Veşnic nemulţumit!

Square

Sunt împreună cu Adriana, soţia mea, de foarte mulţi ani. Anul acesta am împlinit 10 ani de la căsătorie. A fost un moment oarecum trist pentru că eu eram în penitenciar, însă Dumnezeu în bunătatea Lui, aghita-si-adriana-ignat aranjat lucrurile în aşa fel încât cu doar o zi înainte de împlinirea celor 10 ani am primit vizită. Astfel am putut petrece 3 ore cu soţia mea, vorbind depănând amintiri, uitându-ne la prezent şi mulţumind Domnului Iisus Hristos pentru familia noastră pe care o avem împreună cu cei trei băieţei pe care Dumnezeu ni i-a dăruit. După acele 3 ore Adriana a trebuit să plece, iar eu m-am întors la camera de deţinere. Mi-aş fi dorit ca acele 3 ceasuri să nu se mai sfârşească niciodată.

Stând întins în patul din celulă m-am gândit astfel: Ce contrast puternic, atunci când eram liber, iar întâmplarea făcea ca Adriana să facă anumite lucruri care mie nu îmi conveneau, sau să cumpere ceva care mie nu-mi plăcea, îmi manifestam nemulțumirea într-o manieră care nu era demnă de un copil al lui Dumnezeu, ci mai degrabă aducea mai mult a bădărăneală. Nu m-am manifestat niciodată violent, să o agresez fizic pe soţia mea, însă şi cuvintele care vin dintr-o nemulţumire exagerată pot lovi şi pot răni pe cei de lângă noi.

Îmi amintesc că de multe ori vedeam faptul că Adriana se străduia să facă lucrurile în aşa fel încât să mă vadă mulţumit, însă eu căutam să scot în relief doar momentele când nu făcea lucrurile cum trebuie. Mă gândeam eu că, cu această atitudine a mea, de „veşnic nemulţumit” o voi face, o voi antrena să fie exact aşa cum îmi doream, însă eu habar nu aveam nici pentru mine să ştiu ce îmi doream cu adevărat.

Uitându-mă în urmă regret mult că am supărat-o de atâtea ori. Pot pune acele atitudini pe seama faptului că eram tineri, că nu cunoşteam mult viaţa şi nici pe Dumnezeu. Ceea ce am fost sau făcut nu pot schimba cu nimic, ce pot însă schimba este atitudinea mea de azi şi cea de mâine, dacă Dumnezeu va îngădui să mai fie un mâine.

Faptul că suntem despărţiţi unul de altul de aproape un an şi jumătate a făcut să-mi doresc să fi fost mulţumit în cele mai multe situaţii în care am manifestat o nemulţumire exagerată.

În fiecare situaţie sau întâmplare poţi găsi ceva pozitiv, ceva care să te şi mulţumească. De exemplu faptul că am primit acordul conducerii penitenciarului pentru a primi vizita soţiei în preajma zilei când sărbătoream 10 ani de la căsătorie m-a făcut să fiu foarte bucuros şi mulţumit. Am uitat că am fost un om liber, am uitat că aş fi putut fi cu soţia mea la munte, sau la mare, sau poate la Paris, pentru a sărbători acea zi importantă pentru noi. Am fost foarte mulţumit că mi s-a oferit şansa să stau cu soţia mea trei ore într-un penitenciar.

Interesant, nu-i aşa? Altădată nu mă mulţumea mai nimic din ceea ce făcea, acum mi-aş fi dorit ca cele trei ceasuri să nu se mai sfârşească niciodată, să o pot ţine în braţe pentru totdeauna. Ăştia suntem, însă putem schimba mult din ceea ce facem, din felul în care trăim.

Personal, relaţia nosatră s-a schimbat infinit în bine de când atât eu cât şi Adriana, ne-am hotărât să Îl urmăm pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Consider că altfel căsnicia noastră avea să se termine pentru că necunoscându-L pe Dumnezeu oamenii fac din ei înşişi nişte dumnezei mai mici. Slujindu-i cu rigurozitate, uită că au lângă ei un partener de viaţă.

Am citit, spre exemplu, despre un turist care a vizitat multe locuri frumoase din întreaga Europă, dar din lunga sa călătorie a reţinut doar faptul că la un hotel unde a fost cazat, nu se deschidea fereastra. Din toată excursia rămăsese doar cu o astfel de amintire. Cazul acestui turist nu este singular. Ca el sunt mulţi. Toată ziua sunt în căutare după greşelile altora. Aceşti oameni pierd din vedere fascinaţia frumosului. Ei se aseamănă cu o moară stricată care nu face altceva decât gălăgie.

Cineva a spus că există două comportamente la oameni care pot fi asemănate cu exemplul dat de albină şi de muscă. Dacă albina ajunge într-o grădină va căuta flori bogate în polen. În aceeaşi grădină musca va căuta gunoaiele. Comportamentul lor este diferit pentru că natura lor este diferită.

Prin vechea noastră natură, moştenită de la părinţii noştri, toţi suntem nemulţumiţi, dar când cineva Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor al său, atunci totul se schimbă. Mântuitorul dăruieşte unui astfel de om o natură nouă, care caută frumosul, caută binele, partea pozitivă, buna înţelegere, pacea, dreptatea, bucuria, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor, etc. Natura nouă primită prin pocăinţă şi credinţă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, produce starea de mulţumire pentru toate lucrurile şi împrejurările.

 Cu ajutorul lui Dumnezeu va veni o zi în care voi fi din nou cu Adriana şi copiii acasă. Cu siguranţă că voi fi mult mai mulţumitor în toate după această experienţă. Chiar dacă mâncarea nu va fi mereu gătită pe gustul meu, chiar dacă din trei tricouri puse la spălat de Adriana, două albe şi unul roşu, ies trei de culoare roz, indiferent de situaţie îmi doresc să caut ca şi albina doar florile pline cu polen din tot ce înseamnă căsnicia mea.

Vă doresc şi dumneavoastră multă binecuvântare şi înţelegere în casă.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Comment

8 Replies to “Veşnic nemulţumit!”

  1. Stiu ce inseamna aceste întâmplări pentru ca si eu si sotul meu sergiu trăim aceleasi clipe si noua ne este foarte greu de oare ce si el este tot acolo în spatele gratelor… of doamne of….. il rog pe dumnezeu în fiecare zi sa aibă grija de toți cei care sunt după gratii dar si de soțul meu si sa fie sănătos si cu nădejde in dumnezeu pt. Ca stiu ca o sa iese de acolo si o sa fim iar o familie unită si fericita .. va doresc sa fiti cu nădejde în dumnezeu si el o sa fie cu voi dumnezeu sa vă deie putere si sanatate fiti binecuvantati

  2. Oare toti barbatii care sunt vesnic nemultumiti de nevestele lor, ar trebui sa treaca prin puscarie ca sa inteleaga cat rau isi fac lor insisi, sotiei, casniciei?! Sunt unii care ajung varstnici si nu invata nimic! Raman perfectionisti, nemultumiti, stresini care picura …

    1. Nu trebuie sa ajungi in puscarie, dar decat a nu realizezi deloc ca trebuie sa fii multumit mai bine mai degraba s-o faci inchis fiind…

  3. Cuvinte marete si pline de adevar . Cred ca multi dintre noi ne regasim in unele aspecte prezentate aici de tine Ghita , si eu mai am de invatat inca multe lucruri de care tu vorbesti atat de sincer. Doresc ca Dumnezeu sa va binecuvanteze intreaga voastra familie .

Lasă un răspuns