii urăsc și sunt gata să spună sau să facă lucruri urâte celor care dintr-un motiv sau altul nu le împărtășesc ideile,valorile sau idealurile. Vedem asta în campaniile electorale. Vecina cu care te-ai înțeles bine toată viata își schimbă atitudinea față de tine pentru că tu ai o altă opțiune politică. Mai grav, am întâlnit acest lucru în biserici, stai la slujbă ani la rând pe aceeași bancă, dai mâna cu fratele de mii de ori, vă zâmbiți, vă binecuvântați, iar apoi te trezești că te evită sau că nu-ți mai răspunde la salut și te întrebi ce o fi cu el… ei bine, el tocmai a aflat că tu ai votat cu alt candidat decât cel pe care îl simpatiza.

Ai să te întrebi: doar pentru atât? Doar pentru atât, drag prieten, diavolul este destul de șiret să prindă în mocirla numită „ură” chiar și pe cei care se numesc creștini practicanți. Dacă te întrebi ce este de făcut, trebuie să știi că, în primul rând, trebuie să nu te superi pe un astfel de om. Dacă un orb te calcă pe picior te poți supăra pe el? Nicidecum! La fel și cu cel care te urăște, el este orb, de aceea are atitudinea pe care o are. Noi suntem datori să ne rugăm, nicidecum să ne mâniem sau mai rău să ne certăm. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți  în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăință, ca să ajungă la cunoașterea adevărului, să-și vină în fire și să scape din capcana diavolului, în care au fost capturați ca să-i facă voia.

În ce fel trebuie să ne rugam pentru cei care astăzi ne vrăjmășesc? Trebuie să ne rugam cu o dorință aprinsă ca Dumnezeu să le schimbe viața, să le deschidă ochii, să înțeleagă că dușmănia și ura vin de la diavolul și oricât de mult ar încerca ei să se justifice pentru veninul din inima lor, nu există justificare pentru ură dragii mei. Se pot pune multe măști, am văzut ură mascată în „dreptate”, însă nu despre dreptate era vorba, ci despre răzbunare, ură. Am văzut ură mascată în „justiție”, însă nu despre justiție era vorba, ci era vorba despre răzbunare, ură. Am văzut ură mascată „în dorința de a face bine” însă nu binele era cel dorit, ci răzbunarea, ura. Sub masca dreptății s-au făcut de-a-lungul istoriei mari nenorociri și nu am nici un dubiu că vor urma și altele tot sub masca „dreptății”, pentru că atâta timp cât oamenii vor da crezare și vor apleca urechea la ce le șoptește vrăjmașul vor acționa întotdeauna plini de ură, iar acționând așa nu are cum să iasă ceva bun.

Vrei să urăști ceva? Urăște păcatul, urăște să mai bârfești pe fratele sau pe sora, urăște să mai înjuri, urăște să mai te uiți după nevasta altuia, urăște să mai dorești altuia răul, urăște să mai furi, urăște să mai bei până nu mai știi de tine, urăște drogurile, urăște tot ce ți se pare rău. „Depărtează-te de rău și fă binele; caută pacea și aleargă după ea!” Psalmul 34.

Dumnezeu m-a frânt înainte să poată face ceva din mine. A trebuit ca El să desființeze tot ceea ce eram, pentru ca mai apoi să facă din mine omul care sunt astăzi, nu unul perfect, însă unul care își dorește și face eforturi pentru a schimba zilnic câte ceva în bine.

Sunt un om care se roagă pentru „cei care au un dinte sau mai mulți împotriva mea” și pot, cu mâna pe inimă, să asigur pe cei care poate că poartă în inima lor vreun resentiment față de persoana mea, că-i port în rugăciune și că mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe ei, familiile lor, caselor lor, copilașii lor. Fac lucrul asta, nu o spun ca pe o laudă, pentru că dacă trebuie cineva lăudat aici, acela este Dumnezeu, însă o spun cu dorința că poate cineva va dori să încerce acest lucru pe care l-am expus mai sus.

Garantat că rugându-te pentru dușmanii tăi îți faci bine ție și familiei tale. Spunea un prieten că ura este otrava pe care o bea cineva în speranța că va muri cel pe care îl urăște. Imposibil! Purtând ură și pică nu vei face decât să-ți cauzezi ție mult rău, apoi răsplătind cu rău pentru rău nu faci decât să aduni o grămadă de blesteme peste tine.

Nu te amăgi că mersul la biserică, spovedania, milostenia, cântatul la cor, vorbitul de la amvon, pot cumva să înlocuiască dragostea. Poți fi cel mai tare predicator, cel mai cu har om, să cânți cum nu o face nimeni, să prorocești cu „Da și Amin”, să fii cel mai credincios, cel mai milostiv până acolo încât să dai toată averea la săraci, poți să fii gata să-ți jertfești viațta pentru cea mai nobilă cauză, dacă nu mă iubești, dragul meu toate celelalte se vor dărâma ca un castel de nisip. Da, ai citit corect, dacă nu mă iubești pe mine nimic din ceea ce faci nu are nicio importanță! Știi de ce? Pentru că dacă nu mă poți iubi nu rămâi decât „un chimval zăngănitor”. Dacă nu mă poți iubi pe mine care mă vezi, nu poți iubi nici pe Dumnezeu pe care nu îl vezi.

Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aș împarți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. 1Corinteni 13

Profit de situația politică actuală și îți voi mai spune ceva: s-ar putea să zici că sunt nebun, însă dacă tu, creștin, care te consideri copil de Dumnezeu, tu care te consideri mântuit, tu care speri că în ziua aceea te vei vedea cu Domnul Iisus și El, personal, te va chema acasă, dacă nu îl iubești pe Dragnea, da, pe Liviu Dragnea, crede-mă și nu spun eu asta, Cuvântul lui Dumnezeu o spune, dacă nu iubești pe Iohannis, pe Orban, pe Cioloș, pe Barna, pe Firea, pune tu restul, pune tu numele celui pe care nu îl iubești, politician sau nu, pune numele celui pe care îl urăști și spune: „Doamne Iisuse Hristoase ajută-mă să-l iubesc pe acest om. Doamne, mi-a făcut rău dar vreau să-l iubesc, m-a înjurat dar vreau să-l iubesc, m-a prejudiciat dar vreau să-l iubesc, vreau să iubesc pentru că te iubesc pe Tine, Doamne, iar Tu ești Dragoste, nu ură, nu dezbinare, ci Dragoste!”

Nu știu cine sau ce ți-a făcut, nu știu dacă e politician sau altceva, însă dacă vrei să ajungi în Împărăția lui Dumnezeu trebuie sa-l iubești. Asta nu înseamnă că trebuie să-l vizitezi toată ziua sau să-l suni toată ziua, însă e musai să-l ierți și să-l iubești, asta dacă ții la viața ta veșnică.

Nu sunt foarte bătrân, însă nu cred că a fost în România mai multă dezbinare în toată istoria acestei țari ca în această vreme. Românii ar trebui să se oprească măcar pentru câteva momente, să se întrebe: dacă toată această nebunie care se întâmplă în aceste momente în această țară aduce ceva bun?

Credeți în schimbare? Se vorbește mult despre asta… nimic bun nu va veni din ură și dezbinare. Schimbarea în bine vine dintr-o zonă în care Dragostea domnește, nicidecum ura!

Închei aici, dorind ca Dumnezeu să vă binecuvânteze inimile, casele, familiile cu Dragoste! Fiți binecuvântați!

Dragnea, ai sfeclit-o!!!

Astăzi sunt nimic mai mult decât un fost pușcăriaș. Nu am și nici nu pretind a avea vreo educație aleasă. Am făcut școală în România, la Suceava. Am crescut într-o societate rănită și tulburată, imediat după 1989… am învățat „din oraș” că trebuie să mă descurc, că trebuie să fac ceva, că doar făcând bani poți supraviețui, că nimeni nu îți bagă în buzunar. Părinții m-au crescut cum au crezut ei mai bine și mi-au oferit cât au putut. Faptul că am ales din ceea ce avea societatea să-mi ofere partea mai puțin bună, îmi asum.

Am scris aceste câteva rânduri că să mă prezint pe scurt, să știți cine vă scrie… nu vreau să mă pretind altcineva decât sunt.

După ziua de ieri, zi în care am văzut manifestarea celor „inteligenți și educați” din societate, am hotărât să rămân „prost”, iar în schimb, cumva în prostia asta a mea să iubesc. Cei familiarizați cu Biblia știu de un anume capitol 13 din întâia carte către Corinteni a Apostolului Pavel, la acel gen de „dragoste” mă refer.

Acest mesaj se adresează creștinilor evanghelici sau ortodocși, în special către cei care au uitat la ce sunt chemați. Către cei care au manifestat o ură ieșită din comun, în special către cei pe care i-am văzut sau auzit rostind celebra înjurătură împotriva partidului de la guvernare. Cât de ipocriți puteți fi „fraților”? În care biserică ați învățat că se cuvine creștinilor să înjure sau să urască. Despre care Mantuitor ați învățat că a înjurat pe Cezar? Ce nu înțelegeți din 1Corinteni 13?

Vă scriu cu toată iubirea și prețuirea, fără să doresc să supăr pe nimeni, nu vă lăsați amăgiți de niciuna din părți, de niciun partid, nici de stânga, nici de dreapta, de nicio televiziune, nici de stânga, nici de dreapta, nu vă lăsați infectați în inimile voastre cu ură și dușmănie.

Nu vă lăsați amăgiți, Salvarea noastră nu vine la emisiuni TV să ne promită marea cu sarea, Salvarea noastră nu împarte găleți electorale, Salvarea noastră nu vine o dată la 4 ani să ne zâmbească, apoi să ne disprețuiască și pe noi și crezul nostru, Salvarea noastră a murit pe cruce, în dealul Golgota și va veni pe norii cerului în slavă! Țineți bine lucrul acesta în inima voastră.

Împărtășind astăzi aceste gânduri cu un frate drag care este și slujitor mi-a răspuns astfel: „REGRET ȘI ASTĂZI… Când s-a anunțat executarea lui Ceaușescu, eram în fața prefecturii cu mulțimea și m-am bucurat.
Sora Dupu, femeie mai în vârstă, era acolo, a auzit cum ne-am manifestat și s-a uitat la noi dezaprobând. Și astăzi îmi pare rău…”

În alt context, îmi amintesc atitudinea unui alt frate scump, când a căzut fostul premier Emil Boc, într-un studio de televiziune, unii dintre colegi umblau cu telefonul de la unul la altul amuzându-se copios de acea filmare. Când au ajuns să-i arate lui Daniel Tcaciuc (care între timp „a plecat la Domnul”) acesta a zis „nu vreau să văd, omul acesta tocmai a avut un necaz, nu mă pot bucura de necazul lui”. A închis gura tuturor celor care erau în încăpere. Știți de ce? Pentru că avea dreptate.

Dragi frați, dragi români, nu mi-l pot închipui pe Domnul Iisus înjurînd vreun partid politic sau sărind în sus de bucurie că Dragnea a ajuns la pușcărie. Însă mi-l pot imagina cand a zis „iubiți, iertați, rugați-vă, fiți buni”.

Nu fac politică, nu mă interesează niciun partid, am votat cu un independent. Însă nu pot să nu văd fățărnicie și la unii și la alții… dorința exagerată de putere și într-o tabără și în cealaltă, manipulare grosolană și într-o parte și în alta.

Haideți să ne îndreptăm privirile dinspre așa zișii „hristoși omenești” care promit salvarea noastră, dar care nu se pot salva nici pe ei, către Adevăratul Hristos! Vă rog nu mai predicați politică și nu mai înălțati oameni de la amvoane sau altare, indiferent cum se numesc aceștia, ci predicați-L pe Domnul Iisus! Avem pe cine înălța, avem cu cine ne lăuda, avem un Salvator cu adevărat, un Domn care ne-a făcut atât de mult bine! De ce Îl ignorăm?

Un prieten mi-a spus că probabil scriind aceste gânduri, rândurile celor care nu se bucură să mă vadă se vor îngroașa… îmi asum fiecare cuvânt pentru că le scriu dintr-o inimă curată, le scriu într-o țară în care dreptul la liberă exprimare există și mai important le scriu în Numele Celui care a murit în locul meu pe cruce.

Cât despre Liviu Dragnea, mi-aș dori să aud într-o zi că Domnul Iisus Hristos a devenit Domnul și Mântuitorul său personal, că Dumnezeu i-a schimbat viața și că și-a dat seama că există un Singur Domn, iar în rest toate sunt efemere…

Mai jos aveți o scurtă mărturie care merită citită. Acest mesaj a fost scris de o doamnă respectabilă în a noastră societate. Subscriu întru totul cu ceea ce dumneaei a scris.

„Mama mea a fost unul dintre primii asistenți de probabațiune din țară. Prin urmare, în adolescență, am auzit multe povești din penitenciar, dar mai ales povești despre necesitatea grațierii într-o societate normală, despre dreptul la o a doua șansă, despre necesitatea reintegrării în societate a celor care au ispășit o condamnare penală. Mai apoi, din lecturi, jurnale și mărturii am înțeles că între justiție și dreptate e o mare diferență. Tot din lecturi am înțeles de ce regimul penitenciar din majoritatea țărilor dezvoltate pe care le admirăm e, în foarte multe cazuri, atât de diferit de regimul penitenciar de la noi, incapabil să scape de moștenirea bolșevică. Pasionată dintotdeauna de istorie, nu mi-a luat mult să mă conving că pedeapsa cu moartea e o atrocitate care trebuie evitată de orice societate care vrea să ramână sănătoasă. (Desigur, că orice om, am și eu momentele mele de supărare, mai ales atunci când văd animale maltratate.)
Ceea ce am văzut însă ieri mi-a demonstrat că noi suntem o societate nu bolnavă, ci foarte grav bolnavă. Culmea e că ani de zile am avut impresia că cele mai ușor manipulabile persoane sunt cele neșcolite. Însă la fel cum între justiție și dreptate există diferențe, la fel există si între educație și școală. O persoană educată după principii sănătoase, chiar și în lipsa studiilor, are un… un instinct nealterat care o ajută să discearnă între bine și rău. O persoană școlită, chiar și la universități de prestigiu din străinătate, în lipsa unei educații poate însă să ajungă un calău cu mult mai multă ușurință și cu un mare elan. Iar în România avem în momentul de față tot mai mulți călăi și nu pot să nu mă întreb cât va dura până când vor pune mâna pe revolver.
Să te pretinzi educat și școlit, să rezonezi doar la injurii, să faci din *uie amin, să fugărești, să ataci cu bâte mașina unui om doborât deja la niște ore în care orice alți oameni responsabili muncesc, să sărbătorești un stat al cătușelor în piață, să îți crești cu astfel de exemple copiii, să urăști fără să înțelegi ce, de ce, să urăști doar pentru că e “cool” să urăști, să îți dorești doar pușcării, dar să nu te chinui să înțelegi soluțiile unor procese, să urăști în asemenea hal un partid ales până la urmă printr-un vot democratic, să îți urăști țara, să îți urăști astfel bătrânii, să dorești doar închiderea pe viață sau moartea unora, să visezi doar la violurile și bătăile la care unul sau altul ar putea fi supuși în pușcării și să crezi că te mai poți numi om…
Am ajuns acasă unde mama care a văzut atât de multe mi-a recomandat cât se poate de serios să îmi aleg cu mare grijă prieteniile și să mă rezum să vorbesc doar despre cărți, pictură, călătorii. În democrația autentică în care trăim ajungem din nou să ne fie frică să avem alte puncte de vedere decât cele declarate corecte. Desigur, te gândești, că hai măi mamă, exagerezi! Dar apoi te gândești că sfatul îți vine de la o persoană care a trăit mai mult sub dicatură decât ai trăit tu.
Pe facebook, văd că mamele unor alți prieteni au mers chiar mai departe, recomandându-le să părăsească cât mai repede țara asta pentru că vor urma lucruri îngrozitoare. Și îmi dau seama că e prima oara când mă gândesc mai serios la plecare. Dar unde? Europa pe care o iubesc e un butoi de pulbere, SUA e mai măcinată ca niciodată de conflicte interne, cu alte zone geografice mi-e greu să rezonez. Și apoi îmi dau seama că eu sunt ca soțul Aniței Nandriș-Cudla. Cei care au citit volumul ei de memorii, “20 de ani în Siberia” vor înțelege mai bine despre ce vorbesc. Sunt mult prea legată de casă, de acasă. Nu-mi rămăne decât să sper că voi ajunge și la nivelul ei de iertare.
Ceea ce am văzut ieri la televizor, spre seară, când am ajuns acasă, mi-a demonstrat că nu știu nimic despre ură. Cu toată firea mea vulcanică, cu cuvintele grele pe care le scot când sunt furioasă, nu am ajuns încă la stadiul de fiară. Ferice de mine! Sau poate nu.” (I. M.)

PS: înainte să îmi lăsați mesajele dvs. mai puțin prietenoase vreau să știți că nu mă supăr, mai mult mă voi ruga pentru dvs. Fiți binecuvântați de Domnul Iisus!!!

CUVINTE FAINE!!!

Cuvintele pe care le rostim zilnic au o importanță deosebită, sunt mult mai importante decât ne putem imagina. Biblia spune că viața și moartea stau în puterea limbii!

De felul cum vorbim depind multe aspecte legate de bunul mers al vieții noastre. Unii oameni își îngreunează viața și atrag ura celor din jur, doar pentru că folosesc cuvinte ne la locul lor.

Am meditat mult la acest aspect și potrivit cu experiența de viață pe care o am, am găsit că de multe ori o vorbă bună, spusă la momentul potrivit, poate schimba nu doar ziua cuiva, dar și relația ta cu acea persoană. Cred că o vorbă bună spusă la momentul potrivit poate schimba o viață!

Am găsit câteva cuvinte care folosindu-le zilnic ne pot ajuta în primul rând pe noi, apoi pe cei din jurul nostru.

„IARTĂ-MĂ”

Sunt căsătorit de ceva ani și știu din experiență că un IARTĂ-MĂ spus la momentul potrivit poate fi cheia pentru o căsnicie fericită. Nicio căsnicie nu este perfectă însă dacă dorim să avem o familie fericită trebuie să învățăm să spunem: IARTĂ-MĂ. Un lucru pe care l-am învățat atât eu cât și scumpa mea soție este nu doar să uităm greșelile din trecut ci și să facem în așa fel încât să nu le mai aducem în discuție. Degeaba spui că astăzi ai iertat dacă maine sau după ceva timp aduci din nou în discuție aceleași lucruri.

Apostolul Pavel ne dă următorul sfat: „Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” Efeseni 4.

Dorim să fim iertați atunci când greșim însă înainte de toate trebuie să învățăm să iertăm pe cel care ne greșește. De multe ori îți este greu să te ierți pe tine însuți. Cred că aici trebuie făcut un efort suplimentar din partea fiecăruia dintre noi… să învățăm să iertăm. Câteodată nu pot ierta foarte ușor și găsesc ca principal vinovat pentru asta mândria. Oricât am vrea să ne smerim, tot mai găsim în noi câte un pic de mândrie. Aceasta ne face de multe ori să nu putem trece peste greșelile celorlalți sau chiar peste greșelile proprii. Știți ce am mai învățat? Am învățat că atunci când iert pur și simplu mă smeresc. Faptul că Dumnezeu pune în mine puterea să iert mă face să pot vedea faptul că singur nu aș fi fost în stare și că doar bunătatea Sa mă face să pot ierta și să mă pot ierta.

„TE IUBESC”

Cât de puternice cuvinte și totuși cât de neînsemnate devin pentru noi în tumultul și aglomerația cotidiană. Un simplu „TE IUBESC” poate schimba nu doar ziua ci și viața cuiva. Să spui soției și copiilor tăi zilnic aceste cuvinte este foarte important, pentru că în acest fel le vor întipări adânc în inima și mintea lor faptul că îi iubești, astfel nelăsând loc de îndoieli privitoare la acest aspect. Ne arătăm dragostea față de semeni prin fapte, dar să știți că și cuvintele sunt la fel de importante. Prin cuvinte putem ridica moralul cuiva sau putem să-l doborâm câteodată, fără să mai poată să se ridice. Cât de puternice pot fi aceste cuvinte: „TE IUBESC”, totuși dragostea nu este doar o emoție sau o urare, este ceva mult mai profund ce se găsește în noi, este acea pornire de a face bine celui de lângă tine fără săă aștepți nimic în schimb, este ceea ce a făcut Domnul Iisus pentru noi. În Ioan 3:16 găsim ceea ce a făcut Dumnezeu din dragoste pentru noi, oamenii, pentru cei ce Îl urau, Îl chinuiau, Îl băteau, Îl scuipau… din dragoste Iisus S-a jertfit. Dragostea înseamnă de multe ori jertfă: să te jertfești prin a-ți păsa mai mult de cel de lângă tine decât de propria persoană. Un simplu „te iubesc”, fără să facem efortul necesar să arătăm asta înseamnă un mare ZERO, faptele noastre trebuie să acopere ceea ce exclamăm. Așadar, dacă prin fapte acoperim ceea ce spunem atunci cu adevărat „TE IUBESC” poate atinge potențialul pe care îl are.

„MULȚUMESC”

Cuvântul „mulțumesc” pare că dispare din ce în ce mai mult de pe buzele noastre… în special în rândul generației tinere. Ieri am primit un mesaj de la o doamna ce lucrează într-o firmă care a prestat niște servicii pentru familia noastră și care mi-a mulțumit că i-am mulțumit. Adică mi-a scris un mesaj de mulțumire pentru faptul că după ce firma dumnealor ne-a livrat produsul cumpărat i-am scris câteva cuvinte de mulțumire. Încheia mesajul această doamnă astfel: „contează mult pentru mine să știu că ați fost mulțumiți. Vă mulțumesc pentru mesaj”. Probabil că într-o oarecare măsură ziua acestei doamne a fost schimbată în bine prin simplu fapt că mi-am făcut timp un minut să-i scriu un scurt mesaj. Cât de mult putem influența starea și viața unor oameni doar printr-un simplu gest, precum acela de a zice: „MULȚUMESC”. Are nevoie Dumnezeu de mulțumirile mele? Nu știu, însă caut zilnic să-I mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut și face pentru mine, caut zilnic să-I mulțumesc pentru Fiul Său, pentru viața care a pus-o în mine. Sunt atât de multe motive să-I mulțumesc și simt că oricât aș mulțumi, niciodată nu va fi de ajuns. A ne arăta aprecierea față de cei din jurul nostru, cu care intrăm în contact printr-un simplu MULȚUMESC face mult.

„EȘTI BINEVENIT”

Din nou două cuvinte care pot înmuia o inimă, care pot transforma o viață sau care pot face diferența dintre o zi bună și una mai puțin bună. E frumos să auzi cuvinte precum: „îți mulțumesc” sau „iartă-mă”, dar este plăcut să auzi și cuvintele „ești binevenit”, mai ales atunci când ajungi în locuri noi sau întâlnești persoane noi. Dacă ajungi undeva, fie că ești elev, student, sportiv sau orice altă profesie ai avea, îți dorești să fii întâmpinat cu aceste cuvinte: „fii binevenit”. De aceea, cred că atunci când întâmpinăm pe cineva este de dorit să o facem urându-i „BUN VENIT” din toată inima, astfel încât respectivul să înțeleagă că are în față un potențial prieten. Dacă am reuși să ne punem noi în pielea celuilalt, într-un mod sincer, cred că nu am mai fi atât de acri câteodată, nu am mai fi atât de riguroși în anumite situații și nu am mai despica firul în patru pentru nimica toată. Eu, personal, mulțumesc lui Dumnezeu de câte ori găsesc câte un cuvânt bun la cineva, de câte ori primesc un zâmbet, de câte ori mi se spune „bine ai venit” sau „mulțumesc”. Sunt mulțumitor pentru toate acestea și asta pentru că trăim într-o lume în care aceste cuvinte sunt din ce în ce mai rar folosite. Trăim astăzi într-o lume care se dorește a fi perfectă, dar este departe de a fi așa. Așadar, de câte ori aud genul acesta de cuvinte sunt bucuros.

Desigur că sunt multe alte cuvinte pe care le cunoaștem și prin care putem aduce un plus valoare unei relații, unei colaborări, de ce nu unei persoane, unei vieți.

Din punctul meu de vedere, cel mai puternic cuvânt, care poate schimba o viață rămâne Cuvântul lui Dumnezeu:

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” – Biblia.

Iar în altă parte, Biblia spune că acest Cuvânt este pentru unii, care au disponibilitatea să dorească să îl înțeleagă, puterea lui Dumnezeu, iar pentru cei ignoranți, Cuvântul devine o nebunie.

Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” Biblia.

Dumnezeu trimite în lume pe Fiul Său, pentru ca prin El Cuvântul să fie viu, să umble printre noi. Dorința Lui este ca noi să primim viață prin acest Cuvânt. Din punctul meu de vedere este minunat: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”.

Și Cuvântul merge mai departe să ne facă să înțelegem de ce El are putere: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Este simplu când spun unii că sunt copii ai lui Dumnezeu, ei nu exagerează, ei spun astfel pentru că se identifică cu cei menționați mai sus. Deci nu ei se numesc așa, ci Cuvântul. Biblia îi numește copii ai lui Dumnezeu pe cei care cred.

Cuvintele noastre pot zidi sau pot dărâma. Ține de noi ce dorim să facem. Să ne ajute Dumnezeu să avem o vorbire care poate zidi sufletește pe cei de lângă noi, în același timp fiind plăcută Celui care ne-a creat.

DĂ-MI PACE!!!

„Nimic și nimeni din toată lumea nu poate să fie o sursă de pace divină, nici măcar pentru o secundă, doar Duhul Sfânt!” Spătaru Constantin.

Într-o lume atât de mult cuprinsă de freamătul unui potențial război (probabil mondial) întrebarea principală a omenirii astăzi este „cine poate să ne dea pacea?”

Pacea mondială este atât de importantă și ne rugăm pentru ea, însă ce se întâmplă cu pacea personală, pacea noastră interioară?

Aud de multe ori expresia: „pacea Domnului Iisus”… desigur că aceasta ar fi cea mai de dorit dintre toate, însă chiar ne bucurăm noi de pacea pe care a lăsat-o Mântuitorul pentru noi aici pe pământ?

Omenirea vrea pace, la fel și noi oamenii, pace în lume, pace în inimile noastre, cu toții ne dorim asta… atunci cum putem rezolva această problemă?

Doream să scriu ceva dar nu știam ce… apoi ca aproape de fiecare dată am întrebat pe Dumnezeu. Răspunsul a venit imediat sub formă de întrebare și a sunat cam așa: „cine îți poate da pacea, Ghiță?”

Există un singur lucru în această lume, după părerea mea, pe care, fiecare om, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau politică, fără excepție, îl dorește cu ardoare și anume PACEA.

Unde caută oamenii pacea și ce sunt ei dispuși să facă pentru a o găsi?

Unii caută pacea în visare sau în liniștea naturii, alții în preocuparea cu literatura bună, alții în religie, alții speră să o găsească prin schimbarea activității și multe alte lucruri de felul acesta, care pot folosi oamenilor pe post de pace. Mai sunt unii care caută pacea la Dumnezeu și mă gândesc cu multă bucurie și satisfacție că sunt unul dintre cei care caută astfel pacea.

Am stat de vorbă cu mai multe persoane care au avut tentative de suicid și care au avut disponibilitatea să împărtășească cu mine despre ceea ce simțeau când se gândeau la astfel de lucruri. Un lucru comun la toți era lipsa păcii, apoi dorința de a ascunde ceea ce simțeau și trăiau de cei apropiați, din temere că vor fi judecați greșit. Unul dintre ei mi-a spus că presiunea din mintea și inima lui, rezultată din lipsa totală a păcii era așa de mare încât moartea i se părea mult mai de dorit decât acea stare de grozavă întristare.

Găsesc oamenii o stare de pace în droguri, am cunoscut persoane care se drogau, chiar și în familie soț și soție, prizau cocaina doar pentru încă o doză de pace, apoi alcoolicii care folosesc „cantități industriale de rachiu” doar pentru o porție de pace. Bineînțeles că acest fel de pace se risipește odată cu efectul substanțelor pe care le folosesc… În concluzie, nu este o variantă care să stea în picioare, cea a păcii creată artificial.

Pacea nu stă într-o situație financiară bună, cum ar crede unii, sau în faimă, sau în celebritate. Mulți oameni potenți financiar sau celebri și-au pus capăt zilelor, fără măcar să fi lăsat o scrisoare, să spună ce i-a determinat să procedeze astfel.

Pacea nu stă în religie, mulți oameni religioși au demonstrat a fi lipsiți de pace și mai mult decât atât, religia în sine a făcut mult război și tărăboi de-a lungul timpului. Chiar și astăzi sunt unii dispuși să facă tot felul de acte nebunești (mă refer în mod special la fanaticii islamici) în numele religiei, convinși fiind că ceea ce fac are legătură cu Dumnezeu, când de fapt se înșeală grozav.

Dacă pacea nu stă în cele menționate mai sus… sau multe altele asemenea lor nu sunt o sursă de sustenabilă de pace, atunci mie nu îmi rămâne decât să caut răspuns la următoarea întrebare: De unde vine pacea și ce efecte are ea asupra noastră?

Biblia mi-a spus ceva odată, mai demult, am reținut și nu prea ce mi-a zis, însă în momentele critice din viață mi-am adus aminte repede și cu lux de amănunte ceea ce îmi șoptise, zicea astfel: „Împrietenește-te dar cu Dumnezeu și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire” IOV.

În cele mai grele momente ale vieții am realizat că nu aveam nevoie de nimic altceva decât de pace. Nu simțeam nevoia nimănui, nimic și nimeni nu mă putea ajuta. Tot ceea ce aveam nevoie și lucrul după care tânjeam enorm de mult era PACEA.

Căutați dumneavoastră pacea în tot ceea ce doriți, nu știu eu să enumăr aici în câte lucruri oamenii caută un fir de pace, tot ce am scris mai sus sunt doar puține exemple. Însă ceea ce știu cu adevărat și exprim din experiență este că pacea care dăinuiește vine numai din Dumnezeu.

Cu siguranță că diavolul care ne este cel mai mare dușman dorește să ne lase fără de pace pentru că el știe că de pacea noastră interioară atârnă multe lucruri și decizii, inclusiv fericirea noastră. De ce vrea vrăjmașul să îți ia pacea? Pentru ca tu atunci când ești total lipsit de pace să nu poți judeca lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu, ci să le judeci într-un mod greșit, în felul lumii acesteia… cred că el se hrănește efectiv cu starea omului lipsit de pace.

Pacea îți poate fi răpită pentru un timp, însă un om care o dorește cu ardoare nu va renunța la luptă, ci va sta zi și noapte înaintea lui Dumnezeu și va cere de la El înapoi pacea pe care o va căpăta doar împrietenindu-se din nou cu Dumnezeu.

Cred cu tărie că pacea noastră stă într-o relație personală cu Duhul lui Dumnezeu. Am întâlnit oameni greu încercați, cu probleme despre care nouă ne este greu să vorbim, darămite să ne punem în bocancii lor și totuși unii dintre ei parcă pluteau, radiau de pace și fericire. Nu erau nici beți, nici drogați și nici nu practicau fen shui sau altceva de genul acesta, ci erau creștini autentici, iubeau pe Dumnezeu din toată inima lor, aveau acea relație strânsă, apropiată, neînțeleasă de mulți cu Duhul Sfânt, prin care biruiau zilnic lupta cu necazul.

Dacă îți lipsește pacea nu te lăsa bătut, cere-o de la Dumnezeu. Nu renunța, nu crede șoapta diavolului care îți spune că Dumnezeu a uitat de tine, aceasta este o mare minciună pe care o folosește des pentru a te lăsa fără nădejde. Nu știu dacă ești bolnav sau dacă ai datorii, sau poate suferi o pierdere grea… nu știu cine și unde ești, însă știu că atunci când îl rogi dintr-o inimă sinceră pe Dumnezeu, El răspunde, pentru că El este pacea noastră –  Efeseni 2.

Vreau să închei această scrisoare cu un verset din Sfânta Scriptură care mi-a fost de mare folos, mă rog ca și pentru tine să fie la fel de folositor, versetul zice așa: „Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Iisus” Filipeni 4.

Cum au răzbit înaintașii noștrii? Cum reușeau creștinii din primele secole să intre în arene cu lei și tigri, plini de bucurie, cântând cântări lui Dumnezeu? Cum mergeau la pușcărie, la chin și chiar la moarte creștinii pe care comuniștii îi prigoneau pentru simplul fapt că erau creștini? De multe ori m-am întrebat aceste lucruri, dar numai după ce Dumnezeu mi-a dat din pacea Sa în momentele critice, am înțeles cum au reușit cei pe care i-am enumerat mai sus. Există o pace desăvârșită, o pace care întrece orice pricepere, o pace pe care doar Dumnezeu o poate da. Nouă nu ne rămâne decât să credem și să nădăjduim în bunătatea Sa!

Până la o următoarea scrisoare vă doresc din plin pacea lui Dumnezeu peste voi și familiile voastre.

„Dragă criminalule”

Încep prin a-ți transmite că deși sunt șocat de crima pe care ai comis-o, totuși nu sunt surprins.

De ce nu mă surprinde grozăvia pe care ai săvârșit-o? Pentru că din desele discuții pe care le-am purtat amândoi pe când eram colegi de secție în penitenciar, am realizat că atitudinea ta vizavi de o schimbare a modului de gândire era una care nu lăsa loc de multă speranță.

Îți scriu deși nu cred că vei apuca să citești aceste rânduri… totuși îți scriu cu speranța că adresându-mă ție vor citi alții, alții care sunt pe cale să sâvârșească aceeași faptă mișelească, pe care ai săvârșit-o tu. Alții care se văd smârdoi, alții care nu mai pot de mușchi, alții care cred că a da cu brișca e o mare șmecherie și învârt cuțitul pe degete ori de câte ori au ocazia, mândrindu-se cu acest lucru. Și, nu în ultimul rând, scriu pentru acei „alții”, care în mintea lor bolnavă văd în ceea ce ai făcut tu o faptă „vitejească”.

Hai să-ți spun ce am văzut eu că ai făcut sâmbătă seară. Ce am văzut de fapt pe acele înregistrări: am văzut un tânăr care a alunecat și, fiind căzut la pământ, a fost pus în imposibilitatea de a se apăra. Apoi am văzut doi „dulapi de bărbați” care s-au apropiat și au început să-l lovească mișelește, apoi te-am văzut pe tine înfingând cuțitul în bietul om căzut la pământ de multe, multe ori… acum te întreb: ești mândru de fapta ta? Sau mai sunt unii care încă ar mai putea considera ceea ce ai făcut drept „o mare șmecherie”, pentru că știu că merg mai departe, să vedem și alte rezultate.

Ca rezultat al mișeliei voastre, o familie este distrusă, o țară întreagă oripilată și gata să protesteze pe bună dreptate împotriva oricărei tentative a guvernului de a rezolva aglomerația și situația mizeră din penitenciare. Doar adu în discuție ceva legat de situația din penitenciare și ești pus la zid. Știi de ce? Pentru că societatea consideră acum într-un mod greșit că toți cei din pușcării sunt exact ca tine.

Ai stat mulți ani în pușcărie… știi situația de acolo, știi mizeria în care se trăiește, știi cum te mănâncă de viu ploșnițele și șobolanii, știi cum e să împarți o toaletă la 25-30 de oameni, mai ales vara, când sunt 40 de grade cu plus, știi cât de „gustoasă” e mâncarea și cum e cu apa caldă o dată pe săptămână, știi toate acestea și multe altele și totuși nu te-ai gândit de două ori înainte să scoți cuțitul.

Țin minte că te-am abordat în câteva rânduri, încercând să discutăm despre subiectul care pe mine mă interesa și mă interesează și despre care discutam cu majoritatea celor închiși și anume o viață nouă prin Iisus Hristos.

Prima oară ai râs ironic, a doua oară ai părut deranjat de abordarea mea, iar a treia oară m-ai ignorat, ceea ce m-a făcut să înțeleg că nu era deloc pe placul tău ceea ce încercam să-ți spun, măcar că ar fi fost spre interesul tău s vezi despre ce e vorba.

Văzându-ți atunci atitudinea arogantă și plină de mândrie am intuit că lucrurile nu vor merge bine pentru tine. Pe aceeași secție din același penitenciar am întâlnit un alt tânăr, coleg al nostru, care crezând că voi fi afectat, a început să înjure pe Dumnezeu și pe pocăiți într-una dintre zile. I-am zis doar că dacă va continua în acest mod, nu pot decât să-i prevăd multă pușcărie pe viitor. S-a mâniat și zâmbind ironic, mi-a zis: „Mai am 6 luni și sunt în termen, am terminat cu pușcăria”. Asta se întâmpla acum mai bine de doi ani, iar înainte de sărbători, acum vreo lună de zile, pe când vizitam pe cineva la penitenciar l-am zărit acolo, venise cineva să-l viziteze. Când m-a văzut a lăsat capul în jos, avusesem dreptate, a ajuns din nou în pușcărie. De ce? Răspunsul, din punctul meu de vedere, este simplu și îl voi înșira mai jos.

Prezentatorii de știri, politicienii din opoziție și cei de prin studiourile de televiziune țipă și urlă către guvern, arătând cu degetul și spunând că guvernanții ar fi de vină pentru crima comisă de tine. Ei spun asta pentru că tocmai ai fost eliberat din închisoare după mulți ani de „reabilitare”.

Însă lucrurile nu stau așa deloc! Ce văd eu, domnilor care sunteți împotriva schimbărilor din sistemul penitenciar??? Văd un sistem care a fost creat să reabiliteze persoanele condamnate și care din păcate este falimentar… Acest bărbat a stat mulți ani în reabilitare, ar fi trebuit să fi ieșit de acolo un om schimbat, reabilitat… dar cum să faci asta în condițiile actuale de detenție?

Cum să reabilitezi o persoană când de cele mai multe ori nu ai unde să o pui să doarmă? Cum să faci o persoană să-și dorească să se schimbe când o înghesui cu alți 15, 20, 30 de deținuți într-o camera insalubră, cu un singur wc, plină de pleoșnițe, păduchi și șobolani, unde manelele răsună cât e ziua de lungă, iar fumul de țigară este atât de dens, încât așa cum zice o vorbă: în pușcărie „rezemi bicicleta de el”.

Cu un procent de recidivă de 75% cred că societatea ar trebui să se gândească serios la o reabilitare reală a celor de după gratii, pentru că acești oameni băgați acolo, ies mai sălbatici decât au intrat, iar partea mai puțin plăcută este că ei vor ieși până la urmă de acolo, mai devreme sau mai târziu, fie prin grațiere, amnistie, recurs compensatoriu sau pur și simplu pentru că au terminat pedeapsa.

Cineva zicea că dacă ai fi stat încă 400 de zile în pușcărie, cât mai aveai de drept, nu ai fi săvârșit această crimă. Știi ce cred eu? Cred că dacă 8 ani, cât ai executat, nu au reușit să te schimbe, atunci nici cele 400 de zile pe care le mai aveai, nu ar fi făcut acest lucru și că până la urmă, tot ai fi comis-o.

Întrebarea mea este următoarea: cum ar putea acest gen de oameni, care vin din pușcărie să poată să se reintegreze în societate, când sunt respinși din primul moment când au pășit afară pe poarta pușcăriei.

Ești fost deținut și vrei să te angajezi? Nu poți pentru că ai cazier. Ești fost deținut și vrei să-ți faci o afacere? Nu poți pentru că ai un trecut dubios. Ești fost deținut și vrei să-ți iei o casă? Nu poți pentru că banca te consideră persoană de risc sau cu risc și nu vezi un șfanț de nicăieri. Atunci ce îți rămâne de făcut, când „mațele chiorăie de foame” sau când vine frigul și nu ai unde dormi? Din păcate, dragă societate, cei mai mulți aleg să comită infracțiuni, din dorința de a se întoarce acolo unde, deși e greu, sunt acceptați așa cum sunt… mai mult, li se dă o pâine în fiecare zi, indiferent ce s-ar întâmpla.

În încheiere vreau să ma rog ca Dumnezeu să mângâie familia îndurerată, să dea putere părinților, fraților și apropiaților acelui tânăr de 25 de ani care a murit, să vindece această rană grozavă. Din păcate, mai mult nu pot face, însă știu că Dumnezeu poate! El poate înțelege o astfel de tragedie! Fiul Său a fost omorât pe nedrept. Dumnezeu să vă întărească inimile frânte!

Iar ție, „dragă criminalule”, fost coleg al meu, îți transmit următorul gând: doresc ca în inima ta să existe sentimentul părerii de rău, ca în mintea ta măcar acum să realizezi că ai nevoie să schimbi ceva. Vreau să-ți spun că Domnul Iisus a fost răstignit între doi tâlhari (criminali). Mă rog ca Dumnezeu să-ți înmoaie inima să poți adopta atitudinea aceluia dintre ei care l-a recunoscut pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și care a avut parte de iertare. Vezi tu, probabil că familia acelui tânăr nu te va ierta prea devreme, societatea nici atât, însă Dumnezeu este gata să o facă, să te ierte, totul ține de tine și de atitudinea ta. Doresc ca Dumnezeu să-ți schimbe viața, iar atunci când El va face asta să-ți poți cere iertare celor care suferă în urma nebuniei tale.

De asemenea, doresc ca Dumnezeu să se implice cât mai mult în reabilitarea celor de după gratii. Mă rog pentru personalul penitenciarelor, care fac o muncă deosebit de grea și mă rog ca guvernul nu doar să continue, dar să și finalizeze reformarea sistemului de reabilitare din țara noastră.

Iar la sfârșit un gând personal: „doar Dumnezeu poate reabilita cu adevărat o persoană”. Fiți binecuvântați!!!

Înțepătorule!!!

Pentru acest început de an am un mesaj aparte pe care am început să îl scriu chiar din prima zi a anului 2019. Pe 30 decembrie 2018, la sugestia unui frate scump, am citit un text din 1Samuel 1. Am mai citit acest text în trecut, totuși de data aceasta a fost mai grăitor ca niciodată, ducându-mă cu gândul la realitatea relațiilor dintre oameni, iar în într-un mod mai special al relațiilor dintre membrii bisericilor de astăzi.

În versetele 6, 7 și 8 din acest capitol am găsit 3 personaje, pe nume Ana, Penina si Elcana, iar lucrurile stau în felul următor: „Potrivnica ei o înțepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. Și în toți anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înțepa la fel. Atunci ea plângea și nu manca. Elcana, bărbatul ei, îi zicea – Ano pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce-ți este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”

Având acest text ca punct de plecare, vreau să te întreb: în 2019 cine vrei să fii? Ana, Penina sau Elcana? Te întreb pentru că poți fi oricare dintre ei, alegerea îți aparține.

Vrei să fii înțepător precum Penina? Hai să ne uităm un pic la această femeie. Atitudinea ei față de Ana era una extrem de ostilă. De câte ori avea ocazia o înțepa pe Ana, dar nu așa dulce cum ar zice unii frați astăzi, ci cu toată puterea, până acolo că Ana se întrista, plângea și nu mânca. Din context înțeleg că Penina putea să aibă copii, ceea ce o făcea să fie binecuvântată în acea vreme, în schimb Ana nu putea să aibă copii, ceea ce făcea ca ea să fie considerată mai putin binecuvântată.

Ma întreb, dacă Penina era binecuvântată și avea tot ce-și dorea, de ce nu își vedea de treabă? De ce nu căuta mai degrabă să mulțumească lui Dumnezeu și să se bucure de ce are? De ce trebuia să-i facă rău Anei?

Găsesc răspuns la întrebările acestea în versetul 6, unde zice că o înțepa deseori ca s-o facă să se mânie. În acest caz nu îmi rămâne decât un răspuns, și anume văd în purtarea Peninei o influență demonică. De ce zic asta? Pentru că prin purtarea ei răutăcioasă Penina cauta să o facă pe Ana să se mânie, adică să pacătuiască. Cine are de câștigat când oamenii păcătuiesc şi se mânie? Desigur că vrăjmașul sufletelor noastre, diavolul are de câștigat atunci când noi ne mâniem.

La mânie se fac cele mai mizere fapte… la mânie oamenii se bat, se ceartă, divorțează, își crapă capurile, la mânie se aruncă cuvinte grele prin care oamenii se jignesc între ei. Vorbe care dor și sfărâmă sentimente sunt aruncate de cele mai multe ori la mânie. Am întâlnit o mulțime de oameni în pușcărie care regretau amarnic faptul că la mânie au luat decizii care le-a schimbat viața pentru totdeauna. Cele mai urâte fapte se fac la mânie! Beneficiarul? Diavolul! De aceea, zic că nu este exagerat să numesc purtarea Peninei drept una drăcească oricât ar suna de dur, aceasta este realitatea purtării ei!

Pe de altă parte, Ana, cea înțepată, dar și cea înțeleaptă. Văd la Ana o atitudine complet diferită, atitudinea unei persoane încercate, care deși își dorea atât de mult copii, Dumnezeu încă nu dezlegase pântecele ei, astfel nu putea fi mamă. Ana este cea înțepată, batjocorită, ocărâtă. Deși întristarea ei merge până acolo încât suferă mult, plânge, nu mănâncă, totuși văd la Ana o purtare demnă de un copil al lui Dumnezeu. Ea nu se mânie. Din text reiese că Ana nu a scos niciun cuvânt de ocară împotriva Peninei. Nu găsim ca Ana să fi blestemat, înjurat, spurcat pe cineva… nu! Ea își plânge amarul înaintea lui Dumnezeu și atât. Ce atitudine demnă de tot respectul!

Apoi Ana merge la Templu, plângând înaintea lui Dumnezeu, unde dă de bănuit lui Eli. Acest bătrân preot, într-un moment de neveghere, fără să evalueze corect starea Anei, o critică pe aceasta, considerând-o beată. Din nou această femeie încercată de necaz răspunde preotului într-un mod blând: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului”.

Ce se întâmplă mai departe? Dumnezeu nu rămâne insensibil față de problema Anei, nu rămâne nepăsător față de atitudinea ei de copil de Dumnezeu. El, Domnul îi răspunde într-un mod extraordinar, o binecuvântează cu mai mulți fii, iar din Samuel, primul ei născut, face un slujitor al Său, prin care a dat multe biruințe poporului Său.

Văd o atitudine care mă încântă și la Elcana, el este mângâietorul, încearcă să aline suferința Anei. Elcana nu pune gaz pe foc, cum ar face unii, ci încearcă să o facă pe Ana să uite de durerea ei, o asigură pe aceasta că el o prețuiește, indiferent de problema ei și că nu o disprețuiește. Îmi place mult de Elcana și mă rog Domnului să-mi dea putere să semăn mai mult cu Elcana în fiecare zi, să pot alina cât mai mulți dintre cei cu probleme, pe care-i întâlnesc zilnic. Trecem zilnic sau intrăm în contact zilnic cu oameni care trec prin situații greu de imaginat, însă ori ignorăm, ori judecăm, iar de prea puține ori ajutăm.

Uitați-vă peste acest text – 1Samuel 1, îl găsiți în Biblie și e usor de citit și digerat. Meditați asupra lui, este despre așa cum scriam la început, realitatea relațiilor dintre noi. Dacă unul greșește trebuie lovit musai, dacă unul alunecă trebuie prin vorbe și priviri împins mai tare pe derdeluș, dacă unul e diferit, trebuie musai să devină ca noi sau să dispară definitiv.

Penina va avea întotdeauna o purtare răutăcioasă, pentru că ea se consideră binecuvântată, mântuită, superioară.

De cealaltă parte, Ana va fi mereu înțepată, pentru că ea este mai puțin binecuvântată, poate are un serviciu cu mai puțină prestanță, poate vine dintr-o familie cu probleme, poate are un trecut greu și păcătos, poate nu are o situație financiară bună sau poate, cine știe, tocmai s-a eliberat dintr-o pușcărie. Ano… Ano… greu vei găsi oameni să te înțeleagă, să te prețuiască și mai ales să te iubească.

Dar Ano nu uita că Dumnezeu este gata să te binecuvânteze pentru credincioșia ta, pentru atitudinea ta când stai în fața celor care te dușmănesc și pentru faptul că prin purtarea ta ai demonstrat că pocăința nu stă în naștere de prunci, nici în poziție socială, nici în alte forme, ci într-o inimă cu adevărat sinceră.

Dacă cercetându-te ai găsit că Penina își face loc în mintea și inima ta cere Domnului Iisus să te ajute să o alungi pentru totdeauna și să te ajute să fii precum Elcana.

Dacă povestea vieții lui Ana ți se potrivește bine, poate dacă te uiti mai atent observi că îți vine mănușă, atunci mulțumește lui Dumnezeu pentru că este mai mare binecuvântare să fii înțepat decât să fii înțepător (părere personală). Trag această concluzie din felul cum a binecuvântat Dumnezeu pe Ana, a făcut-o în mare fel, pentru că așa știe Dumnezeu să binecuvânteze pe cei care se încred în El.

Dacă o vezi pe Ana plângând nu o judeca înainte să vorbești cu ea, cu siguranță Penina i-a făcut din nou viața calvar, apropie-te și dăi o mângâiere, asigur-o că o prețuiești, spune-i să se încreadă deplin în Dumnezeu și să aștepte biruința din mâna Lui.

Pentru mine aceste versete din 1Samuel 1 au fost mai mult decât de ajutor. Te las și pe tine să le citești și să meditezi la ele, poate, cine știe, te vor ajuta.

Oricare dintre cei trei ai fi, îți doresc un an nou binecuvântat de Domnul Iisus și nu uita: Dumnezeu binecuvântează în mare fel!!!

Bătaia din ușă

Un mare pictor a realizat un tablou în care a pictat pe Domnul Iisus Hristos, stând în picioare, cu un felinar în mâna stângă, iar cu mâna dreaptă bătând la o ușă năpădită de iederă.hristos-la-usa.jpg
După ce a încheiat lucrul la pictura cu pricina, pictorul a chemat pe un prieten al său, care era tot pictor de meserie, să arunce un ochi la lucrarea sa și să-și dea o părere.
Prietenul a privit tabloul și a zis: ai făcut o mare greșeală, dragul meu, ușa nu are mâner. Cum ar putea să intre Mântuitorul?
Pictorul a zâmbit și i-a zis: „Nu este nici o greșeală, mânerul este pe dinăuntru. Mântuitorul Iisus Hristos bate la ușă, El nu intră decât într-o inimă deschisă cu voia păcătosului”.
Această povestioară, pe care am găsit-o scrisă undeva, exprimă un mare adevăr: acela că Domnul Iisus nu intră cu forța în inima nimănui, Mântuitorul stă la ușa fiecărui om de pe planetă și bate.
Cum bate El la ușă??? Orice întristare, necaz, suferință, dar și orice bucurie, realizare, împlinire este o bătaie la ușa inimii tale încuiate.
Domnul Iisus nu obligă pe nimeni, El a pus în noi încă de la început discernământ pentru a putea alege.
Chiar și ceea ce vă scriu eu din pușcărie poate fi considerat o bătaie a Domnului Iisus la ușa inimii voastre, pentru că eu nu scriu decât ca cei care citesc să Îl vadă pe El, pe Mântuitorul și poate cine știe… măcar unul să deschidă ușa!
Am deschis ușa inimii mele Domnului Iisus, în momentul în care eu băteam disperat la ușile încuiate ale „prietenilor și apropiaților” dezamăgirea de a-mi fi închise în nas anumite uși de către oameni, m-a făcut să-mi fac curaj (de parcă ar fi trebuit curaj) să-I deschid Mântuitorului care bătea deja de ani buni.
L-am ignorat atâția ani, tocmai pentru că aveam confortul și bunăstarea care-mi ziceau „ce nevoie ai de Dumnezeu când poți avea totul și în același timp să nu trebuiască să dai socoteală nimănui?” – era o minciună, de două ori minciună, odată că nu aveam totul și apoi că a trebuit să mai dau și socoteală. Dar asta face diavolul, la asta se pricepe cel mai bine, Domnul Iisus îl numește „tatăl minciunii”.
Ce ar fi să refuzi să îl mai crezi pe vrăjmaș și să arunci de îndată o privire la ușa inimii tale, să vezi: oare Domnul nu este chiar în acest moment acolo, oare nu bate El chiar acum la inima  ta? Lasă-L să intre, omule, nu-L lăsa să aștepte pentru că făcând astfel, pericolul se ascunde în faptul că s-ar putea să vină o zi când El să nu mai bată. Ce te vei face atunci, ce ai mai putea face atunci când, disperat, să Îl primești, deschizi ușa inimii, iar acolo unde te așteptai să Îl găsești pe Domnul Iisus nu va fi nimeni? Este posibil un astfel de scenariu? Eu cred că DA și îmi doresc ca nimeni să aibă neșansa să pățească astfel. De aceea, Duhul Sfânt zice: „astăzi”, nu mâine, poimâine, ci „astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” Evrei 3:7.
Mâine este o iluzie, o minciună suntem atât de siguri de ziua de mâine, însă nu putem fi siguri dacă în ora ce urmează vom mai fi în viață. Astăzi deschide-I, astăzi, cât încă mai bate la ușa inimii tale.
Nu am nimic de câștigat dacă cineva citește ce scriu și într-un moment de sinceritate se hotărăște să și deschidă inima Domnului Iisus, nu mi se taie vreo zi din pedeapsă și nici nu primesc vreo porție de mâncare în plus… câștigul în totalitate este a celui care alege să răspundă chemării extraordinare făcută de Fiul lui Dumnezeu, de Domnul Iisus Hristos.
S-ar putea să citești din curiozitate și să nu crezi o boabă din ce scriu aici, sau s-ar putea să fii curios dacă e adevărat și atunci să te îndrepți către Cuvântul lui Dumnezeu care este Biblia și să verifici să vezi dacă așa stau lucrurile. Dacă alegi varianta a doua ești câștigat omule! În rest, îți doresc tot binele din lume, Dumnezeu să te binecuvânteze!!!

Ce semeni… aia culegi!

„Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Și au fost aruncați în groapa cu lei…” Daniel 6:2

Cuvântul lui Dumnezeu zice: „Nu vă înşelaţi […] Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Galateni 6:7 O, cât de adevărat este Cuvântul acesta! Mă tot învârt prin diferite pușcării de vreo doi ani și jumătate, stau de vorbă cu deținuți, cât și cu gardieni, și văd acest Cuvânt împlinindu-se fără abatere. Cuvântul lui Dumnezeu este DA și AMIN! El se împlinește în viețile tuturor, fie oameni liberi, fie deținuți.

Am întâlnit un gardian care într-un moment de sinceritate a zis: „abia aștept să închei tura, să ajung la bar să-mi înec amarul în ceva alcool…”

I-am zis: „sunteți un om liber, aveți un loc de muncă și un salariu bun, ce vă face să căutați să vă înecați amarul în alcool?”

Mi-a zis că a fost căsătorit, că a avut o soție grozavă, dar care din cauza aventurilor lui amoroase, l-a lăsat și a plecat cu cei doi copii. Cu toate că avea libertatea mult dorită de orice deținut, avea o muncă bună, era sănătos, totuși era un om distrus de propriile acțiuni… distrus de ceea ce a semănat în 15 ani de căsnicie, absolut totul, și mai mult decât atât, totul s-a întors împotriva lui.

După izbăvirea grozavă pe care a dat-o Dumnezeu lui Daniel, care avusese încredere în Izbăvitorul lui, împăratul Dariu a dat o poruncă: cei care pârâseră pe Daniel, împreună cu copiii și soțiile lor, să fie aruncați în groapa cu lei. Cât de reale au fost Cuvintele lui Dumnezeu și în această situație!?! Ce au semănat acei oameni prin dorința lor mișelească de al înlătura pe Daniel dintre ei? Au semănat ură, care de cele mai multe ori se întoarce însutit.

„NU VĂ ÎNȘELAȚI! Ce seamănă omul, aceea va și secera” Galateni 6:7.
După faptă urmează răsplata! Întrebați orice deținut din această lume și vă va zice că așa este. De acest fapt sunt conștienți nu doar deținuții, care în marea lor majoritate au greșit, răsplata în conformitate cu faptele pe care le faci este un lucru dovedit de Biblie, de istorie, de pedepsele celor de după gratii, de dramele și experiențele celor liberi.

În alt loc, Scriptura zice: „Ați arat răul, ați secerat nelegiuirea și ați mâncat rodul minciunii” Osea 10:13.
În ziua judecății lui Dumnezeu, faptele, cuvintele și lucrurile ascunse ale fiecăruia dintre noi vor fi aduse la lumină. Atunci oricine (liber, închis, bogat, sărac, educat, needucat) va vedea că „Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit” și că „ce seamănă omul, aceea va și secera”.

Singura noastră șansă pentru a evita judecata dumnezeiască este ca printr-o pocăință sinceră să ne recunoaștem vina și păcatul înaintea lui Dumnezeu, iar acceptându-L pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal, să putem prin jertfa Sa să fim curățați de vină.

Întrebare de o sută de puncte: „mai este cineva curios de această singură Șansă?”

Personal, am semănat mult timp doar ură, mândrie, fățărnicie, nu este un secret că încă mai secer din cele semănate cu mulți ani în urmă, însă prin Harul nespus de mare a lui Dumnezeu am avut parte de ziua când am realizat că ce fac nu este bine pentru mine, pentru familia mea, pentru sufletul meu. Este numai harul lui Dumnezeu dacă astăzi văd lucrurile atât de diferit, slăvit să fie Numele Său!

De aceea, scriu și îndemn pe fiecare să vină la harul fără margini al Domnului Iisus și cu siguranță va găsi iertare, va găsi pace cu Dumnezeu, va găsi ocrotire pentru el și casa lui în orice împrejurare.

Nu vă scriu din plictiseală (cu toate că e plictiseală multă în pușcărie), vă scriu din inimă, dorind, ca citind aceste rânduri, să căutați mai mult pe Dumnezeu care vă iubește, dar care fără greșeală va aduce orice lucru, vorbă, gând al nostru, la lumină în ziua aceea – ziua judecății finale!

Dar dacă vă gândiți că „ziua aceea” nu există sau întârzie să apară vă amăgiți singuri. Uitați-vă un pic în spate, la anii vieții dumneavoastră, uitați-vă la cât de repede au trecut, și vă puteți imagina cu câtă repeziciune ne îndreptăm către „ziua aceea”, ziua când vom sta la judecată înaintea lui Dumnezeu.

Haideți să nu fim dintre cei care se înșeală, ci dintre cei care cred și care se pregătesc pentru ziua aceea prin faptul că au grijă ca zilnic să semene dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânarea poftelor. Semănând astfel, să culegem ca roadă veșnicia împreună cu Mântuitorul scump și drag, Iisus Hristos. Ajută-ne Doamne!

Hallowen și-a luat tributul și în acest an

Vorbind cu mama la telefon de dimineață a început să plângă… și mi-a povestit de groaznicul accident petrecut noaptea trecută în Ilișești, județul Suceava, unde cinci tineri și-au pierdut viața, plângea mama și zicea „ce mare nenorocire… doi frați, doi copii din aceeași casă carbonizați în acea mașină”.

După ce am închis telefonul, am revenit la celula mea mică și întunecoasă, m-am întins în pat și am meditat la această veste. Printre lacrimile mamei mele iubite se simțea acea bucurie că vorbește cu mine, că mă poate auzi și că, deși sunt într-o închisoare (acolo unde un părinte nu vrea să-și vadă niciodată copilul său) sunt totuși în viață și mai devreme sau mai târziu, prin îndurarea lui Dumnezeu, ne vom revedea. M-am gândit atunci, de ce unii mor atât de tineri și de ce alții trăiesc până la adânci bătrâneți? Sunt lucruri pe care nu le vom înțelege niciodată, însă sunt lucruri care merită făcute și care ne pot ține în viață.
Mă gândeam, de altfel, că dacă în acea seară nu ar fi existat o petrecere de HALLOWEEN acei tineri nu ar mai fi fost găsiți carbonizați în dimineața aceea, sau dacă se hotărau să rămână acasă… ce s-ar fi întâmplat? Ar mai fi fost ei în viață? sau dacă… sau dacă…
Oamenilor le vine ușor să zică… așa le-a fost dat. Le-a fost dat de cine? Cine este cel care scoate din casă tineri și tinere? Îi ține prin tot felul de localuri și dughene, îi îmbată criță, le pune droguri la dispoziție, îi face să se dușmănească, să se „bată ca chiorii”… cine îi face să conducă mașina când sunt îmbibați cu etnobotanice, cine le șoptește „ești cel mai tare, cine este ca tine? Calcă până la podea pedala de accelerație.” Cine, oameni buni?Cine? Dacă nu vrăjmașul sufletelor noastre… cine? Decât cel care se luptă să prindă în ghearele lui cât mai multe suflete… cine? Decât diavolul care le-a pregătit acestor frumoși tineri din Suceava seara perfectă pentru a-i nenoroci pentru veșnicie. Acum doi ani, nenorocirea din Colectiv a dus la moartea a peste 60 de tineri. Astăzi sunt toți atât de relaxați, de parcă nu s-ar fi întâmplat mare lucru, toți afară de familiile care i-au pierdut acolo pe cei dragi. Câte o nenorocire precum cea de marți noaptea îi mai face pe câte unii să se întrebe: „chiar o fi așa cum zic unii că scrie în Biblie?” Da, oameni buni, așa este, uitați-vă și nu vă faceți că nu vedeți, este chiar în fața dumneavoastră: cinci tineri carbonizați pentru că nu a fost nimeni să le zică „lasați-l încolo de Hallowen și lăsați-l încolo de club, lăsați-o încolo de băutură și de droguri și hai mai degrabă să vedem ce zice Scriptura, hai mai degrabă la Biserică, hai mai degrabă să lăudăm pe Dumnezeu care dă viață și nu pe diavolul care vrea să ne piardă…”
Probabil că, dacă ai zice aceste cuvinte unor tineri gata să plece la distracție, te-ai putea alege cu cel puțin o înjurătură. Cine e gata să mai asculte, cine mai crede că Dumnezeu și-a trimis Unicul Său Fiu să ne salveze, cine mai vrea să audă adevărul?
Dacă te pocăiești și urmezi pe Hristos îndeaproape, dacă cauți să faci ce scrie în Biblie și dacă încerci să le zici și altora că e bine pentru ei să schimbe felul în care trăiesc, ești luat în râs, ești batjocorit.

Am fost acolo, știu cum e să fii tânăr, cum e să fii plimbat de diavolul din club în club, cum e să conduci ca nebunul, mort de beat și drogat… am fost acolo… și dacă astăzi sunt în viață și vă pot scrie este numai pentru că acasă cineva stătea pe genunchi, noapte de noapte, și plângea înaintea Domnului Iisus ca prin îndurarea Lui să vin acasă dimineața.
Luați în serios Scriptura, dragilor, luați în serios faptul că diavolul e pe urmele noastre, luați în serios faptul că Dumnezeu este împotriva acestei sărbători satanice, numită „Hallowen”. Gândiți-vă că de fiecare dată când vă îmbrăcați copiii în vrăjitoare, în draci, în vârcolaci, în zombi… nu faceți altceva decât să îi privați de binecuvântarea și protecția lui Dumnezeu. Ne putem numi creștini și în același timp să sărbătorim pe diavolul?Întreb și eu pentru că poporul român pare că se distrează grozav la această sărbătoare.

Mă gândesc, de asemenea, la cei care au copii destul de mari încât să conducă mașina și care au copii care pleacă „la petrecut” aproape la fiecare sfârșit de săptămână, probabil că îi strânge în spate când aud câte o știre precum cea despre moartea acestor tineri. Vă spun că, dacă voi ca părinți nu veți încerca să faceți ceva pentru ei, nimeni nu o va face. Este datoria noastră de părinți să-i ajutăm să înțeleagă că tineri fiind, ei, copiii, au de ales. Dacă ca părinte nu intervii la o vârstă potrivită, va fi prea târziu, ei sunt tineri și vă spun din experiență că sunt neînfricați, iar celor mai mulți nici măcar nu le pasă de consecințe. Din acest punct până la ceea ce s-a întâmplat seara trecută nu e decât un pas.
Atunci când ne întrebăm de ce se întâmplă astfel de nenorociri, ar trebui să mergem către Sfânta Scriptură la Luca 13:1 „În vremea aceea, au venit unii și au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
Mesajul e simplu, oameni buni, nici tinerii morți astă-seară, nici cei morți în Colectiv nu au fost mai păcătoși decât alții, nu au fost mai păcătoși ca noi, restul. Faptul că oamenii refuză pocăința ca fiind ceva învechit, faptul că nu iau în serios Scriptura, faptul că nu Îl iau in serios pe Dumnezeu, faptul că îl sărbătoresc pe diavolul și se mândresc cu asta, acestea fac ca astfel de nenorociri să se întâmple. Nu vă înșelați luând în râs pe diavol, de fapt el asta vrea, vrea ca noi să-l ridiculizam și să ne amuzăm pe seama lui, decât să ne apropiem de Dumnezeu și să căutăm astfel protecție împotriva lui. Cuvântul lui Dumnezeu zice că diavolul nu vine „decât să fure, să înjunghie și să prăpădească” (Ioan10), nu vă înșelați crezând că vă poate fi prieten.
Sunt într-o închisoare, tot datorită faptului că atunci când mama sau bunica căutau să mă învețe din Scriptură râdeam ca un derbedeu și căutam să fug cât mai repede de acolo. Deși sunt aici, mă simt binecuvântat că sunt încă în viață, mă simt binecuvântat că am primit șansa să primesc pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, știu că dacă la noapte Dumnezeu hotărăște să-mi ceară sufletul plec Acasă, acolo unde domnește Domnul meu iubit Iisus Hristos. Deși pentru unii pare o nebunie, vă spun că este minunat să trăiești cu convingerea că Hristos, prin jertfa Sa te-a iertat de tot păcatul din trecutul tău și că, dacă mori acum pleci lângă El, în slavă. Aș vrea să va pot explica mai bine aceste trăiri, știu că pentru unii dintre dumneavoastră este greu de crezut, dar credeți, oameni buni, credeți că există o viață după moarte, credeți că există o judecată și credeți că (orice vi se spune)există doar două locuri unde sufletele noastre vor poposi pentru eternitate fie în slavă cu Dumnezeu, fie în infern. Alegerea ne aparține astăzi, cât încă suntem în viață.
Închei prin a trimite sincere condoleanțe familiilor acestor cinci tineri, îmi pare tare rău de ei, parcă ieri eram de anii lor, mă rog ca Dumnezeu pentru că doar El are puterea să facă astfel ca durerea din inimile părinților acestor copii să fie alinată.

În ce privește ceea ce v-am scris puteți lua în serios și vă puteți apropia de Dumnezeu sau puteți să ignorați acest mesaj, cred cu tărie că nu am exagerat cu nimic, iar dacă am supărat pe cineva (afară de diavol) vă rog să mă iertați. Dumnezeu să facă ca inimile noastre să se deschidă spre a-L primi pe Fiul Său ca Domn și Mântuitor personal. Fiți binecuvântați!

Ghiță Ignat

1.XI.2017

POEZIE: Îți mulțumesc!

Am mai mult timp în aceste zile, aici unde mă aflu, ceea ce mă face să pot medita mai mult la voia lui Dumnezeu, la Cuvântul Său, la bunătatea Sa.
Într-o rugăciune în care îi mulțumeam Domnului Iisus pentru tot ceea ce face și a făcut pentru mine, mi-a venit în minte prima strofă din această nouă poezie.
M-am pus la masă, am așternut repede pe hârtie, apoi celelalte cuvinte au curs unul după altul, umplând foaia pe o parte și pe cealaltă.
La urmă a ieșit ceea ce vreau să numesc o poezie de mulțumire la adresa lui Dumnezeu, pe care vreau să o împărtășesc cu voi cu toți.

Îți mulțumesc!

1. Îți mulțumesc pentru astăzi, pentru ieri și pentru mâine.
Pentru anii ce-au trecut, pentru că te înduri de mine.

2. Îți mulțumesc pentru cei dragi, cei de-acasă
Pentru că-i iubești, pentru hrana ce le-o pui pe masă.

3. Îți mulțumesc pentru schimbarea ce-ai lucrat-o în mine
Dintr-un egoist făcuta-i om plin de iubire.

4. Îți mulțumesc pentru Cuvânt, pentru credință
Pentru șansa de a fi cu Tine când oi trece în neființă.

5. Îți mulțumesc pentru iubire, pentru grijă, pentru cruce
Pentru nopțile când doar șoapta Ta somnul mi-l aduce.

6. Îți mulțumesc pentru puterea de a fi ca Tine
Pentru Duhul Tău ce îmi șoptește „nu te-ndoi de Mine”.

7. Îți mulțumesc pentru momente grele, în care
Doar prezența Ta îmi ține inima tare.

8. Îți mulțumesc pentru probleme multe, când
Le iei și le rezolvi Tu, toate rând pe rând.

9. Îți mulțumesc pentru acea zi, „o știi Tu care”,
Când fără Tine n-aș mai fi rămas pe cale.

10. Îți mulțumesc pentru atâtea, Domnul meu,
Doar Tu și cu ai Tăi ați stat cu mine în greu.

11. Îți mulțumesc că inimile nu ne sunt de piatră
Că încă ne putem strânge laolaltă.

12. Îți mulțumesc și pentru geamul mic prin care
În fiecare dimineață primesc porția de soare.

13. Îți mulțumesc, Iisuse drag, că îmi pui în inimă cuvinte,
Cu care să Te laud Scumpul meu Părinte.

14. Și pentru câte n-ar mai fi să-Ți mulțumesc, o Doamne,
Oricât aș vrea nu pot, Tu le cunoști pe toate.

De ce domnule președinte Iohannis?

Încep aceste câteva rânduri îndrăznind să-i adresez o întrebare domnului președinte al României: Klaus Iohannis. Sper că această îndrăzneală a mea să nu fie prea mare. Înainte să încep a scrie acest mesaj am luat în calcul câteva aspecte: faptul că scriu într-o celulă, undeva sub pământ, unde lumina este atât de slabă încât scrisul și cititul devin lucruri greu de înfăptuit. Dar nu mă plâng, ci merg în continuare, spunându-vă că am mai luat în calcul și faptul că mă adresez unei personalități și bineînțeles, faptul că eu nu sunt decât un deținut de drept comun, un cetățean care a greșit și care își ispășește pedeapsa pentru greșelile făcute.

De aceea, pentru că există o așa mare diferență, o așa mare distanță, între mine care scriu și domnul președinte (nu voi enumera diferențele și nici ce am vrut să spun prin „o așa mare diferență”, cred că se subînțelege) am rugat pe Dumnezeu, în care îmi pun toată încrederea și nădejdea să umple El acest gol imens dintre noi. Nu știu cum o va face, însă știu că Dumnezeu înaintea căruia „nu se are în vedere fața omului” poate face ca un condamnat (un „nimeni”) să poată adresa câteva cuvinte președintelui unei țări, cu speranța că aceste cuvinte vor ajunge la urechile dumnealui.

Înainte să ajung la întrebarea propriu-zisă, aș dori să dau un pic timpul înapoi, până în toamna anului 2014, atunci când au avut loc alegerile prezidențiale, iar dumneavoastră, domnule Iohannis, ați câștigat într-un mod mai mult decât spectaculos acea competiție electorală.

A fost un eveniment grozav, acea seară în care ați fost declarat învingător a adus multă bucurie în inimile multor români, însă în mod special bucuria a fost deplină pentru creștinii evanghelici din România și de peste hotare. Această categorie a creștinilor evanghelici v-au susținut în unanimitate, toți fiind însuflețiți de același crez, acela că un creștin evanghelic, „unul de-al nostru”, va avea șansa să conducă această țară. În acel moment eram un om întors la Dumnezeu de foarte puțină vreme, țin minte că eram mirat peste măsură de campania de promovare a dumneavoastră, ce avea loc în bisericile evanghelice. Nu vreau să supăr pe nimeni, și cu atât mai puțin pe frați, însă în acele zile aveai impresia că Domnul Iisus Hristos fusese trecut pe al doilea loc, iar amvonul nu mai era un loc de unde se promova persoana și învățăturile Domnului Iisus, ci un loc unde începuse să se facă politică.

Pe cealaltă parte, biserica tradițională îl promova pe contra-candidatul dumneavoastră, la fel de agresiv, până acolo încât aproape că nu se mai găsea loc pentru icoane printre posterele domnului Victor Ponta.

Dacă s-a procedat rău sau dacă s-a procedat bine, din partea conducătorilor bisericilor românești, nu știu, însă știu că dezamăgirea celor care v-au susținut frenetic în urmă cu trei ani de zile, adică a creștinilor evanghelici a fost imensă. În momentul în care întrebat fiind ce poziție adoptați cu privire la tema modificării Constituției României, pentru a defini clar căsătoria ca putând să aibă loc doar între un bărbat și o femeie, ați declarat că nu susțineți fanatismul religios… În concluzie, sunteți împotriva acestei modificări.

În acel moment domnule președinte, doresc să vă spun că „a căzut cerul pe pocăiți”, au fost atât de tulburați, s-au simțit atât de trădați încât unii au vociferat, dar cei mai mulți au tăcut, știind că Dumnezeu a vrut să ne dea o lecție. O lecție dureroasă, dar deosebit de benefică, aceea că întotdeauna încrederea noastră a oamenilor, indiferent de culoarea pielii, limba vorbită, sau de cultul din care facem parte, încrederea noastră TREBUIE să se îndrepte DOAR către DUMNEZEU.

Unii zic că a fost voia lui Dumnezeu că ați ieșit președinte, părere pe care am susținut-o și o susțin și eu din anul 2014, alții spun că nu a fost voia lui Dumnezeu, ci întâmplarea a făcut… nu este important ce zic unii sau alții, importantă este voia lui Dumnezeu, aceea că noi, oamenii, oricine suntem, să nu ne atingem de ceea ce El a făcut să fie și să rămână sfânt. Familia este unul dintre acele lucruri pe care Dumnezeu le-a găsit pentru ca noi să ne putem bucura, să putem procrea și mai important să putem sluji pe El.

Dacă ar fi să transmit un mesaj celor care sunt împotriva acestui referendum, mesajul meu ar suna cam așa: „JOS MÂINILE DE PE FAMILIE”! Cred cu adevărat în ceea ce spun sau scriu și mai cred că Dumnezeu va da biruință în ziua referendumului, iar oamenii vor ieși din case și vor vota pentru modificarea articolului din Constituție, vor vota pentru ca voia lui Dumnezeu să fie înfăptuită în ce privește căsătoria în țara noastră.

Cât privește opinia dumneavoastră, domnule președinte, doresc să vă spun că este una foarte importantă pentru rezultatul acestui referendum. Așadar, văr rog să veniți în sprijinul Coaliției pentru familie și să declarați public susținerea modificării Constituției, nu pentru mine, nici pentru cei 3 milioane, ci pentru Cel care v-a pus în fruntea acestei țări.

Vreau să închei această scrisoare cu întrebarea promisă încă de la început: „de ce domnule Iohannis, de ce n-ați susține un lucru plăcut lui Dumnezeu?”

Dacă nu aș fi pus ștampila pe buletinul de vot în anul 2014 poate că nu aș fi avut „dreptul” să vă adresez această întrebare, dar pentru că am votat și pentru că din toată inima cred în libertatea de exprimare, am îndrăznit să vă scriu aceste câteva rânduri.

Cred că nu doar evanghelicii, ci toți creștinii din România se roagă pentru dumneavoastră, este datoria noastră, a celor care ne interesează ce stă scris în Sfânta Scriptură, să ne rugăm pentru cei care ne conduc, convinși fiind că Dumnezeu v-a așezat pe fiecare acolo unde sunteți.

Dumnezeu să vă binecuvânteze domnule președinte, să binecuvânteze România și pe toți cei care o conduc! Să știți că cei care v-au susținut cu atât patos în anul 2014 încă nădăjduiesc într-o schimbare a discursului dumneavoastră. Sper să nu vă fi supărat pe dumneavoastră sau pe altcineva, nu mi-am dorit asta, iar dacă s-a întâmplat, vă rog să mă iertați, gândurile mele sunt sincere, vin dintr-o inimă iubitoare de Dumnezeu și dintr-o inimă foarte detașată de tot ce înseamnă politic. Lăudat și glorificat să fie Numele Dumnezeului Celui viu!!!

Liber pe jumătate – haina de nuntă!

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

Dumnezeu mi-a pus pe inimă să vă scriu câteva rânduri din locul în care mă aflu acum și anume, din arestul Poliției Județene Suceava.

Este drept că am fost eliberat din Penitenciarul Botoșani, după ce am executat mandatul de 4 ani la care am fost condamnat. Așadar, am fost eliberat pe jumătate, cum s-ar spune, pentru că în momentul în care trebuia să ies pe poarta închisorii trei ofițeri de poliție s-au legitimat și mi-au spus că va trebui să fiu arestat din nou de către dumnealor în baza unui mandat european de arestare. Nu am fost neapărat surprins de această veste, deoarece știam de ceva vreme că pe numele meu exista un alt mandat de arestare, însă este vorba despre un sentiment, despre o trăire pe care am experimentat-o atunci și despre care doresc să vă scriu.

În câteva cuvinte vreau să vă povestesc cum a fost ultima zi în închisoarea din Botoșani și prima zi în arestul din Suceava.

 

Am început ziua de marți, 29 august 2017, într-un mod normal pentru un penitenciar: m-am trezit pe la 6:30, m-am spălat pe față, mi-am aranjat patul, apoi am așteptat apelul de la ora 7:00, la apel se schimbă tura celor care ne păzesc, atunci tura nou-formată din 2 ofițeri intră în fiecare celulă, numărând deținuții și bătând cu un ciocan în gratiile de la geamuri, astfel verificându-le să vadă dacă deținuții nu au încercat peste noapte să le taie pentru a evada, este o măsură de siguranță bătutul gratiilor care se face de două ori pe zi.

După apel, m-am îndreptat către hrană, caut să nu încep nicio zi fără ca prima dată să mă hrănesc, am luat astfel Biblia și am citit 3 capitole de dimineață, acestea sunt prima hrană pe care o servesc în fiecare dimineață. M-am rugat apoi, m-am întins în pat, gândindu-mă la cei dragi, la copii, la Adriana, și la faptul că acea zi urma să fie ultima în Penitenciarul Botoșani. Deși știam așa cum am scris mai sus că mai există un mandat pe numele meu, totuși în inima mea se strecurase gândul că poate totuși nu voi fi arestat din nou chiar atunci și că în ciuda a ceea ce urma să se întâmple voi putea petrece o zi măcar în familie.

Gândurile mi-au fost spulberate de Petrică, coleg deținut, partener de antrenament și prin harul lui Dumnezeu viitor frate în Hristos. Petrică mi-a sugerat că ar fi bine să băgăm un antrenament pentru că asta ar face să mai scadă tensiunea și în plus ar mai trece vreo două ore foarte repede.

Așadar, pe la ora 8:30 am început antrenamentul, mai erau câteva ore până urma să aibă loc eliberarea, timpul începuse să treacă din ce în ce mai greu, iar tensiunea să crească.

Am făcut un antrenament de triceps și câteva serii de abdomene la sfârșit, totul a luat cam o oră și jumătate, ne-am întors la celulă, unde am încălzit niște apă și ne-am spălat. După aceasta, Petrică a început să-și pregătească geanta, el fiind unul dintre cei șase deținuți care împreună cu mine urma să părăsim penitenciarul în acea zi.

Am simțit nevoia de un moment în care să fiu singur, astfel m-am dus la clubul secției a V-a, acolo unde am muncit peste doi ani de zile, acolo unde aproape zilnic ne-am adunat în Numele Domnului Iisus Hristos un număr de deținuți, unde am cântat Domnului, unde ne-am rugat și unde prin harul lui Dumnezeu s-a vestit Evanghelia aproape zilnic, locul în care în ultimii doi ani 24 de deținuți au mărturisit pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal în apa botezului. Slăvit să fie Dumnezeu!

Am intrat în această încăpere, eram singur, m-am îndreptat către geamul ce dă spre o pădure din apropiere. De la acest geam am vorbit Domnului de multe ori, am înălțat cereri și rugăciuni privind printre gratii la câmpurile verzi și la pădurea din îndepărtare, sperând ca într-o bună zi să am șansa să pot ajunge sub acea pădure, să pot privi dinspre pădure către penitenciar și să mă pot bucura de tot acel verde pe care doar îl puteam vedea fără să îl pot atinge.

M-am rugat Domnului Iisus și i-am mulțumit pentru cei 2 ani și aproape 3 luni binecuvântați pe care i-am petrecut în Penitenciarul Botoșani, m-am rugat pentru frații care au rămas acolo, m-am rugat pentru cadrele penitenciarului și pentru ca Dumnezeu să lucreze în continuare cu putere în acel loc.

La un moment dat s-a auzit un strigăt pe holul lung al secției: „liberații, bagajul și afară!!!” Era vorba de mine, Petrea și încă un băiat de pe secția a V-a. I-am îmbrățișat pe frați și pe ceilalți deținuți, încurajându-i să-și pună nădejdea în Dumnezeu, căci va veni pentru fiecare dintre ei ziua când vor ieși din acel loc, apoi mi-am luat geanta pe umăr și am plecat. Ieșind în curtea pușcăriei am văzut încă trei deținuți care urmau să se elibereze, ei erau de pe alte secții ale pușcăriei, emoțiile au început să crească știind că mai am un mandat de arestare și totuși sperând că voi fi eliberat chiar și pentru o zi sau câteva ore pentru a-mi putea strânge în brațe familia.

Am fost conduși de către un ofițer spre ieșirea din pușcărie, în mintea mea am zis „a sosit clipa”, apoi trecând pe poarta numărul 2 și îndreptându-ne spre cea cu numărul 1 care este și ultima, un alt ofițer ne oprește și zice: „un moment vă rog, trebuie să semnați actele de eliberare”. Am zis atunci în mintea mea: „huh, am crezut că mă oprește pe mine, bine că n-a zis nimic”, dar nici nu am terminat ideea în minte, când același ofițer spune: „voi cinci veți pleca acasă”, arătând către colegii mei, „iar tu, domnule Ignat, vei fi arestat din nou de către colegii de la Suceava în baza unui alt mandat, ai terminat cu noi, dar se pare că mai ai ceva treabă”. „-Da, așa se pare!”, i-am răspuns eu, apoi, zâmbind și întinzând mâna să mă salute, mi-a spus: „dacă vei avea aceeași purtare și același comportament  pe care l-ai adoptat aici și acolo unde vei fi dus, cred că nu vei sta mult timp închis”. I-am zâmbit și i-am zis: „De ce m-aș purta altfel acolo? Când Iisus Hristos schimbă viața cuiva, o face pentru totdeauna!” Ne-am zâmbit reciproc, după care domnii polițiști de la Suceava m-au condus către duba poliției care mă aștepta.

Mi-am luat geanta pe umăr, m-am uitat la colegii mei care tocmai se pregăteau să-și întâlnească familiile și am zis: „încă nu a sosit momentul pentru mine… nu-i așa, Doamne?” În duhul meu am simțit răspunsul afirmativ din partea lui Dumnezeu la întrebarea mea, m-am înviorat în duhul meu și m-am umplut de pace, ceea ce pentru mine este întotdeauna confirmarea că Dumnezeu este în controlul vieții mele, slăvit să fie Numele Său.

Sentimentele care m-au încercat în acele momente în care am fost despărțit de ceilalți colegi ai mei, când ni s-a spus că ei vor pleca acasă, iar eu spre o altă pușcărie, acele sentimente m-au dus cu gândul la o întâmplare din Sfânta Scriptură. În Matei 22, începând cu versetul 2, ni se prezintă o nuntă la care un împărat a chemat pe cunoscuți la nunta fiului său. Cunoscuții au refuzat invitația, mai mult au plecat la treburile lor, lăsând pe robii împăratului, prin care le-a fost transmisă invitația, pe mâna unor batjocoritori, care după ce i-au batjocorit, i-au omorât. Acest împărat puternic s-a mâniat, zice Cuvântul lui Dumnezeu, a trimis oștile sale care „au nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea”. Dacă cei care cunoșteau pe împărat n-au fost găsiți vrednici pentru a lua parte la nunta fiului său, împăratul ordonă robilor săi să iasă la răspântiile drumurilor și să cheme la nuntă pe oricine va întâlni: „Duceți-vă dar la răspântiile drumurilor și chemați la nuntă pe toți aceia pe care îi veți găsi” Matei 22:9. Zis și făcut: „Robii au ieșit la răspântii, i-au strâns pe toți pe care i-au găsit, și buni și răi, și odaia ospățului de nuntă s-a umplut de oaspeți” Matei 22:10.  Bucuros că odaia de nuntă s-a umplut și că nunta putea începe în sfârșit, împăratul „a intrat să-și vadă oaspeții” zice Scriptura, însă în momentul în care a intrat în odaie apare o problemă, împăratul identifică o persoană, a cărei loc nu era la nunta aceea, nu pentru că nu ar fi fost invitată, pentru că împăratul trimise pe robii săi să cheme pe oricine, ci pentru că acel om „nu era îmbrăcat în haina de nuntă”. Practic nu era pregătit pentru un asemenea eveniment. Vina aparține în totalitate invitatului, nu împăratului, din moment ce ceilalți oaspeți au avut bunăvoința să pună pe ei „haina de nuntă”. „Prietene” i-a zis împăratul „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? Omul acela a amuțit” Matei 22:12.

Dragilor, vreți să știți cum m-am simțit eu în momentul în care am fost despărțit de colegii mei și am fost arestat din nou și urcat în duba poliției? M-am simțit exact ca acest om care a fost găsit nepregătit pentru nunta fiului de împărat. Care a fost reacția acestui om? Biblia zice că „a amuțit”. În mare parte aceeași reacție am avut-o și eu, ți se pune un nod în gât și abia mai poți scoate câteva cuvinte.

Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinților. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Matei 22:13-14

Slavă Domnului că nu am fost aruncat în întunericul de afară, ci doar urcat în duba poliției, situația mea este una fericită în contrast cu cea a acestui om, care și-a pierdut viața veșnică. Eram pe punctul de a fi eliberat, de a fi liber, de a merge unde vreau și a face ce vreau și când să se întâmple… situația s-a schimbat dramatic. De multe ori credem că suntem pe un drum bun și că mântuirea ne aparține, însă cel care are hotărârea finală este Împăratul, adică Dumnezeu. Dragilor, dorința mea este ca niciunul dintre voi să nu fie nevoit să trăiască sentimentele pe care le-am trăit eu pe 29 august, sau și mai rău, cele pe care le-a trăit acel om care nu purta „haina de nuntă”.

De aceea, îndemnul lui Dumnezeu pentru noi toți este: „Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru” Matei 24:42. Vegherea aceasta constă în purtarea „hainei de nuntă” zi și noapte, constă în a trăi pentru Dumnezeu în fiecare zi a săptămânii, nu doar duminica, constă în a sta pregătiți pentru ca nu cumva atunci când va mai fi între noi și Împărăția veșnică doar o poartă, doar un pas, Împăratul să spună: „aceștia ce te însoțesc vor trece de poartă, însă tu din păcate nu… tu vei pleca în alt loc…”

Dumnezeu să ne ajute pe toți ca în ceasul acela să auzim următoarele cuvinte: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” Matei 25:34.

Dragii mei, am dorit și am rugat pe Dumnezeu încă dinainte de a fi arestat prima oară ca din toată această experiență El să mă ajute să pot vedea și să pot scoate la lumină ceea ce este bun, de aceea consider că scrisorile pe care le-am scris vouă din închisoare, inclusiv aceasta, reprezintă lucruri absolut pozitive, care ce-i drept vin din experiențe negative, însă Dumnezeu în care mă încred din toată inima, poate să facă din cele mai negre situații prin care trecem lucruri deosebit de frumoase și oportunități deosebite pentru a-L sluji pe El.

În încheierea acestei scrisori, doresc să mai spun că odată ajuns în arestul IPJ Suceava am fost surprins plăcut de schimbările ce au avut loc aici, acest arest nu seamănă deloc cu cel din anul 2012. Este atât de curat încât pare că ai ajuns într-un spital, la fel și condițiile de cazare și cele de trai s-au schimbat mult în bine, felicitări celor care au gândit și au operat aceste schimbări. Aș vrea totuși să știți că oricât ar fi de curat aici, rămâne totuși un arest unde nu doresc nimănui să ajungă.

Mulțumesc familiei mele pentru suportul pe care mi l-au oferit în acești 2 ani și 3 luni petrecuți în Penitenciarul Botoșani, în special frumoasei mele soții, Adriana, care m-a căutat săptămână de săptămână, care în același timp are grijă de cei trei băieței cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat, este o mamă și o soție desăvârșită, Dumnezeu s-o binecuvânteze! Mulțumesc de asemenea fraților care ne-au vizitat în penitenciar și care și-au luat din timpul lor pentru a aduce acolo vestea bună a mântuirii sufletelor prin Iisus Hristos.

De regulă, cei care ies din penitenciare nu au neapărat vorbe bune despre cei care conduc acele locuri și s-ar putea să aibă dreptate, cu mine e altfel, cu bune, cu rele, eu vreau să mulțumesc domnilor și doamnelor care muncesc în instituția numită Penitenciarul Botoșani. Deși condițiile din sistemul penitenciar românesc sunt departe de a fi unele civilizate, eu cred că în acest moment se încearcă a se schimba ceva și mai cred că în viitor închisorile din România vor fi cu adevărat locuri în care se vor reeduca oameni.

Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei menționați în aceste rânduri, cât și pe dumneavoastră care citiți ce vă scriu și nu uitați să fiți mereu pregătiți pentru „Nunta Fiului de Împărat” care va urma cât de curând în viețile noastre!