scrisoare

„Dragă criminalule”

/ Ghiță Ignat - Ursul Carpatin / 43 comentarii

Încep prin a-ți transmite că deși sunt șocat de crima pe care ai comis-o, totuși nu sunt surprins.

De ce nu mă surprinde grozăvia pe care ai săvârșit-o? Pentru că din desele discuții pe care le-am purtat amândoi pe când eram colegi de secție în penitenciar, am realizat că atitudinea ta vizavi de o schimbare a modului de gândire era una care nu lăsa loc de multă speranță.

Îți scriu deși nu cred că vei apuca să citești aceste rânduri… totuși îți scriu cu speranța că adresându-mă ție vor citi alții, alții care sunt pe cale să sâvârșească aceeași faptă mișelească, pe care ai săvârșit-o tu. Alții care se văd smârdoi, alții care nu mai pot de mușchi, alții care cred că a da cu brișca e o mare șmecherie și învârt cuțitul pe degete ori de câte ori au ocazia, mândrindu-se cu acest lucru. Și, nu în ultimul rând, scriu pentru acei „alții”, care în mintea lor bolnavă văd în ceea ce ai făcut tu o faptă „vitejească”.

Hai să-ți spun ce am văzut eu că ai făcut sâmbătă seară. Ce am văzut de fapt pe acele înregistrări: am văzut un tânăr care a alunecat și, fiind căzut la pământ, a fost pus în imposibilitatea de a se apăra. Apoi am văzut doi „dulapi de bărbați” care s-au apropiat și au început să-l lovească mișelește, apoi te-am văzut pe tine înfingând cuțitul în bietul om căzut la pământ de multe, multe ori… acum te întreb: ești mândru de fapta ta? Sau mai sunt unii care încă ar mai putea considera ceea ce ai făcut drept „o mare șmecherie”, pentru că știu că merg mai departe, să vedem și alte rezultate.

Ca rezultat al mișeliei voastre, o familie este distrusă, o țară întreagă oripilată și gata să protesteze pe bună dreptate împotriva oricărei tentative a guvernului de a rezolva aglomerația și situația mizeră din penitenciare. Doar adu în discuție ceva legat de situația din penitenciare și ești pus la zid. Știi de ce? Pentru că societatea consideră acum într-un mod greșit că toți cei din pușcării sunt exact ca tine.

Ai stat mulți ani în pușcărie… știi situația de acolo, știi mizeria în care se trăiește, știi cum te mănâncă de viu ploșnițele și șobolanii, știi cum e să împarți o toaletă la 25-30 de oameni, mai ales vara, când sunt 40 de grade cu plus, știi cât de „gustoasă” e mâncarea și cum e cu apa caldă o dată pe săptămână, știi toate acestea și multe altele și totuși nu te-ai gândit de două ori înainte să scoți cuțitul.

Țin minte că te-am abordat în câteva rânduri, încercând să discutăm despre subiectul care pe mine mă interesa și mă interesează și despre care discutam cu majoritatea celor închiși și anume o viață nouă prin Iisus Hristos.

Prima oară ai râs ironic, a doua oară ai părut deranjat de abordarea mea, iar a treia oară m-ai ignorat, ceea ce m-a făcut să înțeleg că nu era deloc pe placul tău ceea ce încercam să-ți spun, măcar că ar fi fost spre interesul tău s vezi despre ce e vorba.

Văzându-ți atunci atitudinea arogantă și plină de mândrie am intuit că lucrurile nu vor merge bine pentru tine. Pe aceeași secție din același penitenciar am întâlnit un alt tânăr, coleg al nostru, care crezând că voi fi afectat, a început să înjure pe Dumnezeu și pe pocăiți într-una dintre zile. I-am zis doar că dacă va continua în acest mod, nu pot decât să-i prevăd multă pușcărie pe viitor. S-a mâniat și zâmbind ironic, mi-a zis: „Mai am 6 luni și sunt în termen, am terminat cu pușcăria”. Asta se întâmpla acum mai bine de doi ani, iar înainte de sărbători, acum vreo lună de zile, pe când vizitam pe cineva la penitenciar l-am zărit acolo, venise cineva să-l viziteze. Când m-a văzut a lăsat capul în jos, avusesem dreptate, a ajuns din nou în pușcărie. De ce? Răspunsul, din punctul meu de vedere, este simplu și îl voi înșira mai jos.

Prezentatorii de știri, politicienii din opoziție și cei de prin studiourile de televiziune țipă și urlă către guvern, arătând cu degetul și spunând că guvernanții ar fi de vină pentru crima comisă de tine. Ei spun asta pentru că tocmai ai fost eliberat din închisoare după mulți ani de „reabilitare”.

Însă lucrurile nu stau așa deloc! Ce văd eu, domnilor care sunteți împotriva schimbărilor din sistemul penitenciar??? Văd un sistem care a fost creat să reabiliteze persoanele condamnate și care din păcate este falimentar… Acest bărbat a stat mulți ani în reabilitare, ar fi trebuit să fi ieșit de acolo un om schimbat, reabilitat… dar cum să faci asta în condițiile actuale de detenție?

Cum să reabilitezi o persoană când de cele mai multe ori nu ai unde să o pui să doarmă? Cum să faci o persoană să-și dorească să se schimbe când o înghesui cu alți 15, 20, 30 de deținuți într-o camera insalubră, cu un singur wc, plină de pleoșnițe, păduchi și șobolani, unde manelele răsună cât e ziua de lungă, iar fumul de țigară este atât de dens, încât așa cum zice o vorbă: în pușcărie „rezemi bicicleta de el”.

Cu un procent de recidivă de 75% cred că societatea ar trebui să se gândească serios la o reabilitare reală a celor de după gratii, pentru că acești oameni băgați acolo, ies mai sălbatici decât au intrat, iar partea mai puțin plăcută este că ei vor ieși până la urmă de acolo, mai devreme sau mai târziu, fie prin grațiere, amnistie, recurs compensatoriu sau pur și simplu pentru că au terminat pedeapsa.

Cineva zicea că dacă ai fi stat încă 400 de zile în pușcărie, cât mai aveai de drept, nu ai fi săvârșit această crimă. Știi ce cred eu? Cred că dacă 8 ani, cât ai executat, nu au reușit să te schimbe, atunci nici cele 400 de zile pe care le mai aveai, nu ar fi făcut acest lucru și că până la urmă, tot ai fi comis-o.

Întrebarea mea este următoarea: cum ar putea acest gen de oameni, care vin din pușcărie să poată să se reintegreze în societate, când sunt respinși din primul moment când au pășit afară pe poarta pușcăriei.

Ești fost deținut și vrei să te angajezi? Nu poți pentru că ai cazier. Ești fost deținut și vrei să-ți faci o afacere? Nu poți pentru că ai un trecut dubios. Ești fost deținut și vrei să-ți iei o casă? Nu poți pentru că banca te consideră persoană de risc sau cu risc și nu vezi un șfanț de nicăieri. Atunci ce îți rămâne de făcut, când „mațele chiorăie de foame” sau când vine frigul și nu ai unde dormi? Din păcate, dragă societate, cei mai mulți aleg să comită infracțiuni, din dorința de a se întoarce acolo unde, deși e greu, sunt acceptați așa cum sunt… mai mult, li se dă o pâine în fiecare zi, indiferent ce s-ar întâmpla.

În încheiere vreau să ma rog ca Dumnezeu să mângâie familia îndurerată, să dea putere părinților, fraților și apropiaților acelui tânăr de 25 de ani care a murit, să vindece această rană grozavă. Din păcate, mai mult nu pot face, însă știu că Dumnezeu poate! El poate înțelege o astfel de tragedie! Fiul Său a fost omorât pe nedrept. Dumnezeu să vă întărească inimile frânte!

Iar ție, „dragă criminalule”, fost coleg al meu, îți transmit următorul gând: doresc ca în inima ta să existe sentimentul părerii de rău, ca în mintea ta măcar acum să realizezi că ai nevoie să schimbi ceva. Vreau să-ți spun că Domnul Iisus a fost răstignit între doi tâlhari (criminali). Mă rog ca Dumnezeu să-ți înmoaie inima să poți adopta atitudinea aceluia dintre ei care l-a recunoscut pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și care a avut parte de iertare. Vezi tu, probabil că familia acelui tânăr nu te va ierta prea devreme, societatea nici atât, însă Dumnezeu este gata să o facă, să te ierte, totul ține de tine și de atitudinea ta. Doresc ca Dumnezeu să-ți schimbe viața, iar atunci când El va face asta să-ți poți cere iertare celor care suferă în urma nebuniei tale.

De asemenea, doresc ca Dumnezeu să se implice cât mai mult în reabilitarea celor de după gratii. Mă rog pentru personalul penitenciarelor, care fac o muncă deosebit de grea și mă rog ca guvernul nu doar să continue, dar să și finalizeze reformarea sistemului de reabilitare din țara noastră.

Iar la sfârșit un gând personal: „doar Dumnezeu poate reabilita cu adevărat o persoană”. Fiți binecuvântați!!!

Hallowen și-a luat tributul și în acest an

/ Ghiță Ignat - Ursul Carpatin / Scrie un comentariu

Vorbind cu mama la telefon de dimineață a început să plângă… și mi-a povestit de groaznicul accident petrecut noaptea trecută în Ilișești, județul Suceava, unde cinci tineri și-au pierdut viața, plângea mama și zicea „ce mare nenorocire… doi frați, doi copii din aceeași casă carbonizați în acea mașină”.

După ce am închis telefonul, am revenit la celula mea mică și întunecoasă, m-am întins în pat și am meditat la această veste. Printre lacrimile mamei mele iubite se simțea acea bucurie că vorbește cu mine, că mă poate auzi și că, deși sunt într-o închisoare (acolo unde un părinte nu vrea să-și vadă niciodată copilul său) sunt totuși în viață și mai devreme sau mai târziu, prin îndurarea lui Dumnezeu, ne vom revedea. M-am gândit atunci, de ce unii mor atât de tineri și de ce alții trăiesc până la adânci bătrâneți? Sunt lucruri pe care nu le vom înțelege niciodată, însă sunt lucruri care merită făcute și care ne pot ține în viață.
Mă gândeam, de altfel, că dacă în acea seară nu ar fi existat o petrecere de HALLOWEEN acei tineri nu ar mai fi fost găsiți carbonizați în dimineața aceea, sau dacă se hotărau să rămână acasă… ce s-ar fi întâmplat? Ar mai fi fost ei în viață? sau dacă… sau dacă…
Oamenilor le vine ușor să zică… așa le-a fost dat. Le-a fost dat de cine? Cine este cel care scoate din casă tineri și tinere? Îi ține prin tot felul de localuri și dughene, îi îmbată criță, le pune droguri la dispoziție, îi face să se dușmănească, să se „bată ca chiorii”… cine îi face să conducă mașina când sunt îmbibați cu etnobotanice, cine le șoptește „ești cel mai tare, cine este ca tine? Calcă până la podea pedala de accelerație.” Cine, oameni buni?Cine? Dacă nu vrăjmașul sufletelor noastre… cine? Decât cel care se luptă să prindă în ghearele lui cât mai multe suflete… cine? Decât diavolul care le-a pregătit acestor frumoși tineri din Suceava seara perfectă pentru a-i nenoroci pentru veșnicie. Acum doi ani, nenorocirea din Colectiv a dus la moartea a peste 60 de tineri. Astăzi sunt toți atât de relaxați, de parcă nu s-ar fi întâmplat mare lucru, toți afară de familiile care i-au pierdut acolo pe cei dragi. Câte o nenorocire precum cea de marți noaptea îi mai face pe câte unii să se întrebe: „chiar o fi așa cum zic unii că scrie în Biblie?” Da, oameni buni, așa este, uitați-vă și nu vă faceți că nu vedeți, este chiar în fața dumneavoastră: cinci tineri carbonizați pentru că nu a fost nimeni să le zică „lasați-l încolo de Hallowen și lăsați-l încolo de club, lăsați-o încolo de băutură și de droguri și hai mai degrabă să vedem ce zice Scriptura, hai mai degrabă la Biserică, hai mai degrabă să lăudăm pe Dumnezeu care dă viață și nu pe diavolul care vrea să ne piardă…”
Probabil că, dacă ai zice aceste cuvinte unor tineri gata să plece la distracție, te-ai putea alege cu cel puțin o înjurătură. Cine e gata să mai asculte, cine mai crede că Dumnezeu și-a trimis Unicul Său Fiu să ne salveze, cine mai vrea să audă adevărul?
Dacă te pocăiești și urmezi pe Hristos îndeaproape, dacă cauți să faci ce scrie în Biblie și dacă încerci să le zici și altora că e bine pentru ei să schimbe felul în care trăiesc, ești luat în râs, ești batjocorit.

Am fost acolo, știu cum e să fii tânăr, cum e să fii plimbat de diavolul din club în club, cum e să conduci ca nebunul, mort de beat și drogat… am fost acolo… și dacă astăzi sunt în viață și vă pot scrie este numai pentru că acasă cineva stătea pe genunchi, noapte de noapte, și plângea înaintea Domnului Iisus ca prin îndurarea Lui să vin acasă dimineața.
Luați în serios Scriptura, dragilor, luați în serios faptul că diavolul e pe urmele noastre, luați în serios faptul că Dumnezeu este împotriva acestei sărbători satanice, numită „Hallowen”. Gândiți-vă că de fiecare dată când vă îmbrăcați copiii în vrăjitoare, în draci, în vârcolaci, în zombi… nu faceți altceva decât să îi privați de binecuvântarea și protecția lui Dumnezeu. Ne putem numi creștini și în același timp să sărbătorim pe diavolul?Întreb și eu pentru că poporul român pare că se distrează grozav la această sărbătoare.

Mă gândesc, de asemenea, la cei care au copii destul de mari încât să conducă mașina și care au copii care pleacă „la petrecut” aproape la fiecare sfârșit de săptămână, probabil că îi strânge în spate când aud câte o știre precum cea despre moartea acestor tineri. Vă spun că, dacă voi ca părinți nu veți încerca să faceți ceva pentru ei, nimeni nu o va face. Este datoria noastră de părinți să-i ajutăm să înțeleagă că tineri fiind, ei, copiii, au de ales. Dacă ca părinte nu intervii la o vârstă potrivită, va fi prea târziu, ei sunt tineri și vă spun din experiență că sunt neînfricați, iar celor mai mulți nici măcar nu le pasă de consecințe. Din acest punct până la ceea ce s-a întâmplat seara trecută nu e decât un pas.
Atunci când ne întrebăm de ce se întâmplă astfel de nenorociri, ar trebui să mergem către Sfânta Scriptură la Luca 13:1 „În vremea aceea, au venit unii și au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
Mesajul e simplu, oameni buni, nici tinerii morți astă-seară, nici cei morți în Colectiv nu au fost mai păcătoși decât alții, nu au fost mai păcătoși ca noi, restul. Faptul că oamenii refuză pocăința ca fiind ceva învechit, faptul că nu iau în serios Scriptura, faptul că nu Îl iau in serios pe Dumnezeu, faptul că îl sărbătoresc pe diavolul și se mândresc cu asta, acestea fac ca astfel de nenorociri să se întâmple. Nu vă înșelați luând în râs pe diavol, de fapt el asta vrea, vrea ca noi să-l ridiculizam și să ne amuzăm pe seama lui, decât să ne apropiem de Dumnezeu și să căutăm astfel protecție împotriva lui. Cuvântul lui Dumnezeu zice că diavolul nu vine „decât să fure, să înjunghie și să prăpădească” (Ioan10), nu vă înșelați crezând că vă poate fi prieten.
Sunt într-o închisoare, tot datorită faptului că atunci când mama sau bunica căutau să mă învețe din Scriptură râdeam ca un derbedeu și căutam să fug cât mai repede de acolo. Deși sunt aici, mă simt binecuvântat că sunt încă în viață, mă simt binecuvântat că am primit șansa să primesc pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, știu că dacă la noapte Dumnezeu hotărăște să-mi ceară sufletul plec Acasă, acolo unde domnește Domnul meu iubit Iisus Hristos. Deși pentru unii pare o nebunie, vă spun că este minunat să trăiești cu convingerea că Hristos, prin jertfa Sa te-a iertat de tot păcatul din trecutul tău și că, dacă mori acum pleci lângă El, în slavă. Aș vrea să va pot explica mai bine aceste trăiri, știu că pentru unii dintre dumneavoastră este greu de crezut, dar credeți, oameni buni, credeți că există o viață după moarte, credeți că există o judecată și credeți că (orice vi se spune)există doar două locuri unde sufletele noastre vor poposi pentru eternitate fie în slavă cu Dumnezeu, fie în infern. Alegerea ne aparține astăzi, cât încă suntem în viață.
Închei prin a trimite sincere condoleanțe familiilor acestor cinci tineri, îmi pare tare rău de ei, parcă ieri eram de anii lor, mă rog ca Dumnezeu pentru că doar El are puterea să facă astfel ca durerea din inimile părinților acestor copii să fie alinată.

În ce privește ceea ce v-am scris puteți lua în serios și vă puteți apropia de Dumnezeu sau puteți să ignorați acest mesaj, cred cu tărie că nu am exagerat cu nimic, iar dacă am supărat pe cineva (afară de diavol) vă rog să mă iertați. Dumnezeu să facă ca inimile noastre să se deschidă spre a-L primi pe Fiul Său ca Domn și Mântuitor personal. Fiți binecuvântați!

Ghiță Ignat

1.XI.2017

Am nevoie de AJUTOR!

/ Ghiță Ignat - Ursul Carpatin / 9 comentarii

Am nevoie de un pic de sprijin din partea dumneavoastră, pentru a putea continua să scriu articole pentru blogul personal. Cât am fost închis în România mi-a fost mult mai ușor: scriam fiecare articol pe hârtie și-l trimiteam prin poștă unui frate drag din Botoșani, pe nume Motora Marius, care apoi îl transcria pe computer și îl trimitea printr-un mail fratelui Andrei, care are bunăvoința să se ocupe de blog și care își dă mereu silința ca scrisorile mele să ajungă în cele din urmă în format electronic și să poată fi citite pe blogul personal.

Acum situația stă un pic altfel, am fost transferat într-o închisoare din Londra (Marea Britanie), ceea ce face ca să-mi fie foarte greu, spre imposibil, să-i scriu fratelui Motora, care locuiește în Botoșani, de două ori pe săptămână. De aceea, încerc să găsesc o persoană care locuiește în Marea Britanie și care este dispusă să primească scrisori o dată sau de două ori pe săptămână de la mine, scrisori care sunt de fapt articole pentru blog, și care trebuie transcrise de pe hârtie pe computer, apoi trimise prin mail fratelui Andrei care le pune online. Este o procedură anevoioasă, dar absolut necesară pentru a putea ține în viață blogul și pentru a putea scrie în continuare ceea ce îmi pune Dumnezeu pe inimă spre a împărtăși cu voi toți, care vă luați câteva minute pe săptămână sau pe lună pentru a citi ceea ce scrie, ce-i drept, un deținut, dar care trebuie să știți că scrie din toată inima.

Acest blog a fost deschis în urma dorinței mele de a ajuta, în timp s-a dovedit a fi în primul rând un ajutor pentru mine și vreau să mulțumesc Domnului pentru asta.

În tot acest timp în care am scris pentru acest blog – aproximativ un an de zile – am primit fel de fel de mesaje de la cei care citesc, am primit mesaje în care eram aspru judecat (le-am meritat), am primit mesaje în care eram aspru înjurat (probabil că le-am meritat și pe acestea), dar am primit cu mult mai multe, foarte multe mesaje în care eram încurajat să continui să scriu, pentru că multe din scrisorile mele au fost pentru unii cititori un real suport, dau slava lui Dumnezeu pentru asta!

Într-un an de zile acest blog a fost vizitat de aproape 170.000 de ori, dacă e puțin sau mult nu știu, dar vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest proiect care există doar prin voia Sa.

Am dorința să vă scriu mai multe gânduri, întâmplări, lucruri minunate pe care le face Dumnezeu pentru și cu mine. În drumul meu spre libertate, spre familie, spre o viață normală, se pare că mai am de petrecut ceva timp după gratii și de vizitat încă câteva închisori, de data aceasta fiind închis în Uk. Mă rog și am nevoie de susținere în rugăciune din partea celor care au pe inimă să se roage pentru ca Dumnezeu să-mi dea puterea și înțelepciunea pentru a împărtăși și altor deținuți din Evanghelie, pe care Domnul Iisus mi-a descoperit-o. De asemenea, mă rog ca Dumnezeu să mă folosească în continuare după voia Lui și să deschidă ușă de Cuvânt aici unde mă aflu acum, în pușcăria din Londra.

Aștept răspunsurile acelora dintre dumneavoastră care credeți că aveți timpul și răbdarea necesară să mă ajutați în a vă scrie în continuare.

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost sau îmi sunteți aproape într-un fel sau altul. Domnul Iisus să vă binecuvânteze cu tot ceea ce știe El că este mai bine pentru dumneavoastră. Slăvit și mărit să fie Domnul!

{:ro}CINE îți este PRIETEN?{:}{:en}Who is Your Friend?{:}{:es}¿Quien es tu amigo?{:}

/ Ghiță Ignat - Ursul Carpatin / 2 comentarii

{:ro}

Mi-am dorit de multă vreme să scriu ceva despre prietenie și despre prieteni; despre cine credem noi că sunt prietenii noștri și despre cine ne sunt cu adevărat prietenii.

cine-iti-este-prieten

Nicăieri nu am văzut mai multă decepție și dezamăgire legată de prieteni și prietenie, ca aici în penitenciar. În multele mele discuții cu diferiți deținuți am aflat că aproape toți au motive să se plângă de cei pe care îi considerau prieteni atunci când erau în libertate. Continuă lectura →

{:ro}POEZIE: MULȚI ÎN PUȘCĂRIE TE AȘTEAPTĂ!{:}{:en}POETRY: MANY IN PRISON ARE WAITING FOR YOU!{:}{:es}POESÍA: ¡MUCHOS EN LA PRISIÓN SE ESPERAN PARA USTED!{:}

/ Ghiță Ignat - Ursul Carpatin / 4 comentarii

M-am gândit mult dacă să scriu această scrisorică. Zic „scrisorică” pentru că este mai scurtă ca și text față de cele care le-am trimis până acum. Spun că m-am gândit mult pentru că ce urmează să aștern în această scrisoare este ceva inedit pe de o parte, iar pe de altă parte este ceva ce nu m-ar fi caracterizat pe mine niciodată.

Continuă lectura →