„Tu ești Dumnezeul care mă vede” Geneza 16:13

Mă întreb de multe ori ce ar fi fost viața mea dacă Dumnezeu n-ar fi privit din înălțimea slavei Sale și către mine, un om ca oricare altul, cu bune și rele, cu realizările și cu păcatele mele, un om care deși nu avea mare lucru, la un moment dat era cât pe ce să piardă totul…?

Cred cu tărie că viața mea ar fi fost un haos total, o infinită goană după satisfacerea „EU-lui”, o viață în care ar fi primat dorința de a obține plăcere din orice și cu orice preț. O viață condusă după criterii stabilite de Satan, acum mai multe mii de ani, criterii care se concentrează din cale afară de egoist doar pe persoana mea și pe nimic altceva.

Așa am trăit 30 de ani din viață și îmi pare rău pentru fiecare zi trăită fără să ridic capul către zarea albastră măcar o dată și să zic „Doamne, îți mulțumesc!”

Sunt oameni și nu puțini care zile, luni și ani în șir trăiesc viața ca și cum nu ar mai fi un mâine, un cer, un rai, un Dumnezeu care ne vede. Ani la rând, Dumnezeu, Fiul Său, raiul sau iadul erau doar metafore pentru mine. Deși trăiam astfel, Dumnezeul care a creat cerul, pământul, Universul cu tot ce cuprinde el, îmi urmărea pașii, îmi cunoștea viața, mă vedea în fiecare secundă a vieții mele. Ce Dumnezeu măreț și glorios!

Scriu aceste rânduri dintr-o deplină recunoștință față de El, dintr-o bucurie lăuntrică și un sentiment de fericire pe care doar omul care s-a bucurat de atingerea Lui le poate exprima.

Știu că nu sunt înțeles de mulți sau că sunt greșit înțeles de alții. În general, oamenilor le este greu să priceapă dragostea mântuitoare pe care Dumnezeu o arată față de noi oamenii. Nu judec cu nimic pe nimeni pentru că acum ceva ani în urmă la fel vedeam și eu lucrurile.

Cu ceva timp în urma am auzit cum un deținut masiv l-a înjurat și înjosit pe un alt deținut. Acesta din urmă era un om care se anevoia să-și schimbe viața. Înjosirea era pe motiv că „a venit să se pocăiască la închisoare, după ce a furat atâția ani”. Am auzit de incident și m-am întrebat cum aș putea eu să-i explic unui astfel de om furios și frustrat de propriile eșecuri, că Dumnezeu iubește și doar El schimbă oamenii și că atunci când vezi un om care nu mai seamănă deloc cu cel care era, se datorează doar lui Dumnezeu. Iar dacă oamenii vor vrea să afle de ce sau cum se pocăiesc unii sau alții ar trebui să întrebe pe Dumnezeu, Singurul care le poate da un răspuns cu adevărat pe înțelesul lor.

Dumnezeu face lucrări deosebite și asta nu de azi de ieri, ci dintotdeauna. El a creat Universul, pământul, oceanele, pe om și toate creaturile ce există, tot El poartă de grijă celor care i-a creat. Tot El a găsit soluția pentru ca noi oamenii să avem o șansă reală de a moșteni viața veșnică, această șansă este pentru toți și în același timp doar pentru câțiva. În acest moment în care scriu sunt peste 7 miliarde de oameni pe pământ. Dumnezeu îi cheamă astăzi pe toți, până la ultimul, să devină copiii Săi. Toți cei 7 miliarde sunt creațiile Sale, însă nu și copiii Săi. Omul poate deveni copil de Dumnezeu făcând o alegere, aceea de a-L primi pe Iisus Hristos și de a crede în Numele Său. „Dar tuturor celor ce l-au primit (Iisus) adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” Ioan 1:12.

Este un lucru ciudat faptul că oamenii nu vor să accepte că într-o zi vor fi nevoiți să dea socoteală pentru faptele lor, pentru vorbele lor, pentru felul în care și-au trăit viața, faptul acesta este atât de real pe cât este de real faptul că tu citești aceste rânduri în această clipă.

Un domn căruia încercam să-i spun despre aceste adevăruri mi-a zis astfel: „s-a întors cineva din morți să îmi spună cum a fost? Desigur ca s-a întors cineva din morți, Iisus Hristos, Mântuitorul a biruit moartea, a biruit iadul, a biruit pe dușmanul tău de moarte, tocmai ca venind înpoi dintre cei morți tu și eu să credem că nu ne putem juca cu viața de dincolo de mormânt și să încetăm să mai punem întrebări fără sens.

Este interesant că persoanele care înțeleg cel mai bine acest aspect sunt cele mai în vârstă sau cei care suferă de anumite boli grave. De ce să nu fim și noi interesați de viața veșnică, conștienți fiind că ziua de maine nu ne aparține și că până maine e mult, s-ar putea să nu mai ajungem la un mâine?

Când S-a apropiat de poarta cetății , iată, duceau afară un mort, singurul fiu al mamei lui, și ea era văduvă

Această întâmplare ne amintește încă o dată că peste această lume, oricât de plăcute ar fi unele aspecte ale ei, planează umbra întunecată a morții. Ce putem însă observa și ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru noi este faptul că în aceasta lume a morții a venit Domnul vieții nu doar cu puterea de a învia morții, ci și cu dragoste, cu compasiune, simțind împreună cu noi în durerile noastre, ștergând lacrimile noastre și vindecându-ne inimile zdrobite.

Dacă pentru unii faptul că oamenii se pocăiesc încă le ridică semne de întrebare cu privire la sinceritatea cu care fac acest pas, pentru mine lucrurile sunt simple: fac ceea ce am înțeles că trebuie să fac, fac ceea ce chiar dacă pentru unii pare o nebunie știu sigur că la final mă va duce să locuiesc pentru veșnicie lângă Dumnezeu, fac ceea ce sunt încredințat că trebuie să fac. Indiferent de criticile sau suspiciunile altora rămân la convingerea că doar prin Iisus Hristos putem fi iertați și mântuiți și mă rog ca asta să nu se schimbe niciodată.

Cu speranța că aceste rânduri pot fi folositoare mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți!!!